VALAH

1 Generalităţi
Este cunoscut acest cuvînt în Europa de cel puţin 4000 de ani şi nu se
ştie încă ce înţeles primar a avut, nici cine l-a folosit pentru întâia oară
ş.a.m.d.
Încă în sec. XIX fraţii Schott (68, p.71) observau: Şi numele de valah
necesită aici o lămurire. Nu se ştie ce a însemnat la origine şi care popor
l-a dat pentru prima oară.
Peste un secol, în altă referinţă (42, p. 70, 71) se exprimă mai multe
nedumeriri privitor la acest cuvînt:
...din întreg vocabularul limbii române, cuvîntul cel mai ciudat este
acela de „valah”. Ciudat cu atât mai mult cu cât el nu denumeşte un
obiect oarecare, ci e chiar numele sub care străinii i-au cunoscut pe
români în întregul ev mediu şi în epoca modernă, până către sfârşitul
secolului XIX, timp de peste o mie de ani.
Nimeni nu ştie nici când, nici unde, nici cum a apărut acest cuvînt.
Lui nu i se poate stabili o evoluţie cum ar fi aceea de la romanus la
român.
Trei lucrări de referinţă, de cea mai mare autoritate, îi atribuie trei
stirpe diferite: celtică (Dicţionar de istorie veche a României),
germanică (Mic Dicţionar Enciclopedic) şi slavă (vol. III din „Şcoala
Ardeleană”, Ed. Albatros, 1970). Dovada cea mai sigură că termenul e,
pur şi simplu, constatat că la un moment dat există, fără a se putea
aproxima în vreun fel provenienţa sa.
Şi totuşi, termenul ce a stat la originea cuvîntului „vlah” trebuie să
fi avut un prestigiu deosebit pentru că altfel nu se poate explica
extraordinara forţă de iradiere a acestui nume, din Caucaz până la
Vatican, din Sinai până în Germania, fără a mai vorbi de aria culturală
bizantină. Pentru că întâlnim cuvîntul la cronicarul armean Moise
Corneaţi (sec. IX -„ţara Blak”), în Cântecul Nibelungilor (sec. X -
„vlachi”), la cronicarul bizantin Georgios Kedrenos (sec. XI-XII -
„blachi”), în cronica rusă Povestirea vremurilor de demult (sec. XI -
„vlahi”), la cronicarul bizantin Ioanes Kinnamos (sec. XII - „blachi”),
în Bula papală (1234 - „valati”), la cronicarul armean Vardan (sec.
XIII - „ulachaţi”).
Am citat acest text, cu toate absenţele sale, pentru că întrebările şi
nedumeririle pe care şi le pune autorul nu sunt numai ale sale, ci şi ale
altor, nu puţini, cetăţeni ai Europei.
[Type text] 2

Zona de folosire a termenului nu este numai între Caucaz şi Vatican,

cum crede autorul, ci de la Oceanul Indian la Oceanul Atlantic, iar datele
de folosire a acestuia nu sunt numai din sec. IX e.n., ci din mileniile III-II
î.e.n.
Deci este vorba de un cuvînt de circulaţie continuă, dovedibilă, de-a
lungul a circa patru milenii.
Consideraţiile de mai înainte ne-au părut că justifică o cercetare cu
această temă, nestudiată încă în Europa, chiar dacă lucrarea a cerut câţiva
ani buni de lucru.
Ca urmare, pentru cercetarea originii şi înţelesului primar ale lui
Valah, ca în orice cercetare de acest fel, am pornit de la cunoscut spre
necunoscut.
În primul rând am studiat texte care se refereau la Valah. Am găsit
cuvîntul într-un foarte mare număr de scrieri, atât de mare încât de la un
moment dat am renunţat să mai trecem în bibliografie lucrările care nu
aduceau nimic în plus faţă de alte texte deja studiate.
O primă constatare a fost aceea că, deşi s-a scris mult despre Valah,
până-n prezent nu se cunoaşte adevărul privitor la originea şi la înţelesul
dintâi ale cuvântului, nici relativ la prezenţa sa în opere şi situaţii
deosebite din istoria Europei.
În speranţa că am putea afla înţelesul lui Valah şi când a fost pomenit
în scris pentru prima oară, am căutat mai întâi în opere româneşti.
În Dex (ediţia 1975) scrie: 1 S.m. Nume dat în trecut românilor (din
Ţara Românească) de către alte popoare. 2 Adj. Care aparţine Valahiei sau
valahilor (1), privitor la Valahia sau la Valahi‚ [Var. vlah, -ă...] - Cf.
sl.Vlahu.
În trecut, când?
Istoriografia română, prin Fontes Historiae Daco-Romanae, vol. III
(1975), la aceeaşi întrebare, răspunde (p. 145, text din Georgios
Kedrenos): David fratele lui Samuil, ţarul bulgarilor, a fost ucis de către
nişte vlahi călători, în anul 976; cu comentariul (nota 67): Incidentul aici
relatat de Kedrenos constituie cel mai vechi eveniment istoric în care
sunt implicaţi, după cunoştinţele noastre actuale, românii, sub numele de
vlahi.
Sincer vorbind nu ne aşteptam la mai mult, nici în cărţile altor state
europene negăsindu-se aspecte mai lămuritoare.
[Type text] 3

Despre Vede, cele mai vechi monumente literare ale umanităţii,

create în centrul Europei, înainte de mileniul III î.e.n., găsim scris în Dex:
Vede, Nume dat culegerii de texte religioase şi literare scrise în
sanscrita veche (?, Nota noastră G.G.) şi care reprezintă primele
documente literare din India.
Definiţia de mai sus este fundamental eronată. Numele Vede/Veda
vine de la verbul a vedea, iar textele au fost colportate, oral, mii de ani, în
limba vedică (nu sanscrită, o limbă artificială, recentă). Gramatica limbii
sanscrite a fost stabilită în 4000 de reguli (sutre) de către Panini în sec.
IV-V î.e.n.
Vedele nu sunt opere indiene!
Pentru a dovedi adevărul acestei afirmaţii vom folosi cinci temeiuri
hotărîtoare, de netăgăduit.
1.1 Jawaharlal NEHRU, fost prim-ministru al Indiei, personalitate
deosebită, scrie: Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul
pământ al Indiei. Ei au adus ideile lor, provenite din rădăcina comună
din care a crescut Avesta în Iran şi le-au dezvoltat pe pământul Indiei.
Însăşi limba Vedelor aminteşte uimitor de mult de Avesta şi s-a constatat
că limba Avestei e cu mult mai apropiată de Vede decât limba Vedelor
de sanscrită (44, p. 77).
Iar pe p. 73 (acelaşi volum) scrie: Se prea poate ca devierea spre
agricultură să fi fost imprimată de noii veniţi, de arienii care pătrundeau
în India în valuri succesive, venind dinspre nord-vest.
Deci după un indian celebru, vedele au fost aduse în India, nu sunt
create pe pământul Indiei.
Cartea poartă dedicaţia: Colegilor şi tovarăşilor mei de detenţiune
din închisoarea AHMADNAGAR de la 9 august 1942 până la 28 martie
1945, iar în prefaţa cărţii Nehru scrie:
Această carte am scris-o în închisoarea Ahmadnagar, în timp de
cinci luni, din aprilie până în septembrie 1944. Câţiva dintre colegii mei,
care se aflau închişi împreună cu mine, au avut amabilitatea să citească
manuscrisul şi să facă o serie de observaţii preţioase. Revăzându-mi
cartea în închisoare, am ţinut seamă de aceste observaţii şi am făcut
unele completări...
Prin cei unsprezece tovarăşi ai mei de detenţie din închisoarea de la
Ahmadnagar era reprezentată, într-un mod cît se poate de interesant,
întreaga Indie. Ei întruchipau, fiecare în felul său, nu numai politica,
[Type text] 4

dar şi ştiinţa indiană, atât cea veche, cât şi cea nouă, precum şi diferite
aspecte ale vieţii Indiei de azi... (subl. ns. G.G.).
Păstrez o vie recunoştinţă tuturor acestor tovarăşi ai mei; aş vrea
totuşi să menţionez aici în special pe maulana Abul Kalam Azad, a
cărui uriaşă erudiţie a fost pentru mine un izvor permanent de surpriză
şi admiraţie, precum şi pe Govind Ballahh Pant, Narendra Deva şi M.
Asaf Ali (p. 5,6 ).
Am citat aceste rânduri pentru ca cititorul să constate adevărul că
Vedele nu sunt opere indiene, ci au fost au fost aduse în India de către
arienii (cei ce ştiau să are) care le-au adus şi agricultura, nu este părerea
lui Nehru, ci reprezintă realitatea însăşi cunoscută şi socotită
indiscutabilă de către somităţi reprezentând întreaga Indie.
Cartea lui Nehru nu are bibliografie şi nu citează surse referitor la
arieni, agricultura fiind creată în zona Porţilor de Fier cu cca 8570 ± 105
ani în urmă. A se vedea lucrarea bilingvă (română/engleză) a Dr.
arheolog Vasile Boroneanţ, Cercetări în zona cu cele mai timpurii
aşezări stabile din Europa. Porţile de Fier în epipaleolitic/mezolitic:
Cele dintâi dovezi de sedentarizare în Europa, în „Getica” 5-6, p. 60-114,
datările resturilor găsite în săpături fiind făcute la cele mai reputate
laboratoare din Europa: Oxford (Marea Britanie), Groningen (Olanda),
Berlin şi Bonn (Germania).
J. Nehru nu scrie nimic în legătură cu locul de unde au venit cei care
le-au adus agricultura, dar şi Vedele:
1.2 În 1922 a fost publicată de către Universitatea din Cambridge
(Marea Britanie) lucrarea 1 din bibliografie, care lămureşte acest colţ
întunecat al istoriei europene. Cititorul este rugat să vadă acest text în
Cap. 2, § 2.5.4.
Din textul citat înainte rezultă că, după cercetările întreprinse de-a
lungul mai multor ani de către profesori ai acestei celebre Universităţi,
atât agricultura, cât şi cărţile Vedice au ajuns în India prin mileniul II
î.e.n., venind din Carpaţi, din Centrul Europei.
1.3 Al treilea temei ni-l oferă ediţia Vedelor pe care am folosit-o,
citată în bibliografie la poziţia 5. Din păcate în română nu există încă o
ediţie a Vedelor.
În vol. I (5.1), p. 67 găsim:
Il n’y a pas d’archéologie Nu există arheologie vedică: nici
védique: aucun vestige attri- o urmă ce poate fi atribuită
[Type text] 5

buable aux Aryens n’a été arienilor n-a fost găsită pe

retrouvé sur le sol de l’Inde, ni pământul Indiei, nici olărit, nici
poteries, ni armes, ni bijoux, arme, nici bijuterii, nimic deci
rien donc qui permette care să permită ilustrarea
d’illustrer le Veda. Vedelor.

În al doilea volum al ediţiei citate găsim (5.2), p. 730:

Les Aryens, porteurs des Arienii, purtători ai
éléments de base de la religion elementelor de bază ale religiei
védique, entrèrent en Inde par le vedice, intrară în India prin nord-
Nord-Vest au cours du deuxième vest în cursul celui de-al doilea
millénaire avant notre ère. Ils se mileniu înaintea erei noastre. Ei
heurtèrent dans le bassin de s-au ciocnit în bazinul Indusului
l’Indus aux peuples qui avaient cu popoarele care construiseră
édifié les grandes cités de marile cetăţi de cărămidă din
briques de Mehenjo-Daro, Mohenjo-Daro, Harappa şi altele.
Harappa et autres. Plus tard Mai târziu (începutul primului
(début du premier millénaire) ils mileniu), ei şi-au întins dominaţia
étendirent leur domination à la în valea superioară a Gangelui.
haute vallée du Gange. Le centre Centrul civilizaţiei vedice s-a
de la civilisation védique se deplasat atunci spre sud-est.
déplaça alors vers le Sud-Est: le Kuruksetra (la sud de modernul
Kuruksetra (au sud de la Delhi) deveni Pământul sfînt al
moderne Delhi) devint la Terre brahmanismului ş.a.m.d.
Sainte du Brahmanisme a.d.s.

1.4 Să mai cităm ce scrie alt autor indian, Satsvarūpa Dāsa

GOSWAMI (46):
p.5 Pe vremuri, Vedele erau transmise pe cale orală, dar mai târziu,
înţeleptul Vyasadeva a dat tuturor sastrelor vedice o formă scrisă.
p.20 Winternitz îl citează pe un pionier al sanscritologiei americane
care a spus cu ani în urmă: „Toate datele stabilite în istoria literară nu
sunt decât popice aranjate pentru a fi răsturnate din nou” (Moriz
Winternitz, A history of Indian Literature, vol. I, trad. S. Ketkar, p. 24).
Winternitz remarcă: În cea mai mare parte această situaţie e valabilă şi
astăzi (Ibidem).
[Type text] 6

Putem trage în felul acesta concluzia că pur şi simplu nu există o

istorie a civilizaţiei vedice originare în India, cel puţin nici una care să
poată fi acceptată în sensul strict al istoriei experimentale.
Şi tot GOSWAMI: Cât despre arheologia Indiei, săpăturile între-
prinse în oraşe şi temple nu au adus date experimentale concludente
asupra celei dintâi apariţii a culturii vedice.
Arheologia apuseană şi-a marcat începuturile în India destul de
devreme, în secolul al nouăsprezecelea, atunci când topografii de la East
India Company au descoperit un număr mare de temple, altare, monede
vechi şi inscripţii în scrieri moarte. În anul 1830 au fost descifrate
edictele Împăratului Asoka şi astfel civilizaţia indiană a fost datată la
300 înainte de Cristos (Chavarria-Aguilar, Traditional India, p.24).
În sec. XX, munca în această direcţie a început pe scară largă. Cele
mai cunoscute descoperiri arheologice legate de perioada preistorică au
fost făcute sub direcţia arheologului Sir John Marshall, care în 1920 a
dezgropat oraşele Harappa şi Mohenjaro, localizate pe teritoriul
actualului Pakistan. Deşi reprezintă o fabuloasă descoperire pentru
arheologie, Harappa a contribuit totuşi foarte puţin la înţelegerea
vechii perioade vedice. Dacă s-a sperat că descoperirile de la Harappa
şi Mohenjaro ar putea să arunce o oarecare lumină asupra Vedelor,
această speranţă nu s-a împlinit (46, p. 21), (subl. ns. G.G).

1.5 Alt indian celebru, Rabindranath TAGORE (171) ştie şi arată:

When the Aryans invaded Când arienii au invadat India,
India, our forest offered them and pădurile noastre le-au oferit
their herds shelter against the adăpost, lor şi turmelor lor,
heat of the sun. They could find împotriva căldurii soarelui. Ei au
there everything they needed and putut să găsească acolo tot ce
so, their tribes, patriarchal in aveau nevoie şi astfel triburile lor,
nature, settled down there from natural patriarhale, s-au statornicit
the very begining. Fostered by the de la început. Susţinută de
natural advantages, culture could condiţii naturale, cultura s-a putut
develop freely (p. 27) dezvolta în voie.

1.6 În raportul guvernului indian, INDIA, 1956 (47) se arată

The Indids are numerically Din punct de vedere numeric,
the must important group. They are inzii sunt cel mai important grup.
[Type text] 7

found mainly in north India, central Ei se găsesc în principal în nordul

Deccan and the west coast. They Indiei, în Centrul Deccanului şi pe
have long heads, small long faces, Coasta de vest. Ei au capul lung,
not very prominent chins, light feţele nu prea lungi, iar bărbia nu-i
brown skin and black hair. foarte proeminentă, pielea cafeniu
Genetically as well as physically deschis şi părul negru. Din punct
they form part of the south de vedere genetic şi fizic ei fac
European stock... (p.6, IV). parte din neamul din sudul
Europei, (subl. ns.).

Sperăm că lucrurile sunt clare: Vedele şi agricultura au ajuns în

India din Carpaţi, din Centrul Europei. Pentru alte aspecte în sprijinul
celor arătate, a se vedea şi studiul Elemente arhaice în spiritualitatea
populară românească, p. 5-23 din volumul nostru Studii de cultură şi
civilizaţie românească, vol. II.

1.7 Valahii sunt prezentaţi în Descriptio Europae Orientalis (1308)

de l’Anonyme de Gorka ca populus valde, magnus et spaciosus/popor
vechi, puternic, numeros şi cu înfăţişare deosebită (Dr. Olgierd GORKA,
Anonymi Descriptio Europae Orientalis... anno MCCCVIII, Cracovia,
1916).
În harta alăturată (31) se vede că aşezări valahe din secolele XI-,
XIV, purtând fie nume derivate din valah/vlah, fie alte nume
inconfundabil româneşti, se găsesc între Marea Adriatică şi Marea
Neagră, între Mlaştinile Pripetului şi Pind, în Cehia şi Slovacia (v. şi ref.
182), în Panonia s.a., a se vedea şi § 2.1.2 şi 2.1.5, mai departe.

2 Înţelesuri ale cuvîntului Valah

2.1 Valah = român

[Type text] 8

2.1.1 În dicţionarul explicativ al limbii române (Dex), ediţia 1975,

scrie: nume dat în trecut românilor (din Ţara Românească) de către alte
popoare.
2.1.2 Într-un studiu cu titlul L’élément Roumain dans les langues
balkaniques, publicat în „DACOROMANIA”, Jahrbuch für östliche
latinität, nr. 3, 1975-1976, Freiburg/München, Ivan PETKANOV arată
printre altele:

Le Roumain est communément Până către jumătatea secolului

appelé Valaque (en roum. valah) XIX, Românul era, în mod
par les autres peuples jusqu’à obişnuit, numit Valaque (în
peu près la moitié du XIX e siècle română valah) de către alte
et le pays habité par les popoare, iar ţara locuită de
Roumains s’appelait Valachie (en Români se numea Valachie (în
roum. Valahia). Le peuple română Valahia). Popoarele
bulgare et le peuple serbe se bulgar şi sârb chiar în prezent
servent encore aujourd’hui des folosesc termenii vlah (Român),
termes vlah (Roumain) de adjectivul vlaski şi numele Vlaško
l’adjectif vlaški et de la déno- pe lângă cele de rumânin sau
mination Vlaško, à côté de ceux rumânec şi de Rumânija când se
de rumânin ou rumânec et de referă la român respectiv la Ro-
Rumânija pour indiquer respec- mânia, p.138.
tivement le roumain et la Rou-
manie (p.138)

Dans la toponymie ils (les În toponimie ei (românii) au

Roumains) ont laissé de riches et lăsat bogate şi numeroase urme,
nombreux sédiments restés dans rămase în cea mai mare parte
leur plus grande partie encore necercetate.
inexplorés.
Le nombreux toponymes Mulţimea toponimelor româ-
roumains dans les Balkans neşti în Balcani constituie
constituent les témoignages les plus mărturiile cele mai revelatorii ale
touchants de nombreux lieux de nenumăratelor spaţii de locuire şi
séjour et de l’ample extension des ale marii întinderi a teritoriilor
teritoires jadis habités ou locuite odinioară sau bătătorite de
fréquentés (?, Note de G.G.) par ces aceşti urmaşi ai romanilor (p.
[Type text] 9

descendants des Romains (p.135) 135).

Beaucoup de toponymes en Multe toponime în Bulgaria şi

Bulgarie et en Yugoslavie tirent în Yugoslavia îşi trag originea
leur origine précisément de ces tocmai din aceste forme (ale lui
formes (citées en avant, Note Valah, N. G.G.). Astfel în mai
G.G.). Ainsi dans maintes régions multe regiuni bulgare se întîlnesc
bulgares on rencontre des nomes nume de locuri ca: Vlaina,
de lieux comme Vlaina, Vlahoviţa, Vlaşka, Vlaşko-selo
Vlahovica, Vlaška, Vlaško-sélo (sat valah), Vlaşco-selişte
(village valaque), Vlaško-selište (aşezare valahă), Vlaoviţa,
(habitat valaque), Vlaovica,
Vlaşka-mahla (cartier valah) (se
Vlaškamahla (quartier valaque )
numeşte astfel, în special într-un
(se nomme ainsi, spécialement
sat slav, cartierul locuit de
dans un village slave, le quartier
habité par les Roumains), Vlaški- Români), Vlaski-dol (vale
dol (vallée valaque), Vlahovic, valahă), Vlahovic, Vlahovei,
Vlahovei, Vlasica, Vlaska- Vlasica, Vlaşka-Rakovica etc. În
Rakovica, etc. En Serbie des Serbia, toponime ca Vlaska-
toponymes comme Vlaška-Dolina Dolina (vale valahă) şi Vlasko-
(vallée valaque) et Vlaško-Brdo Brdo (colina valahă). În afară de
(colline valaque). En outre, on acestea, întâlnim şi printre slavii
rencontre aussi parmi les Slaves din Balcani numele de familie
des Balkans le nom de famille Vlahov care vorbeşte, în general,
Vlahov lequel parle, en général, de originea română mai depărtată
de l’origine roumaine plus ou sau mai apropriată în timp a unei
moins éloignée dans le temps astfel de familii... (p. 138, 139).
d’une telle famille...(p. 138-139).

2.1.3 KEKAUMENOS (55), (Valahii din Tessalia) sunt aşa numiţii

daci <zişi> şi bessi. Şi locuiau mai întâi lângă Danubios potamos
(Dunăre) şi Saos, rîu pe care-l numim acum Sava, unde locuiesc mai de
curând sârbii, în locuri întărite (de natură), greu accesibile...
[Type text] 10

Şi la acest cronicar bizantin Vlahii din sud sunt urmaşii dacilor şi

bessilor (alt nume pentru daci şi geţi), iar deplasarea de populaţii s-a
produs din Carpaţi spre sud. Niciodată n-a existat o deplasare de
populaţie valahă de la sud spre nord - o imposibilitate naturală.

2.1.4 Max MÜLLER, în Leçons sur la science du language, Paris,

1867, p.240:
Les populations que nous Populaţiile pe care le numim
appelons valaques s’appellent valahi se numesc ele însele
elles-mêmes Romani, et leur români, şi limba lor română.
langue Romania. Această limbă romană e vorbită
Cette langue romane est parlée în Valahia, în Moldova şi în unele
en Valachie, en Moldavie, et dans părţi din Ungaria, din
certaines parties de la Hongrie, Transilvania şi din Basarabia.
de la Transylvanie et de la
Bessarabie.

2.1.5 Directorul Institutului pentru Istorie contemporană din Zagreb,

Mirko VALENTICI, arată în ziarul „Vjesnik” că populaţia ortodoxă din
Bosnia-Herţegovina şi Kraina ar fi de origine valahă.
...Valahii se întindeau de la rîul Drava până la poalele vestice ale
Munţilor Velebit. În acelaşi timp, Veneţia a colonizat cu vlahi Dalmaţia.
Acest proces de colonizare a Vlahilor a durat din sec. XV până la
jumătatea sec. XVII. Vlahii din Bosnia-Herţegovina şi Dalmaţia au
origine comună...
Tradiţia vlahă a supravieţuit până în zilele noastre. La începutul
anilor’50, când eram elev la o şcoala din Bosnia - spune prof. Valentici
- oamenii încă foloseau expresii cum ar fi „satele vlahe”, „vămile
vlahe”, „cimitirele vlahe”, „miresele vlahe” etc. Vechea tradiţie vlahă a
persistat în memoria colectivă nu numai a croaţilor şi musulmanilor, dar
şi a sârbilor.
Ţarul Serbiei, Duşan, a încercat, fără succes, să-i convingă pe vlahi
că sunt sârbi, dar ceea ce nu a reuşit Duşan a reuşit Biserica Ortodoxă
sârbă după prima perioadă a secolului al XIX lea.
2.1.6 În the Oxford Dictionary of English Etymology (61), p. 990
scrie:
[Type text] 11

Wallachian, Walachian w lei·kiən pert.

to Wal(l)achia, country of SE. Europe
whose inhabitants speak a Romance
language (Walachs or Vlachs). XVII. f.
medL. Wal(l)achia, f. Sl. forms repr.
Germ. ‫٭‬Walh- (cf WELSH); see –IAN

Wallachian, Walachian referitor la

Wal(l)achia, ţară din SE Europei, ai cărei
locuitori vorbesc o limbă romanică
(Walachs sau Vlachs). XVII. Din latina
medievală Wal(l)achia, din forme slave
reprezentând germ. * Walh- (cf. WELSH)

2.1.7 În sec.XIX, Augustin de Gérando, scriitor francez, ginerele

contelui maghiar Emeric Teleki, vizitează Transilvania şi, pe baza consta-
tărilor sale, a scris o carte intitulată La Transyilvanie et ses habitants (11),
în care îi menţionează de numeroase ori pe valahi, iar cap.XIII (vol.I), p.
309-348 cu titlul Les Valaques, este consacrat valahilor din Transilvania.
În Enciclopdia României - Cugetarea, a lui Lucian Predescu, este
numit Attila de Gérando şi socotit călător francez.

Les Valaques Valahii

Les Valaques sont, en Valahii sunt, în Transilvania,
Transylvanie, les plus anciens cei mai vechi locuitori ai
habitants du sol. Ils occupaient le pământului. Ei ocupau ţara şi
pays et y avaient fondé une
întemeiaseră un principat când
principauté lorsque les Hongrois
étendirent leur domination sur les ungurii îşi întinseră stăpânirea
montagnes de l’ancienne Dacie. asupra munţilor vechii Dacii.
Aux limites occidentales de cette La marginile dinspre apus ale
province, entre la Theïss et la acestei provincii, între Tisa şi
frontière de Transylvanie, graniţa Transilvaniei, mai domneau
régnaient encore d’autres chefs şi alţi şefi valahi, Mâna moartă
valaques, Mana Moarte, «la Main «Menomorut» şi Glad
Morte», et Glad, «le Glaive». Tous «Glaive ». Toţi trebuiră să cedeze
durent céder à la fortune des
norocului ungurilor, a căror putere
[Type text] 12

Hongrois, dont la puissance o înlocuia pe cea a romanilor.

remplaça celle des Romans.

Nou-veniţii nu se stabiliră într-

Les nouveaux-venus ne
o parte anumită a ţării, cum s-a
s’établirent pas dans une partie
întâmplat în Ungaria. Ei se
circonscrite du pays, comme cella
est arrivé en Hongrie. Ils se împrăştiară şi se răspândiră în toată
disséminèrent et se répandirent ţara, fără să se amestece totuşi cu
dans toute la contrée, sans cei dintâi locuitori. Cauza acestei
néanmoins se mêler aux premiers împărţiri, care a subzistat până
habitants. La cause de cette acum, este pur religioasă.
division, qui a subsisté jusqu’ici,
est purement religieuse. Religia creştină pătrunse
La religion chrétienne pénétra devreme printre colonii romani ai
de bonne heure chez les colons Daciei. Se găsesc în Transilvania
romains de la Dacie. On trouve en inscripţii datate din 274 care au în
Transylvanie des inscriptions partea de sus crucea. Era în 325 un
datées de 274 qui sont surmontés anume Teofil «episcop al goţilor »,
de la croix. Il y avait en 325 un nume care se dădea abuziv dacilor.
Théophile «évêque des Goths»,
Se citează încă în 390 un ”episcop
nom que l’on donnait abusivement
al Daciei”, Nicolae. Supuşi
aux Daces. On cite encore en 390
influenţei Bizanţului, valahii
un «évêque de Dacie», Nicolas.
Soumis à l’influence de Bysance, adoptaseră cultul grec, iar
les Valaques avaient adopté le culte maghiarii, la sosirea lor în
grec, et les Magyars, à leur arrivée Transilvania, începură să îmbră-
en Transylvanie, commencèrent à ţişeze această comuniune. Istoria
embrasser cette communion. bizantină consemnează că şeful
L’histoire bysantine rapporte que le acestor războinici, Gyula, veni să
chef de ces guerriers, Gyula, vint primească botezul la Constanti-
recevoir le baptême à nopol: la întoarcere, el ar fi fondat
Constantinople: c’est au retour episcopia de la Fejervar. În timp ce
qu’il aurait fondé l’évêché de maghiarii din Transilvania se
Fejérvar. Tandis que les Magyars, converteau la religia celor învinşi,
de Transylvanie se convertissaient cei din Ungaria arborau flamura
à la religion des vaincus, ceux de catolicismului. Regele sfîntul
Hongrie arboraient la bannière du Ştefan, primind de la Roma
[Type text] 13

catholicisme. Le roi saint Etienne, coroana sfinţită, primise ordin să-i

en recevant de Rome la couronne smulgă pe războinicii transilvani
sacrée, eut l’ordre d’arracher les influenţei greceşti, şi reuşi să facă
guerriers transylvains à l’influence acest lucru. De atunci se produse o
grecque, et sut y parvenir. Dès lors ruptură între maghiari şi valahi. Cei
une scission s’opéra entre les mai de vază trecură în rândurile
Magyars et les Valaques. Les plus noilor stăpâni lăsând deoparte
considérables de ceux-ci passèrent schisma; dar poporul nu renunţă la
dans les rangs des nouveaux
credinţa sa, ci s-a ataşat de ea cu
maîtres en abandonnant le schisme;
atât mai mult, cu cât preoţii săi
mais le peuple ne renonça pas à sa
erau mai sărăciţi şi mai persecutaţi.
foi, et il s’y attacha d’autant plus
que ses prêtres étaient plus
appauvris et plus persécutés.
En gardant sa religion, il a Păstrându-şi religia, el şi-a
gardé ses mœurs et sa langue. C’est păstrat obiceiurile şi limba. Aceasta
parce qu’ils se trouvaient en face pentru că se găseau în faţa unui
d’un peuple rival qui avait son popor rival care-şi avea propria
individualité, que les Valaques ont individualitate, şi pentru că valahii,
aussi précieusement conservé la de asemenea, şi-au păstrat-o cu
leur. Encore aujourd’hui ils ont une mare grijă pe a lor. Chiar şi azi ei
langue toute romane, et on retrouve au o limbă romană şi se regăsesc
parmi eux d’antiques usages, qui, printre ei vorbitori de limbă
chez les autres peuples romans, se străveche care la alte popoare
sont complétement perdus. romane s-au pierdut cu totul.
Certains noms païens, comme Anumite nume păgâne, precum
Florica, Flore, Daïna, Diane, Florica, Flora, Doina, Diana,
Daïnitia, sont très répandus parmi Doiniţa, sunt foarte răspândite
les femmes. Le premier dimanche printre femei. În prima duminică
de mai les paysans valaques
din luna mai, ţăranii valahi încă
célèbrent encore par tradition la
mai prăznuiesc prin tradiţie
fête de Flore; ils se rendent dans la
prairie et les forêts voisines, se sărbătoarea Floriilor; se duc pe
couronnent de fleurs et de câmp şi în pădurile vecine, îşi pun
feuillages, et reviennent danser au cununi de flori şi frunze şi se întorc
hameau. Aux approches de l’été ils acasă dansând. Când se apropie
plantent devant leurs chaumières vara, ei înfig în faţa căsuţelor lor o
une longue perche surmontée des prăjină lungă încărcată cu ramuri
de copac şi cu fân, pe care o
[Type text] 14

branches d’arbres et de foin, qu’ils numesc Arminden. Acesta este - se

appellent armindenu. C’est là, spune - un obicei roman; colonii
assure-t-on, une coutume romaine; militari consfinţeau deschiderea
les colons militaires consacraient sezonului de lupte înălţând la
l’ouverture de la saison des poarta lor ceea ce se numea arma
combats en élevant à leur porte ce Zeului sau a lui Marte. Cu mai
qu’ils nommaient arma Dei ou puţin de cincizeci de ani în urmă se
Martis. Il y a moins de cinquante vedeau la înmormântări, prœsicœ,
ans on voyait figurer aux
bocitoare, şi ţăranii puneau
funérailles de prœssicœ, des
întotdeauna o monedă în gura
pleureuses, et les paysans ne
morţilor. Împăratul Josif, care se
manquaient jamais de mettre une
pièce de monnaie dans la bouche declarase duşmanul tuturor
des morts. L’empereur Joseph, qui superstiţiilor, a reuşit să facă să
s’était déclaré l’ennemi de toute dispară acest obicei; cu toate
superstition, parvint à faire tomber acestea, un fiu iubitor nu lasă ca
cette coutume; toutefois un fils tatăl său să fie înmormântat fără a
bien affectueux ne laisse pas strecura câţiva crăiţari în mâna
ensevelir son père sans glisser răposatului. Să adăugăm faptul că
quelques kreutzers dans la main du valahii nu scot niciodată apă dintr-
trépassé. Ajoutons que les un puţ fără a vărsa câteva picături
Valaques ne tirent jamais de l’eau pe pământ; ei alătură acestei libaţii
d’un puits sans répandre quelques o idee superstiţioasă.
gouttes sur le sol; ils attachent à
cette libation une idée supersti-
tieuse.
Les danses valaques ont une
origine romaine. Certaines figures
et souvent la pose des personnages Dansurile valahe au origine
vous rappellent les descriptions de romană. Anumite figuri şi adesea
danses antiques. Leurs danses atitudinea personajelor reamintesc
expriment toujours une idée, un descrierile dansurilor antice.
fait; elles ont un sens déterminé. La Dansurile lor exprimă totdeauna o
hatzeguienne, par exemple, qui est idee, un fapt; ele au un sens
la plus répandue, paraît représenter
determinat. Haţegana, de exemplu,
l’enlèvement des Sabines. La danse
des caluser est encore fort care este cea mai răspândită, pare
caractéristique. Les étymologistes să reprezinte răpirea Sabinelor.
Dansul căluşarilor este, de
[Type text] 15

prétendent qu’elle était exécutée asemenea, foarte caracteristic.

dans le Colysée; d’autres veulent Etimologiştii pretind că era
qu’elle figure une danse de executat în Colosseum; alţii pretind
cavaliers, littéralement une «danse
că înfăţişează un dans al
de cheval». Une tradition attribue à
cette danse une origine plus cavalerilor, literalmente un "dans al
vénérable encore, et fait dériver le calului". O tradiţie atribuie acestui
mot valaque de collini salii, par dans o origine şi mai venerabilă şi
abréviation colli salii. Les danseurs derivă cuvîntul valah din collini
saliens, dit Nieuport, possédaient salii, prin abreviere colli salli.
un temple sur la colline quirinale. Dansatorii salieni, spune Nieuport,
Aux ides d’avril ils exécutaient, en aveau un templu pe colina
récitant des rapsodies qui étaient à
quirinală. La idele lui aprilie, ei
peine intelligibles au temps
d’Horace, des danses que menait executau, recitând rapsodii care de
un chef ou vates. Aujourd’hui les abia mai erau inteligibile în timpul
danseurs valaques portent, comme lui Horaţiu, dansuri pe care le
les Romains, deux courroies conducea un şef sau cântăreţ.
garnies de boutons en cuivre qui se Astăzi, dansatorii valahi poartă, ca
croisent sur les épaules et dont şi romanii, două curele garnisite cu
l’une figure le baudrier; ils butoni de aramă ce se încrucişează
commencent à la fin d’avril ou
pe umeri şi dintre care una
après la Pentecôte leur danse, que
l’on regarde en quelque sorte reprezintă centironul; la sfîrşitul lui
comme sacrée, manient en guise aprilie sau după Rusalii, îşi încep
d’épées de longs bâtons, et donnent dansul pe care îl privesc într-un fel
à celui qui les dirige le nom de ca fiind sacru, mânuind în chip de
vatof. săbii nişte beţe lungi şi dau celui
Je me souviens d’une danse care conduce numele de vătaf.
dont on ne sut pas me dire le nom,
mais qui me frappa singulièrement.
Après avoir fait, deux par deux,
quelques pas en décrivant un
cercle, les hommes et les femmes
se séparaient. Celles-ci marchaient
isolées autour des hommes et Îmi amintesc de un dans căruia
semblaient chercher avec inqui- n-au ştiut să-i spună numele, dar
étude quelque objet chéri. Les care m-a frapat în mod deosebit.
După ce au făcut, doi câte doi,
[Type text] 16

cavaliers s’assemblaient, piéti- câţiva paşi descriind un cerc,

naient en mesure comme des bărbaţii şi femeile se separau.
soldats qui marchent, puis, Femeile mergeau singure împre-
s’appuyant sur leurs longs bâtons, jurul bărbaţilor şi păreau să caute
faisaient, en criant, des sauts
cu nelinişte un lucru drag.
irréguliers, de façon à représenter
Cavalerii se adunau, tropăiau în
une mêlée. Les femmes erraient
toujours, silencieuses et graves, cadenţă precum soldaţii în marş,
pareilles à des ombres. A la fin les apoi, sprijinindu-se pe lungile lor
hommes s’élançaient vers elles beţe, făceau, strigând, salturi
avec des signes de joie, comme neregulate, ca să înfăţişeze o
s’ils les retrouvaient après un încăierare. Femeile rătăceau într-
danger, les ramenaient dans le una, tăcute şi grave, asemenea unor
cercle, où tous dansaient avec la umbre. La sfârşit, bărbaţii se
plus vive gaîté. Voyez combien la năpusteau spre ele cu semne de
tradition est puissante. C’est tout veselie, ca şi cum le regăseau după
un poëme que cette danse-là. Qui o primejdie, le readuceau în cerc
sait de quelle invasion de barbares
unde dansau toţi cu cea mai aprinsă
oubliée par l’histoire elle a
consacré le souvenir? veselie. Iată cât este de puternică
Il y a certaines danses qui ont tradiţia. Acest dans este un întreg
un caractère extrêmement sauvage. poem. Cine ştie cărei invazii
J’en ai vu plusieurs de ce genre à barbare, uitată de istorie, i-a
Lóna, près de Clausenbourg, un consacrat el amintirea?
jour que le seigneur donnait une
fête aux Valaques de son village.
Au son d’une musique étrange dont
il était impossible de rien saisir, les
hommes, rangés en cercle, Sunt unele dansuri care au un
réunissaient leurs bâtons sur un caracter extrem de sălbatic. Am
point, sautaient en lançant leurs
văzut multe de acest gen la Lona,
jambes, et poussaient de grands
cris. D’ordinaire, au lângă Cluj, în ziua în care seniorul
commencement de chaque danse, dădea o petrecere pentru valahii din
l’homme prend la femme par la satul său. La sunetul unei muzici
main, fait deux pas en avant, un pas stranii din care era imposibil să
en arrière, en suivant le cercle, de înţelegi ceva, bărbaţii, aranjaţi în
façon que tous les groupes cerc, îşi rânduiau beţele lor într-un
[Type text] 17

reviennent à leur place. Alors le punct, săreau azvârlindu-şi

cavalier lève le bras et fait passer picioarele şi scoţând strigăte
au dessous la danseuse, en la puternice. De obicei, la începutul
poussant vivement et à plusieurs fiecărui dans, bărbatul ia femeia de
reprises. Quelquefois les hommes
mână, face doi paşi înainte, un pas
se réunissent au centre, claquent
înapoi, urmând cercul, astfel încât
des doigts, font des bonds, puis,
s’arrêtant tout à coup, contemplent toate perechile revin la locul lor.
leurs pieds, qui semblent tracer des În acel moment, cavalerul ridică
figures sur la terre; pendant ce braţul şi lasă să treacă pe sub el
temps les femmes tournent dansatoarea, împingând-o cu
lentement autour d’eux en se voiciune şi în mai multe rânduri.
donnant la main; d’autres fois le Uneori bărbaţii se adună în mijloc,
cavalier saisit la danseuse, l’enlève, pocnesc din degete, fac sărituri,
la fait lestement tourner, apoi, oprindu-se deodată, îşi
l’abandonne un moment pour faire privesc picioarele care par să
des gestes ou prendre une attitude, traseze nişte figuri pe pământ ; în
et revient encore vers elle.
acest timp femeile se rotesc
Ces danses s’exécutent
toujours en mesure, bien que les încetişor împrejurul lor dându-şi
airs soient souvent fort confus. mâna; în alte dăţi, cavalerul îşi
Quelques refrains arrivent apucă perechea, o ridică, o roteşte cu
périodiquement, et les Valaques les uşurinţă, o părăseşte pentru o clipă
accompagnent en frappant des ca să facă nişte gesturi sau ca să ia o
mains, en récitant des vers, et en atitudine, şi apoi se reîntoarce spre
disant des galanteries à leurs ea.
danseuses, voire même aux
spectateurs. A la fin, pour faire une
gentillesse, le danseur applique
vigoureusement sa main sur la fin
épaule de sa partenaire, et lui
imprime de la sorte un mouvement Aceste dansuri se execută
précipité; cela veut dire qu’il la întotdeauna în tact, chiar dacă
congédie et la remercie. En dansant melodiile sunt adesea tare confuze.
les femmes ont constamment les Anumite refrene revin periodic, şi
yeux baissés; elles marchent plutôt
qu’elles ne sautent, avec beaucoup valahii le acompaniază bătând din
de réserve, tandis que les hommes palme, recitând versuri şi spunând
s’abandonnent à une verve vorbe drăgăstoase dansatoarelor şi
[Type text] 18

extraordinaire. Lorsqu’ils sont chiar spectatorilor. La sfîrşit,

excités par le mouvement et le pentru a face un gest amabil,
bruit, ils semblent oublier toute dansatorul îşi pune apăsat mâna pe
figure; ils poussent des cris
perçants en relevant leur visage umărul delicat al partenerei şi îi
animé, et en agitant leurs longs imprimă, în acest fel, o mişcare
cheveux. A la fin, au milieu de la precipitată; asta înseamnă că o
poussière qu’ils soulèvent, on concediază şi îi mulţumeşte. În
n’aperçoit plus qu’une mêlée de timp ce dansează, femeile îşi ţin
pieds nus, de sandales, de bottes mereu ochii plecaţi; mai curând
noires, de bottes jaunes, de bottes
merg decât saltă, cu mare sfială, în
rouges, qui se confondent, se
heurtent et frappent le sol. timp ce bărbaţii se lasă pradă unei
Qu’on ne s’étonne pas si je voioşii extraordinare. Când sunt
parle en détail des danses valaques; aţâţaţi de mişcare şi zgomot, par să
elles ont en effet beaucoup uite orice figură; scot nişte strigăte
d’importance. La danse est le ascuţite, dezvăluindu-şi faţa însu-
principal plaisir des paysans de fleţită şi agitându-şi pletele. La
Transylvanie. Tous les dimanches sfârşit, în mijlocul prafului pe care-l
ils se rendent à l’auberge du
ridică, nu se mai zăreşte decât un
village, et le pays entier saute au
son des instruments bohémiens; amestec de picioare goale, de
encore faut-il connaître l’exercice sandale, de cizme negre, galbene
auquel il se livre. Les bons sau roşii, care se confundă, se
danseurs jouissent d’une grande ciocnesc şi lovesc pământul.
considération et sont facilement
agréés comme fiancés, car les
jeunes filles, en se mariant, ne
renoncent pas au plaisir; elles
comptent bien être menées à Să nu fie cu mirare că vorbesc
l’auberge chaque dimanche; aussi în amănunt despre dansurile
ont-elles soin de se choisir un mari valahe, căci ele au într-adevăr o
qui soit pourvu de bonnes qualités. mare importanţă. Dansul este
Dans ce cas le talent pour la danse principala plăcere a ţăranilor din
compte presque entre les vertus Transilvania. În fiecare duminică ei
domestiques. se duc la hanul din sat şi tot ţinutul
Il existe quelquefois des saltă la sunetul instrumentelor
danseurs de profession, c’est-à-dire ţigăneşti; trebuie, totuşi, ca fiecare
des paysans, qui parcourent par să cunoască jocul la care ia parte.
[Type text] 19

bandes les villages et dansent avec Dansatorii cei mai buni se bucură
frénésie. Ceux-là passent pour être de o mare preţuire şi sunt cu
possédés du diable, et les habitants, uşurinţă acceptaţi ca logodnici,
les femmes surtout, leur font des deoarece tinerele fete, măritându-se,
aumônes considérables. Un bon nu renunţă la această plăcere; ele
danseur voué aux flammes nădăjduiesc foarte tare că vor fi
éternelles! n’ y a-t-il pas là de quoi duse la han în fiecare duminică;
s’attendrir? J’ai vu, près d’un prin urmare, ele au grijă să-şi
bourg appelé Tövis, sept danseurs aleagă un soţ care să fie înzestrat
possédés qui exploitaient les cu nişte calităţi bune. În acest caz
environs de Carlsbourg. Ils disaient talentul pentru dans se numără
tout haut que Satan en personne printre virtuţile familiale.
devait emporter l’un d’eux de son
vivant, ce qui redoublait l’intérêt
des spectateurs. Ils dansaient
vraiment fort bien et regardaient Sunt câteodată şi dansatori
d’un air de supériorité les bonnes profesionişti, adică ţărani care
gens qui semblaient les plaindre. Il străbat în grupuri satele şi dansează
est naturel que cette industrie ait cu frenezie. Aceştia trec drept nişte
ses partisans. Les possédés ne posedaţi de necuratul, iar locuitorii,
travaillent pas et ils reçoivent sur mai ales femeile, le dau pomeni
leur route bon nombre de sourires substanţiale. Un dansator bun
et de kreutzers. Il arrive assez sortit flăcărilor veşnice! nu este
ordinairement qu’après avoir ceva de care să te înduioşezi ? Am
attendu le diable pendant un temps văzut, lângă un târg numit Tövis,
déterminé, les danseurs finissent şapte dansatori posedaţi care
bonnement par se marier, et de leur exploatau împrejurimile Alba
premier état il ne leur reste qu’une Iuliei. Ei spuneau sus şi tare că
réputation incontestable d’agilité et Satan însuşi trebuie să-l ia din viaţă
de grâce. pe unul dintre ei, ceea ce sporea
A peine sortis du servage, interesul spectatorilor. Ei dansau
soumis à de pauvres prêtres într-adevăr foarte bine şi-i priveau
ignorants, les Valaques ont toutes cu un aer de superioritate pe
les superstitions des peuples demi- oamenii obişnuiţi care păreau să le
civilisés. Les hommes dont les plângă de milă. Este firesc ca
sourcils se joignent au dessous du această măiestrie să-şi aibă
front leur sont suspects, ceux-là partizanii ei. Posedaţii nu muncesc
jettent le mauvais œil. Il y a certain şi primesc în drumurile lor destule
[Type text] 20

jour de la semaine, le mardi par zâmbete, dar şi crăiţari. Se

exemple, et le vendredi, où des fées întâmplă destul de des ca, după ce
malignes ont un pouvoir surnaturel. l-au aşteptat pe necuratul o anume
Quand vient le soir, c’est-à-dire le vreme, dansatorii să sfârşească pur
moment où elles vont perdre leur şi simplu prin a se căsători, iar din
puissance d’un jour, elles prima lor stare socială să nu le
redoublent de méchanceté contre rămână decât o reputaţie
les pauvres humains. Aussi dans incontestabilă de agilitate şi
quelques contrées évite-t-on de farmec.
sortir après le coucher du soleil
pour n’avoir rien à démêler avec la
fée du «mardi soir». La mar sara
t’emporte! est une de ces phrases
charitables que l’on adresse à ses
ennemis. Quant aux sorcières, il est
certain qu’elles ne vivent que pour Abia ieşiţi din iobăgie, supuşi
faire le mal, heureusement elles unor sărmani preoţi ignoranţi,
peuvent être reconnues, car les valahii au toate superstiţiile
sorcières portent une queue, tantôt popoarelor semicivilizate. Bărbaţii
sous le bras, tantôt là où le diable a, ale căror sprâncene se unesc
dit-on, la sienne. deasupra frunţii sunt suspecţi:
On trouve dans les archives des aceştia deoache. Într-o anumită zi a
comitats, sur les procès faits aux săptămânii, marţea, de exemplu, şi
sorciers, des détails qui seraient vinerea, ielele au o putere
fort curieux s’ils n’étaient supranaturală. Când se înserează,
horribles. C’étaient principalement adică atunci când sunt pe punctul
les Valaques qui étaient accusés de de a-şi pierde puterea de peste zi,
maléfices. Lorsque, par exemple, ele îşi sporesc răutatea faţă de bieţii
les malheureux avaient sur le corps oameni. De aceea în anumite
une marque ou une tache regiuni se evită ieşirea după apusul
quelconque, il était fort difficile soarelui pentru a nu avea de-a face
qu’ils ne fussent pas sorciers. cu zâna de "marţi seara". Lua-te-ar
On savait en effet que le diable marţi seara ! este una din acele
ne sent aucune douleur aux fraze blânde pe care le adresează
endroits où la peau est recouverte duşmanilor lor. Cât despre vră-
d’un signe. En conséquence on ne jitoare, este sigur că ele nu trăiesc
manquait pas de faire de decât pentru a face rău ; din
nombreuses expériences dans le fericire, ele pot fi recunoscute,
[Type text] 21

but de constater l’insensibilité du deoarece vrăjitoarele poartă o

patient. Le 23 juillet 1728 on brûla coadă, fie sub braţ, fie acolo unde
à Szegedin, en Hongrie, six se spune, o are diavolul, pe a sa.
sorciers, parmi lesquels se trouvait
un vieillard de quatre-vingt-deux
ans, qui avait été bailli de la ville.
Le même jour on brûla sept
sorciers sur les bords de la Theïss.
Jusqu’en 1739 on jugeait les
sorcières, aux environs d’Arad et
de Gyula, d’après l’épreuve de În arhivele comitatelor se
l’eau. Quand elles flottaient on les găsesc detalii despre procesele
mettait à mort, car il était admis intentate vrăjitorilor, care ar fi
que l’élément pur repousse le foarte ciudate dacă n-ar fi oribile.
coupable. Ce que les accusés Tocmai valahii erau cei acuzaţi de
avaient de mieux à faire pour practici malefice. Când, de
prouver leur innocence, c’était exemplu, nefericiţii aveau pe corp
donc de se noyer. Ce ne fut qu’en un semn sau o pată oarecare, era
1758, sous Marie-Thérèse, que le foarte greu ca ei să nu fie vrăjitori.
gouvernement autrichien songea à
arrêter ces exécutions. Il défendit
aux juges d’intenter des procès aux
sorciers sans l’autorisation de la Se ştia, într-adevăr, că diavolul
chancellerie de cour. nu simte nici o durere prin locurile
Quelquefois les Valaques se unde pielea este acoperită de vreun
persuadent que tel individu cause la semn. Prin urmare se făceau
sécheresse, que tel autre amène la
numeroase încercări pentru a se
pluie. Je sais un savant botaniste
qui eut un jour maille à partir avec constata lipsa de sensibilitate a
des paysans. Il herborisait sur une pacientului. În 23 iulie 1728 au fost
montagne, lorsqu’il fut aperçu par arşi la Szegedin, în Ungaria, şase
plusieurs hommes qui passaient sur vrăjitori printre care se afla un
la route. D’abord ils ne bătrân de optzeci şi doi de ani, care
distinguèrent pas la forme de fusese judele oraşului. În aceeaşi zi
l’objet vivant qu’ils ne voyaient
au fost arşi şapte vrăjitori pe malul
que de loin; mais peu à peu,
songeant aux contes qui couraient Tisei. Până în 1739, vrăjitoarele
le village, ils se mirent en tête erau judecate, în împrejurimile
[Type text] 22

qu’ils avaient découvert un loup. Aradului şi ale Gyulei, după proba

Les voilà donc à la poursuite de apei. Dacă pluteau, le omorau, căci
l’animal, et quelle n’est pas leur
era stabilit că elementul pur îl
surprise en remarquant que le loup
se lève, prend le visage d’un respinge pe vinovat. Cel mai bun
homme et les regarde. Il n y avait lucru pe care acuzaţii îl aveau de
qu’un sorcier qui pût ainsi changer făcut ca să-şi dovedească nevino-
de forme. Aussi le pauvre văţia era, aşadar, să se înece. Abia
botaniste, redescendu des hauteurs în 1758, sub Maria Tereza,
de la science, se vit-il fort guvernul austriac s-a gândit să
maltraité. Par bonheur une voiture
passa prés de là, et il fut délivré pună capăt acestor execuţii. El
très à propos. On m’a raconté que interzise judecătorilor să intenteze
des paysans valaques, craignant procese vrăjitorilor fără autorizaţia
qu’il n’existât des sorciers parmi cancelariei curţii.
eux, placèrent un soir dans l’église
autant de pots remplis de lait qu’ils
comptèrent de vaches dans le
village. Ils étaient sûrs de découvrir Uneori Valahii cred că un
les sorciers, car le lait de leurs
anume individ este cauza secetei,
vaches devait infailliblement
tourner pendant la nuit. Parfois il că un altul aduce ploaia. Ştiu un
arrive que ces actes sont mêlés de savant botanist care a avut într-o zi
cruauté. On enterre les sorciers o dispută cu nişte ţărani. El
comme de simples mortels; mais, strângea plante pentru studiu pe un
s’ils s’avisent de reparaître dans le munte, când a fost zărit de mai
village sous la forme de quelque mulţi oameni care treceau pe drum.
animal, on ouvre leur fosse et on La început ei nu distinseră forma
les cloue en terre avec un pieu, afin acelui obiect însufleţit pe care-l
qu’ils ne puissent plus sortir. vedeau în depărtare; dar puţin câte
Les Valaques apportent dans puţin, gândindu-se la poveştile care
leur religion les mêmes idées
circulau în sat, îşi puseră în cap că
superstitieuses. Lorsque l’orage
au descoperit un lup. Iată-i aşadar
gronde, ils font sonner les cloches
de l’église pour éloigner la foudre. pe urmele animalului şi nu mică le-
C’est au pope à repousser les a fost surpriza remarcând că lupul
nuages chargés de grêle: s’il n’y se ridică, ia chipul unui om şi îi
parvient pas, on se hâte de priveşte. Numai un vrăjitor putea
să-şi schimbe astfel forma. Prin
[Type text] 23

l’accuser, à peu près comme les urmare, sărmanul botanist,

Napolitains accusent saint Janvier. coborând din înălţimile ştiinţei, se
On a vu chez les valaques le zèle văzu rău năpăstuit. Din fericire o
religieux dégénérer en fanatisme. trăsură trecu pe aproape şi el fu
Ce n’est jamais sans de grandes
eliberat tocmai la timp. Mi s-a
difficultés qu’on les amène à
povestit că nişte ţărani valahi,
embrasser la communion catho-
lique: lorsqu’un prêtre du culte uni temându-se să nu fie vrăjitori
est envoyé au hameau pour printre ei, au pus într-o seară în
remplacer le pope grec, les biserică tot atâtea oale cu lapte câte
habitants refusent souvent de se vaci erau în sat. Ei erau siguri că
rendre à la paroisse. On cite des vor descoperi vrăjitorii, căci laptele
églises qui ont été fermées pendant vacilor lor trebuia negreşit să se
trente ans: pour que la foi nouvelle acrească în cursul nopţii. Uneori se
triomphât dans le village, il fallait întâmpla ca aceste acte să fie
que les paysans fussent entraînés însoţite de cruzime. Vrăjitorii se
par la génération suivante. îngroapă ca şi muritorii de rând;
La dévotion des Valaques se
totuşi, dacă îşi dau seama că ar
manifeste dans plusieurs pieuses
coutumes. Ils vont aux champs, putea reapare în sat sub forma unui
bannière et pope en tête, pur bénir animal oarecare, li se deschide
le blé nouveau. Ils plantent sur les groapa şi îl fixează în pământ cu un
chemins de grandes croix rouges ţăruş, astfel încât să nu mai poată
où sont représentés tous les ieşi.
instruments de la Passion; quand ils
les rencontrent, ils se découvrent et
quelquefois s’agenouillent. La
figure du Christ attaché sur la croix
est presque toujours l’ouvrage de Valahii aduc în religia lor
quelque artiste indigène. Il y a de aceleaşi idei superstiţioase. Dacă
ces sculpteurs de village qui, furtuna bubuie, ei trag clopotele
s’inspirant outre mesure de leur bisericii pentru a îndepărta trăs-
modèle, donnent à leur œuvre une netul. Preotului îi revine sarcina de
couleur singulièrement locale, et je a îndepărta norii încărcaţi cu
me souviens d’avoir vu un Christ
grindină; dacă nu reuşeşte s-o facă,
qui, avec le menton rasé, portait de
se grăbesc să-l acuze, aşa precum
magnifiques moustaches et de
superbes tresses de cheveux noirs. napolitanii îl acuzau pe sfîntul
Ianuarie. S-a văzut la valahi zelul
[Type text] 24

Les églises valaques sont religios degenerând în fanatism.

pittoresques. Elles sont fort basses Niciodată fără mari dificultăţi n-au
et construites en bois; le toit, qui putut fi determinaţi să îmbrăţişeze
est très élevé, est formé de comuniunea catolică: dacă un preot
bardeaux découpés, auxquels la al cultului unit este trimis în cătun
pluie donne un reflet argenté. Un pentru a-l înlocui pe preotul orto-
clocher également de bois, terminé dox, locuitorii refuză adesea să se
par une aiguille fort mince, ducă la biserică. Se citează biserici
surmonte régulièrement cet édifice
care au fost închise vreme de 30 de
primitif. A la longue la mousse
ani: pentru ca noua credinţă să
s’infiltre entre les poutres et des
triumfe în sat, trebuia ca ţăranii să
plantes poussent sur le toit: cela est
d’un effet mélancolique. Les murs fie atraşi în generaţia următoare.
sont couverts à l’extérieur de
peintures naïves. Quelquefois une
galerie en arcades flanque l’église,
et une porte sculptée et découpée
avec assez d’art ferme le champ
qui l’entoure. Une planche est
attachée à l’un des poteaux: à Evlavia valahilor se manifestă
certaines époques de l’année on în mai multe obiceiuri pioase. Ei se
laisse reposer les cloches, et on duc la câmp, cu steaguri şi preot în
appelle les fidèles à l’office en frunte, pentru a binecuvânta grâul
frappant sur cette planche. On cel nou. Pun pe drumuri cruci mari
rencontre en foule de charmantes roşii pe care sunt reprezentate
églises de ce genre, et l’on se toate instrumentele Patimilor; când
demande comment des hommes le întâlnesc, se descoperă şi,
aussi simples, sans autre guide que uneori, îngenunchează. Chipul lui
leur inspiration, parviennent à Hristos răstignit pe cruce este
ériger et à orner ces édifices. aproape întotdeauna lucrarea unui
artist băştinaş. Sunt unii dintre acei
sculptori de sat care, inspirându-se
peste măsură din modelul lor, dau
lucrării o culoare cu totul locală, şi
îmi amintesc că am văzut un
L’église du village de Móts, Hristos care, cu barba rasă, purta o
dont nous donnons un dessin, a été mustaţă măreaţă şi nişte superbe
élevée il y a deux cents ans. cosiţe de păr negru.
[Type text] 25

Suivant la coutume valaque, la

porte, qui est percée sur le côté, est
si basse, qu’on ne peut entrer sans
courber la tête: peut-être, dans la
pensée des architectes, y a-t-il là
une intention marquée. Deux Bisericile valahe sunt pitoreşti.
fenêtres fort petites répandent dans Ele sunt joase şi construite din
l’intérieur de l’église une clarté lemn; acoperişul, foarte înălţat,
douteuse. A la faveur de ce demi- format din şindrilă decupată, căreia
jour mystérieux on aperçoit ploaia îi dă un reflex argintiu. O
d’éclatantes peintures qui ornent clopotniţă tot din lemn, terminată
les murailles de bois. Ce sont des printr-un vârf ca de ac şi foarte
portraits de saints et des scènes subţiat, se înalţă de regulă deasupra
allégoriques, avec le nom des acestui edificiu primitiv. De-a
personnages et l’explication des lungul vremii, muşchiul se
sujets en lettres cyrilliennes. Ici infiltrează între bârne, iar pe
l’on a ingénieusement représenté acoperiş cresc plante; aceasta
les péchés capitaux et l’on voit le stârneşte un efect melancolic.
diable entraîner les pécheurs avec Pereţii sunt acoperiţi în exterior cu
un rire terrible. Là, la mort emporte picturi naive. Uneori o galerie în
d’un même coup un roi, un prêtre arcade flanchează biserica, iar o
poartă sculptată şi decupată cu
et un villageois. Cette dernière
destulă măiestrie închide locul ce
scène se retrouve souvent dans les
o înconjoară. O placă de lemn
églises valaques. Les artistes
(toaca) este agăţată de o grindă: în
paysans se consolaient de
anumite perioade ale anului se lasă
l’oppression en proclamant, sous
clopotele în repaus, iar credincioşii
l’égide de la religion, l’égalité des sunt chemaţi la slujbă prin lovituri
hommes. Dans un angle se trouvent în toacă. Se întâlnesc numeroase
des fourches qui servent à soutenir biserici încântătoare de acest fel şi
les vieillards pendant les heures de se pune întrebarea cum nişte
l’office, personne n’étant assis. Au oameni atât de simpli, fără altă
fond de l’église est placé îndrumare decât inspiraţia lor,
l’iconostase, la cloison qui sépare ajung să ridice şi să împodobească
le prêtre de la foule. Elle est dorée aceste lăcaşuri.
et recouverte d’une multitude de
bannières et de tableaux bénits. Les
tableaux sont de toutes dimensions;
aussi les personnages sont-ils de
[Type text] 26

toutes grandeurs. Faute d’espace,

ils se recouvrent les uns les autres,
si bien qu’une tête colossale de Fig. 1
saint Nicolas repose sur le corps
démesurément petit d’un saint
Pierre placé au dessous. En jetant Biserica din satul Moţilor, a
un coup d’œil rapide autour de soi,
cărei imagine o reproducem (fig.
en voyant cette quantité de figures
1), a fost ridicată acum două sute
incroyables qui vous regardent,
celles-ci en riant affreusement, de ani. Urmând datina valahă,
celles-là en grinçant des dents, on se poarta, străpunsă într-o latură, este
croit transporté dans un monde atât de joasă că nu se poate intra
fantastique.L’obscurité augmente decât aplecând capul: poate, în
encore l’effet, car l’œil n’aperçoit mintea arhitecţilor a existat tocmai
pas de prime abord toutes ces această intenţie. Două ferestre
chinoiseries, qui apparaissent peu à foarte mici răspândesc în interiorul
peu, et semblent se multiplier pour bisericii o lumină difuză. Graţie
vous. acestui clarobscur misterios, se
Si naïves que soient ces zăresc picturi strălucitoare ce
peintures, elles attestent chez la împodobesc pereţii din lemn. Sunt
nation valaque un certain goût pour portrete ale sfinţilor şi scene
l’art. Après tout ce sont des alegorice, cu numele personajelor
paysans qui les ont faites. Tel
şi explicaţia subiectelor cu litere
garçon qui jusque là a aidé son père
chirilice. Aici s-au reprezentat în
dans le travail des champs se sent
un jour disposé à peindre: anch‘io mod ingenios păcatele capitale şi se
son‘pittore! et le voilà qui vede diavolul care-i târăşte pe
enlumine suivant sa fantaisie. C’est păcătoşi, cu un rânjet cumplit.
un artiste mis à la hauteur de la Acolo, moartea ia cu sine dintr-o
société au milieu de laquelle il vit. aceeaşi lovitură, un rege, un preot
Mais que cette société s’élève et se şi un sătean. Această ultimă scenă
rapproche de la nôtre, rien se regăseşte adesea în bisericile
n’empêchera ce paysan ne soit un valahe. Artiştii ţărani se consolau
peintre. Cette disposition des contra opresiunii proclamând, sub
Valaques tient à leur origine egida religiei, egalitatea oamenilor.
italienne. Ce peuple est intelligent Într-un colţ se găsesc furci care au
et spirituel: il aime la poésie, la rostul să-i susţină pe bătrâni în
musique. Il n’est pas rare timpul orelor de slujbă, nimeni
[Type text] 27

d’entendre les villageois dire des nefiind aşezat. În fundul bisericii

vers: quelquefois même ils este plasat iconostasul, care-l
improvisent. Au printemps ils separă pe preot de ascultători. El
confectionnent des flûtes avec des este aurit şi acoperit cu o mulţime
baguettes de saule, et on les entend de stindarde şi de picturi sfinţite.
de tous côtés jouer des mélodies. Picturile sunt de toate dimen-
C’est une églogue de Virgile en
siunile, iar personajele sunt de
action. Il y a des joueurs de flûte
toate mărimile. Din lipsă de spaţiu,
qui ont un talent renommé. On en
citait un aux environs de ele se acoperă unele pe altele, astfel
Clausenbourg auquel on donnait le încât un cap colosal al sfântului
sobriquet d ‘Œil de Poulet, et qui Nicolae se odihneşte pe corpul
exécutait avec sentiment des nemăsurat de mic al sfîntului Petru
morceaux entiers. J’eus un moment aşezat dedesubt. Aruncând o pri-
l’envie de me faire son élève. Mais vire rapidă în jur, văzând această
Œil de Poulet, en artiste de génie, mulţime de chipuri extraordinare
avait ses caprices: je crois qu’il care te privesc, acestea râzând
ressentait un profond mépris pour groaznic, acelea scrâşnind din
les étrangers, et je n’eus pas dinţi, te crezi transportat într-o
l’honneur de recevoir ses leçons. lume fantastică. Obscuritatea spo-
Les airs valaques n’ont pas la reşte şi mai mult efectul, căci
mâle mélancolie des mélodies ochiul nu zăreşte de prima dată
hongroises: ils respirent la tristesse,
toate aceste mărunţişuri, care apar
ils expriment l’abattement d’un
puţin câte puţin şi par să se
peuple long-temps asservi. En
traversant les campagnes, on est înmulţească pentru tine.
souvent arrêté par des chants lents
et monotones qui partent de la
prairie ou de la maison voisine, et
laissent dans l’âme de celui qui
écoute une impression pénible.
Certaines mélodies, comme les airs
de danse, ont au contraire une
allure vive, enjouée, attaquante, qui
rappelle la nature méridionale des Oricât de naive ar fi aceste
Valaques: elles ont alors quelque picturi, ele atestă la naţiunea valahă
chose de désordonné et de sauvage. o anumită înclinare pentru artă. În
Pendant la vendange, les paysans fond sunt făcute de ţărani. Un
[Type text] 28

de corvée sont chargés d’écraser le anume băietan care până atunci l-a
raisin dans d’énormes cuves. Ils ajutat pe tatăl său la munca
s’acquittent de ce travail, comme câmpului se simte înclinat într-o zi
de tous les autres, avec une parfaite să picteze: şi eu sunt pictor! şi iată
nonchalance. Mais qu’un cine pictează urmându-şi fantezia.
Bohémien arrive avec son mauvais Este un artist care s-a ridicat la
violon, ils piétineront pendant des înălţimea societăţii în mijlocul
heures entières au son de la căreia trăieşte. Chiar dacă această
musique, sans s’apercevoir de leur societate se ridică şi se apropie de a
fatigue. noastră, nimic nu-l va împiedica pe
La paresse du Valaque est celle acest ţăran să fie un pictor. Această
du lazzarone. Il a peu de besoins, et
predispoziţie a valahilor ţine de
il les satisfait sans trop de peine.
originea lor italiană. Acest popor
En outre, les habitudes d’ordre et
este inteligent şi spiritual: iubeşte
de travail ne peuvent lui être
poezia, muzica. Nu rareori auzi
familières: car il n’y a qu’un demi-
siècle qu’il est émancipé, et dans le săteni recitând versuri, uneori ei
servage, quand d’autres tirent profit chiar improvizează. Primăvara
de ses peines, l’homme n’exerce confecţionează fluiere din nuiele de
guère son activité. Tandis que le răchită şi din toate părţile se aud
Valaque s’abandonne à une cântând melodii. Este o eglogă a lui
prodigieuse insouciance, sa femme Vergiliu în acţiune. Sunt unii
fait preuve d’un caractère flautişti care au un talent vestit. Era
laborieux. Elle sème avec lui, elle amintit unul de prin preajma
prépare la nourriture, elle tisse, elle Clujului, căruia i se dădea porecla
file même en marchant. Dans le "Ochi de pui" şi care interpreta cu
rares moments où les besoins de suflet piese întregi. Am avut un
son ménage ne la réclament pas, moment dorinţa de a-i deveni elev.
elle brode ses élégantes chemises. Dar "Ochi de pui", ca artist de
Ce travail incessant la flétrit geniu, avea capriciile lui; cred că
rapidement, et lui fait perdre trop simţea un profund dispreţ pentru
tôt cette beauté qu’elle tient de son străini şi nu am avut cinstea de a
origine. Les paysannes valaques primi lecţii de la el.
ont souvent ce type particulier que
l’on rencontre chez les femmes de
l’Italie. A les voir gravir les
coteaux, en portant avec une grâce
sévère leurs vases de forme
[Type text] 29

étrusque, on se souvient des statues

antiques. Seulement la chemise Melodiile valahe nu au
brodée, la pelisse et les bottes melancolia viguroasă a melodiilor
rouges, donnent à ces Romaines ungureşti: ele respiră tristeţea,
quelque chose d’oriental.
exprimă descurajarea unui popor
Le paysan valaque se marie de
aservit vreme îndelungată. Traver-
bonne heure; il se hâte de se
procurer une compagne active, qui sând câmpiile eşti adesea oprit de
le dispense d’un travail cântece lente şi monotone care îşi
incommode. Dès qu’il possède au obârşia pe păşunile sau în casele
deux ou trois porcs, un boeuf, învecinate şi lasă în sufletul celui
quelque chose enfin, il offre sa care ascultă o impresie apăsătoare.
fortune à une beauté du village. Anumite melodii, precum melo-
Une noble dame remit un jour diile de joc, au dimpotrivă un ritm
cinquante francs à un jeune garçon vioi, înfocat, ce aminteşte natura
qui lui rapportait une montre meridională a valahilor: ele au,
perdue. Celui-ci n’eut pas plus tôt aşadar, ceva dezordonat şi sălbatic.
reçu la somme, qu’il courut acheter
În timpul culesului viilor, ţăranii de
une vache et se chercher une
femme. Un paysan accourait chez corvoadă sunt însărcinaţi să
le seigneur de village, implorant sa zdrobească strugurii în cuve
pitié et demandant des secours. enorme. Ei se achită de această
"Ma femme est mala-de, disait-il însărcinare, ca toţi ceilalţi, cu o
en sanglotant; si je la perds, je ne perfectă nepăsare. Dar dacă soseşte
suis pas assez riche pour en un ţigan cu vioara sa grosolană, ei
demander une autre!. .. " tropăie ore întregi pe sunetul
La dot de la femme se compose muzicii fără să ţină seama de
la plupart du temps de deux ou oboseală.
trois chemises brodées par elle, et
d’un coffre de trois pieds de long
où elle serre son avoir. Le nombre
des chemises n’est pas indifférent,
car ce sont les femmes les plus
laborieuses qui en possèdent un
plus grand nombre. Quand donc un
jeune homme se cherche une Lenea unui valah este aceea a
fiancée, il va droit au coffre, et voit unui lazzarone. El are puţine nevoi,
ce qu’il contient. Dans un village şi le satisface fără prea mare trudă.
În plus, deprinderile de ordine şi
[Type text] 30

du comitat hongrois de Bihar, muncă nu-i pot fi familiare,

voisin de la Transylvanie, à Déda, deoarece nu este decât o jumătate
les paysans valaques ont fort de secol de când s-a emancipat, şi
simplifié la cérémonie de la în iobăgie, când alţii trag profit din
demande en mariage. Les mères, truda sa, omul nu îşi împlineşte
durant le carnaval, placent autour nicicum rostul său. În timp ce
de la chambre, pendus à des valahul se lasă în voia unei
perches, les chemises, les coussins nepăsări ieşite din comun, femeia
et les essuie-mains brodés de leurs
sa face dovada unei firi harnice. Ea
filles. Les garçons poussent la
seamănă împreună cu el, prepară
porte, regardent du seuil les
hrana, ţese, toarce chiar şi în mers.
richesses étalées, et suivant leur
inspiration, font leur choix ou În rarele momente în care nevoile
rebroussent chemin. Un mariage casei sale nu i-o impun, îşi
valaque s’accomplit au milieu des brodează elegantele sale ii. Această
fêtes. Les parentes du fiancé vont continuă muncă o face să se
chercher la promise dans une veştejească iute, pierzându-şi
voiture attelée de quatre bœufs qui curând toată acea frumuseţe pe care
portent des fleurs à leurs cornes. o are de la naştere. Ţărăncile
Les Bohémiens du village valahe au adesea acest aspect
précèdent le cortége en jouant du deosebit pe care îl întâlnim şi la
violon. Des paysans tirent des femeile din Italia. Văzându-le
coups de fusil après avoir chargé urcând din greu coastele, purtând
l’arme jusqu’au bout. Le coffre de cu o graţie sobră vasele de formă
la mariée est placé dans la voiture, etruscă, îţi amintesc de statuile
et l’un de ses parents porte la dot antice. Numai cămaşa brodată,
au bout d’un bâton. cojocul şi cizmele roşii dau acestor
J’ai assisté un soir à une veillée romane un aspect oriental.
où quarante jeunes filles, assises
autour d’une vieille salle voûtée,
filaient en chantant. Quelques unes
étaient fort belles; leurs
mouvements étaient toujours
gracieux, et leur chant avait
quelque chose de plaintif. Un Ţăranul valah se căsătoreşte
fiancé bien appris doit se tenir devreme; el se grăbeşte să-şi facă
auprès de sa belle, et lui ramasser rost de o parteneră activă, care să îl
le fuseau autant de fois qu’il scutească de o muncă încordată. De
îndată ce are doi sau trei porci, un
[Type text] 31

tombe. Il y a des contrées où les bou, în fine câteva lucruri, el îşi

jeunes gens ne manquent jamais à oferă avutul unei frumoase din sat.
ce devoir, dans les montagnes de O doamnă nobilă a dat într-o zi
Radna, par exemple. Là, les cincizeci de franci unui băiat care
hommes ont des égards pour les i-a adus un ceas pierdut. Acela,
femmes. J’ai vu, à Radna, un numai ce a primit suma, că a şi
paysan enlever à une jeune fille un alergat să cumpere o vacă şi să-şi
lourd fardeau, et le lui porter caute o nevastă. Un ţăran a dat fuga
galamment jusqu’à sa chaumière.
la boierul satului implorându-i milă
Les Valaques sont causeurs et
şi cerând ajutoare : "Soţia mea este
familiers. Lorsque deux paysans se
bolnavă", spuse el printre suspine;
rencontrent, ils se saluent, se
prennent la main, se demandent des "dacă o pierd, nu sunt destul de
nouvelles de leurs familles, et bogat pentru a cere o alta !"
commencent un dialogue qui ne
tarit point. Quand on traverse à la
fin du jour un village valaque, on
voit tous les paysans revenir de la
Zestrea femeii este alcătuită în
campagne en devisant. Ils vous
saluent en vous adressant le sara cea mai mare parte a timpului din
buna, le «bon soir» habituel. Les două sau trei cămăşi brodate de ea şi
femmes, qui, en les attendant, filent dintr-un cufăr lung de trei picioare
devant leurs portes, se lèvent
în care îşi ţine avutul. Numărul
poliment quand vous passez, sans
quitter leur quenouille. Elles ont la cămăşilor nu este indiferent, pentru
coutume, comme les hommes, de că numai femeile cele mai harnice
baiser la main en signe de respect. au mai multe. Aşadar, când un
Cet usage, répandu dans tout tânăr îşi caută o logodnică, merge
l’Orient, n’a pas le caractère qu’on
pourrait lui prêter dans nos drept la cufăr şi vede ce conţine.
contrées. Une joyeuse compagnie, Într-un sat din comitatul maghiar
s’arrêtant un jour au pied de la Bihar, vecin cu Transilvania, la
Detonata, y trouva une Valaque Deda, ţăranii valahi au simplificat
d’une si grande beauté, que chacun
exprima son admiration. Oubliant mult ceremonia peţitului. Mamele,
toute idée aristocratique, les dames, pe durata carnavalului, aşează
au lieu de se laisser baiser la main, împrejurul camerei, atârnate pe
embrassèrent fraternellement la beţe, cămăşile, pernele şi ştergarele
[Type text] 32

paysanne. Les nobles cavaliers ne brodate de fetele lor. Tinerii

pouvaient mieux faire que de
împing uşa, privesc din prag
suivre cet exemple. Ils s’avancèrent
les bras ouverts vers la belle bogăţiile expuse şi urmându-şi
Valaque; mais celle-ci s’enfuit en inspiraţia, fac alegerea ori fac cale
éclatant de rire. întoarsă. O căsătorie valahă se
On nous amena un jour une săvârşeşte în mijlocul sărbătorilor.
jeune villageoise qui passait pour
une très habile chanteuse. D’abord Părinţii mirelui vin să caute
il n’y eut pas moyen de lui arracher mireasa într-un car cu patru boi
un son. La petite sauvage toussait, care poartă flori în coarne. Ţiganii
rougissait, regardait ses bottes. On satului preced cortegiul cântând la
lui jeta un voile sur la tête. A demi-
vioară. Ţăranii trag focuri de armă
cachée sous les plis de l’étoffe, elle
reprit courage, et commença un air după ce au încărcat arma complet.
lent et prolongé, qu’elle chantait Cufărul miresei este pus în car, şi
avec de continuels tremolos; unul dintre părinţii ei duce dota la
parfois elle s’interrompait pour
capătul unui băţ.
siffler, en manière de refrain, avec
une grande habileté. Comme sa
verve allait s’éteindre, on fit venir
une de ses compagnes qui n’avait
pas moins de réputation qu’elle.
Toutes deux s’enhardirent Am asistat într-o seară la o
mutuellement, et, se plaçant sous le şezătoare unde patruzeci de tinere
voile, formèrent un groupe qui eût fete, aşezate împrejurul unei vechi
sans doute inspiré un peintre. Leurs săli boltite, torceau cântând. Unele
têtes penchées l’une vers l’autre, erau foarte frumoase ; mişcările lor
elles tournaient peu à peu vers nous erau întotdeauna graţioase, iar
leurs yeux noirs pour s’accoutumer cântecul lor avea ceva de jale. Un
à notre présence, et, avec une
logodnic bine educat trebuie să stea
charmante gaucherie, passaient
leurs dix doigts dans les colliers de aproape de frumoasa sa şi să-i
monnaies et de verroteries qui ridice fusul ori de câte ori acesta
pendaient sur leurs poitrines. A la cade. Sunt regiuni în care tinerii
fin elles s‘habituèrent si bien à nu lipsesc niciodată de la această
nous voir, qu’elles chantèrent je ne îndatorire, în Munţii Radnei, de
sais combien de hora, "d’airs exemplu. Acolo, bărbaţii sunt
[Type text] 33

nationaux". On eût dit qu’elles le atenţi faţă de femei. Am văzut la

faisaient pour leur propre plaisir, Radna, un ţăran, luând o povară
tellement elles y mettaient de zèle, grea ce o purta o tânără şi ducând-
et ce fut à nous de leur dire de ne o, generos, până la casa ei. Valahii
pas épuiser tout leur répertoire en
sunt pricepuţi la vorbă şi
un jour.
prietenoşi. Când se întâlnesc doi
Leur timidité avait disparu;
aussi commencèrent-elles à parler. ţărani, se salută, îşi dau mâna, se
Il fallut leur expliquer pourquoi on întreabă despre noutăţile din
les avait fait venir. "Voici un familile lor şi încep un dialog care
étranger, leur disait-on, qui a voulu nu mai încetează. Când străbaţi, la
vous entendre. - Ne chante-t-on pas sfîrşitul zilei, un sat valah, vezi
dans son pays"? répondaient-elles. ţăranii care se întorc de la câmp
- On leur commanda des chemises stând la taifas. Ei te salută,
brodées, des serviettes, que je adresându-ţi-se cu « seara bună »,
voulais emporter. "Qu’a-t-il besoin obişnuitul bună seara. Femeile
de tous ces objets? est-ce que tout care, aşteptându-i, torc la poartă, se
cela ne se trouve pas chez lui? "
ridică politicos când treci, fără să-şi
Puis venaient les questions les plus
bizarres sur les hommes, sur les lase furca. Ele au obiceiul, ca şi
femmes, voire même sur le ciel de bărbaţii, de a săruta mâna în semn
ma patrie. Leur curiosité était de respect. Acest obicei, răspândit
singulièrement excitée: elles în întreg Orientul, nu are sensul
voulaient aller "là-bas". care i s-ar putea da în regiunile
- Mais, reprenait-on, on y parle noastre. Un grup vesel, oprindu-se
une langue que vous ne savez pas. - într-o zi la picioarele Detunatei, a
Et vous, comment faites-vous găsit aici o valahă de o frumuseţe
donc? - Nous la savons. - Eh bien, atât de deosebită, încât fiecare şi-a
nous parlerons avec vous; exprimat admiraţia. Lăsând la o
d’ailleurs nous apprendrons cette parte orice prejudecată aristo-
langue-là. - Et puis il faut voyager
cratică, doamnele, în loc să o lase
pendant trois semaines. - Quoi! Le
monde est-il donc si grand? să le sărute mâna, au îmbrăţişat
demanda l’une. Mon frère a frăţeşte ţăranca. Nobilii cavaleri nu
marché huit jours en vendant des au putut face ceva mai bun decât să
tableaux: au bout de ce temps il a urmeze acest exemplu. Ei s-au
rencontré une montagne, où un apropiat cu braţele deschise de
soldat lui a dit qu’on ne pouvait frumoasa valahă, însă aceasta a
[Type text] 34

plus avancer. Est-ce que la terre ne fugit izbucnind în râs.

finissait pas là? - C’est la
Transylvanie qui finit là. Avec un
passe-port ton frère eût pu marcher
des années entières.
C’est à l’aide du daguerréotype
qu’ont été obtenus la plupart des
dessins placés dans cet ouvrage.
Quand les Valaques voyaient Într-o zi a fost adusă la noi o
fonctionner l’instrument magique, tânără săteancă ce era considerată o
ils ne doutaient pas qu’il n y eût là foarte iscusită cântăreaţă. La
quelque diablerie. Ils refusaient început nu a existat nici un mijloc
obstinément de poser: l’œil de a-i smulge vreun sunet. Mica
formidable de la machine ne sălbatică tuşea, se înroşea, îşi
pouvait-il pas jeter un sort? privea cizmele. I s-a pus un voal pe
Lorsqu’à la fin ils se persuadaient cap. Pe jumătate ascunsă sub
qu’on pouvait s’exposer sans péril, pliurile materialului, a prins curaj
ils consentaient à rester immobiles şi a început o melodie lentă şi
dans la pensée que leur portrait prelungă, pe care o cânta cu
irait fort loin. Nous débutâmes par frecvente tremolouri; uneori ea se
un attelage de buffles qui était venu întrerupea pentru a fluiera, în chip
stationner sous nos fenêtres. Le de refren, cu o mare iscusinţă. Cum
paysan qui les menait eut l’ordre de verva sa era pe punctul de a se
ne pas bouger, et il vit placer stinge, a fost adusă una dintre
devant lui quelque chose que l’on prietenele sale cu o reputaţie nu
braquait contre sa personne et mai mică decât a ei.
contre ses buffles. Il était
visiblement inquiet, et resta
confondu en apercevant son Amândouă se încurajară reci-
attelage représenté sur la plaque. proc şi, aşezându-se sub voal,
Une chose le mécontentait: c’était formară un grup ce ar fi putut fără
que ses buffles fussent aussi petits; îndoială să inspire un pictor. Cu
cela leur faisait du tort. Notre capetele aplecate una spre cealaltă,
homme secoua la tête d’un air ele şi-au întors treptat către noi
expressif, et, si un des animaux eût ochii negri pentru a se obişnui cu
ressenti pendant la semaine la prezenţa noastră şi, cu o
moindre maladie, nous aurions eu încântătoare stângăcie, şi-au trecut
certainement l’avantage de compter cele zece degete prin salbele de
[Type text] 35

entre les sorciers de l’endroit. monede şi de podoabe din sticlă

Rien de plus curieux que les care le atârnau pe piept. În cele din
conversations que l’on entame avec urmă, s-au obişnuit atât să ne vadă
les paysans valaques. Un încât au cântat nu ştiu câte hora,
observateur écouterait quel-quefois "melodii naţionale". S-ar spune că
leurs remarques avec intérêt, car o făceau pentru propria lor plăcere,
les questions sans nombre qu’ils într-atât de mult zel puneau, şi ne-a
vous adressent dénotent un certain revenit nouă sarcina de a le spune
mouvement d’esprit. Leur naïveté să nu-şi epuizeze tot repertoriul
se montre encore dans une foule într-o zi.
d’usages qui n’appartiennent
qu’aux peuples primitifs. Ils
s’improvisent des bains à la façon
des Peaux-Rouges d’Amérique, en
creusant un trou en terre, et en
arrosant des pierres chauffées
Timiditatea lor dispăruse şi
qu’ils y jettent. Quand un paysan
fait avec son voisin un contrat, un astfel au început să vorbească. A
arrangement quelconque, il ne trebuit să li se explice pentru ce au
manque pas de battre vigou- fost aduse. "Iată un străin, li s-a
reusement son enfant; celui-ci spus, care a vrut să vă audă. - Nu se
grandit en se souvenant à la fois cântă în ţara lui "? răspundeau ele.
des soufflets paternels et de la date - Le-am comandat nişte cămăşi
du contrat. Cette coutume existait brodate, ştergare pe care voiam să
chez les Gaulois. Souvent cette le iau cu mine. "Ce nevoie are de
simplicité apparente cache quelque toate aceste lucruri? toate astea nu
peu de malice. Un valaque avait à se găsesc şi la el în ţară?" Apoi au
demander conseil à un avocat de la
pus întrebările cele mai ciudate
petite ville de Nagy Bánya. Il
despre bărbaţi, femei şi chiar
arrive chez lui la bourse à la main,
et, prenant un air ingénu, "Est-ce despre cerul patriei mele.
vous, lui dit-il, qui mentez pour de Curiozitatea lor era puternic
l’argent? " stârnită : vroiau să meargă "acolo".
Les Valaques sont fort
hospitaliers. Si pauvres qu’ils
soient, ils ne refusent jamais à un - Dar, am reluat, acolo se
plus pauvre la moitié de leurs vorbeşte o limbă pe care nu o
oignons ou de leur pain de maïs. Le cunoaşteţi. - Şi voi, ce faceţi în
[Type text] 36

plus grand plaisir qu’un seigneur acest caz ? - Noi o ştim. - Ei bine,
puisse leur faire, après celui de leur noi vom vorbi cu voi; de altfel vom
parler valaque, c’est de goûter de învăţa această limbă acolo. - Şi
leur mammaliga, véritable polenta apoi, trebuie să călătoriţi trei
italienne, qui est un mets national.
săptămâni. - Ce! Lumea este deci
Je me rappelle avoir parcouru les
atât de mare ? întrebă una. Fratele
montagnes de Zalathna avec un
guide valaque. En arrivant dans meu a mers opt zile vânzând
une petite auberge qui se trouvait tablouri; după acest timp, el a
sur la route, il se fit apporter du întâlnit un munte, unde un soldat i-a
vin, tandis que je m’approchais spus că nu poate să meargă mai
d’une source fameuse que departe. Pământul nu se termină
j’entendais murmurer derrière une acolo? - Transilvania se termină
haie. Mon Valaque se prit de pitié acolo. Cu un paşaport, fratele tău ar
pour moi en me voyant boire de fi putut să meargă ani întregi.
l’eau pure. Il accourut avec sa
gourde, m’offrant la moitié de sa
ration. Il y mettait tant d’instances,
que je me voyais forcé d’en passer
Cu ajutorul degherotipului au
par où il voulait de peur qu’il ne se
méprît sur la cause de mon refus, fost obţinute majoritatea desenelor
lorsque l’aubergiste lui fit din această lucrare. Când valahii
comprendre que je paraissais obéir vedeau funcţionând instrumentul
à un goût décidé en m’abreuvant à magic, nu se-ndoiau că n-ar fi fost
la source. acolo ceva diavolesc. Ei au refuzat
Cette hospitalité, les Valaques cu încăpăţânare să se pozeze:
l’exercent meme au profit de ochiul formidabil al maşinăriei nu
l’inconnu. Ce n’est pas seulement poate să arunce sorţi ? Când în
dans le district de Zalathna, c’est sfîrşit se convingeau că se puteau
par toute la Transylvanie qu’ils ont expune fără pericol, consimţeau să
la touchante coutume de déposer,
rămână nemişcaţi cu gândul că
sur le bord des routes, des vases
remplis d’eau pour le voyageur qui portretul lor va merge foarte
peut passer. Ils en placent departe. Am început cu un atelaj de
également le soir devant leurs bivoli care venise să stea sub
portes pour celui qui viendra la nuit ferestrele noastre. Ţăranul ce îi
dans le village. Les plus riches adusese a avut poruncă să nu se
mettent du pain. Ils donnent à cet mişte şi văzu aşezându-se în faţa
[Type text] 37

usage le nom de pomane, "pour les lui ceva îndreptat către persoana sa
mânes", car ils espèrent que ceux şi către bivolii săi. El era vizibil
qu’ils ont perdus ne souffriront neliniştit şi stătea uluit zărindu-şi
dans l’autre monde ni de la faim, ni atelajul reprezentat pe placă. Un
de la soif, s’ils soulagent eux
lucru îl nemulţumea: acela ca
mêmes les vivants. Aux foires,
bivolii săi să fie atât de mici; asta îi
hommes et femmes se jettent, pour
les baiser, sur les mains du pope necăjea. Omul nostru scutură din
qui vient, lui aussi, dans ses cap cu un aer expresiv, iar dacă
sandales de paysan, vendre ou unul din animale ar fi resimţit în
acheter du bétail. Les jeunes filles cursul săptămânii cea mai mică
se promènent avec leurs vases de boală, am fi avut cu siguranţă
terre, et offrent à boire à ceux qui avantajul de a ne număra printre
sont altérés. Lorsqu’un homme vrăjitorii locului.
meurt dans la chaumière, les siens
préparent une quantité de pains qui
seront donnés en pomane: ils les lui
montrent pour lui prouver qu’il est
aimé. Le mourant les voit à
l’œuvre, et mesure leur affection à Nimic mai curios decât
leur activité. conversaţiile pe care le porţi cu
Certes il ne faut pas désespérer ţăranii valahi. Un observator ar
d’un tel peuple. Quel qu’ait été asculta uneori cu interes remarcile
l’abaissement des Valaques, ils se
lor, deoarece întrebările fără număr
relèveront indubitablement, car ils
sont capables d’un développement pe care vi le adresează denotă o
rapide. Nul ne niera leurs défauts ni anumită vioiciune a spiritului. Na-
leurs vices. Leur paresse est ivitatea lor se vădeşte încă într-o
proverbiale: ils s’enivreront le sumedenie de obiceiuri care nu
dimanche avec leur eau-de-vie de aparţin decât popoarelor primitive.
prunes tant qu’ils auront un
Ei improvizează băi ca Pieile Roşii
kreutzer. Ils ont l’astuce, l’arme du
faible, de l’esclave, et la rancune, din America, săpând o groapă în
qui accompagne toujours la ruse. pământ şi aducând pietre încălzite
Tandis que le Magyar exhale en un pe care le aruncă înăuntru. Când un
moment sa bouillante colère, le ţăran încheie un contract, o
Valaque dissimule et dit entre ses înţelegere oarecare cu vecinul său,
dents: Tine minte (1)’’ Souviens-
el are grijă să-şi bată tare copilul;
[Type text] 38

t’en. L’occasion venue, il ne acesta creşte amintindu-şi în

manquera pas sa vengeance. acelaşi timp şi de palmele paterne
"Garde-toi du tine minte! " est un
şi de data contractului. Acest obicei
proverbe hongrois. Si, au siècle
dernier, la noblesse faisait peser sur exista la Gali. Adesea, această
eux un joug trop dur, ils prirent une aparentă simplitate ascunde puţină
cruelle revanche dans leur révolte ironie. Un valah avea de cerut
de 1784, où ils n’épargnèrent ni sfatul unui avocat din orăşelul Baia
l’âge ni le sexe. Mare. Ajunge la el cu punga în
Cette révolte fut entreprise par mână şi, luând un aer nevinovat:
un paysan du comitat de Zárand
nommé Hora. Il s’entendit avec un "Dumneavoastră sunteţi, îi spune,
de ses compagnons appelé Closca, cel care minţiţi pentru bani?"
et tous deux réunirent leurs bandes
sous un chêne séculaire qui se voit
encore dans la forêt voisine de
Körösbànya. Ils dressèrent leur Valahii sunt foarte ospitalieri.
plan de campagne en généraux Cât de săraci ar fi, nu refuză
habiles, et marchèrent droit aux niciodată unuia mai sărman
châteaux, qu’ils brûlèrent. Le jumătate din cepele lor sau din
gouvernement négligea d’envo-yer mămăliga lor. Cea mai mare
des troupes contre les rebelles, ce bucurie pe care poate să le-o facă
qui fit dire aux Transylvains que un nobil, după aceea de a le vorbi
Joseph II en haine des nobles, avait în valahă, este de a gusta din
provoqué le mouvement; et mămăliga lor, o veritabilă polenta
l’insurrection gagnait du terrain italiană, care este un fel de mâncare
quand les gentilshommes hongrois naţională. Îmi amintesc de a fi
montèrent à cheval et l’étouffèrent. străbătut munţii Zlatnei cu un ghid
Les chefs de la révolte périrent de valah. Ajungând la un mic han, ce
la mort des criminels. Dans les se găsea în drum, a cerut să i se
chaumières de comitat de Zárand, aducă vin, în timp ce eu m-am
où les Valaques sont en grand apropiat de un izvor renumit pe
nombre, on voit quelquefois le care îl auzeam susurând în spatele
portrait de Hora cloué au mur. Il unui gard viu. Valahului meu i-a
est richement vêtu: sa figure est fost milă de mine văzându-mă bând
empourprée, et il tient un vase d’or apă chioară. El veni în fuga mare
rempli de vin. Au dessous on lit ces cu plosca lui, oferindu-mi jumătate
deux vers: din raţia sa. A făcut-o cu atâta
insistenţă, încât m-am văzut obligat
[Type text] 39

Hora be si hodineste, să fac ce vroia el de teamă să nu se

Tiara plange si plateste. dispreţuiască din cauza refuzului
meu, în timp ce hangiul îl făcea să
Il y a eu à diverses époques des înţeleagă că păream să mă supun
voleurs de grand chemin, qui, unui gust determinat, adăpându-mă
abandonnant leurs chaumières par la izvor.
paresse ou par vengeance, vivaient
au compte des autres paysans. Il
n’est pas rare de voir des Valaques
entrer ainsi en lutte avec la société.
Lorsque nous traversâmes les
montagnes de Torotzkó, le guide Această ospitalitate, valahii o
nous raconta plusieurs traits cruels practică chiar şi în folosul unui
d’un brigand qui répandait la necunoscut. Nu numai în districtul
terreur dans les environs. On Zlatnei, ci în toată Transilvania ei
entendait dans l’éloignement des au emoţionantul obicei de a pune,
coups de feu que nous attribuâmes pe marginea drumurilor, vase pline
à des chasseurs: au retour, on nous cu apă pentru călătorul care poate
apprit que les hussards du comitat, trece pe acolo. Ei le pun seara şi în
après avoir long-temps poursuivi le faţa porţilor lor pentru cel care ar
voleur à coups de carabine, veni noaptea în satul lor. Cei mai
s’étaient emparés de sa personne. înstăriţi pun pâine. Ei dau acestui
Près de Nagy Bánya, on montre sur obicei numele de pomană "pentru
le versant d’une montagne un lieu sufletele morţilor", deoarece speră
que l’on appelle Pintie Szökése, că cei care s-au dus nu vor suferi
"Saut de Pintie", en souvenir d’un pe lumea cealaltă nici de foame,
fameux brigand qui portait ce nom. nici de sete, dacă ei înşişi îi ajută
Serré de près par les hussards du pe cei vii. La târguri, bărbaţii şi
comitat hongrois de Marmoros, il femeile se apleacă, pentru a le
fuyait sur la grande route, lorsqu’il săruta, asupra mâinilor preotului
rencontra les haïduques du district care vine, şi el, în opinci de ţăran,
de Kövár, qui venaient droit à lui. să vândă sau să cumpere vite.
Il se trouvait sur les limites de deux Tinerele fete se plimbă cu vasele
comitats, c’est pourquoi il était lor de lut şi oferă de băut celor
assailli par deux troupes à la fois. însetaţi. Când un om e pe moarte în
L’issue semblait impossible. La
colibă, ai săi pregătesc o cantitate
route, occupée par l’ennemi,
de pâine ce va fi dată de pomană:
serpentait au flanc d’une montagne.
ei îi arată pâinea pentru a-i dovedi
[Type text] 40

Ici s’élevait une côte rapide, que că este iubit. Muribundul îi vede
Pintie n’eût pas eu le temps de muncind şi măsoară afecţiunea lor
gravir; là s’ouvrait un précipice prin activitatea pe care o
profond. Un rapide examen des desfăşoară.
lieux lui dicta sa résolution. Il mit
sa carabine en bandoulière, saisit
une forte branche d’arbre, la plaça
entre ses jambes, et se lança dans
l’abyme en courant et en labourant
le sol de la branche. Arrivé au pied
de la montagne, il tomba percé de
balles.
Le Valaque n’est pas Desigur, nu trebuie pierdută
naturellement belliqueux: speranţa în ce priveşte un asemenea
cependant, une fois enrôlé, il sert popor. Oricât să fi fost decăderea
en bon soldat. S’il n’a pas la furia, valahilor, ei se vor ridica fără
l’élan du Hongrois, il a plus que lui îndoială, deoarece sunt în stare de
l’opiniâtreté de la résistance. Dâ pe o dezvoltare rapidă. Nimeni nu
moarte, «donne jusqu’à la mort», neagă defectele sau viciile lor.
est un proverbe usité parmi les Lenea lor e proverbială: ei se vor
Valaques. Quelque chose de la
îmbăta duminica cu ţuică de prune
valeur romaine est resté en eux, et,
atât timp cât vor avea un crăiţar. Ei
en se comparant aux Saxons, dont
l’ardeur pacifique ne s’exerce au şiretenia, arma celui slab, a
guère que dans le commerce, ils sclavului, şi ranchiuna, care
disent: La un Român dece Sassi, "à însoţeşte întotdeauna şiretenia. În
dix Saxons un Valaque". timp ce maghiarul împrăştie într-o
Dans l’origine, les Valaques clipă furia sa turbată, valahul se
formèrent en Transylvanie la race preface şi spune printre dinţi: Ţine
vaincue, c’est-à-dire la classe des minte. Când se iveşte prilejul, nu se
serfs. Mais sous le gouvernement lipseşte de răzbunarea sa. "Păzeşte-
des princes un certain nombre te de ţine minte"! este un proverb
d’entre eux furent anoblis pour prix unguresc. Dacă, cu un secol în
du service militaire, et participèrent
urmă, nobilimea făcuse să apese
à tous les droits des nobles
hongrois. Leurs descendants asupra lor un jug prea aspru, ei şi-
continuent pour la plupart à vivre au luat o crudă revanşă în răscoala
en paysans, ou remplissent divers de la 1784, când n-au cruţat nici
vârsta, nici sexul.
[Type text] 41

emplois dans les comitats.

Quelquefois ils conservent le
sentiment national, et, lorsque
l’occasion sa présente, s’efforcent Această răscoală a fost pornită
de faire rejaillir leur importance sur de un ţăran din Comitatul Zarand,
leurs compatriotes. Pendant mon numit Horia. El s-a înţeles cu unul
séjour en Transylvanie, un noble din tovarăşii lui numit Cloşca şi
valaque mourut à peu de distance amândoi şi-au unit grupurile sub un
du lieu que j’habitais. Sa veuve lui stejar secular ce se mai vede în
fit des funérailles dignes d’un pădurea învecinată Băii de Criş. Îşi
prince. Des tables chargées de întocmiră planul de campanie, ca
vivres furent dressées durant une nişte generali îndemânatici, şi
semaine entière, où tous ceux qui merseră direct la castele cărora le
se présentaient étaient accueillis. dădură foc. Guvernul a neglijat să
Trois cents gentilshommes trimită trupe contra rebelilor, ceea
valaques et plus de mille paysans ce a însemnat pentru transilvani că
s’assirent à ces banquets Joseph al II-lea, din ură faţă de
homériques, qui se renouvelèrent nobili, a provocat răscoala; şi
douze fois dans l’année. Le jour de insurecţia câştiga teren când nobilii
l’enterrement, les cloches de douze maghiari s-au urcat pe cai şi au
villages lancèrent leurs volées, et înăbuşit-o. Capii răscoalei au pierit
un cortège de vingt-cinq popes de moartea rezervată criminalilor.
accompagna le mort. Le convoi Prin colibele din comitatul Zarand,
s’arrêta vingt-cinq fois, et chaque unde valahii sunt în număr mare, se
prêtre dit la messe à son tour. La vede uneori portretul lui Horia
journée finit par un repas atârnat pe perete. El este bogat
somptueux, où la place de chaque înveşmântat; Chipul său este
pope était marquée par un pot de îmbujorat şi ţine un vas de aur
miel recouvert d’un gâteau dans umplut cu vin. Dedesubt se citesc
lequel était planté un cierge.
aceste două versuri:
Les paysans valaques ont un
costume pittoresque. Leurs
gibecières et leurs vestes de peau
blanche sont ornées de fleurs et de
dessins en cuir de toute couleur.
Qu’ils aient le large caleçon de
toile ou le pantalon étroit de drap
blanc, ils portent régulièrernent Horia bea şi hodineşte,
[Type text] 42

leurs sandales. Leurs chemises Ţara plânge şi plăteşte.

mêmes sont brodées: aussi les haies
du village sont-elles ordinairement Au existat în diverse epoci hoţi
couvertes de chemises et de la drumul mare care, abandonându-
serviettes, aux broderies rouges ou şi colibele, de lene sau din
bleues, qui sèchent au soleil. J’ai răzbunare, trăiau pe seama
vu des jeunes gens d’une élégance celorlalţi ţărani. Nu este o raritate
recherchée. Il y en a qui se frisent să vezi valahi intrând astfel în luptă
les cheveux en faisant tourner leurs cu societatea. În timp ce traversam
longues mèches autour d’un fuseau munţii Torotzkó, ghidul ne-a
chauffé. Quelquefois ils changent
povestit despre mai multe acţiuni
leurs modes. Je me souviens avoir
pline de cruzime ale unui lotru ce
entendu un berger refuser une guba
răspândea teroare în împrejurimi.
noire que lui offrait son maître,
sous prétexte que dans le moment Se auzeau în depărtare focuri de
tout le monde s’en achetait de armă pe care le-am pus pe seama
blanches: il voulait obéir au goût vânătorilor; la întoarcere, am fost
du jour. Dans quelques contrées, au informaţi că husarii comitatului,
lieu de la guba, épais pardessus de după ce urmăriseră timp îndelungat
laine à longs poils, on laisse pendre hoţul cu focuri de armă, au pus
sur le dos une grosse veste de drap mâna pe el. Lângă Baia Mare, ni se
gris. A Bistritz il y a un chapelier arată pe versantul unui munte un
qui connaît parfaite-ment les loc numit "Saltul lui Pintea", în
modes des paysans du voisinage. amintirea unui faimos tâlhar ce
Quand un Vala-que entre dans la purta acest nume. Încolţit de
boutique, il dit le nom de son husarii comitatului maghiar Mara-
village, et le marchand lui apporte mureş, el alerga pe drumul mare,
un cha-peau de la forme préférée când i-a întâlnit pe haiducii
dans la localité. districtului Kövár care veneau
Le costume des femmes varie drept spre el. Se găsea la hotarul a
également suivant les contrées. Il două comitate, de aceea era asaltat
est d’usage que les jeunes filles se
de două trupe în acelaşi timp.
tressent une seule natte de cheveux
Ieşirea din această situaţie părea
au bout de laquelle elles attachent
un ruban ou une pièce d’argent. imposibilă. Drumul, ocupat de
Elles mêlent à leurs cheveux des inamic, şerpuia pe flancul unui
fleurs, des monnaies, des plumes munte. Aici se înălţa o coastă
de paon. Quelquefois elles se abruptă pe care Pintea nu ar fi avut
timp să o urce; acolo se deschidea
[Type text] 43

placent sur le front un diadème o râpă adâncă. O cercetare iute a

garni de verroteries et de perles locurilor îi dictă soluţia. El şi-a pus
soufflées. Le mouchoir dont les carabina în bandulieră, a înhăţat o
femmes mariées se couvrent la tête ramură solidă de copac, a pus-o
a dans le midi la forme d’un între picioare şi s-a lăsat în
turban; ailleurs il figure un voile; prăpastie în viteză, arând solul cu
partout il est gracieusement mis. creanga. Ajuns la poalele muntelui,
Près de Radna elles se coiffent a căzut străpuns de gloanţe.
d’abord d’un mouchoir rouge placé
de côté, et pardessus en mettent un
blanc qui est attaché à l’autre par
une grosse épingle. Le catrinza ou
tablier de laine, que les Valaques
portent fort coquettement, est orné
de raies de couleurs. Rien ne sied
mieux que leurs chemises brodées.
Au lieu des bottes, rouges ou
jaunes, qui sont une chaussure un Valahul nu-i prin natura lui
peu lourde, elles portent dans războinic; cu toate acestea, odată
beaucoup de villages les sandales înrolat, el prestează serviciul ca
de cuir, lesquelles maintiennent
bun soldat. Dacă nu are furia,
autour de la jambe une pièce de
elanul ungurului, are în plus faţă de
drap blanc. Ces femmes
laborieuses et actives se prennent acesta îndărătnicia de a rezista. Dă
parfois d’une gaîté d’enfant; leur pe moarte "dă până la moarte" este
besogne faite, elles oublient le un proverb folosit printre valahi.
travail et secouent leurs fatigues. Ceva din valoarea romanilor a
J’ai traversé un jour la Szamos rămas în ei, şi, comparându-i cu
avec une troupe de paysannes saxonii, a căror ardoare pacifistă nu
valaques que j’avais trouvées dans se exercită decât în negoţ, ei spun:
le bac. Elles revenaient des champs La un Român zece Saşi "la zece
et portaient sur leurs épaules de saxoni un valah".
lourds instruments dont la vue
seule aurait dû leur inspirer de
tristes réflexions; d’une rive à
La origine, valahii au
l’autre elles rirent à gorge
reprezentat în Transilvania rasa
déployée. Les hommes ont
d’ordinaire plus de gravité, et il y a învinsă, adică clasa iobagilor. Dar
sub guvernarea prinţilor, un anumit
[Type text] 44

souvent dans leurs gestes et dans număr dintre ei au fost înnobilaţi ca

leur attitude je ne sais quoi de răsplată a serviciului militar şi s-au
mélancolique qui est assez bien bucurat de toate drepturile nobililor
rendu dans la gravure que nous maghiari. Descendenţii lor con-
donnons ici. tinuă în cea mai mare parte să ducă
Les chaumières des pay-sans o viaţă de ţărani sau îndeplinesc
valaques sont entourées de haies diverse slujbe în comitate. Uneori
qu’ils savent quel-quefois ei păstrează sentimentul naţional şi,
artistement tresser. Près de l’entrée
când se iveşte ocazia, se străduiesc
se trouve une bûche enfoncée dans
să facă astfel încât importanţa lor
le sol et qui leur sert de marche-
să se răsfrângă asupra compatrio-
pied pour escalader la haie; cela
leur coûte moins de peine que ţilor lor. În cursul şederii mele în
d’ouvrir la porte. Aux angles de ces Transilvania, un nobil valah a
chaumières, dont le toit de chaume murit la mică distanţă de locul în
est fort élevé, ressortent les poutres care locuiam. Văduva sa i-a făcut
rondes qui soutiennent la funeralii demne de un prinţ. Au
maçonnerie. Ces petites habitations fost puse, timp de o săptămână,
n’ont pas de fondements, et, en mese încărcate cu alimente la care
plaçant sur de troncs d’arbres les erau primiţi toţi cei care se
solives qui leur servent de base, on prezentau. Trei sute de nobili
les transporte, tirées par des valahi şi mai multe mii de ţărani s-
buffles. Dans l’intérieur de la au aşezat la aceste banchete
chaumière se trouve un foyer homerice ce se repetară de 12 ori în
exhaussé qui occupe le quart de la cursul anului. În ziua înmor-
chambre; des enfants nus se mântării, clopotele a 12 sate şi-au
chauffent à la flamme, pour aller lansat dangătele şi un cortegiu de
glisser tout à l’heure sur la glace du 25 preoţi a însoţit mortul. Convoiul
ruisseau. Des portraits de saints sur s-a oprit de 25 de ori şi fiecare
lesquels pendent des cierges bénits
preot a făcut la rândul lui slujba
ornent les murs, mêlés à des
religioasă. Ziua s-a terminat cu un
assiettes de faïence et à des
serviettes brodées disposées en ospăţ somptuos unde locul fiecărui
draperies. Un lit très haut et garni preot era marcat printr-un vas cu
de coussins couverts de broderies miere acoperit cu o plăcintă în care
forme, avec une table et quelques era înfiptă o lumânare.
siéges de bois, l’ameublement de la
chaumière. Le bois de lit est peint
[Type text] 45

de toutes couleurs; les fleurs les

plus éclatantes, les oiseaux les plus
brillants, y sont représentés. Le
coffre indispensable que la femme
apporte en se mariant est également
décoré de peintures. Les Valaques Ţăranii valahi au un costum
peignent même le bois de leur pitoresc. Tolbele şi vestele lor de
selle, et jusqu’au joug de leurs piele albă sunt împodobite cu flori
buffles. Ils aiment de préférence les şi desene în piele de toate culorile.
couleurs vives et les assemblent Fie că au pantaloni largi de pânză
sans trop d’harmonie. Aussi le
Hongrois parle-t-il sans révérence sau pantaloni strîmţi de postav alb,
de ce qu’il nomme «le goût ei poartă cu regularitate opincile
valaque». lor. Chiar şi cămăşile lor sunt bro-
Les paysans valaques ont date: şi gardurile vii ale satului
communément le type méridional. sunt, de obicei, acoperite de cămăşi
On en voit beaucoup dont le profil sau ştergare, cu broderii roşii sau
rappelle les bustes qui nous restent
albastre, ce se usucă la soare. Am
de l’antiquité. Quelques uns ont les
cheveux blonds, les yeux bleus, et văzut oameni tineri de o eleganţă
trahissent une origine étrangère à rafinată. Sunt unii care îşi coafează
l’Italie. Il faut se souvenir, en effet, părul răsucindu-şi şuviţele în jurul
que les colons de Trajan se unei bare încălzite. Uneori îşi
mêlèrent aux Daces subjugués qui schimbă moda. Îmi amintesc că am
peuplaient le pays. Le nombre des
auzit un cioban refuzând un suman
vaincus était d’abord peu
considérable, car ils avaient en negru pe care i-l oferea stăpânul lui
foule abandonné la Dacie; mais ils sub pretextul că în acel moment
revinrent successivement lorsque toată lumea le cumpăra pe cele
cette province eut reconquis la paix albe; el dorea să fie în pas cu gustul
sous l’administration impériale. On zilei. În unele regiuni, în loc de
reconnaît chez les Valaques de
gubă, suman miţos, se poartă pe
notre époque les Daces et les
Romains du 2e siècle. Le costume spate o vestă groasă de postav gri.
de toile qu’ils portent encore La Bistriţa este un pălărier ce
aujourd’hui est celui des Daces cunoaşte perfect modele ţăranilor
dans les bas-reliefs de la colonne din împrejurimi. Când un valah
trajane. D’autre part leur langue intră în prăvălie îi spune numele
[Type text] 46

n’est pas autre chose qu’un dialecte satului său şi negustorul îi aduce o
italien. Ils s’appellent eux-mêmes pălărie cu forma preferată în
Româns; le nom de Valaques, par
localitate.
lequel nous les désignons, paraît
être d’origine slavonne. Les Slaves
l’appliquent aux peuples
originaires de l’Italie. On donne
encore le nom de Vlachi à d’autres
peuplades romaines qui sont fixées Costumul femeilor variază, de
en Grèce et dans la Turquie asemenea, după ţinut. Se obişnu-
d’Europe, telles, par exemple, que ieşte ca tinerele fete să-şi
les pasteurs des montagnes de
împletească o singură coadă la
Maïna. que la tradition fait
descendre des légionnaires de capătul căreia să pună o panglică
Pharsale. sau un bănuţ din argint. Ele îşi pun
La langue valaque contient în păr flori, monede, pene de păun.
quelques mots grecs et un plus Uneori îşi pun pe frunte o diademă
grand nombre de mots slavons. cu podoabe de sticlă şi perle
Cette dernière circonstance semble suflate. Năframa cu care femeile
établir que les Daces appartenaient căsătorite îşi acoperă capul are, în
à la race slave, outre qu’Ovide, en
sud, forma unui turban; în altă
disant:
... didici getice sarmaticeque parte este ca un văl; peste tot este
loqui, pus cu graţie. Lângă Radna, ele îşi
nous apprend que le sarmate et pun pe cap mai întâi, într-o parte,
la gète, c’est-à-dire le dace, étaient un tulpan roşu şi deasupra pun unul
deux dialectes d’une même langue. alb ce se prinde de celălalt cu un ac
Quelques expressions slavonnes gros. Catrinţa sau şorţul de lână, pe
ont été introduites dans l’idiôme care valahele o poartă cu
valaque lors de la conversion des cochetărie, este împodobită cu
Româns au christianisme, car la
dungi colorate. Nimic nu le stă mai
langue slave fut la langue des
offices; mais une foule d’autres bine decât cămăşile lor brodate. În
mots qui ne rentrent pas dans loc de cizme, roşii sau galbene,
l’ordre religieux ont été empruntés care sunt o încălţăminte puţin cam
par la valaque au slavon, et grea, ele poartă, în multe sate,
attestent la fusion des Slaves et des opinci de piele, care ţin în jurul
Romains de Trajan. Toutefois piciorului o obială. Aceste femei
[Type text] 47

l’élément romain était dominant harnice şi active surprind uneori

aussi la langue valaque est-elle printr-o veselie copilărească: odată
avant tout italienne. Nous citons au treburile terminate, ele uită de
hasard quelques mots dont on
muncă şi se leapădă de oboseală.
reconnaîtra l’origine latine. Omu,
homme; capu, tête; degetu, doigt; Am traversat într-o zi Someşul cu
umeru, épaule; casa, maison; aer, un grup de ţărănci valahe pe care
air; frumoso, beau; acoperire, le-am găsit pe bac. Se întorceau de
couvrir; focu, feu; amaru, amer; la câmp şi purtau pe umeri unelte
sanatate, santé, albu, blanc; grele a căror singură vedere ar fi
arbore, arbre; frate, frère; putut inspira triste reflecţii; de la
venatoriu, chasseur; urlare, crier; un mal la celălalt ele au râs în
argentu, argent; auru, or; arma,
hohote. Bărbaţii manifestă de
armes; bracciu, bras; caldu, chaud;
camara, chambre; dinte, dent; obicei mai multă seriozitate şi
cane, chien; erba, herbe; feru, fer; adesea au în gesturile sau în
farina, farine; lacrema, larme; atitudinea lor un fel de melancolie
lumine, lumière, lana, laine; care este destul de bine redată în
juramentu, serment; luna, lune; gravura pe care o dăm aici.
munte, montagne; nume, nom;
numeru, nombre; ora, heure;
ospetu, hôte; muer, femme; pace,
paix; plopu, peuple; saltare, sauter;
sange, sang; soarte, sort; umbra,
ombre, etc.
Plusieurs mots valaques,
comme radacine, racine; hacu,
hache; sabie, sabre; bataje, qui a le
sens et la prononciation de bataille,
etc., se rapprochent du français. Colibele ţăranilor valahi sunt
D’autres, tels que hablescu, parler, înconjurate de garduri vii pe care
etc., ont quelque rapport avec uneori ştiu să le împletească cu
l’espa-gnol. D’autre enfin ont artă. Lângă intrare se află o butu-
plutôt une consonnance italienne. rugă înfiptă în pământ care le
Par exemple: verde, vert; serveşte de treaptă pentru a trece
chiamare, appeler; spurcare, salir;
peste gard; asta le cere mai puţin
comparare, acheter; scapare,
échapper; jucare, jouer; ruggine, efort decât deschiderea porţii. Pe la
colţurile acestor colibe, al căror
[Type text] 48

rouille; fontane, fontaine; colo, là; acoperiş de paie e foarte ţuguiat,

cercare, chercher; binchè, bien ies nişte bârne rotunde care susţin
que; anche, aussi; apoi, ensuite; zidăria. Aceste mici locuinţe nu au
curte, cour; cocieru, cocher, etc. temelie, iar punând pe trunchiurile
Plaute a parlé d’une lingua
arborilor grinzile ce le servesc
plebeja, d’une langue vulgaire,
drept bază, le transportă trase de
qu’il distingue de la lingua nobilis
des poëtes, des administrateurs et bivoli. În interiorul colibei se află o
des gens du monde. On ne peut vatră mai înălţată ce ocupă un sfert
nier que cette langue vulgaire, din încăpere; copii goi se încălzesc
mêlée aux idiômes barbares, ne soit la foc ca să meargă să se dea
entrée pour beaucoup dans la imediat pe gheaţa râului. Icoanele,
formation des diverses langues de care atârnă lumânări sfinţite,
parlées aujourd’hui par les peuples împo-dobesc pereţii, amestecate
d’origine romaine. On reconnaît printre farfurii de faianţă şi ştergare
dans toutes un certain nombre de brodate aranjate ca draperii. Un pat
mots semblables, qui foarte înalt şi împodobit cu perne
n’appartenaient pas au langage de
acoperite de broderii formează,
Virgile, mais qui, par cela même
qu’ils sont universels, ont dû împreună cu o masă şi câteva
dériver de la source commune. scaune de lemn, mobilierul colibei.
Les Valaques de Transyl-vanie Lemnul patului este pictat în toate
commencent à abando-nner les culorile; florile cele mai
caractères cyrilliens et à se servir strălucitoare, păsările cele mai
des lettres latines, L’orthographe interesante sunt reprezentate aici.
italienne, qu’ils ont naturellement Cufărul indispensabil pe care
adoptée, est insuffisante pour femeia îl aduce cu ea când se
exprimer certains sons particuliers mărită este, de asemenea, decorat
à leur langue; ils les rendent au cu picturi. Valahii pictează, de
moyen de cédilles. Le ş a le son du asemenea, lemnul de la şa şi până
français ch; et ç, ţ, se prononcent
şi jugul boilor. Preferă mai ales
tz. En Transylvanie l’idiôme
valaque renferme un certain culorile vii şi le combină fără prea
nombre de mots hongrois. En multă armonie. Astfel, maghiarul
Servie, en Bulgarie, il s’est accru vorbeşte fără respect de ceea ce el
de qelques mots turcs et albanais et numeşte "gustul valah".
paraît d’ailleurs avoir conservé
plus purement la formation latine.
[Type text] 49

Entre autres particularités de la

langue valaque, il faut remarquer
que l’article se met après le mot:
omu’l, "l’homme".
Les Valaques cultivent leur
langue avec succès. Les poètes Ţăranii valahi au, de obicei,
écrivent des vers qui sont aussitôt trăsături meridionale. Se văd mulţi
appris par les paysans. Presque al căror profil aminteşte de
tous les numéros de la Gazetta di
busturile ce ne-au rămas din
Transsilvania, qui se publie à
antichitate. Unii au părul blond,
Cronstadt, contiennent des poésies
ochii albaştri şi trădează o origine
nouvelles. M. Papp, de Balásfalva,
nous a communiqué quelques din afara Italiei. Trebuie să ne
chansons que nous nous amintim, într-adevăr, că colonii lui
empressons de reproduire à cause Traian s-au amestecat cu Dacii
du mérite incontestable de la subjugaţi care populau ţara.
poésie, et parce qu’elles ont un Numărul învinşilor era la început
caractère national. On sent dans les neînsemnat, căci ei au părăsit în
unes cette vague tristesse que l’on masă Dacia; dar s-au reîntors
éprouve lorsqu’on écoute, au bord treptat când această provincie şi-a
des prairies, le chant lent et recucerit pacea sub administraţia
prolongé des paysans valaques. imperială. Se recunosc în valahii
Dans les autres éclate cette fierté epocii noastre Dacii şi Romanii
qu’inspire au Român le souvenir de secolului 2. Costumul de pânză pe
son origine. Aussi ces chansons care îl poartă şi azi este acela al
sont-elles adoptées et redites par le Dacilor din basoreliefurile colum-
peuple. La première a paru dans la nei lui Traian. Pe de altă parte,
Gazetta di Transsilvania. La limba lor nu este altceva decât un
seconde a été composée par M. dialect italian. Ei se numesc pe ei
Rosetti, employé du gouvernement
înşişi Români; numele de Valahi,
de Valachie, et traducteur de
prin care îi desemnăm, pare să fie
plusieurs œuvres de Voltaire et de
Lamartine. Les deux autres, où de origine slavonă. Slavii îl dau
respirent le sentiment patriotique et popoarelor originare din Italia. Se
la haine des Turcs oppresseurs, dă încă numele de vlahi altor
sont dues à un poète distingué, M. populaţii romane care s-au stabilit
Negruzzi, boyard de Moldavie… în Grecia şi în partea europeană a
Turciei, ca de exemplu, păstorii din
munţii Maina, pe care tradiţia îi
[Type text] 50

face să descindă din legionarii din

Farsala.

Limba valahă conţine câteva

cuvinte greceşti şi un mare număr
de cuvinte slave. Această ultimă
constatare pare să stabilească faptul
că Dacii aparţineau rasei slave, în
contradicţie cu Ovidiu care,
spunând:
...am învăţat să vorbesc
geta şi sarmata,
ne învaţă că limba sarmată şi
cea getă, adică daca, erau două
dialecte ale aceleaşi limbi. Câteva
expresii slave au fost introduse în
idiomul valah pe parcursul
convertirii românilor la creştinism,
căci limba slavă a fost limba
slujbelor religioase; dar o mulţime
de alte cuvinte, ce nu fac parte
dintre cele ce ţin de religie, au fost
împrumutate de către valahă din
slavonă şi atestă fuziunea slavilor
şi romanilor lui Traian. Totuşi,
elementul roman era dominant
precum şi limba valahă este mai
întâi italiană. Cităm la întâmplare
câteva cuvinte cărora le vom
[Type text] 51

recunoaşte originea latină. Om,

homme: cap, tête; deget, doigt;
umăr, épaule; casa, maison; aer,
air; frumos, beau; aco-perire,
couvrir; foc, feu; amar, amer;
sănătate, santé; alb, blanc; arbore,
arbre; frate, frère; vânător,
chasseur; urla, crier; argentu,
argent; auru, or; arma, armes;
bracciu, bras; cald, chaud;
camara, chambre; dinte, dent;
cane, chien; erba, herbe; feru, fer;
farina, farine; lacrema, larme;
lumine, lumière; lana, laine;
juramentu, serment; luna, lune;
munte, montagne; nume, nom;
numeru, nombre; ora, heure;
ospetu, hôte; muer, femme; pace,
paix; plopu, peuple; saltare,
sauter; sange, sang; soarte, sort;
umbra, ombre, etc.

Mai multe cuvinte valahe, ca

rădăcină, racine; hacu, hache;
sabie, sabre; bataje, care are sensul
şi pronunţia cuvântului bataille
(bătaie) etc, se aproprie de
franceză. Altele, ca hablescu, a
vorbi etc., au o oarecare legătură cu
spaniola. Altele, în sfîrşit, au mai
curând o potrivire cu italiana. De
exemplu verde, vert ; chemare,
appeler; spurcare, salir; cumpa-
rare, acheter; scăpare, échapper;
[Type text] 52

jucare, jouer; rugină, rouille;

fântână, fontaine; colò, là; cercare,
chercher; bine că, bien que; încă,
aussi; apoi, ensuite; curte, cour;
cocieru, cocher etc.

Plaut a vorbit despre o limbă

plebee, o limbă vulgară, pe care o
distinge de limba nobilă a poeţilor,
a cârmuitorilor şi a oamenilor de
lume. Nu se poate nega că această
limbă vulgară, amestecată cu
idiomurile barbare, să fi intrat
pentru totdeauna în formarea
diferitelor limbi vorbite azi de
popoarele de origine romană. Se
recunoaşte în toate un anumit
număr de cuvinte asemănătoare,
care nu aparţineau limbii lui
Virgiliu şi care, tocmai prin aceea
că sunt universale, trebuie să fi
provenit dintr-o sursă comună.

Valahii din Transilvania încep

să părăsească caracterele chirilice
şi să folosească literele latine.
Ortografia italiană, pe care au
adoptat-o în mod natural, este
insuficientă pentru a exprima
anumite sunete specifice limbii lor:
ele se redau cu ajutorul sedilelor. Ş
are sunetul francez ch; şi ç, ţ se
pronunţă tz. În Transilvania,
idiomul valah conţine un anumit
număr de cuvinte maghiare. În
[Type text] 53

Serbia şi Bulgaria, el a sporit cu

câteva cuvinte turceşti şi albaneze,
şi se pare, dealtfel, că au păstrat
mai curată forma latină. Între alte
particularităţi ale limbii valahe
trebuie remarcat că articolul se
pune la sfîrşitul cuvîntului: omu’l,
"l’homme… "

Valahii îşi cultivă cu succes

limba. Poeţii scriu versuri care sunt
învăţate îndată de ţărani. Aproape
toate numerele "Gazetei de
Transilvania", care se publică la
Braşov, conţin poezii noi. Dl. Papp,
din (Blaj ?) ne-a trimis nişte
cântece pe care ne grăbim să le
reproducem pentru meritul
incontestabil al poeziei şi pentru că
au un caracter naţional. Se simte în
unele acea vagă tristeţe care se
încearcă atunci când se ascultă, pe
marginea pajiştilor, cântecul lent şi
prelung al ţăranilor valahi. În altele
izbucneşte acea mândrie pe care o
inspiră românului amintirea originii
sale. De asemenea, aceste cântece
sunt adaptate şi cântate iar de
popor. Primul cântec a apărut în
"Gazeta de Transilvania ". Al
doilea a fost compus de dl. Rosetti,
angajat al guvernului Valahiei şi
traducător al multor opere ale lui
Voltaire şi Lamartine. Celelalte
două, în care respiră sentimentul
[Type text] 54

patriotic şi ura contra turcilor

opresori, sunt datorite unui
remarcabil poet, Dl. Negruzzi,
boier din Moldova…

2.2 Valahia = alt nume pentru Dacia

Nicolao PETREIO, Cimbrorum et Gothorum origines, 1695, p. 13:

Equidem Johannes Camers În adevăr, Johannes Camers

Scholiastes Dionysii De situ orbis despre scoliastele lui Dionysie,
sic scribit: Ea autem Regio, quae Înconjurul lumii, scrie astfel: prin
modo Dacia dicitur, veteribus acel loc, însă regiunea care
Chersonesus dicta est. Per tocmai i se spune Dacia, la cei
Daciam Daniam intellegit; nam vechi era numită Chersones. Prin
aliam Wallachiam appellari dicit. Dacia se înţelege Dania; căci
cealaltă se spune că este numită
Valahia.

După părerea noastră, autorul antic citat nu poate fi decât Dionysios

Periegetes, începutul sec. II e.n., care a scris, către 124 e.n., un poem cu
titlul Periegesis les Oikumenes (În jurul lumii)

2.3 Valah = latin, italic, roman

Această semnificaţie se găseşte la mai mulţi autori. Îi vom cita în
primul rând pe câţiva din aceştia, după Ion Budai DELEANU (1760-
1820), (64.1, p.198).
2.3.1 Lucius DALMATA, în cap. V, De Valachis, scrie că vlach a
fost luat de greci de la slavii cei mai apropiaţi de ei, căci la bulgari, sîrbi
şi croaţi vlach înseamnă roman, latin şi italian, iar la poloni şi la
celelalte «popoare» de la miazănoapte vlach, voloch, precum arată
[Type text] 55

Cromerius, au acelaşi înţeles. În alt pasaj, el arată: în limba polonilor şi

a slavilor nu numai aceste popoare (ale românilor), ci şi toţi cei care
sunt de neam italic se cheamă vlassi, vlossi (adică, la plural, căci ch la
plural devine sch, ca vloschi, vlaschi), ceea ce este o dovadă că acest
neam este italic.
2.3.2 SARNICIUS, scriitor polon, Annales Polonorum, Cartea III,
cap. VI, scrie despre români: Însuşi numele de valachi, dat de ai noştri,
care înseamnă cei ce se trag din valachi sau italieni, a fost folosit şi de
neamurile vecine, adică germanii şi lituanienii şi, în sfîrşit, de înşişi
italienii. În istoriile greceşti au început să fie numiţi blachi, cu
schimbarea v în b.
2.3.3 LEUNCLAVIUS, în Pandectae Turcicae, cap. XXXI, scrie:
numele vlahilor s-a tras de la cuvintele germane Vall, Valch şi Valischi
care înseamnă gali şi italici, precum se spune.
2.3.4 Asemănător, Enea Silvio PICCOLOMINI (1405-1464) - din
1458 a fost papă, sub numele de Pius al II lea - în cartea sa In Europa
(scrisă în 1458, dar publicată postum, la 1481), arată:
Dacia a fost făcută provincie romană... În pământurile acelea au fost
geţii, dintre care o parte sunt numiţi valahi, iar altă parte transilvăneni...
Iancu de Hunedoara, născut valah, nu era de origine nobilă...El a
arătat cel dintâi ungurilor că fronturile turcilor pot fi sparte şi învinse...
Numele lui umbreşte şi pe al altora; a mărit mult gloria, nu numai a
ungurilor, ci şi pe a valahilor din care s-a născut...Valahii sunt de neam
italic... (Valachi genus italici sunt) - ap.28, p.76 -78.
A se vedea şi § 2.4.3
2.3.5 Johannes LEBEL (1490-1566), preot luteran la Tâlmaciu, în
De oppido Thalmus, 1559, tipărită abia în 1779 de către Johann Seivert,
scrie: Vlachus s-a transformat în Valachus, căruia îi dă înţelesul de
„italian, roman”, iar limba română nu este alta decât „limba romană”
(74, p.95 şi 96).
2.3.6 În Glosele de la Kassel, sec.VIII sau IX, Cf. Crestomaţie roma-
nică, vol. I, Ed. Academiei RPR, 1962, p. 129).
romani = uualha/walha (226)
2.3.7 Reproducând din lucrarea Principauté Danubiennes, a lui E.
REGNAULT, Paris, 1855, p. 6, italianul Bruto AMANTE, în La
Romania, Ricordi di viaggio, Roma, 1888, p. 4, scrie:
[Type text] 56

La parola slava „valacco” Vorba slavă valacco va servi să

serviva a designare le desemneze populaţiile latine sau
populazioni latine o italiane: italiene: Wlah (italian), Wlasko
„Wlah” (italiano), „Wlasko” (Italia), Wlaky (roman). După
(Italia), „Wlaky” (romano). Dopo invaziile germanice în Italia,
le invasioni germaniche in Italia, germanii vor da numele comun de
i tedeschi davano il nome comune Welche la toate popoarele antice
di „Welche” a tutti gli antichi romane, galeze şi spaniole.
popoli romani, gallici e
spagnnoli.

2.4 Valah = celt, nume dat de germani celţilor

Şi acest înţeles apare la mai mulţi autori şi, uneori, în context cu alte
înţelesuri. Vom prezenta în principal cele susţinute de G. Dottin, de
D’Arbois de Jubainville şi de Carlo Tagliavini.
2.4.1 Georges DOTTIN (24, p. 128), scrie:
Le nom des Volques, Volca, en Numele Volcilor, Volca, în
germanique Walah, a servi chez germană Walah, a servit
les Germains à designer les germanilor a-i numi pe celţi, apoi
Celtes, puis les Romains, puis les pe romani şi apoi naţiunile latine.
nations latines
În glosarul volumului, p. 300, găsim:
volca-, volco-, terme de nom gaulois/termen de nume galez; irl.
folg «actif» /irlandezul folg = activ; v.h.a. Walah, d’ou wahalisc
«welche», cu trimitere la H. d’Arbois de JUBAINVILLE, Les premiers
habitants de l’Europe 2ed, II, 1894, (v. § 2.4.2).
Cartea nu are o listă de abrevieri.
2.4.2 H. D’Arbois de JUBAINVILLE, Les premiers habitants
de l’Europe (63, vol. II, p. 420-421).
§ 25. Le nom donné aux Celtes par les Germains
Walah, Walch, Walh est en Walah, Walch, Walh este în
vieil allemand le terme générique germana veche termenul generic
employé pour désigner les folosit pentru a numi populaţiile
populations de langue romane, de limbă romană, mai ales pe
notamment les Français et les francezi şi pe italieni. Adjectivul
Italiens. L’adjectif dérivé
[Type text] 57

„walahisc” est devenu en alle- derivat walahisc a devenit în

mand moderne welsch, qui a pris germana modernă welsch, care a
le même sens que Walah; l’anglo- luat acelaşi sens ca Walah; anglo-
saxon Wealh, nom des Gallois, saxonul Wealh, numele galilor,
est le même mot que le vieil este acelaşi cuvînt cu vechiul
allemand Walah. Wales, nom german Walah. Wales, nume
anglais du pays de Galles, dérive
englez al ţării galilor derivă din
de Wealh. Walah et Wealh sont
des notations germaniques du Wealh. Walah şi Wealh sunt
gaulois Volca, nom d’un peuple forme germanice ale galezului
gaulois qui habitait au nord du Volca, numele unui popor galez
Main, et leur sens prouve que les care locuia la nord de Main, şi
Germains, lors de leur premier sensul lor dovedeşte că germanii,
contact avec les Romains en 113 până la primul lor contact cu
av. J.-C., ne surent pas distinguer romanii, în 113 î.e.n., nu ştiau să-i
des Celtes ces nouveaux venus deosebească de celţi pe aceşti nou
dans les pays du Nord. Cette veniţi în ţările din nord. Această
confusion est le pendant de celle confuzie este echiva-lentul celei
que les Romains faisaient entre pe care romanii o făceau între
les Celtes et les Germains quand celţi şi germani când ei îi credeau
ils les croyaient de même nation de aceeaşi naţiune şi îi numeau
et les appelaient indifféremment
fără deosebire gali.
Galli.
Les Germains ont connu le
nom des Celtes, puisque c’est de Germanii au cunoscut numele
ce nom ethnique masculin qu’ils celţilor pentru că din acest nume
ont tiré le nom mythologique etnic masculin şi-au obţinut
féminin de leur déesse de la numele mitologic feminin al
guerre Hildi-s = Celtis. Quand zeiţei lor a războiului Hildi-s =
les premiers colons scandinaves, Celtis. Când primii coloni
atteignant les rivages les plus scandinavi, atingând ţărmurile
septentrionaux de l’Europe cele mai nordice ale Europei
occidentale, ont été s’établir en occidentale, au ajuns să se
Islande, où les missionnaires stabilească în Islanda, unde
chrétiens venus d’Irlande les misionarii creştini veniţi din
avaient précédés, ils étaient Irlanda, îi precedaseră, ei erau
païens. Sur les ruines des huttes păgâni. Pe ruinele colibelor
monastiques, ils célébrèrent le mânăstireşti, ei celebrară cultul
[Type text] 58

culte de leur déesse Hildis zeiţei lor Hildis = Celtis, purtând

=Celtis, portant ainsi sans le astfel, fără să ştie, numele celţilor
savoir le nom des Celtes continentali într-o regiune unde
continentaux dans une région où aceştia nu pătrunseseră. În acelaşi
ceux-ci n’avaient pas pénétré. En timp, foarte departe de acolo, în
même temps, bien loin de là, dans Germania sudică, cel mai vechi
l’Allemagne du sud, le plus monument literar al germanilor
ancien monument littéraire des era poemul liric al lui Hilde-brand
Germains était le poème lyrique şi al lui Hadu-brand; numele
de Hilde-brand et de Hadu-
acestor doi războinici, unul tatăl,
brand; les noms de ces deux
celălalt fiul, care se bat în duel
guerriers, l’un le père, l’autre le
primul omorându-l pe al doilea,
fils, qui se battent en duel et dont
le premier tue le second, sont sînt sinonime şi înseamnă «motiv
synonymes et signifient «brandon, de discordie, torţă de război, de
torche de guerre, de combat» ; luptă», dar numele tatălui, adică
mais le nom du père, c’est-à-dire al învingătorului, are ca prim
du vainqueur, a pour premier termen un derivat din Celta; astfel
terme un dérivé de Celta ; ainsi acest poem, unul din vechile
ce poème, un des vieux titres titluri literare pe care germanii le
littéraires que les Allemands reamintesc cu deosebită mândrie,
rappellent avec le plus de fierté, este, fără ştiinţa lor, unul din
est à leur insu un des monuments monumentele de străveche
de l’antique suprématie des supremaţie a domnilor pe care,
maîtres qu’il y a vingt-deux acum douăzeci şi două de secole,
siècles leur révolte a détrônés. revolta lor i-a detronat.

2.4.3 Carlo TAGLIAVINI, în Originile limbilor neolatine (89, p.

125) scrie:
Istoria acestui nume este foarte interesantă, meritînd a fi relatată pe
scurt. Mai întâi Walhos indica doar un trib celtic şi mai precis pe cel
care, la Cesar, De bello gall, 6, 24, 1; 7, 7, 4 etc., Cicero, Pro Fonteio,
12, 26, Pomponius Mela, 2, 5, 79, etc. este numit Volcae (nume care
apare şi pe unele monede din primul secol î.e.n. găsite în regiunea
[Type text] 59

Pădurii Negre). Volcae, originari dintr-o regiune la nord de Main, au

coborît spre 300 î.e.n. mai spre sud şi au ajuns vecini la vest şi sud-vest
cu triburile germanice. Printr-o generalizare, destul de comună la
numele de popoare (cf. fr. Allemands, adică tocmai „alamani” pentru
toţi germanii) a desemnat apoi toate populaţiile celtice, adică non-
germanice (de ex. în v.engl. Wealas, Wealhas îi indica pe celţii galezi, şi
nu pe romani, şi rămâne în engl. Wales, Cornwall, welsh). În v. nordic
Valir a indicat fie resturile populaţiilor celtice în Britania şi în Franţa
occidentală, fie pe ceilalţi străini non-germanici care veniseră în contact
cu populaţiile nordice, adică romanii. În v. germ. Walha îi desemna
exclusiv pe romani (sau mai bine-zis pe „romanicii” din Franţa şi Italia)
şi Walho-lant indica în special Italia. Adjectivul etnic era wal(a)hisc, de
unde germ. m.s. walhisch, wel(hi)sch şi germ. mod. welsch „italian”
(folosit azi cu sens depreciativ, cf. welsche Treue). Neerl. waals a ajuns
să îi desemneze pe vecinii imediaţi de limbă neolatină (franceză) şi
anume pe valonii din Belgia.
Dar istoria acestui nume nu s-a sfîrşit. Din germanică, Walha trece
în slavul vlah; în slava eclesiastică termenul vlah înseamnă „Vlachus,
generatim homo romanae originis”, dar în mod particular se referă la
romanii din Occident, cu care slavii au avut mai multe legături şi anume
la românii (valahi; să nu uităm că o parte a României, şi anume unul din
cele două principate care prin unirea lor au format România, se numeşte
Valahia în tradiţia istorică şi geografică, chiar dacă numele indigen este
Ţara Rumânească). În rusă voloh înseamnă „valah”, dar în literatura
veche, (de ex. la cronicarul Nestor) este folosit cu sensul „italian”; în
poloneză wloch este, pînă astăzi, singura denumire pentru „italian” (şi
deci Wlochy „Italia”), ca şi în slovenă lah „italian”. Ungurii iau
cuvântul de la slavi şi de la singularul vlah îşi formează cuvîntul oláh
„român”, de la pluralul vlasi îl fac pe olasz care înseamnă „italian” (şi
de aici: Olaszország „Italia”). Numele slav vlah, dus apoi de păstori
români în mai multe regiuni ale Europei orientale, ia şi sensuri specifice
(„păstor”etc.), cf. WARTBURG, FEW, V, 747-752.

2.5 Valah = Pelasg

2.5.1 Unii autori scriu că este posibil ca pelasgii să nu fi fost decât
valahi sau ciobani valahi care în epoca clasică, dar şi în cea modernă,
[Type text] 60

aveau obiceiul să umble, în număr mare, către Grecia. Numele, poate,

nu este mai mult decât velak-ski.
2.5.2 Felix COLSON (1804-1870) tratează mai pe larg acest aspect
(41), din care prezentăm un rezumat cuprinzător.

A quelle famille faut-il De ce familie trebuie să-i

rattacher les habitants de apropiem pe locuitorii vechii
l’ancienne Dacie et ceux des tribus
valaques de la Turquie d’Europe? Dacii şi pe cei din triburile valahe
Appartiennent-ils à l’antique din Turcia europeană? Aparţin ei
nationalité des Pélasges? anticei naţionalităţi a Pelasgilor?
Descendent-ils des colons Descind ei din coloni romani? O
Romains? Une agglomération aglomerare de oameni, adunaţi
d’hommes tirès des quatre coins de
l’Europe, aurait-elle une din patru colţuri ale Europei, ar
nationalité? Toutes ces questions avea o naţionalitate? Toate aceste
vont être successivement traitées. aspecte vor fi tratate pe rând.
Nous rétablirons d’abord à Mai întâi vom stabili în linii
grands traits la physionomie mari fizionomia unei rase care a
d’une race qui fut à l’apogée de
fost la apogeul puterii sale
sa puissance avant les Romains et
les Hellènes. Elle prépara les înaintea romanilor şi elenilor. Ea
éléments de leur grandeur. Après a pregătit elementele măririi lor.
les Celtes, le peuple Pélasgique a După celţi, poporul pelasg a fost
été le plus répandu en Europe. Sa cel mai răspândit în Europa.
domination s’est exercée de la Dominaţia sa s-a exercitat de la
mer Tyrrhénienne au Dniester, marea Tyreniană la Nistru, ea s-a
elle s’est étendue depuis le Pô et întins de la Pô şi Arno, de la
l’Arno, depuis le revers des Alpes
spatele Alpilor tirolieni până în
tyroliennes, jusqu’en Pannonie et
jusqu’aux rives de l’Hellespont. Panonia şi până la malurile
La Thrace, le Strymon et Helespontului. Tracia, Strimonul
l’Olympe étaient habités par une şi Olimpul erau locuite de o
nation d’origine différente; elle naţiune de origine diferită; ea
reconnaissait la suprématie de la recunoaşte supremaţia pelasgicei
Pélasgique Troie. Troia.
Nous avons ouvert les récits Noi am deschis textele care
qui nous sont parvenus sur les
Pélasges. Les historiens nous les ne-au parvenit privitor la pelasgi.
montrent déjà sur leur décline... Istoricii ni-i înfăţişează deja în
Des monuments indestruc- declin...
tibles, blocs de pierres immenses Monumente indestructibile,
[Type text] 61

entassés, appelés Cyclopéens, imense blocuri de piatră

attestent encore la domination de îngrămădite, numite Ciclopice,
la grande famille Pélasgique. atestă încă dominaţia marei
Vaincue et domptée par les
Romains et par les Hellènes, elle familii pelasgice. Învinsă şi
les initia à la théologie. Nous supusă de romani şi de eleni, ea i-
savons, par les historiens, que a iniţiat în teologie. Noi ştim de la
l’oracle de Dodone fut un temple istorici că oracolul din Dodona a
consacré à Jupiter Pélasge. Nous fost un templu consacrat lui
sommes fixés sur le nom du Jupiter Pelasgul. Cunoaştem şi
fondateur des autels de la Junon numele fondatorului altarelor
Argienne. Ils furent élevés dans
les environs de Salerne par Junonei Argiene. Ele au fost
Jason, le dieu pélasgique de la ridicate în apropiere de Salerno
médecine. On prête aux Sicules de către Jason, zeul pelasgic al
tyrrhéniens l’établissement du medicinei. Se pune pe seama
culte de Junon à Falerie. On siculilor tirenieni rostuirea
attribue à Enée l’introduction cultului Junonei la Faleria. Se
dans le Latium du feu éternel de
Vesta et l’importation des atribuie lui Enea introducerea în
Pénates.Tous les témoignages Latium a focului veşnic al Vestei
attestent que l’île de Samothrace şi aducerea Penaţilor. Toate
était honorée par les Romains et mărturiile dovedesc că romanii şi
par les Pélasges, comme une pelasgii cinsteau insula
mère commune. (…) Samothrace ca pe o mamă
comună. (…)

Notre grand historien, M. Marele nostru istoric dl.

Michelet, s’est demandé si on doit Michelet s-a întrebat dacă trebuie
expliquer la ruine des Pélasges et să explicăm ruina pelasgilor şi
le ton hostile des historïens grecs tonul ostil al istoricilor greci la
à leur sujet, par le mépris et la
haine qu’inspiraient aux tribus adresa lor prin dispreţul şi ura pe
héroïques des populations indu- care le inspirau triburilor
strielles et agricoles. Ce fut là, en războinice populaţiile industri-
effet, le caractère des Pélasges. oase şi agricole. Într-adevăr,
Ils adoraient les dieux souterrains acesta era caracterul pelasgilor.
qui gardent les trésors de la terre.
Agriculteurs et mineurs, ils la Ei îi adorau pe zeii subpământeni
fouillaient pour en tirer l’or et le care ocrotesc comorile gliei.
blé. Ces arts étaient odieux aux Agricultori şi mineri, ei răscoleau
Barbares. Les Pélasges indu- pământul pentru a scoate din el
strieux ont été traités par les aur şi grâu. Aceste arte erau
[Type text] 62

races guerrières de l’antiquité, odioase barbarilor. Pelasgii

comme la ville de Tyr le fut par iscusiţi au fost trataţi de către
les Assyriens, qui, par deux fois,
s’acharnèrent à sa perte; (J. rasele războinice din antichitate,
Michelet, loco citato). (Consulter precum oraşul Tyr de către
le magnifique travail de Niebuhr asirieni, care de două ori s-au
sur les Pélasges et sur les înverşunat să-l nimicească; (J.
Enotriens, pages 30 à 90, t. I) Michelet, loc citat) (De consultat
impresionanta lucrare a lui
Niebuhr despre Pelasgi şi asupra
Enotrieuilor, pag. 30-90, vol. I).

Nimeni nu ignoră că un Stat

Personne n’ignore qu’un État Dacic a existat în ţinutul cuprins
Dacique a existé dans le pays între Tisa şi Marea Neagră şi de
compris entre la Theisse et la mer la Nistru la Dunăre. Totul
Noire, du Dniester au Danube. probează că dominaţia şi
Tout atteste que la domination et supremaţia dacilor, de origine
pelasgică, se întindea peste
la suprématie des Daces, principatele Moldo-Valahe,
d’origine Pélasgique, s’éten- asupra Transilvaniei, asupra
daient sur les principautés Banatului Timişoarei, asupra
Moldo-Valaques, sur la Bucovinei şi asupra Mara-
Transylvanie, sur le Bannat de mureşului. Se regăsesc în Epir, în
Temeswar, sur la Buccovine et Tessalia şi în Macedonia, mai
sur le Moramoros. On retrouve multe sute de mii de Vlahi, numiţi
en Épire, dans la Thessalie et de către slavi cu numele de
dans la Macédoine, plusieurs ţînţari. Noi ştim că ei aparţin, de
asemenea, anticei rase a
centaines de mille de Vlachs,
pelasgilor.
désignés par les Slaves sous le
nom de Zinzares. Nous savons
qu’il appartiennent aussi à
l’antique race des Pélasges. Cei dintre ei care locuiesc în
Ceux d’entre eux qui habitent munţii înalţi ai Pindului,
les hautes montagnes du Pinde, Mezzovo şi o parte a cantonului
Mezzovo et une partie du canton
[Type text] 63

de Zagorie, se qualifient du nom Zagoria, se numesc Bruzzi-Vlahi,

de Bruzzi-Vlachi, Valaques valahi Brutieni2. În toate ţinuturile
1
Bruttiens . Dans toutes les pe care le-am numit, grosul
contrées que nous venons de populaţiei ar fi format din
nommer, le fond de la population rămăşiţele pure, fără amestec, ale
se composerait des restes purs, marii familiii pelasge.
sans mélange, de la grande
famille Pélasgique.
Vingt siècles de martyre n’ont Douăzeci de secole de
pas éteint le souvenir de la martiraj n-au stins amintirea
tradition Pélasgique. tradiţiei pelasge.
En parlant de Lycossure, Vorbind despre Lycossur,
Edgar Quinet nous a laissé un Edgar Quinet ne-a lăsat un
document du plus haut intérêt. document ce stârneşte un interes
deosebit.
Nous transcrivons le passage Transcriem pasajul pe care îl
qui le contient: Le lendemain je conţine: A doua zi, am pornit iar
me mis en marche et de nouveau în căutarea cetăţii Lycossur (oraş
à la recherche de Lycossure (ville care trece drept cel dintâi con-
qui passe pour la première bâtie), struit), aflându-se aproape de la-
en côtoyant le revers occidental tura occidentală a lanţului Lycée.
de la chaine du Lycée.
A peine eûmes-nous touché Abia ajunserăm aproape de
quelques restes de blocs cele câteva resturi de blocuri de

1 1
Les Pélasges Bruttiens s’étaient alliés avec Pelasgii brutieni se aliaseră cu Hannibal. Ca
Annibal. Rome en tira une expiation terrible. urmare Roma le-a dat o cruntă ispăşire.
Les Bruttiens furent condamnés à remplir à Brutienii au fost condamnaţi să îndeplinească
jamais des emplois serviles. Dans la Grande- pentru totdeauna muncile cele mai umile. În
Grèce, chez les Samnites lucaniens, ils furent Marea Grecie, la samniţii lucanieni, ei au fost
réduits à l’état de pâtres esclaves. Ils se reduşi la starea de păstori sclavi. S-au răsculat
révoltèrent un jour, ainsi le veut la loi de într-o bună zi, precum o vor legile omenirii;
l’humanité; Strabon et Diodore de Sicile Strabon şi Diodor din Sicilia situează această
rapportent cette régénération vers la sixième regenerare spre cea de-a şasea Olimpiadă, în
Olympiade, 365 avant Jesus Christ. 365.î.e.n.
[Type text] 64

cyclopéens, que nos guides se piatră ciclopice, că însoţitorii

jetèrent à genoux sur les ruines. noştri se aruncară în genunchi pe
Ces hommes restèrent ainsi ruine. Aceştia rămaseră astfel
longtemps prosternés, sans rien multă vreme prosternaţi, fără să
dire, parmi des fûts de colonnes, spună ceva, printre resturile
de chapiteaux doriques et sous coloanelor, a capitelurilor dorice
des touffes de figuiers qui şi pe sub tufele de smochini ce
embarrassent le sol. Il est évident împânzeau solul. Este evident că
que les traditions qui entouraient tradiţiile ce înconjurau acest loc
ce lieu ont survécu dans quelque au supravieţuit într-un cult
culte populaire. Nous sommes popular. Am fost asiguraţi că
assurés que les guides d’Edgar însoţitorii lui Edgar Quinet erau
Quinet, étaient des Pélasges pelasgi Vlahi. (...)
Vlachs.(...)
Pouqueville a consacré plus Pouqueville a consacrat mai
de cent pages à décrire la bine de o sută de pagini descrierii
Mégalo-Vlachie et l’Ano-Vlachie. Megalo-Vlahiei şi Ano-Vlahiei.
Il nous a laissé des feuilles El ne-a lăsat pagini pline de
remplies d’intérêt sur les interes despre pelasgii Megalo-
Pélasges Mégalo-Vlachs, sur les Vlahi, pelasgii Vlahi-Brutieni,
Pélasges Vlachs-Bruttiens, sur les pelasgii Vlahi-Bomoei sau Buvei,
Pélasges Vlachs-Bomæi ou Buvei, Bovieni; despre pelasgii Vlahi-
Boviens; sur les Pélasges Vlaches Bomoei - Malacasiţi, pelasgii
- Bomœi - Malacassites, sur les Vlahi - Dasareţi, pelasgii Vlahi-
Pélasges Vlachs-Dassarets, sur Perebieni. Singurii vlahi din
les Pélasges Vlachs-Perrébiens Zagoria se îndeletniceau cu
(1). Les seuls Vlachs de Zagorie negoţul, mai ales cu Principatele
se livraient au commerce, Dunărene şi cu Rusia
principalement avec les meridională. În partea europeană
Principautés Danubiennes et avec a Turciei, aproape toţi bărbaţii
la Russie Méridionale. En aparţinând acestor triburi sunt a-
Turquie d’Europe, presque tous gricultori şi păstori. Aceştia din
les hommes qui appartiennent à urmă au străbătut culmile cele
ces tribus sont agriculteurs et mai înalte ale munţilor
pasteurs. Ces derniers parcourent Macedoniei, Epirului şi Tessaliei.
les cimes les plus élevées des În fiecare an, în luna mai,
montagnes de la Macédoine, de migraţiile păstoreşti erau prece-
[Type text] 65

l’Épire et de la Thessalie. Tous date de slujbe religioase. În acea

les ans, au mois de mai, des vreme, pământul, proprietate co-
solennités religieuses précèdent mună, era împărţit de cei mai
les migrations pastorales. A cette vârstnici şi de preoţii satelor.
époque, la terre, possédée en Grija cultivării câmpurilor era
commun, est divisée par les lăsată vlahilor care nu migrau.
anciens et par les popes des Aici găsim, aşadar, obiceiurile
villages. Le soin de cultiver les pelasgilor, aşa cum ne-au fost
champs est laissé aux Vlachs qui păstrate de tradiţie şi de relatările
n’émigrent pas. Ce sont bien là istoricilor.
les coutumes des Pélasges, telles
qu’elles nous sont conservées par
la tradition et par les récits des
historiens.
Que nous révèle la langue au Ce ne dezvăluie limba
sujet de la nationalité Pélasgique privitor la naţionalitatea pelasgică
et Dacique? Quel fut le dialecte şi dacică? Care a fost dialectul
parlé par les Vlachs? Les vorbit de vlahi? Filologii l-au
philologues l’ont considéré considerat ca fiind importat de la
comme une importation des romanii cuceritori. Asta nu-i
Romains conquérants. Il n’y a là decât o afirmaţie care ne pare
qu’une assertion, elle nous parait puţin fondată. Idiomul vlahilor
peu fondée. L’idiome des Vlachs este cel al pelasgilor, el e format
est celui des Pélasges, il est formé de mai bine de treizeci de secole.
depuis trente siècle. Il était parlé Era vorbit în Pind cu mai mult de
sur le Pinde, plus de cent ans o sută de ani înaintea cuceririi lui
avant la conquête de Trajan. Traian. Niebuhr este uimit de
Niébuhr (t.I, p.73) s’étonne de la uşurinţa cu care pelasgii din
facilité avec laquelle les Pélasges Panonia s-au familiarizat cu
de Pannonie s’étaient rendus folosirea limbii latine. Sub
familier l’usage de la langue Augustus, la puţin timp după ce
latine. Sous Auguste, très-peu de populaţia acestui ţinut a fost
temps après que la population de supusă de Roma, latina era deja
cette contrée eut été soumise par răspândită printre ei În toate
Rome, le latin était déjà répandu Panoniile nu numai disciplina
parmi eu., În omnibus Pannoniis dar chiar limba romană era
non disciplinæ tantummodo sed cunoscută. În Peonia, în Pelas-
[Type text] 66

quoquæ linguæ, notitia Romanae gonia, în Haute-Macedonie, pe

(Villejust, II, 110) En Péonie, en care Eschil o numeşte Pelasgia, în
Pélasgonie, dans la Haute- cantoanele Epirului şi ale
Macédoine, qu’Eschyle appelle Tesaliei, ocupate de pelasgi,
Pélasgie, dans les cantons de dialectul vlah nu a fost
l’Épire et de la Thessalie, împrumutat de la stăpânitorii
occupés par les Pélasges, le lumii. Din contră, romanii sunt
dialecte vlach n’a pas été cei care vorbeau limba pelasgilor.
emprunté aux maîtres du monde.
Ce sont au contraire, les Romains
qui parlèrent la langue des
Pélasges.
On ne s’est pas rappelé que Nu s-a mai amintit că pe-
les Pélasges, OEnotriens, lasgii, oenotrieni, italieţi şi choni,
Italiètes et Chônes; que les că siculii şi tyrenienii formau
Sicules, que les Tyrrhéniens, naţia italilor, aşa cum arată şi
formaient la nation des Itali, sensul de baştină al acestui
selon la plus grande signification cuvînt.
indigène de ce mot.
On paraît oublier que S-a uitat se pare că mai mulţi
plusieurs auteurs ont désigné les autori i-au desemnat pe pelasgi
Pélasges sous le nom d’Italiques, sub numele de Italici, că siculii se
que les Sicules s’appelaient numeau latini (Niebuhr, t. I), că
Latins (Niebuhr, t.I), que les troienii lui Enea, a căror
Troyens d’Enée, dont la consangvinitate cu pelasgii era
consanguinité avec les Pélasges atestată de toate relatările, au
est attestée par tous les récits, adoptat împreună cu băştinaşii din
adoptèrent avec les indigènes du Latium numele comun de latini şi
latium, le nom commun de Latini, că, de atunci, latina nu a încetat să
et que, depuis, le latin n’a jamais fie limba comună.
cessé d’être la langue commune.
Nous avons encore d’autre Mai avem şi alte dovezi
preuves historiques à passer en istorice de trecut în revistă.
revue.
Quel fut le nom du roi Care a fost numele regelui
législateur des Pélasges Italiètes, legislator al pelasgilor italieţi, al
des Sicules, du prince qui les fit siculilor, al principelui care i-a
[Type text] 67

renoncer à l’état de pasteur, du făcut să renunţe la starea lor de

Roi sous lequel ils s’adonnèrent à păstori, al regelui sub domnia
l’agriculture, du chef qui les căruia s-au apucat de agricultură,
conduisit dans le Latium? Ne al şefului care i-a condus în
s’est-il pas appelé Italicus ou Laţium? Nu cumva s-a numit
Italius? Les Pélasges vaincus sur Italicus sau Italius? Pelasgii
les bords du Tibre inférieur, înfrânţi pe malurile Tibrului
domptés par une nation étrangère inferior, supuşi de o naţie străină
descendue des Abruzzes, n’ont-ils coborîtoare din Abruzzi, n-au
pas composé, avec leurs format oare, împreună cu
vainqueurs, dont le nom ne s’est învingătorii lor, al căror nume
pas même conservé, un même nici măcar nu s-a păstrat, un
peuple, appelé Latin? Niebuhr acelaşi popor, numit Latin?
ajoute (t.I): à l’intérieur de la Niebuhr adaugă (t.I): în mijlocul
presqu’île, les noms de lieux et de peninsulei, numele locurilor şi
nombreux vestiges prouvent la numeroase vestigii dovedesc
présence de la nation Pélasgique. prezenţa naţiei pelasgice. Aceste
Ces vestiges sont dans les noms vestigii le găsim în nume precum
Achérentia, Telena, Argyppa, Acherentia, Telena, Argyppa,
Sipontium, Malaventum, Grumen- Sipontium, Malaventum,Grumen-
tium. La contrée d’une mer à tium. Ţinutul de la o mare la alta,
l’autre, celle sur lesquelles ces acela pe care sunt împrăştiate
villes sont éparses, est la aceste oraşe, este adevărata Italie.
véritables Italie. Hérodote Herodot îi numea tesalieni şi
appelait Thessaliens et ori- originari din acest ţinut pe
ginaires de cette contrée, les pelasgii care au colonizat Italia.
Pélasges qui ont colonisé l’Italie. Este evident că urmaşii
Il est évident que les descendants pelasgilor care locuiesc cu sutele
des Pélasges qui habitent au de mii în munţii ce-au fost
nombre de plusieurs centaines de leagănul rasei lor străvechi, ai
mille, les montagnes qui furent le celor care populează vechea
berceau de leur race antique, que Dacie, vorbesc şi acum limba
ceux qui peuplent l’ancienne naţională care, în Italia, a dat
Dacie, parlent encore la langue naştere latinei.
nationale, qui, en Italie, a donné
naissance au latin.
Nous savons par Hérodote, De la Herodot, care îi
[Type text] 68

qui distinguait les Hellènes des deosebea pe eleni de pelasgi, ştim

Pélasges, que ces derniers că aceştia din urmă formau o
formaient une nation différente. naţie diferită. Ei vorbeau o limbă
Ils parlaient une langue propre proprie care nu era greaca şi pe
qui n’était pas le grec, les care elenii o calificau drept
Hellènes la qualifiaient de barbară. Totuşi între dialectul lor
barbare. Il n’y avait pourtant pas şi greacă nu exista acea diferenţă
entre leur dialecte et le grec, la ce despărţea limba lui Demostene
différence qui séparait la langue de cea din Iliria şi din Tracia.
de Démosthène de celle de
l’Illyrie et de la Thrace.
Nous empruntons à M. Vom împrumuta de la dl.
Michelet une nouvelle citation. La Michelet un nou citat. Civilizaţia
civilisation est sortie ni de la nu s-a născut nici din populaţia
population ibérienne des Ligures, iberiană a ligurilor, nici din cea a
ni des Celtes Cambriens; encore celţilor cambrieni, cu atât mai
moins des Slaves Vénètes ou puţin din cea a slavilor veneţi sau
Vendes, pas même des colonies venzi, nici chiar de la coloniile
helléniques, qui, peu de siècles elene care, cu puţine secole
avant l’ére chrétienne, s’y înaintea erei creştine, se sta-
établirent dans le midi; elle biliseră aici în sud; ea pare că a
paraît avoir eu pour principal avut drept principal autor această
auteur cette race des Pélasges, rasă a pelasgilor, soră mai mare
soeur aînée de la race hellénique. a rasei elene. După cât se pare,
Ce sont, à ce qui semble, les pelasgii sunt cei care au adus în
Pélasges qui ont apporté dans Italia ca şi în Atica piatra vetrei
l’Italie comme dans l’Attique, la casei (Hestia Vesta) şi piatra de
pierre du foyer domestique hotar (Zeus Herkeios), temelia
(Hestia Vesta) et la pierre des proprietăţii. Pe această bază dublă
limites (Zeus Herkeios), s-a construit edificiul dreptului
fondement de la propriété. Sur civil, de o mare şi distinctă
cette double base s’éleva l’édifice originalitate italică (Istoria
du droit civil, grande et distincte Romană, t. I, p.35).
originalité de l’Italie (Histoire
Romaine, t.I, p.35).
Il n’est plus permis de douter Nu ne mai este îngăduit să ne
que les nations Pélasgiques ne îndoim de faptul că naţiunile
[Type text] 69

furent pas le peuple latin. Tout pelasge nu au fost poporul latin.

concourt à prouver que leur Totul concură la a dovedi că
dialecte devint la langue latine. Il dialectul acestora a devenit limba
est incontestable que les Pélasges latină. Este incontestabil că
contribuèrent à la fondation de pelasgii au contribuit la fundarea
Rome. Pourquoi s’étonner alors,
Romei. Pentru ce atunci să ne
avec un grand nombre d’auteurs,
mirăm, alături de un mare număr
que les Pélasges Pannoniens, que
les Pélasges Bruttiens de la de autori, că pelasgii panonieni,
Thessalie, de la Macédoine, de pelasgii brutieni ai Thesaliei, ai
l’Épire, que les Pélasges de la Macedoniei şi Epirului, că pe-
Dacie, aient parlé et conservé lasgii Daciei au vorbit şi şi-au
leur dialecte national, le păstrat dialectul naţional, pelas-
pélasgique vlach, qui a porté en gic vlah, care a dus în Italia
Italie le nom de latin. numele de latin.
Il á suffi de la présence des A fost suficientă prezenţa
aigles romains, pour révéler au vulturilor romani ca să se
monde l’existence du dialecte dezvăluie lumii existenţa
pélasgique vlach dans la Dacie. Il dialectului pelasgic vlah în Dacia.
ne fut importé, ni par les légions
El nu a fost importat nici de
romaines, ni par les colons
legiunile romane, nici de colonii
guerriers, transplantés sur des
points limités et fortifiés du războinici, transplantaţi în puncte
royaume de Décibale. Ceux-ci limitate şi fortificate ale regatului
vécurent un siècle environ au lui Decebal. Aceştia au trăit cam
delà du Danube, presque un secol dincolo de Dunăre,
complétement isolés, par leur aproape complet izolaţi, prin
constitution même, de la masse de propria lor constituţie, de masa
la nation Dacique. Nous pouvons naţiunii Dacice. Putem spune
avancer qu’en dehors des cités, doar că, în afara cetăţilor,
les rapports avec les Romains se raporturile cu romanii s-au
sont limités à ceux que les mărginit doar la cele pe care
vaincus eurent avec les
învinşii le-au avut cu funcţionarii
publicains.
publici.
Le dialecte vlach préexistait. Dialectul valah exista de mai
Immédiatement après la conquête înainte. Îndată după cucerirea
[Type text] 70

romaine, il s’est spontanément romană, el s-a dezvăluit spontan

révélé en Dacie, en Pannonie et în Dacia, Panonia şi în Pind. A
sur le Pinde. Il a surtout subsisté subzistat mai ales în toate părţile
dans toutes les parties du pays ţării care n-au fost ocupate de
qui ne furent pas occupées par les cuceritori. Pe parcursul acestui
conquérants. Un fait nous a
studiu ne-a frapat mai ales un
surtout frappé dans le cours de
fapt. Pelasgii care s-au numit
cette étude. Les Pélasges, qui se
sont appelés Bruttiens, esclaves, Brutieni, sclavi, vorbeau în Italia
parlaient le grec en Italie, ils en limba greacă, a cărei folosinţă
maintinrent même l’usage. chiar au păstrat-o. Reîntorşi în
Rentrés en Thessalie, sur le sol Thesalia, pe pământul natal, au
natal, ils abandonnèrent cette părăsit această limbă străină odată
langue étrangère avec leur fers, cu lanţurile lor, reluându-şi, din
ils reprirent de nouveau et pour nou şi pentru totdeauna, dialectul
toujours depuis le dialecte pelasgic vlah.
pélasgique vlach. Să chemăm istoria în ajutorul
Appelons l’histoire à notre nostru. Oare Traian a supus
aide. Trajan avait-il dompté la întreaga naţie a Dacilor? Vom
nation entière des Daces ? Nous
încerca să dovedim că o foarte
essayerons de prouver qu’une
très-grande partie des Pélasges mare parte a pelasgilor s-au
s’etaient soustraits à la sustras dominaţiei romane. Ei îşi
domination Romaine. Ils vécurent duceau viaţa departe de taberele
loin des camps et des colonies şi de coloniile fortificate ale
retranchées des Romains. Sous romanilor. Partea cea mare a
Caracalla seulement, la masse de naţiei a început să fie în contact
la nation a commencé à se cu romanii numai sub Caracalla.
trouver en contact avec les Nu e nici o îndoială că aceste
Romains. Il est incontestable que grupuri care au rămas inde-
le dialecte national était parlé pendente vorbeau în dialectul
par ces groupes restés naţional. În nici o istorie nu am
indépendants. Nous n’avons lu
citit cum că Dacii ar fi fost
dans aucune histoire, que les
constrânşi de către cuceritori să
Daces aient été contraints par les
vainqueurs d’adopter la langue adopte limba latină. Ei au fost
latine. Ils étaient vaincus et învinşi şi au trăit precum toţi
[Type text] 71

vécurent comme tous les vaincus învinşii imperiului. Presupunând

de l’Empire. En supposant, ce qui - ceea ce nu este cazul - că Roma
n’est pas, que Rome ait eu la ar fi avut ideea să stârpească
pensée d’extirper leur idiome, le idiomul acestora, timpul le-ar fi
temps aurait manqué pour lipsit pentru împlinirea acestei
accomplir cette œuvre impie. Il
opere josnice. Datele istorice
est établi par les dates
stabilesc că s-au scurs şaizeci de
historiques, que soixante années
se sont écoulées de Caracalla à ani de la Caracalla la Aurelian;
Aurélian; admettrons-nous qu’ să admitem că s-ar fi realizat o
une dénationalisation s’ac- deznaţionalizare într-un interval
complisse dans un espace de de timp atât de scurt! De un secol,
temps aussi court! Il y a un siècle Rusia loveşte Polonia; victima ei
que la Russie frape sur la este mai mare şi mai plină de
Pologne, sa victime est plus viaţă decât oricând; de mai multe
grande et plus vivace que jamais; secole turcii şi germanii din
il y a plusieurs siècles que les Austria îi decapitează pe madjari
Turcs et les Allemands d’Autriche şi îi trag în ţeapă pe creştini;
décapitent les Madjares et nicicând aceste două imperii n-au
empalent les chrétiens; jamais ces
fost mai aproape de ruina lor.
deux empires n’ont été plus près
de leur ruine. Nous sommes dans Spunem adevărul atunci când
le vrai, en avançant qu’il fut susţinem ideea că a fost imposibil
impossible en soixante années de ca în şaizeci de ani să se
détruire l’idiome des Daces, qui nimicească graiul Dacilor, care
furent très-attachés à leurs erau foarte legaţi de tradiţiile lor
traditions nationales. Persécutés naţionale. Persecutaţi vreme de
depuis dix-sept siècles, ils sont şaptesprezece secole, ei sunt şi
encore exactement tels qu’il ont acum întocmai cum au fost
été burinés sur la colonne gravaţi pe columna lui Traian.
Trajane. Le laboureur moldo- Plugarul moldo-valah şi-a păstrat,
valaque a conservé dans toute sa în toată puritatea lui, tipul
pureté le type des vaincus gravés
învinşilor gravaţi în bronzul
sur le bronze du monument
monumentului triumfal al
triomphal des Romains. Fidèles
aux mœurs de leurs pères, les romanilor. Credincioşi deprin-
Pélasges Vlachs portent les derilor părinţilor lor, pelasgii
[Type text] 72

sandales (Opinci), le bonnet de valahi poartă sandale (Opinci),

peau d’agneau (Cuciola), ce qui căciula din piele de miel ceea ce
les a fait appeler Pileati Domiti i-a făcut să fie numiţi Pileati
(A. Fabert): les vaincus coiffés du Domiti (A. Fabert): învinşii care
bonnet de peau; ils portent aussi poartă căciulă de piele: ei poartă
la veste, la culotte et le manteau
asemenea şi vesta, pantalonul şi
en peau de mouton, humble
haina din piele de oaie, umil
vêtement séculaire, costume de
vaincus, méprisé par les fiers veşmînt secular, costumul celor
Romains, leurs maîtres. Les înfrânţi, dispreţuiţi de romanii cei
affranchis seuls coiffèrent le mândri, stăpânii lor. Numai
pileus dans les jours de liberţii îşi puneau pe cap pileus în
Saturnales. zilele de Saturnalii.

În Concluzii (p. 199 şi 200), Felix Colson scrie:

A une assertion propagée par Unei afirmaţii propagate de
les écrivains dont nous ne scriitori a căror doctrină noi n-o
partageons pas la doctrine, nous împărtăşim i-am opus istoria.
avons opposé l’historie.
Vlahii Daciei şi ai Turciei
Les Vlachs de Dacie et de la
Turquie d’Europe apparti- europene aparţin străvechii
ennent à l’antique famille des familii a pelasgilor; ei nu sunt
Pélasges; ils ne sont pas les descendenţii colonilor romani ai
descendants des colons romains lui Traian.
de Trajan.
Selon nous les Vlahs étaient În opinia noastră, vlahii
des Pélasges daciques (subl. ns,).
erau pelasgi daci (subl.ns.).

2.5.3 Despre pelasgi, Herodot (către 484 - către 420 î.e.n.), ne dă

mai multe informaţii, unele apropiate timpului său. Citatele după
versiunea română (95):
Pentru comentarii şi completări la textul lui Herodot a se consulta
notele ediţiei citate.

Cartea I
§ 56 Atenienii au drept strămoşi pe pelasgi.
[Type text] 73

§ 57 Pelasgii vorbeau o limbă barbară.

§ 57 Dacă aşa stau lucrurile şi toată populaţia pelasgică vorbea o
astfel de limbă, prin urmare, neamul celor din Attica, fiind tot pelasgic,
a învăţat o altă limbă abia atunci când s-a preschimbat într-un neam
elen. Într-adevăr, nici cei din Crestona, nici cei din Plakia nu seamănă
la grai cu nimeni din împrejurimi, ci vorbesc o limbă pe care o înţeleg
numai ei, dovedind astfel că graiul pe care-l păstrează este acela pe care
l-au adus când s-au strămutat pe aceste meleaguri.
§ 58 Neamul elenilor, după cât mi se pare mie, de când s-a ivit, s-a
folosit necontenit de aceeaşi limbă. Pornind de la începuturi modeste,
puţin numeros, s-a avîntat spre locul cel mai înalt şi s-a înmulţit până a
atins numărul neamurilor din zilele noastre, datorită mai ales
amestecului cu numeroşi pelasgi şi cu multe alte neamuri barbare. Faţă
de această înflorire, am credinţa că nici un neam pelasgic, barbar de
soiul lui, n-ar fi putut vreodată să se-nmulţească în aşa măsură.

Cartea II
§ 50 Cât despre acei zei ale căror nume (egiptenii) spun că nu le
cunosc, mi se pare că ei le-au primit de la pelasgi...
§ 51 ... dar să facă statuile lui Hermes cu mădularul bărbătesc
ridicat, nu de la egipteni au învăţat (elenii), ci de la pelasgi; atenienii au
fost cei dintâi eleni care şi l-au însuşit, iar după atenieni s-au luat şi
ceilalţi eleni. Atenienii se numărau de mult printre eleni atunci când au
ajuns pelasgii să locuiască în aceeaşi ţară împreună cu ei, de unde şi
pelasgii au început să fie socotiţi eleni.
Cine a pătruns în misterele Cabirilor pe care le săvârşesc
samothracii - care la rândul lor le-au împrumutat de la pelasgi - acela
pricepe ce spun eu, pentru că aceşti pelasgi, care ajunseseră să se aşeze
la un loc cu atenienii, au locuit odinioară în oraşul Samothrake şi de la
ei au învăţat cei din Samothrake misterele.
§ 52 După câte ştiu eu, din cele auzite la Dodona, înainte vreme
pelasgii aduceau tot felul de jertfe, înălţând rugi zeilor fără să-i dea
vreunuia porecle şi nume...
§ 52 ...Când pelasgii au întrebat oracolul din Dodona dacă să ia sau
nu numele de zei de la barbari, oracolul le-a spus să le ia. De atunci ei
aduceau jertfe folosindu-se şi de numele zeilor; iar elenii, după aceea,
le-au luat de la pelasgi.
[Type text] 74

§ 56 Elada, ţinut care mai înainte se numea Pelasgia.

Cartea VII
§ 94 Ionienii, după câte povestesc elenii, se numeau pelasgi aigialei.
Numele de ionieni l-au luat după Ion, fiul lui Xuthos.
§ 95 Insularii (locuitorii insulei Cyclade), înarmaţi ca şi elenii,
aduceau 17 corăbii. Ei sunt de asemenea de neam pelasgic, numit mai
târziu ionic, din aceeaşi pricină ca şi ionienii Dodecapolei veniţi din
regiunea Atenei. Eolienii se înfăţişau cu 60 de corăbii, echipaţi ca şi
elenii. După o vorbă care umblă printre eleni, odinioară numele lor era
tot acela de pelasgi.
Cartea VIII
§ 44 Locuitorii Atenei, pe vremea când pelasgii stăpâneau ţara
numită Ellada, erau pelasgi...şi când Erechteus a preluat domnia, şi-au
schimbat numele în cel de atenieni, iar apoi, sub comanda militară a lui
Ion, fiul lui Xuthos, s-au numit, după acesta, ionieni (subl. G.G.).
2.5.4 Cercetările au continuat şi savanţii Universităţii din Cambridge
ajung la concluzia că grecii antici, ca şi restul populaţiilor europene,
provin din Carpaţi (1, p.71):

The languages mentioned would Limbile menţionate ar fi

thus have started from the eastern început de pe partea de est a
side of the original habitat (v. habitatului originar (v. ibidem,
ibidem, p. 68), while the tribes p.68) în timp ce triburile care (cu
which (with an admixture of the un amestec de populaţie deja
population already in possession) existentă) au devenit în cele din
ultimately became the Greeks urmă greci s-au deplasat spre sud
moved through Macedonia and prin Macedonia şi Tesalia, iar
Thessaly southwards, and the tulpina latină, celţii şi germanii
Latin stock, the Celts and the spre vest şi spre nord.
Germans westward and
northwards.
Habitatul originar, situat în Europa (1, p. 68):
is bounded on eastern side by este mărginit la est de Carpaţi, la
Carpathians, on its south by the sud de Balcani, la vest de Alpii
Balkans, on its western side by
the Austrian Alps and the Böhmer Austriei şi pădurea Boemiei, iar la
Wald, and on the north by the nord de către Erzgebirge şi munţii
Erzgebirge and the mountains care fac legătura cu Carpaţii.
which link them up with the
Carpathians.
2.5.5 Un eminent elenist francez, Pierre LÉVÊQUE, după îndelungi
cercetări în Grecia, scrie, printre altele, o carte (96) cu titlul L’Aventure
[Type text] 75

grècque (Aventura greacă) în care arată că grecii antici au venit în Elada

din Spaţiul Carpatic sau din nordul Mării Negre şi ilustrează concluziile
la care a ajuns pe harta intitulată Grecii în plin marş (fig.2)

Fig. 2
Grecii în plin marş
Această hartă nu poate reprezenta decît o schemă foarte generală (pentru migraţiile
doriene, cf. harta). Au fost diferenţiate deplasările primitive, care au populat Grecia cu
greci, şi deplasările ulterioare, care denotă o expansiune ulterioară pornind din Grecia şi au
loc în general în mileniul I (cu excepţia aheenilor, a căror deplasare datează din perioada
miceniană).

După cum se vede, Lévêque ia în seamă două ipoteze privitor la

locul de unde provin grecii: spaţiul carpato-danubian şi nordul Mării
Negre.
[Type text] 76

Însă Universitatea din Cambridge (1, p.69) scrie:

A popular view locates the home Un punct de vedere popular

of the Wiros (nume dat în localizează vatra de baştină a
volumul menţionat populaţiei
primare din această Officina acestei populaţii primare în
Gentium, n.ns.) in the southern stepele sudice ale Rusiei, dar, deşi
steppes of Russia, but the area, are un sol foarte fertil, regiunea
though possessing a very fertile
soil, has not on the whole the nu are în întregime caracteristicile
characteristics which the words pe care le postulează cuvintele
common to the various Indo- comune în diferitele limbi indo-
Germanic languages, and at the
same time unborrowed from one europene şi, în acelaşi timp,
to another, postulate. neîmprumutate de la una la alta.

Din cele de mai sus, rezultă că savanţii care au întocmit cercetările al

căror rezultat este expus în lucrarea Universităţii din Cambridge socotesc
că ipoteza nordului Mării Negre nu se susţine.
Pierre LÉVÊQUE nu menţionează opera Universităţii din Cambrid-
ge, ceea ce denotă că n-a avut în vedere aceste concluzii când a redactat
volumul din care am citat.
Ca urmare, după cercetările lui Pierre Lévêque, grecii provin toţi
(ionienii, aheenii, eolienii şi dorienii) din Carpaţi.

2.5.6 John Pinkerton (109, Cap.I, Les Scythes, les Getes et les
Goths sont un seul peuple/ Sciţii, geţii şi goţii sunt un singur popor))
scrie (p. 2):

Les Grecs eux-mêmes, comme on Grecii înşişi, cum se va vedea

le verra dans la suite, étoient în cele ce urmează, erau goţi, căci
Goths; car les Pélasges, dont ils pelasgii, din care ei îşi trăgeau
tiroient leur origine, étoient une originea, erau o colonie scită sau
colonie Scythe ou Gothique. Les gotică. Romanii sunt ieşiţi, de
Romains sortoient aussi de la asemenea, din aceeaşi sursă.
même tige. Egarés par un puéril Rătăciţi de un copilăresc entu-
enthousiasme pour les Romains, ziasm pentru romani, noi i-am
nous avons rabaissé nos aïeux, înjosit pe strămoşii noştri pe
sous prétexte de leur mépris pour motivul dispreţului lor pentru arte
[Type text] 77

les arts et les sciences, parce şi ştiinţe, pentru că ei ar nesocoti

qu’ils dédaignèrent les subtilités subtilităţile sofiştilor şi presti-
des sophistes, et les prestiges de giile acestor arte de fantezie care
ces arts de fantaisie qui avoient predominaseră în epoca deca-
prévalu à l’epoque de la dentă a Imperiului şi pe care noi
décadence de l’Empire, et que le dispreţuim în prezent; dar s-a
nous dédaignons maintenant: văzut în prefaţă că goţii au fost
mais on a vu dans la préface que prieteni ai artelor agreabile şi ai
les Goths furent amis des arts ştiinţelor folositoare; şi când nu
agréables et des sciences utiles: au fost antrenaţi în război datorită
et quand ils ne furent pas forcés à împrejurărilor şi din pornirea lor
la guerre par les circonstances et naturală, ei le-au dus la un grad
par leur ardeur naturelle, ils les de perfecţiune necunoscut
portèrent à un degré de înaintea lor; martori grecii antici
perfection inconnu avant eux; şi europenii moderni. Aceşti goţi
témoin les anciens Grecs et les încă înainte de cultivare, sunt
Européens modernes. Ces numiţi de către cei vechi primii
Gothes, non encore policés, sont dintre oameni în înţelepciune
appelés par les anciens (Dio, ap. (v. sursele citate)...
Iordanes, § 40, Herodot, IV 46
ş.a.) les premiers des hommes
dans la sagesse...

2.6 Valah = om, semen

În Oxford Dictionary of English etymology (61, p. 990) găsim:

wallah ω lə in words of native Wallah în cuvintele unui

Indian languages adopted by indian băştinaş, limbaje adoptate
European residents, e.g. howdah-w. de către europenii stabiliţi acolo, de
elephant accustomed to carrying a exemplu howdah-w. elefant
howdah, PUNKAH-w., hence, by obişnuit să poarte un howdah
extension, in competition-w. (scaun, loc de şezut pe spinarea
XVIII.-Hindi-wālā, terminal el. unui elefant), evantai mare, cu
expressing relation forming adjs. mâner sau atârnat, de aici, prin
and sbs., apprehended by extensie, în competiţie-w XVIII -
Europeans as a sb. meaning „man”, Hindi-wālā, element terminal
[Type text] 78

„fellow”. exprimând relaţia formând

adjective şi substantive, înţelese de
către europeni ca un substantiv
însemnând „om”, „semen”.

2.7 Valah = străin

2.7.1 Pr. Jacques MEURICE din Châtelineau (Belgia) scrie, în „Le
soir” de marţi 6 februarie 2001, articolul Fiers d’être Walah (Mândri de-
a fi walah), că valah = străin:
Les Walons sont le seul peuple au monde dont le nom signifie le
«peuple des étrangers»! Reflexion./ Walahii sunt singurul popor în lume
al cărui nume înseamnă «poporul străinilor»! Reflexie.

Il y a plusieurs hypothèses Există mai multe ipoteze

sur l’origine du mot «Wallon». asupra originii cuvîntului
Mais la plus pertinente, et sans „Wallon”. Dar cea mai potrivită
doute la plus chargée de sens, şi, fără îndoială, cea mai încărcată
est celle relevée par l’acadé- de sens este cea propusă de
micien Félix Rousseau, dans academicianul Félix Rousseau, în
son ouvrage «La Wallonie, terre lucrarea sa „Walonia, pământ
romane»: «Les Wallons ont reçu roman”: „Walonii au fost numiţi
leur nom des Germains (...). Le astfel de germani (...). Termenul
terme Walah, d’ou dérive notre Walah, din care derivă numele de
nom de Wallon, (...) signifie Walon (...)înseamnă străin, celtul,
l’étranger, le Celte, le Romain, romanul, văzuţi de germani”.
au regard du Germain ».
.......... ..........
S’appeler le peuple des Să te numeşti poporul
étrangers (...), c’est tendre a străinilor (...) înseamnă să tinzi la
l’universalité. S’appeller le universalitate. Să te numeşti
peuple des etrangers, c’est poporul străinilor este atât de
tellement beau que c’est un rêve. frumos că este un vis. Noi suntem
Nous sommes fiers d’etre mândri de a fi Walah.
Walah.
Asupra valorii afirmaţiilor care circulă în Europa apuseană poate
reflecta oricine citeşte că „Valonii sunt singurul popor din lume care se
cheamă Walah”, care ar însemna străin.
2.7.2 În Dictionnaire du patois du Bas - Limousin (62, p. II) scrie:

Les habitants des Pays-Bas Locuitorii Tărilor de Jos,

françois et autrichiens portent francezi şi austrieci, poartă încă şi
encore aujourd’hui le nom de azi numele de Valoni. Se crede că
[Type text] 79

Wallons. On croit que leur limba lor este aceea a vechilor

language est celui des anciens gali şi celţi. Poate că de la numele
Gaulois et Celtes. C’est peut-être de Walen galii erau numiţi
du nom de Walen que les Gaulois Welches, nume pe care poporul
étoient appelés Welches, nom que din aproape toată Germania îl dă
le peuple donne encore aux încă francezilor (Enciclopedia, la
François dans presque toute cuvîntul François /francez/, p.
l’Allemagne (Encyc. au mot 338). Numele de belgian pare că
François, p. 338). Le nom de derivă din Belgen sau Welgen,
Belge parait dériver aussi bien de care, în limba ţării, înseamnă
Belgen ou Welgen qui, en străin.
language du pays, signifie
Étranger

Peut-être qu’une partie des Poate că o parte din sicambri

Sicambres qui furent défaits par care au fost înfrânţi de Drusus,
DRUSUS, père de GERMANI- tatăl lui Germanicus, în anul 763
CUS, l’an de Rome 763, 61 ans de la fondarea Romei, 61 de ani
avant J.C. (? nota ns. G.G.) et qui înainte de I.C., şi care se
se jetèrent dans cette contrée, năpustiră în această ţară fură
furent appelés Belges ou numiţi belgi sau străini de către
Etrangers par les habitants, nom locuitori, nume care le rămase;
qui leur resta; ce qui fi que le ceea ce făcu ca ţara să se
pays fut appelé Belgique. numească Belgia.

2.7.3 În volumul Basme Valahe, al fraţilor Arthur şi Albert

SCHOTT (68, p.71), cu privire la înţelesurile 3 şi 4, dar şi 6 şi 7 găsim:
Şi numele de valah necesită aici o lămurire. Nu se ştie ce a însemnat
la origine şi care popor l-a dat pentru prima oară [cu nota: Nu lipsită de
importanţă mi se pare supoziţia lui Zeuss (Die Deutschen und die
Nachbar-stämme, p. 68): „Walach, Wal (probabil cu sensul iniţial de
străin sau de persoană vorbind neinteligibil, ca βαρβαρos - barbaros) este
denumirea specială pe care germanii şi, posibil, prin ei, slavii o dădeau
romanilor şi supuşilor lor”]. Cuvîntul anglo-saxon vealh înseamnă tocmai
peregrinus, barbarus.
[Type text] 80

În schimb, nu e nici o îndoială că slavii şi germanii - de la care l-au

preluat grecii, maghiarii şi turcii - numeau astfel pe latinofoni, deci era
sinonim cu romanus, roman, român, rumun, [cu nota: După vocabularul
limbii germane vechi al lui Graff (I, 841), walah, walh înseamnă străin,
roman, după cum la Notker găsim latine tradus tocmai cu walahisgen
(valah, romanic)] aşa cum se numeau chiar ele, pe sine însele, unele
popoare romanice, bunăoară retoromanii (v. supra, p. 66) şi valahii, atât
cei din nord, cât şi cei din sud; iar Ţara Românească este tot una cu
Valahia. Şi celţii vor fi fost numiţi astfel: manuscrisul de la mânăstirea
Wessobrun (veacul al VIII-lea) numeşte Galia Walhô-lant, spre deosebire
de Italia, căreia i se spune Lancpartō-lant [cu nota: Schmeller,
Bayerisches Wörterbuch 4,70]; iar anglo-saxonii numeau Wales şi Corn-
wales două ţinuturi britanice în care se păstrase limba neamului subjugat.
2.7.4 În colecţia literară LAGARDE & MICHARD, vol. IV, sec.
XVIII, Bordas: Paris-Montreal, la p. 11 găsim:
Très fier au fond d’ être français, Voltaire se plaît à humilier
l’orgueil de ses compatriotes, qu’il qualifie de «Welches»./Foarte
mândru, în fond, de-a fi francez, lui Voltaire îi place să umilească
orgoliul compatrioţilor săi pe care-i califică drept Welches.
Iar în Dictionnaire philosophique al aceluiaşi, vol. IV, art. Celtes
(Celţii) găsim (p. 191, ediţia 1832):

Et vous, pauvres Celtes - Şi voi, bieţi Celţi-Velches,

Velches, permettez-moi de vous îngăduiţi-mi să vă spun, la fel ca
dire, aussi bien qu’aux Huns, que hunilor, că oameni care n-au avut
des gens qui n’ont pas eu la cea mai modestă preocupare spre
moindre teinture des arts utiles arte folositoare sau plăcute, nu
ou agréable, ne méritent pas plus merită mai mult cercetările
nos recherches que les porcs et noastre decât porcii şi măgarii
les ânes qui ont habité leur pays. care au trăit în ţara lor.
On dit que vous étiez Se zice că voi eraţi
antropophages, mais qui ne l’a antropofagi; dar cine n-a fost?
pas éte? Mi se vorbeşte de druizii
On me parle de vos druides, voştri, care erau foarte savanţi
qui étaient de très savans pretres. preoţi. Să trecem deci la articolul
Allons donc à l’article DRUIDE. DRUIDE
[Type text] 81

2.7.5 În Old and middle English texts – An antology, Florica

Băncilă, 1979, p. 210, găsim:
Wealh – foreigner, stranger, slave, Briton/străin, venetic, sclav, bri-
tanic.

2.8 Valah = popor care vorbeşte încă dialectul primitiv din

Galia meridională (20, p.751)
2.8.1 „Valaque, aco, adj. et s. Valaque, peuple qui parle encore le
dialect primitif du midi de la Gaule”/Valah, adj. şi s., popor care
vorbeşte încă dialectul primitiv din Galia meridională (de sud), cu
evidentă referire la români.
Autorul dicţionarului Lou Pichot Tresor (Micul Tezaur), din care
am citat este Xavier de FOURVIÈRES (1855-1912), prêtre, philosophe,
écrivain de langue d’oc, majoral du Félibrige.../preot, filosof, scriitor de
limbă d’oc (vorbită în sudul Galiei/Franţei actuale), unul din cei cincizeci
de membri, alături de Mistral, Roumanille, Aubanel etc., ai
directoratului Şcolii literare Félibrige, fondată în 1854, cu scopul de-a se
restitui limbii provensale calitatea de limbă literară şi poetică.
x
2.8.2 Este de reţinut că în secolul XIX se ştia că românii (Valahii)
vorbesc încă (de câte mii de ani oare?) limbajul străvechi, care se vorbea
şi în sudul Galiei, despre care Dominus du Cange, erudit francez (1610-
1688), autorul celebrului Glossarium mediae et infimae latinitatis
(1678)/ Glosarul latinei medii şi a celei de jos (populare), 10 volume
mari, în importanta prefaţă a acestei opere, scrie:

...Eorum deinde Lingua Romana Pe urmă de la aceştia s-a numit

dicta, non Latina, tum quod sic limba romană, nu latină, de aceea
appellaretur, quia Lingua esset este numită astfel pentru că este
Romanorum, seu veterum limba romanilor sau a vechilor
Galliae incolarum. locuitori ai Galiei (subl. ns.).

2.9 Valah = Welsh, populaţia băştinaşă a Marei Britanii

Deşi acest înţeles apare, fie şi numai marginal, în mai multe surse
vom folosi în principal sursa cea mai credibilă The Oxford Dictionary of
English etymology (61, p. 999):
[Type text] 82

Welsh referitor la populaţia britanică băştinaşă ca opusă anglo-

saxonilor, (de aici) referitor la Wales.OE. (Vechea engleză) (Anglian,
Kentish), Wēlisć,Walisć, (WS.) Wilisć, Wylisć, *Wielisć, corespunzător
OHG (Germanei vechi de sus): wal(a)hisc, walesc (G. wälsch, welsch),
Roman, Italian, French, Du. (olandeza), waalsch WALLOON, ON
(Norvegiana veche), valskr galezo-franceza; din OE Walh, Wealh, -
coresp. OHG. Wal(a)h, ON. *Valr, pl. Valir: - *Germ. walxaz străin
(Celtic sau Roman), plural. -ōs- Lat. Volcæ nume al unui popor celtic de
origine necunoscută. Cf. WALACH, VLACH. Cele două forme englez şi
kent OE. au coexistat până în sec. XVI, după care Welsh a devenit unica
formă de folosinţă generală, Walsh rămânând doar ca nume de familie;
pluralul lui wealh, Wēalas este reprezentat de Wales şi Cornwall;
varianta Welch este reţinută în titlurile regimentelor.
AN (Anglo-normand), var. waleis rămâne ca nume personal
Wallace.

2.10 Valahă = limba Ausonilor

La 1693, preotul romano-catolic, ungur, Franciscus Foris OTRO-
KOCSIUS, cunoscător al limbii române, publică, în latină, sub titlul
[Type text] 83

Origines Hungaricae (Originile ungare), un volum de 491 p. (partea I) şi

altul (partea II) de 348 p. (15)
În partea I, p. 126, cap. 4, § XVI, se referă la vizita lui Priscus la
Atila, 449 e.n., ca trimis al lui Theodosie II, împăratul Bizanţului.

N-a neglijat acel Priscus (410-473) chiar să ne consemneze care erau

limbile cunoscute în preajma lui Atila...
Presupune în acestea că unii dintre huni, datorită legăturilor cu
romanii, îşi dădeau silinţa (să înveţe) limba gotică (care-i înrudită cu
alanica) şi cu ausonica. Unde prin limba ausonilor înţeleg valaha,
aproape ca latina coruptă (vulgară) (subl. ns. G.G.).
Ausonică este numele limbii vorbite de ausoni (Ausones, um =
populaţie primitivă a Italiei de sud şi de centru).
Ovidiu, în Triste, Cartea V, elegia VII scrie: Ne tamen Ausoniae
perdam cammercia linguae/A secat în mine graiul ausonic...

2.11 Valah = nume al unor populaţii din Cehoslovacia

În podişul Boemiei (vestul Cehoslovaciei)
Das Neue Brockhaus, Atlas, F.A. Brockhaus, Leipzig, 1937, pe harta
228 , DE 4, găsim:
Wällischbirken (Vlachovo Brězi).
În Moravia, estul Cehiei, pe aceeaşi hartă 228/30 apar:
Valašské Klobouky = Wallachisch - Klobouk (N4)
şi
[Type text] 84

Valašske Meziríci = Wallachisch - Meseritsch (M4)

2.12 Valah = locuitori din valea rîului Rhynchos (vlahorinhinii)

Fontes Historiae Daco-Romanae, IV, p. 7: O notiţă de la mânăstirea
Castamonitu din muntele Athos, reprodusă de Porfirie Uspenski,
Историиа Афоңа, vol. III, Kiev, 1877, p. 311, după o cronică locală...
întregeşte ştirile din Acta S. Demetrii cu privire la populaţiile care atacau
Salonicul. Între ele se aflau şi vlahorinhinii, vlahii din valea rîului
Rhynchos... care se varsă în golful Rendina, la nord-est de Peninsula
Chalcidică.
Însemnarea a fost comentată de mai mulţi autori, care sunt men-
ţionaţi în sursa din care cităm.
Se adaugă: ştirea cuprinde cea mai veche menţiune a Vlahilor. Având
în vedere proaspăta amintire a luptei împotriva icoanelor, ea provine
probabil din secolul al IX lea.
În opera citată se reproduce textul lui P.Uspenski, Drumul
vlahorinhinilor spre Athos.
2.13 Vallaki = Art Laute, un fel de lăută, instrument muzical cu
coarde
Wörterbuch Sanskrit – Deutsch von /Dicţionar sanscrit-german de
Klaus Mylius, VEB Verlag Enzyklopädie, Leipzig, 1987, p. 426
2.14 Valah = cal castrat, castrare
În germană, suedeză, daneză, polonă, lituaniană ş.a., calul şi operaţia
de scopire (castrare) a cailor se numesc Valah (scris diferit).
2.14.1 In Altsächsisches Wörterbuch, von Ferdinand Holthausen,
Böhlau-Verlag, Münster/Köln, 1954, band 1, p.41.
kantēri m. + Wallach, Jochgeländer, Sparrenwerk (lat. cantheriu-s)
+ numai în monumente mici
lat. canthērius şi cantērius,-ii = cal scopit
2.14.2 În Dansk-Rumaensk Ordbog/Dicţionar Danez-Român, de Poul
Høybye şi colaboratori, 1984,
vallak (-ken, -ker) = cal castrat; (reg) jugan
2.14.3 În Dictionnaire manuel Polonais-Français de Paul Kalina,
Wiedza Powszechna, Warszawa, 1963,
walach,-a, pl -y,m = (cheval) hongre m; (cal castrat)
walaszyé va. = châtrer (= a castra)
Wloch, -a, pl.Wlosi, m = Italien
[Type text] 85

2.14.4 În Engelsk-svenska, Svensk-engelska Ordboken/Dicţionar

englez-suedez, suedez-englez, Norstedts, 1983, tipărit în Danemarca,
1991, partea II,
valack = gelding /castrare, jugănire, animal castrat, jugan.
Operaţia de castrare a cailor este pomenită de Ammian Marcellin
(sec. IV) în Istorie romană, traducere David Popescu, E.S.E., 1982, la
populaţiile zise sarmate din Spaţiul Carpatic: Caii de care se folosesc ei
sunt cei mai mulţi castraţi, pentru ca să nu se agite la vederea iepelor, şi
în luptă să meargă liniştiţi, să nu trădeze, prin nechezat, pe călăreţi...
(Cartea XVII, cap. 12, § 2).
Cine erau aceşti sarmaţi rezultă limpede din Procopius (sec. VI) care,
în Despre războaie, scrie (III, 2,2): „Neamurile gotice erau şi sunt şi
astăzi multe la număr... dar, dintre toate, cele mai mari şi mai vrednice de
luat în seamă sunt GOŢII, VANDALII, VIZIGOŢII şi GEPIZII. Altădată
li se spunea SARMAŢI şi MELANHLENI, iar unii îi numeau
NEAMURI GETICE. 3 Toţi aceştia se deosebesc între ei prin NUME
(!!), după cum am mai spus, dar încolo sunt în toate la fel. 4 Toţi sunt
ALBI la trup şi cu PĂRUL BLOND, ÎNALŢI la statură, FRUMOŞI la
CHIP şi folosesc ACELEAŞI LEGI. 5 Toţi sunt de credinţa lui ARIUS şi
au O SINGURĂ LIMBĂ, numită GOTICA. Eu cred că la obîrşie se trag
toţi dintr-UN SINGUR NEAM, iar mai târziu s-au deosebit după
NUMELE ŞEFILOR care i-au condus. 6 Acest NEAM locuia din
VECHIME DINCOLO de fluviul ISTRU” (sublinierile noastre).
Dar şi în Dictionnaire Latin-Français (Quicherat): „Gètes = peuple
sarmate établi sur le Danube”/Geţii, popor sarmat stabilit pe Dunăre.
Şi alţi autori arată că sarmat nu reprezintă decât un alt nume pentru
geţi. Dar cum nu acesta este obiectul lucrării prezente, nu vom continua
în acest sens.
Caii castraţi importaţi din Valahia au fost numiţi, după numele ţării
din care veneau, valah.
Mai târziu, caii castraţi importaţi în Franţa, din aceaşi zonă, pentru că
nomenclatura politică se schimbase, în franceză sunt numiţi hongre, de la
Hongrie, numele Ungariei în franceză.
În Petit Larousse, ed. 1965 hongrer v.t.Vétér. Châtrer un cheval/A
castra un cal.(Ce procédé est d’invention hongroise)/(Acest procedeu
este invenţie ungurească).
[Type text] 86

În partea de Arte, Litere, Ştiinţe, acelaşi Mic Larousse ilustrat scrie

că maghiarii s-au instalat în câmpia ungară în sec. IX.
Cum poate fi, după Larousse, invenţie ungurească procedeul castrării
cailor menţionat în sec. IV de Ammian Marcellin?
Câte nepotriviri cu realitatea se găsesc nu numai în Larousse, dar în
multe alte volume cu pretenţii ştiinţifice...
De ce se importau cai din Valahia rezultă de la cronicarii timpului.
Antonius Bonfinius, în opera sa, Basel, 1568 scrie: Transilvania
prăseşte cai din cei mai de soi.
Nicolaus Olahus (1493-1568), opera Hungaria... scrie (p. 83)... caii
sunt foarte buni, iuţi şi se deosebesc prin frumuseţe şi eleganţa mersului.
Dintre aceştia sunt socotiţi cei mai buni cei din Transilvania, Ţara
secuilor şi Valahia. Mulţi din aceşti cai îi întrec pe cei turceşti, fiind
foarte iuţi şi frumoşi...
Dar cai de cel mai bun soi, ca şi alte animale, se exportau în număr
mare şi din Moldova şi Ţara Românească, dar nu este aici locul de-a
aduce aminte alte cronici din Evul Mediu şi postmedievale în acest sens.

2.15 Valah = de la numele unui general latin Flaccus

2.15.1 Primul care face această presupunere este Ovidiu, care, în
Pontice, Cartea IV, epistola IX, către Graecinus, scrie (vers. 75-78):
Praefuit his, Graecine, locis modo Flaccus; et ille
Ripa ferox Istri sub duce tuta fuit.
Hic tenuit Mysas gentes in pace fideli;
Hic arcu fisos terruit ense Getas.
(Citat după Ovide, Oevres complètes, Ed. Nisard, 1881, p. 818).
A fost aici, Grecine, pe vremuri, unul Flaccus,
Sub care era-n pace vijeliosul Istru
Şi Misii cu-a lor neamuri îşi respectau credinţa
Şi s-au temut chiar Geţii ce-şi au tăria-n arc.
(Traducere G.G.)
2.15.2 Enea Silvio PICCOLOMINI (1405-1464), papă, între 1458-
1464, sub numele de Pius al II lea, în Cosmographia, apărută postum, la
1501, se află şi relatări despre pământul românesc şi despre români.
În legătură cu subiectul nostru scrie (88, p. 474):
...Hanc terram incoluerunt Acest pământ l-au locuit
quondam Getae, qui Darium odinioară geţii, cei care l-au
[Type text] 87

Hystaspis filium turpi fuga acoperit de ruşine, alungându-l,

repulerunt et Thraciam pluribus pe Darius, fiul lui Histaspe, iar
Traciei i-au produs mai multe
cladibus affecerunt. Postremo Ro- înfrângeri. În cele din urmă au
manis armis subacti ac deleti fost supuşi cu armele şi distruşi
sunt. Et Colonia Romanorum, que de către romani. Iar ca să-i ţie-n
Dacos coerceret, eo deducta duce frâu pe daci a fost adusă Colonia
quondam Flacco, a quo Flaccia romanilor, condusă de unul
Flaccus, de la care s-a numit
nuncupata. Exin longo temporis Flaccia. De aici, după vreme
tractu, corrupto ut fit vocabulo, îndelungată, stâlcindu-se, cum se
Valachia dicta, et pro Flaccis întâmplă cuvintelor, i s-a zis
Valachi appellati. Valahia, şi, de la Flacci, au fost
numiţi Valahi.

2.15.3 Datorită faimei papei Pius II, acestă poveste a fost reluată şi
colportată şi de alţi cronicari.
Textul respectiv este reprodus în vestita Cronică de la Nürnberg
(1493).
2.15.4 Antonio BONFINIUS (1434-1503), în Rerum hungaricarum
decades quattuor cum dimidia, Basel, 1568, reproduce şi el, după
Piccolomini, ideea provenienţei lui Valah din Flaccus.
2.15.5 Sebastian MÜNSTER (1489-1552) în Cosmografia sa (Basel,
1680) reia ideea lui Pius II referitor la provenienţa numelui Valahia de la
Flaccus.
2.15.6 Pierre LESCALOPIER (după 1550-după 1597), în călătorie
prin Ţara Românească scrie:
Această ţară, împreună cu Moldova şi cea mai mare parte din
Transilvania, a fost populată de colonişti romani numai din timpul
împăratului Traian; căpitanul lor se numea Flaccus, care a dat ţării
acest nou nume de Flacchia, zisă prin alunecarea limbii Wlacchia.
2.15.7 O găsim şi la David HERMANN, pastor sas din Transilvania,
în Annales rerum ecclesiasticarum et politicarum în Transsylvania,
(Analele eclesiastico-politice în Transilvania), 1655 (v. 74, p. 194).
2.15.8 Mitropolitul DOSOFTEI (1624-1693), cuprinde în Psaltirea
în versuri şi 18 stihuri despre originea latină a moldovenilor în care îl
pomeneşte şi el pe Flaccus:
Nemul t’eri Moldavi de unde derid’a?
[Type text] 88

Din t’era Italii tot omul se cred’a

Flacù ânteiu, apoi Traian au dus pe aice
Pre stremos’i questor t’eri de nēmu cu ferice;
citat după Bruto AMANTE, La Romania illustrata, Ricordi di viaggio,
Roma, 1888, p.5,versuri pe care autorul le traduce în continuare în
italiană.
Italianul Bruto AMANTE face o observaţie care în istoriografia
română nu figurează (149, p. 3):

Più romana dell’Italia stessa, la Mai romană decât Italia însăşi,

Romania meglio di quella ha România mai mult decât aceea a
saputo perpetuare le tradizioni, ştiut să perpetueze tradiţiile, să
sostenere l’urto delle invasioni înfrunte loviturile invaziilor fără
senza abdicare gran fatto alla să părăsească, fapt important,
lingua ed a’costumi, e sopratutto limba şi obiceiurile, şi mai ales
ha nello spirito ciò che costituiva spiritul care reprezenta caracte-
la caracteristica di Roma antica: ristica Romei antice: conştiinţa
la coscienza d’una missione unei misiuni civilizatoare!
civilizzatrice! (subl.ns. G.G.).

În volumul Dosoftei, Opere 1, versuri, Ed. Minerva, 1978, p. 336, se

scrie:
Neamul Ţărîi Moldovei de unde dă rază?
Din ţara Italiei, tot omul să crează.
Fliah (?, nota ns.G.G.) întâi, apoi Traian au adus pre-acice
Pre strămoşii cestor ţări de neam cu ferice.
Pe cine să credem? Povestea despre Flaccus a existat, chiar dacă-i
lipsită de realism, dar Fliah e o descoperire a îngrijitorilor volumului I
Opere Dosoftei, datorită unei lecturi eronate a textului scris cu litere
slavone.
În realitate (v. r. 1, r. 6 şi r. 9 şi mai ales alfabetul slavon) semnul pe
care autorii citaţi l-au lecturat ĭa nu este în nici un caz jou, ci mai aproape
de litera slavonă en = e sau on = a. Deci, în nici un caz Fliah, ci mai
curând Fleah sau Flah. Iar X (hern) se poate asemui cu K (kako) = c, (a),
k, deci în final Flac sau Flak.
[Type text] 89

Nu ştim de unde a luat Bruto Amante citatul din Dosoftei, dar în

această privinţă e mai aproape de realitate decât îngrijitorii volumului I
Opere.
2.15.9 În Enciclopedia franceză (sec. XVIII), Encyclopédie
méthodique..., ornée des portraits de MM. Didérot & d’Alembert,
premiers Editeurs de l’Encyclopédie, p. 278, Des Walaques

L’origine des Walaques, Originea Valahilor, etimologia

l’étymologie de leur nom ne sont numelui lor nu sunt bine
pas bien connues. Aeneas Sylvius, cunoscute. Aenea Silviu, care fu
qui fut pape sous le nom de Pie II, papă sub numele de Pius II, a
a cru que les Walaques de la crezut că Valahii din Dacia
Dacie supérieure, qui sont les superioară, care sunt moldovenii
Moldaves d’aujourd’hui, & ceux de azi, şi cei din Dacia inferioară,
de la Dacie inférieure, avoient îşi trăgeau numele de la Flaccus,
tiré leur nom de Flaccus, général general roman, fără îndoială
Romain, sans doute le même dont acelaşi de care a vorbit Ovidiu în
Ovide a parlé dans ses vers. versurile sale (v. mai sus § 15.1).

Dar, în continuare, pe aceeaşi pagină se arată: L’auteur anonyme de

l’histoire de Moldavie regarde l’étymologie tirée de Flaccus & toutes les
autres, comme fabuleuses./Autorul anonim al istoriei Moldovei priveşte
etimologia dedusă din Flaccus ca şi toate celelalte etimologii ca
fabuloase.
Unii din autorii străini au contestat derivarea din Flaccus a
etniconului Valah.
2.15.10 Johannes TRÖSTER, în Das Alt-und Neu-Teutsche Dacia,
Nürnberg, 1666, p. 324-326, contestă cu dovezi filologice şi istorice
unele înţelesuri şi origini date de înaintaşi ai săi numelui Valah, probând
că până în vremea lui Tiberiu romanii n-au ajuns în Dacia, iar generalul
Flaccus n-a pus niciodată piciorul la nordul Dunării, astfel că deducerea
lui Valahus din Flaccus nu se poate susţine.
2.15.11 B.P. HASDEU, în Istoria critică a românilor (13, p. 66)
scrie: Nu vom spune nimic despre vechea poveste băbească a
„hatmanului Flac”, de la care s-ar fi urzit numele Vlahiei, nici despre o
mulţime de alte derivaţiuni, demne de a figura numai doară în catalogul
doctelor excentricităţi ale minţii umane.
[Type text] 90

2.16 Valah = păstor, cioban

2.16.1 În Alexiada (1148) Ana COMNENA, fiica împăratului
bizantin Alexie I Comnenul, scrie că la 1091, tatăl ei îi cere cezarului
Nichifor Melissenos să înroleze, rând pe rând, noi recruţi şi dintre
bulgari (?, n.ns.) şi dintre cei ce duc o viaţă nomadă - pe aceştia limba
populară îi numeşte vlahi (Fontes III, p. 109).
În note se scrie, pe bună dreptate, că autoarea nu se referă la
nomadismul propriu-zis, ci la fenomenul transhumanţei, implicat în des-
făşurarea activităţii păstorilor vlahi. E vorba de deplasarea sezonieră a
păstorilor, cu turmele şi familiile lor, la munte, pentru văratul oilor,
revenirea toamna la şes, pentru iernatul lor.
De aceea, în izvoarele bizantine vlah înseamnă nu numai etnia
română, ci şi, în genere, activitatea de păstor.
2.16.2 Gh. BRĂTIANU (43, p. 107) scrie: Trebuie oricum să
remarcăm că, în Balcani, „vlah”, în sens social, semnifică, chiar şi mai
târziu, „păstor liber”, iar pe p.187 (ibidem): În Balcani, „vlahul” a
devenit fatalmente păstor şi a rămas aşa până în zilele noastre, ceea ce
în notele îngrijitorului ediţiei (nota 48), pe bună dreptate, se contestă: În
orice caz, se poate afirma cu certitudine, pe baza cunoaşterii
ansamblului documentelor istoriei bizantine, că în orizontul lingvistic şi
cultural bizantin termenul „vlah” (gr. Blachos) are o accepţiune exclusiv
etnică şi desemnează populaţia de limbă latină (?, n.ns.) din Balcani
(G.G. Litavrin, Vlahi vizantijskich istočnikov., p. 91 - 138, Idem,
Bolgarija i Vizantija v. XI - XII v.v., Moskva, 1960, p. 431 ş.u., etc.).
Este surprinzătoare uşurinţa cu care Gh. Brătianu primeşte şi
transmite echivalenţa vlah = păstor.
2.16.3 B.P. HASDEU (13, p. 67), în această privinţă, scrie:
Adevărul este că nici o limbă slavică, dar nici una, nu numeşte pe
ciobani „vlahi”.
De câte ori românii cei neaoşi se întâmplau a fi totodată şi păstori,
ceea ce se vede şi se vedea cam ades, mai cu seamă la cei de peste
Dunăre, slavii din vecinătate le ziceau tot vlahi ca şi mai-nainte, căci
prin păstorie nu-şi pierde cineva naţionalitatea.
Noi desfidem pe oricine a ne arăta undeva un singur textuleţ, cât de
mic, în care vreun păstor serb, boem, rus, bulgar sau polon, avându-şi
caracterul său naţional bine specificat, să fie numit „vlah”.
[Type text] 91

Se mai pretindea că şi la arnăuţi acest termen ar fi sinonim cu

„cioban”. S-a comis şi aici o eroare... de fapt „vlah” a fost confundat cu
ideea de ortodoxie.
În toate fântânele istorice ale slavilor, fără excepţiune, „vlah”
denotă pururea o fiinţă latină, chiar acolo unde românimea s-a
deznaţionalizat cu timpul, bunăoară în Dalmaţia şi-n Moravia.

2.17 Vlah = denumire pentru vechii misieni

2.17.1 În Fontes vol. III, p. 255, găsim în textul lui Niketa
CHONIATES (cca 1150-1213), cronicar bizantin:
(Isaac Anghelos, împăratul Bizanţului) zgârcindu-se să cheltuiască
pentru serbările de nuntă din banii visteriei, îi aduna fără cruţare din
propriile-i ţinuturi; şi a jecmănit, din meschinărie, şi alte oraşe din părţile
Anhialosului, pe furiş, dar mai ales şi-a făcut sieşi şi romeilor duşmani pe
barbarii din muntele Haemus, care mai înainte se numeau misieni, iar
acum se cheamă vlahi (subl. ns.G.G.).
Textul lui N.Choniates e reprodus de Marin Popescu-Spineni (10,
p. 94-96).

2.18 Valah - dominator

2.18.1 B.P. HASDEU, în Istoria critică a românilor, Editura
Minerva, 1984, p. 222, scrie:
Slavii şi germanii cunoscînd pe vechii romani sub epitetul de vlahi,
adecă dominatori, şi astă calificaţiune, lipsită mai în urmă de primitivul
său înţeles de supremaţie, devenind o traducere adecuată a cuvîntului
„Romanus”, Muntenia a fost zisă Vlahie dentâi de către slavo-germani,
apoi prin împrumut de către greci, unguri, orientali, purtând acest nume
cu preferinţă denaintea celorlalte provincii ale Daciei, ca una ce mai cu
preferinţă reprezinta românismul.
Eponimi, individualizări, personificaţiuni ale acestor două forme,
ambele manifestând originea naţională, erau Roman-Vodă şi Vlăhiţă-
Vodă, umbroase figure mitologice, create în evul mediu şi care trăiau
încă în tradiţiunea poporului nostru până la finea secolului XV.
Adoptând pentru uz liturgic şi oficial limba slavică şi ştiind că vorba
vlah, deşi de provenienţă străină, nu este totuşi decât un exact echivalinte
al cuvîntului român, fără ca să fie coprinsă în ea cea mai mică idee de
reprobaţiune, muntenii au admis-o ei înşişi (subl. ns. G.G.).
[Type text] 92

2.19 Valah = îndemânatec la trasul cu arcul/săgeata

2.19.1 Anton Maria del CHIARO FIORENTINO (către jumătatea
sec. XVII-după 1718), fost secretar al domnitorilor Constantin
Brâncoveanu (1688-1714), Ştefan Cantacuzino (1714-1715) şi Nicolae
Mavrocordat (1715-1716), reia părerea lui Antonio Bonfinius (cca
1434-1503) care deduce din greacă originea cuvîntului Valah:
άπο όβαλλει x ceea ce înseamnă îndemânare de a trage cu/lansa
arcul/săgeata.
2.19.2 Asemănător scrie şi în Enciclopedia franceză din sec. XVIII
(48, p. 278)
2.19.3 Pentru îndemânarea geţilor la trasul cu arcul v. Ovidiu,
Pontice, C. IV, ep. IX, vers 78 sau mai înainte § 2.15.1.
Deşi este ştiut că valahii şi geţii una sunt, amintim că Antonio
Bonfinius în lucrarea citată, decada I, liber I scrie: Getae vero, quos
Valahos nunc dicimus/Desigur, geţii (sunt) cei pe care acum îi numim
valahi.

2.20 Valah - de la Valeria

2.20.1 Antonio BONFINIUS (1434-1503) în Rerum hungaricarum
decades quattuor cum dimidia, Basel, 1568.
Nonnulli Valachiae, a Diocletiani filia nomen inditum censuere, quae
illorum Principi nupsise fertur/Se zice că unii au socotit că numele
Valahiei se trage de la fiica lui Diocleţian (Valeria, n.ns.) care s-a
măritat cu unul din prinţii lor.
2.20.2 În Enciclopedia franceză (sec. XVIII), editată de Diderot şi
D’Alembert, pe care am mai citat-o, p. 278, scrie:
D’autres auteurs ont prétendu que ces peuples avoient pris le nom
d’une fille de l’empereurs Dioclétien, qui fut mariée à un de leur
princes/Alţi autori au pretins că aceste popoare şi-au luat numele de la o
fiică a împăratului Diocleţian, care a fost măritată cu unul din prinţii lor.
2.21 Valah = prost
2.21.1 În Dicţionar grec-român de Lambros PEŢINIS, Editura Vox,
Bucureşti, 1996, p. 132, apare:
βλακας (Vlacas) = prost, nătărău
βλακεία (Vlakheia) = prostie, neghiobie, tîmpenie
În Dicţionarul român-grec Vlah nu apare...
[Type text] 93

2.21.2 La fel găsim şi în ΕλλΗΝΟ-ΡΟYΜAΝΙKΟ-λΕΞKΟΟ/

Dicţionar eleno-român, autor nemenţionat pe copertă, editat
ΚΑλΟΚΑӨH, 2001. Acest dicţionar nu are nici editorul, nici prologul
decât în greacă.
2.21.3 În Dictionnaire grec-français, par C. ALEXANDRE, Paris,
Hachette, 1877:
βλαχεία (vlakeia) = molesse, inertie, lâchété/moliciune, slăbiciune,
inerţie/1 lipsă de vlagă, de vigoare; 2 laşitate, lipsă de curaj
2.21.4 Dar şi în Glosele de la Kassel (sec. IX) apare sensul de mai
sus pentru Valh - citat după referinţa 89, p. 124, privitor la romani:

Stulti sunt romani Tole sint uualha Proşti sunt romanii

sapienti sunt paioari spahe sint peigira înţelepţi sunt bavarezii
modica est sapienti (a) luzic ist spahe mică este înţelepciunea
in romana (l.romanis) uualhum romanilor
plus habent stultitia mera hapent tolaheiti au mai multă prostie
quam sapientia. denne spahi. decât înţelepciune.

2.22 Uallach = proud (mândru)

Sensul proud (mândru) pentru valah se găseşte în Dicţionarul de
sinonime selectate din principalele limbi indo-europene al lui C.D.
BUCK (99, p.1146, vol. III) în limbile:
Ir(irlandeză): ŭallach
W(welsh): balch
Br(bretonă): balc’h

2.23 Vallahi! = zău! pe legea mea!

Acest înţeles figurează în Dicţionarul Turc-Român (98, p. 352).
După părerea noastră, nu orice cuvînt se poate folosi ca jurămînt...

2.24 Valah = Welle = val

[Type text] 94

Johannes TRÖSTER, în opera citată, derivă pe Walache din numele

populaţiei Gallen sau Wallen, fie din aşezarea românilor în vecinătatea
valurilor Dunării (Wellen), de la Welle = val.
Însă Tröster combate încercarea de a deriva pe Valah din ungurescul
Olah, arătând că etniconul românilor este mai vechi decât limba
maghiară (ap. 74, p. 196).

2.25 Valah = potop, inundaţie

Johannes TRÖSTER în Das Alt-und Neu-Teutsche Dacia,
Nürnberg, 1666/Vechea şi noua Dacie germană, derivă pe Blôch,
echivalentul săsesc al lui Valah, din suedezul Bölja = potop, inundaţie
(ap.74, p. 196)

2.26 Vlahi = fie oameni care trăiesc între munţi, fie slugă
2.26.1 HUSZTI Andras (? - 1755), în Ó es újj Dacia..., Betsben,
1791, p. 135-137, scrie: „Se pune problema de unde îşi trag originea
aceste două cuvinte (Oláh, Valahus)? La această întrebare se pot da două
răspunsuri.
În primul rând: în limba sciţilor Ola, Ula, Gala înseamnă ceea ce noi
numim munţi, deal, ceea ce aplicat la Olosz şi Oláh înseamnă oameni
care locuiesc între munţi, sub munţi sau în locuri păduroase (subl. ns.
G.G.).
În al doilea rând: în limba turcă Olán sau Ulán înseamnă pe
ungureşte slugă; de aceea Oláh înseamnă slugă aşa ca şi cum ar fi cei pe
care ungurii i-au învins cu armele şi pe care poporul nostru i-a cucerit cu
armele, ei devenind slugile supuse stăpânirii noastre” (ap. 74, p. 257).
Verificând, în parte, ultima afirmaţie de mai sus se constată că:
Olán nu figurează în turcă, conform Dicţionarului Turc-Român, ESE,
1979.
iar Ulán = hei! ascultă!
Pentru afirmaţiile privind limba scită n-am putut face o verificare
întrucât nu ştim unde a găsit autorul limba scită la care se referă.
2.27 Valah =Pământul negru
Vasile LOVINESCU, în Dacia hiperboreană (29, p. 73) scrie:
Să trecem acum la un alt ordin de idei. Am arătat mai înainte
importanţa culorii negre în istoria iniţială a Daciei unde are, înainte de
orice, un sens de primordialitate.
[Type text] 95

Negrul este culoarea lui Saturn, a Bătrânului Crăciun, Zeul Dac

prin excelenţă. Pelasgos, tatăl lui Hiperboreus, s-a născut din
„Pământul Negru”; marea dacică este o Mare Neagră (Mare Cronium).
România este denumită de vecinii săi ca „Pământul Negru” sau
„Pământul Negrilor” (acesta este sensul cuvîntului Valah).
Notă:
Neîndoios culoarea neagră atribuită geţilor/valahilor, are înţeles de
indistincţiune, de non scimus, de anterioritate, cel puţin pentru cel care
spune sau scrie la un moment dat.
În antichitate şi în epocile care au urmat ideea putea veni din
memoria generaţiilor vechi, la care mai persista amintirea sau transmiterea
ei privind provenienţa lor din acest spaţiu.
După contestarea oficială de către J.J. d’Omalius d’Halloy, în 1864,
la Societatea de Arheologie din Paris, a originii asiatice a europenilor (130,
p. 35, 38), după discuţii în Congrese şi reuniuni ştiinţifice, unii din savanţii
timpului şi-au îndreptat cercetările în direcţia originii europene a euro-
penilor.
Printre aceştia BENFEY, un indianist celebru, în 1875, ajunge la
concluzia (130, p. 47):
C’est entre les bouches du Danube et la Mer Caspienne, au nord de
la mer Noire/ între gurile Dunării şi Marea Caspică, la nordul Mării Negre
trebuie căutat leagănul acestor limbi (Allgemeine Zeitung, 27 juillet, 1875,
Beilage).

Marele orientalist F. SPIEGEL (130, p.48, 49) ajunge, în 1871,

1872 la concluzia que la sud-est de l’Europe convenait bien mieux que le
plateau de Pamir à la formation et au développement de la race
[Type text] 96

aryenne/sud-estul Europei se potrivea mult mai bine decât platoul Pamirului

formării şi dezvoltării rasei ariene.
Schimbarea viziunii privind originea europenilor s-a produs treptat
în timp ce numeroşi savanţi occidentali continuau să creadă şi să susţină
originea asiatică.
Vom prezenta pe scurt, după Salomon REINACH (130), câteva
etape privind această schimbare .
Clémence ROYER, savant antropolog (130, p. 50, 51) protesta au
Congrès international d’anthropologie tenu à Bruxelles, en 1872, contre
l’hypothèse de l’origine asiatique des Aryens (compte-rendu, p. 574).
Considérée en masse dans son unité, notre population européenne indigène
est blonde. S’il y a des bruns en Europe, c’est qu’ils y sont venus... Cette
langue aryenne, dont on est parvenu à reconstruire les éléments primitifs,
c’est en Europe qu’elle est née, en Europe qu’elle a été parlée
originairement, et non dans l’Inde où elle est venus de la Perse...On ne
trouve d’indigènes dans l’Inde et dans la Perse que des populations

brunes/La Congresul internaţional de antropologie ţinut la Bruxelles, în

1872, Clémence ROYER protesta contra ipotezei privind originea asiatică a
arienilor (Darea de seamă, p. 574 ş.u.). Considerată în ansamblu, în unitatea
ei, populaţia noastră europeană indigenă este blondă. Dacă există bruni în
Europa, aceştia sunt veniţi din alte părţi; dacă există blonzi în altă parte, sunt
pentru că au ajuns acolo. Această limbă ariană, din care s-a ajuns la
reconstruirea elementelor primare, s-a născut în Europa, a fost vorbită la
început în Europa, iar nu în India, unde a venit din Persia...Nu se găsesc
indigeni în India şi în Persia decât populaţii brune.
[Type text] 97

Şapte ani mai târziu, în 1879, în cadrul unei discuţii între savanţi
(130, p. 61) Clémence ROYER afirma:
Que les Celtes, les Germains, même les Latins viennent de l’Orient
de l’Europe, je l’admets, je le crois. Mais, par contre toutes les legendes,
toutes les traditions des Aryas historiques de l’Asie les font venir de
l’Occident. D’un coté comme de l’autre, nous sommes amenés à rechercher
leur berceau commun vers le bas Danube, dans cette Thrace pélasgique

dont on ignore la langue.../Că celţii, germanii, chiar şi latinii vin din

orientul Europei, o admit, o cred. Dar , dimpotrivă, toate legendele, toate
tradiţiile arienilor istorici din Asia îi fac să vină din occident. De o parte ca
şi de cealaltă, noi suntem conduşi să căutăm leagănul lor comun către
Dunărea de jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă n-o cunoaştem...
Ne oprim aici. Acest secol XIX a fost în lumea cărturarilor înce-
putul schimbării concepţiei privind originea europenilor. În popor,
convingerea că sunt originari europeni provenea din tradiţie.
Şi în tradiţia populară, şi în lumea ştiinţifică, cum s-a văzut, ideea
cea mai veche privind originea europenilor o situează la Dunărea de jos, în
spaţiul getic.
Toţi zeii greci erau născuţi (la Hesiod, la Homer s.a.) din Okeanos
potamos.
În Iliada, Cântul XIV, v. 196, Lui Ocheanos, al zeilor tată şi-a
mamei lor Tethys.

Condiţiile de mediu sunt hotărîtoare pentru viaţa oamenilor şi a

animalelor care le susţin existenţa.
[Type text] 98

MOMMSEN (113.1, p. 22) scrie: Destinul istoric al popoarelor a

fost prescris de natura terenului...
MONTESQUIEU (1689-1755) în „L’esprit de lois „ (1748) susţine
că popoarele sunt predestinate în istorie prin geografie, iar Jules
MICHELET (1798-1874) afirmă că istoria este înainte de toate geografie
etc.
Ca să fie singurul locuit în Europa mileniului V î.e.n., înseamnă că
Spaţiul getic/valah avea ceva ce nu era la îndemână în celelalte spaţii
europene. Acest ceva este sarea la suprafaţa solului. Or, fiziologia dovedeşte
că fără 0,15% sodiu (din sare) din masa organismului, inima nu se contractă,
iar mamiferul moare prin stop cardiac.
A se vedea studiul nostru Sarea criteriu pentru regândirea istoriei,
în „Getica” 1-2 (115).

3 Opere şi împrejurări deosebite în care apare „Valah”

Când am început cercetarea privind originea şi tâlcul lui Valah, nu
bănuiam numărul mare de înţelesuri la care, după îndelungi căutări , ne-au
condus sursele pe care le-am studiat.
Şi mai puţin ne aşteptam ca Valah să fiinţeze dinainte de Homer
până la valonii belgieni, pe care Cezar, în 59 î.e.n., îi socotea fortissimi/cei
mai puternici (dintre celţi) şi care, în prezent, se declară mândri că-s Valah
(v. §2.7.1).
[Type text] 99

3.1 O cercetare de anvergură, a Universităţii din Cambridge (Marea

Britanie), încheiată în preajma primului război mondial (referinţa 1 din
bibliografie), ajunge la concluzia că habitatul originar din care provin
populaţiile ariene situate între oceanele Indian şi Atlantic poate fi delimitat
astfel (p. 68):
Is there any part of Europe which combines pastoral and
agricultural country in close connexion, which has in combination hot low-
lying plains suitable for the growth of grain, and rich upland pasture
suitable for flocks and herds, and at the same time trees and birds of the
character already described?/Există vreo parte a Europei care să combine
agricultura cu păstoritul în strânsă legătură, care să aibă şesuri calde
potrivite culturii grâului şi păşuni bogate la altitudine necesare turmelor şi
cirezilor şi în acelaşi timp pomi şi păsări de felul celor descrise mai înainte?
There is apparently only one such area în Europe, the area which
is bounded on its eastern side by the Carpathians, on its south by the
Balkans, on its western side by the Austrian Alps and the Böhmer Wald,
and on the north by the Erzgebirge and the mountains which link them up
with the Carpathians/Evident există o singură astfel de arie în Europa,
anume aria mărginită la est de Carpaţi, la sud de Balcani, la vest de
Alpii Austriei şi Böhmer Wald, iar la nord Erzgebirge şi munţii care fac
legătura cu Carpaţii (subl. ns. G.G.).
După ce arată cum au migrat din acest spaţiu indienii, persanii, grecii
antici, latinii, celţii, germanii şi slavii, cercetătorii respectivi adaugă (1, p.
71):
The exact manner or the exact date, at which these movements took
place we cannot tell, but there is no reason to suppose that any of them
[Type text] 100

antedate at earliest the third millennium B.C./Nu putem indica exact felul
sau data precisă la care aceste mişcări au avut loc, dar nu există motiv să
presupunem că vreuna din ele a avut loc înainte de mileniul al treilea î.e.n.
Privitor la cauzele care au determinat aceste mişcări de populaţii
aceşti autori ne spun (p.72):
The same causes, though in different degrees, were operative then
which have produced movements of peoples in historical times, one of the
most pressing probably being the growth of population in a limited area/
Aceleaşi cauze, totuşi în grade diferite, erau operative atunci, ca cele care au
produs mişcări de populaţii în timpuri istorice, una din cele mai presante
fiind creşterea populaţiei într-un spaţiu limitat.
Deci, după Universitatea din Cambridge, Spaţiul Carpatic, Getic,
Valah a reprezentat în străvechea antichitate Officina gentium, a alimentat
cu populaţie şi civilizaţie toate ariile menţionate pe p. 71: India, Persia,
Grecia antică, Italia, Franţa, Anglia, Germania şi Spaţiul zis Slav.
Cu toate că cercetarea Universităţii din Cambridge publicată,
începând din 1922, în 6 volume a cca 800 p., este fără reproş, la noi nimeni
nu i-a acordat atenţie şi lucrurile au rămas în statu-quo ante.
3.2 Spaţiul de care vorbim este socotit de Talleyrand, în 1815, le centre
de gravité de l’Europe (50, p. 323), centrul de gravitate al Europei, situat la
Gurile Dunării.
Gordon East, autorul englez din care l-am citat pe Talleyrand,
crede şi scrie că această idee i-ar fi fost sugerată acestuia mai ales din punct
de vedere politic, decât economic. Pentru ca peste 5 pagini, acelaşi autor
să scrie: A l’âge de bronze toutes ces routes et celles de l’Italie du Nord en
particulier jouèrent un role très important. La région comprise entre les
[Type text] 101

Alpes d’Autriche et la Galicie et la Dobroudja, à l’est, formait une

province de culture très avancée dont le centre territorial ou base était la
Transylvanie avec ses abondantes ressources minérales, et dans les
premiers siècles du premier millénaire av. J.-C., le trait caractéristique de
sa civilisation était son étroite connexion avec le bronze manufacturé du
Tyrol, de l’Etrurie et avant tout des villes d’Atteste et de Villanova, au nord-
est de l’Italie. Les invasions des Scythes venus de la Russie du Sud, vers
700 av. J.-C., qui mirent brusquement fin à la civilisation très développée

de l’age de bronze dans les pays carpatho-danubiens...(50, p.328)/În epoca

bronzului toate aceste drumuri şi mai ales cele din Italia de nord au jucat un
rol foarte important. Regiunea cuprinsă între Alpii Austriei, Galiţia şi
Dobrogea, la est, forma o provincie de cultură foarte avansată al cărei
centru teritorial sau baza era Transilvania, cu bogatele sale resurse
minerale, şi în primele secole ale primului mileniu î.e.n., trăsătura
caracteristică a civilizaţiei sale, era strînsa legătură cu bronzul lucrat de
mâna din Tirol, din Etruria şi mai ales din oraşele din Ateste şi din
Villanova din nord-estul Italiei. Invaziile sciţilor, veniţi din sudul Rusiei,
către 700 î.e.n., au pus brusc capăt civilizaţiei foarte dezvoltate a epocii
bronzului din ţările carpato-dunărene... (subl.,G.G.).
Câteva pagini mai departe, reputatul geograf englez adaugă :
Cependant, à l’origine, la Dacie comprenait non seulement la plaine
de la Valachie et les plateaux de Moldavie et du Temesvar, mais encore les
bassins transylvains du Maros, de la Tisza supérieure et de l’Oltu supérieur
qui encerclaient les Carpathes. Cette dernière région abondait en richesses
minérales, en pâturages, en bois et en terres arables et renfermait, en
outre, de nombreuses forteresses naturelles. Aussi, il semble que la
[Type text] 102

Transylvanie, comme aux temps préhistorique, formait le noyau de

centres de culture…(50, p. 332)/Totuşi, la origine, Dacia cuprindea nu

numai câmpia Valahiei şi platourile Moldovei şi Timişoarei, ci şi bazinele
transilvane ale Mureşului, Tisei superioare şi Oltului superior care
încercuiau Carpaţii. Această ultimă regiune era îmbelşugată în bunuri
minerale, în păşuni, în lemn şi în pământ arabil şi în plus conţinea
numeroase fortăreţe naturale. De asemenea, se pare că Transilvania, ca în
timpuri preistorice, forma nucleul unor centre de cultură (subl. ns.
G.G.).
3.3 În Biblioteca apostolică Vatican se găsesc mai multe surse scrise cu
sute de ani în urmă în care sunt menţionaţi valahii. Folosim sursele strînse
de renumitul om de ştiinţă Ion DUMITRIU-Snagov, în volumul
Monumenta Romaniae Vaticana (28).
1) Paolo POMPILIO (1460 - 23 martie 1497), din textul retranscris
de Girolamo PAN de Barcelona : Paulus POMPILIO era informat de
către persoane demne de încredere despre popoarele din miazănoapte care
şi-au păstrat limba latină şi chiar o vorbesc. Dintre toate însă cel mai
limpede strălucesc valahii - cum îşi spun ei astăzi, odinioară chemaţi cu
respect daci (28, poz. 34).
2) Într-un compendiu anonim, intitulat Istoria Transilvaniei, cca
1530, mss. pe hârtie, scrie:…Transilvania este mărginită de două Valahii,
de Transmontana şi de Moldova, una spre Dunărea vecină şi alta spre
Marea Euxină [Marea Neagră]; şi cum ambele sunt alături de Transilvania,
acum ocupă acea parte a Europei care înainte se numea Dacia… Provincia
aceasta are în hotarul ei Mesia dincolo de Dunăre şi este încinsă de o
coroană de munţi unde se găsesc foarte puţine trecători pentru intrarea din
[Type text] 103

afară…fiindcă ea se dovedeşte de necucerit, cu oameni foarte războinici din

firea lor şi de mare forţă. Natura a întărit atât de puternic acest regat, şi
oamenii s-au fortificat de comun acord, că nici măcar nu le-a trecut prin
minte vreo bănuială să fie asaltaţi din orice parte. Regatul este mai mult
decât fericit şi mai mult decât oricare altul este fertil de orice; atât de aur,
de argint, cât şi de ceea ce se cheamă argint viu, de plumb şi de alte metale,
şi de vinuri: dar nu toate de aceeaşi bunătate cum sunt cele din Ungaria şi
Slavonia. Este îmbelşugată în granit, în marmură, în sare şi în cea mai
mare parte în aceea de munte, şi de orice alte bunuri, din a căror cauză aici
s-a trăit extraordinar de uşor. Aici sunt unele rîuri care poartă bucăţele de
aur şi uneori bucăţi de o livră şi jumătate ; una este de 1020 [livre] şi a fost
cedată Ungariei. Şi toţi locuitorii Daciei, parte cu forţa, parte conduşi de
propriul zel, au fost apărători ai credinţei creştine ; producătoare de foarte
buni cai, chiar de cai nedomesticiţi, pădurile lor sunt pline de bouri
sălbatici şi cu coamă, ce sunt foarte iuţi. Caii se închină până la
pământ …(28, poz. 36).
3) Mapamondul Borgian, hartă a pământului locuit de oameni, incizată
pe un disc de alamă, între 1396 şi 1416, de un artist din Germania
meridională, căruia nu i se cunoaşte numele (fig. 4).
Oceanul planetar înconjoară pământul. În partea centrală apare
Europa magna pars orbis terrarum - cea mai importantă parte a globului
pământesc, iar în centrul lumii se găseşte magna Valahia - Valahia mare,
cuprinsă între Dunăre, Mare Ponticum - Marea Neagră, având Carpaţii în
mijloc, şi întinzându-se spre Europa nord-vestică, unde apare Ardealul,
nenumit ca atare, ci Septem castra (desenate şapte fortăreţe) cristianorum
[Type text] 104

inter silvas paganorum/Şapte fortăreţe ale creştinilor între pădurile

păgânilor.
Faptul că autorul este necunoscut sugerează că aşa erau cunoscute
lucrurile la timpul respectiv (sfîrşitul secolului XIV, începutul secolului
XV).
3.4 Autori germani despre valahi şi despre originea geto-dacă a
germanilor
1) Heinrich PANTALEONIS, născut în 1522, a studiat limbile vechi,
matematica, teologia, ştiinţele naturii şi medicina la diferite universităţi
germane, profesor la Basel, este chemat la curte de Maximilian II, împărat
al Sfîntului Imperiu Roman de Naţiune Germană (1564-1576), şi făcut
comite palatin.
În înalta funcţie pe care o avea la Curte, publică, între 1562 şi 1571,
Cartea eroilor naţiunii germane, în care autorul şi-a propus, după cum
arată, de la început,
să descrie real viaţa personalităţilor germane de reputaţie
deosebită, de stare mai înaltă sau mai măruntă, clericală sau laică, care
datorită virtuţilor lor şi superioarei lor autorităţi, prin armele lor elevate,
cucernicia, înţelepciunea şi rara lor pricepere…au slăvit şi au făcut mare
patria.
În carte ne întâmpină ca eroi ai naţiunii germane :
Dacus zis şi Danus, însoţitor al lui Tuiscon, zeitatea centrală a
vechilor germani, fiul Cerului şi al Pământului, creator al omenilor, înzestrat
cu deosebită seriozitate şi pricepere. Tuiscon i-a dat să stăpânească, ca
duce, ţara de dincoace şi de dincolo de Istru, iar spre miazănoapte până în
Sarmaţia şi spre miazăzi până la Dunăre. Apoi a condus un mare popor al
[Type text] 105

dacilor către marea germană (Baltica) şi la popoarele din miazănoapte şi în

insule, iar după părerea unora i-a alăturat pe danezi sau danemarci. Ţara
aceasta o stăpâneşte şi în prezent regele Danemarcei, de mare renume
printre ducii germani. Vechii locuitori ai Danemarcei s-au numit cimbri sau
cimerieni. S-a stabilit însă că ţara pe care au locuit-o mai întâi s-a numit
de la Dacus, Dacia şi constituie azi Marea Valahie, din care o parte se
numeşte Transilvania sau Siebenbürgen.
Alţi eroi ai naţiunii germane au fost (grafia numelor conform
volumului citat) : Zamolxis, Dromigethes, Boerobist, Deceneu,
Comosicus, Cotiso, Scorilo, Dorpaneus şi Decebal.
2) Laurentius TOPPELTINUS (1641-1670), istoric sas din Transil-
vania, publică, în 1667, la Lugduni (azi Lyon, Franţa), Origines et occasus
Transsylvanorum/Începuturile şi apusul transilvănenilor.
În capitolul III, § III, p. 25 scrie :
Quia secundum aliquos Germani omnes, adeoque ipsi Saxones, a
Dacis, seu Transsylvanis descendunt: Germanicus scriptor Petrus Bertius,
Comm. rer. Germ. lib.I.c.2 Germani, inquit, nobilissimi Europae populi a
Dahis originem habent…/Căci după alţii toţi germanii, chiar însişi saxonii
descind din daci sau transilvani : autorul german Petrus Bertius, în
Comentarii privind realităţile germane, Cartea I, c.2, germanii, se zice, cei
mai nobili dintre popoarele Europei, îşi trag originea din daci.
Citat după ediţia II a, Viena, 1762.
3) În Collectanea Etymologica a ilustrului bărbat Godofr. GVILIELMI
LEIBNITII…, Hanoverae, 1717, la pag. 56, se găseşte începutul unei
scrisori a lui Leibniz către Job LUDOLFI, din 3 aprilie 1699, în care-i
transmite copia unei scrisori a doctului bărbat gal abate de Charmoye, al
[Type text] 106

cărui nume este F.P. PEZRON, în care acesta prezintă opera sa despre
Originea naţiunilor.
Publicând scrisoarea lui F.P.Pezron în cartea sa, LEIBNIZ îi acordă
încrederea sa, socotind-o ca exprimând însăşi realitatea.
Să cităm câteva rânduri din aceasta, de pe p.67 a cărţii lui Leibniz.
Il devoit plus tost dire, que les Teutons ou Germains sont les plus
anciens Celtes. En voicy en deux mots la raison. Les Teutons viennent
d’Ascenez, qui a été fils ainé de Gomer, père des Celtes ou Gaulois. Cet
Ascenez est la tige des Daes, en latin Dae&Dai, depuis appellés Daces &
Gètes par les Grecs. Il a aussi été le père des Phrygiens. De ces Daes & des
Phrygiens sont sortis les Teutons, qui dez leur origine ont tousjours eu
beaucoup de liaison avec les Celtes, & l’on peut dire, qu’ils ont été meslés
dans une grande partie de leur expeditions. De ces mêmes Daes ou Daces
sont sortis les Parthes, principalement les Arsacides... /Ar trebui mai curând
să spunem că teutonii sau germanii sunt cei mai vechi celţi. Iată în două
cuvinte explicaţia. Teutonii provin din Ascenez, care a fost fiul mai mare al
lui Gomer, tatăl celţilor sau galilor. Acest Ascenez este tulpina dailor, în
latină dae & dai, mai apoi numiţi daci şi geţi de către greci. El a fost de
asemenea tatăl frigienilor. Din aceşti dae şi din frigieni au ieşit teutonii,
care de la începutul lor au avut totdeauna o strînsă legătură cu celţii şi, se
poate spune, au fost amestecaţi într-o mare parte din expediţiile lor. Din
aceşti dai sau daci au ieşit parţii, în principal arsacizii (subl.G.G.).
În ce priveşte provenienţa saxonilor din daci, mai mulţi autori saşi o
menţionează în lucrările lor (ap. 74):
4) David HERMANN, în lucrarea rămasă în manuscris De origine
Saxonum in Transsylvania/ Despre originea saxonilor în Transilvania,
[Type text] 107

cuprinsă în “Annales ecclésiastiques et politiques”/Analele eclesiastice şi

politice (1655).
5) Johannes TRÖSTER în Das Alt-und Neu-Teutsche Dacia/Vechea şi
noua Dacie germană (Nürnberg, 1666).
6) Mathias MILES (1639-1686), în Siebenbürgischer Würg-Engel,
Hermannstadt, 1670.
7) Martin KELP susţine în 1684, la Leipzig, o disertaţie despre
Natales Saxonum Transsylvaniae/Naşterea saxonilor transilvăneni, în care
dezvoltă ideea originii lor dace.
8) Daniel WOLF, în 1685, în Das bedrängte Dacia/Dacia asuprită.
9) Thomas SCHARSIUS susţine acest subiect, la 16 aprilie 1690,la
universitatea germană din Wittebergae, în lucrarea cu titlul Memorabilia
aliquot Transsylvaniae/Câteva aspecte memorabile din Transilvania.
10) Georg HANER (1672-1740), susţine că dacii au devenit saxoni, iar
românii provin din colonii romani aduşi în Dacia.
În cartea sa Brittania Antiqua Illustrata (1676), p. 417, cercetătorul
englez Aylett SAMMES, scrie : that the Getes and Saxons were one and
the same Nation/ geţii şi saxonii erau una şi aceeaşi naţiune… First
therefore, the Language of the Saxons and Getes is the very same, excepting
only the differences of Dialect, by the Getick Languages I mean the Gothick,
for that the Gothes and Getes were one and the self-same Nation, is
learnedly proved by Mr. Sheringham for the autority of Greek and latin
Writers…/Mai întâi pentru că limba saxonilor şi a geţilor este cu totul
aceeaşi, exceptând diferenţa dialectală, prin limba getică eu înţeleg gotica,
pentru că goţii şi geţii au fost una şi aceeaşi naţiune, este în mod erudit
[Type text] 108

dovedit de către dl. Sheringham pe baza autorităţii scriitorilor greci şi

latini…(19, p. 110).
3.5 Franklin MURPHY, cancelarul Universităţii Californiei din
Los Angeles (UCLA) în anii 1959-1968, are ideea să facă o cercetare
privind resturile arheologice din mileniul V î.e.n. în toată Europa.
În acest scop, îi propune Marijei Gimbutas, în acel moment profe-
soară de arheologie la UCLA, să facă această cercetare, folosind condiţii
moderne, inclusiv datări cu radiocarbon ş.a.
Rezultatul cercetării i-a surprins pe specialişti: numai Spaţiul
Carpatic şi zonele pericarpatice au urme de locuire din mileniul V î.e.n. (fig.
5), a se vedea studiul Marijei Gimbutas, Civilizaţie şi cultură (106).
Deşi sunt la îndemână rezultatele unor cercetări fără putinţă de
replică, unii istorici europeni au rămas tot la ideea, de mult depăşită, că la
început a fost Sumerul...
Ne desprindem anevoie de ceea ce am învăţat în tinereţe...
3.6 Mai aproape de zilele noastre, Robert L. REYNOLDS, profesor
la Universitatea Wisconsin (SUA),
In his own later work on the primitive Germanic tribes…he had
come across references again and again to the Getae, designated in the
Latin sources as the most prominent of all Germanic nations (19, p. VII)/ în
ultima sa lucrare asupra triburilor germane primitive…parcurgând
numeroase referinţe ajunse iar şi iar la geţi, desemnaţi în sursele latine ca
cel mai însemnat dintre toate popoarele germane (subl. G.G.).
Aici nu numai că germanii provin din geţi, dar geţii sunt ei înşişi cel
mai de seamă dintre neamurile germane.
[Type text] 109

3.7 Jane Akomb LEAKE (19, p. 133) găseşte că: The Getes were
looked upon as the founding nation of all Germanic people/geţii erau priviţi
ca naţiunea fondatoare a întregului popor german, iar pe pagina 96 a
aceluiaşi volum scrie:
…the Getae-Goths were the paternal Teutonic race from which all
others issued/…Geţii-goţi erau rasa teutonică paternă din care au ieşit toţi
ceilalţi.
3.8 În Thesarus POETICUS linguae latinae a lui L. QUICHERAT,
ediţia din 1899, p. 290, Dacus, I, m; Daci, ōrum, pl. (∆αχός). Dāces, peuple
de Germanie/Dacii, popor din Germania.
3.9 În Norvegia, stat nordic, cu limbă zisă germanică, cinci regi s-au
nimit Olaf/Olav, dintre care trei au însemnătate deosebită în istoria ţării.
Olav I, 995-1000 care a introdus creştinismul în ţară, chiar cu
împotrivirea populaţiei.
Olav II, cel sfînt (1015-1028), a reunificat statul, sub domnia lui s-a
adoptat creştinismul. A fost canonizat şi este sărbătorit la 29 iulie.
Olav V, 1903-1991, a domnit 34 de ani (1957-1991).
Numărul cercetătorilor care au ajuns la concluzia că germanii provin
din daci sau geţi este apreciabil, dar şi dacă n-ar fi fost nici unul, această
realitate, determinată prin natura lucrurilor, nu putea să nu fie observată şi
cunoscută.
În fig. 5 se prezintă harta întinderii ultimei glaciaţiuni Würm, atât în
faza Vistula cât şi în faza Saale. Harta este întocmită de specialişti geologi.
[Type text] 110

fig.5

După cum se vede, Spaţiul Carpatic n-a fost afectat de ultima

glaciaţiune, nici în faza Saale, care s-a întins până către Carpaţii păduroşi. În
acelaşi timp teritoriul a ceea ce este azi Germania, a fost acoperit de gheaţă
în partea de nord până la sute de kilometri sud de Berlin, iar sudul
Germaniei a fost acoperit, în parte, de calota alpină Riss.
Când s-au topit gheţurile, excedentul de populaţie din Spaţiul
Carpatic s-a dirijat în toate direcţiile şi a ajuns şi în spaţiul numit mai târziu
Germania întocmai cum scrie Universitatea din Cambridge (1, p. 71) şi
mulţi alţi autori, din care pe unii i-am citat mai înainte.
3.10 In Peoples of all nations 39, Rumania, editat de J.A.Hammerton,
1922, Florence FARMBOROUGH, corespondent special al ziarului “The
Times”, scriind despre Toil-Worn Peasantry of an Ancient Land/Ţărănimea
istovită de muncă a unei vechi ţări, spune (p. 4225):
1) At a time when the ancient Britons were running wild and half-
naked in the forests, their bodies stained with woad, their minds a prey to
most degrading superstitions, the country of Rumania was civilized,
possessing institutions, conveniences, and even the luxuries of a cultivated

and well ordered community/În timpul când vechii Britani alergau sălbatici
prin păduri, jumătate goi, cu corpurile vopsite cu glast, pradă celor mai
[Type text] 111

degradante superstiţii, Ţara Românească era civilizată, având instituţii,

confort şi chiar luxul unei comunităţi bine orânduită şi instruită.
Lucrarea este un elogiu la adresa ţăranului valah şi mai cu seamă ex-
presia admiraţiei faţă de arta desăvârşită a costumului popular, în primul
rând, al femeilor şi fetelor de la ţară, dar şi al bărbaţilor. Atât pe copertă cât
şi aproape pe fiecare pagină apare câte o fotografie cu ţărănci române în
costume populare.
Pe p. 4231, referitor la unul din costumele populare româneşti, sub
titlul:
Fine Rumanian Needlecraft/Rafinatul lucru de mână românesc (fig.
6), se dă explicaţia de sub figură.

fig. 6
Degete iscusite şi minunata imaginaţie au atins desăvârşirea
artistică în alegerea broderiei desfăşurată cu asemenea splendidă fineţe de
către această doamnă din România.
Alt omagiu adus artei populare române, valahe, fără egal în Europa,
este opera celebrului pictor francez, Henri MATISSE (1869-1954), La
blouse roumaine, operă expusă la muzeul de Artă modernă din Paris.
[Type text] 112

2) În a doua parte a lucrării, Rumania, II From Roman Days to the

Present Time/Din perioada romană către zilele noastre, autorul, E.C.
DAVIES scrie (p. 4263):
Long before the Roman eagles marched into the Carpatho-Danubian
territory known to-day as Rumania, a civilisation having its roots as far

back as the neolithic period was already in existence/Cu mult înainte ca

vulturii romani să fi ajuns în teritoriul Carpato-Dunărean, cunoscut azi ca
România, a existat aici o civilizaţie având rădăcinile cu mult în urmă, în
perioada neolitică.
The essential unity of that primitive civilization is shown by the
similarity of weapons and tools, tumuli, and remains of early dwellings
from Transylvania to the Black Sea; and thus the conquest by Trajan of the
last king of the Dacians, lineal descendants of the primitive Thracians
people, was an incident in the life of a nation rather than a creation of a

new race as many would have us believe/Unitatea esenţială a acestei

civilizaţii primitive este probată prin asemănarea armelor şi uneltelor, a
tumulilor şi vestigiilor locuinţelor din Transilvania până la Marea Neagră; şi
astfel înfrângerea de către Traian a ultimului rege al dacilor, descendent
strămoşesc al poporului trac primitiv, a fost mai curând un incident în viaţa
unei naţiuni decât crearea unui neam nou, cum mulţi ar vrea să ne facă să
credem.
3.11 La al XVII lea Congres International de antropologie şi arheologie
preistorică, Bucureşti, 1-8 septembrie 1937, eminentul antropolog şi
arheolog elveţian Eugène PITTARD, care a făcut ani în şir cercetări în
România, de la tribuna congresului a spus :
[Type text] 113

1) Nous connaissions – pour l’avoir pratiquée – ou par ouï-dire – les

caractères de votre hospitalité: – non seulement celle de quelques hommes
représentatifs de leur patrie et agissant en son nom; – mais celle du pays
tout entier, où se sont conservées, vis à vis des hôtes, ces vertus
primordiales, magnifiques et touchantes, qui ont encore comme un parfum

biblique (p. 24-25)/Noi cunoşteam - pentru că am trăit-o - sau din auzite -

trăsăturile ospitalităţii Dvs. - nu numai pe aceea a unor oameni
reprezentativi ai patriei lor şi acţionând în numele ei; - ci pe aceea a ţării
întregi, unde s-au conservat, faţă de oaspeţi, acele virtuţi primare, magnifice
şi emoţionante, care aduc cu un parfum biblic.
Ceux d’entre nous qui ont parcouru le Royaume en connaissent la
beauté; sa physionomie changeante, gracieuse ou pathétique, toujours

admirable, et son intérêt humain tout particulier (p. 25)/Cei dintre noi care
au străbătut România îi cunosc frumuseţea; peisajul variat, delicat sau
tulburător, totdeauna admirabil, şi atracţia sa umană cu totul specifică.
La Roumanie n’attire pas seulement les regards du monde à cause
de ses paysages et de ses habitants. Elle est un des coins de l’Univers dans
lequel se sont, vraisemblablement passées, quelques unes des aventures les
plus formidables pour l’Histoire universelle. Et cette qualité-là, aussi, était

faite pour nous attirer (p. 25)/România nu atrage privirile lumii numai
datorită peisajelor sale şi locuitorilor ei. Ea este unul din colţurile
Universului în care s-au petrecut, după toate aparenţele, unele din aventurile
cele mai formidabile pentru Istoria universală. Şi acest har, de asemenea, era
menit pentru a ne atrage.
[Type text] 114

Je parle du bouleversement total des vieilles civilisations

préhistoriques et leur remplacement par un état d’existence complètement
nouveau: celui dont nous avons le bénéfice aujourd’hui. Le cadre du monde
le plus antique fut brisé et remplacé par celui dans lequel nous évoluons.

Trouvons-nous, dans l’histoire écrite, un tel renversement?/Mă refer la

răsturnarea totală a vechilor civilizaţii preistorice şi înlocuirea lor cu o stare
de lucruri complet nouă: cea de care beneficiem în prezent. Cadrul lumii
celei mai vechi a fost distrus şi înlocuit de cel în care noi evoluăm. Găsim
noi o astfel de răsturnare în istoria scrisă?
Nous ne savons pas encore, avec exactitude, dans quelle mesure la
Roumanie d’alors a participé à ces fabuleuses transformations; mais il
paraît hors de doute qu’elle a joué un rôle dans ces aventures. Elle fut
sûrement un trait d’union, puisqu’elle reçut cette civilisation avant nous:
nous devons la regarder comme une sorte d’aïeule vis-à-vis du reste de

l’Europe (p. 25)/Noi nu ştim încă, cu siguranţă, în ce măsură România de-

atunci a participat la aceste miraculoase transformări; dar pare în afară de
îndoială că ea a jucat un rol în acele aventuri. Ea a fost cu siguranţă o
trăsătură de unire, pentru că ea a primit această civilizaţie înaintea noastră:
noi trebuie s-o privim ca pe un fel de strămoş faţă de restul Europei
(subl.G.G.).
D’ailleurs votre histoire plonge ses racines plus bas encore, dans
des terres beaucoup plus profondes. On ne l’imaginait pas il y a 20 ans. Vos
quartiers de noblesse ethnique remontent sans doute aux premiers âges de
l’Humanité, alors que nos ancêtres communs vivaient sous le même climat
que l’Eléphant antique, le Rhinocéros de Merck et l’Hippopotame; alors
[Type text] 115

que le laurier des Canaries croissait spontanément à la latitude de Paris (p.

26)/De altfel istoria Dvs. îşi înfige rădăcinile mai departe încă, în spaţii mult
mai adânci, cum nu se imagina acum 20 de ani. Gradul Dvs. de nobleţe
etnică urcă fără îndoială la primele vârste ale umanităţii, atunci când
strămoşii noştri comuni trăiau sub acelaşi climat cu Elefantul antic,
Rinocerul lui Merck şi hipopotamul; atunci când laurul din Canare creştea
spontan la latitudinea Parisului.
Cette civilisation néolithique roumaine, tout considérable qui était,
qui est et qui sera toujours son intérêt, ne représente plus, cependant, qu’un
chapitre relativement récent de l’histoire du Royaume. Maintenant, nous
savons que les civilisations paléolithiques qu’on n’avait pas encore décelées,
existent en Roumanie. Grâce à l’activité des savants de ce pays, elle

commencent à être abondantes (p. 27)/Această civilizaţie neolitică română,

oricât de considerabil era, este şi va fi totdeauna interesul ei, nu reprezintă
însă mai mult decât un capitol relativ recent din istoria României. Acum, noi
ştim că civilizaţiile paleolitice care nu fuseseră încă puse în evidenţă, există
în România. Datorită activităţii savanţilor acestei ţări ele încep să fie
abundente.
Et comme nos amis Roumains, par discrétion, ne pouvaient vous le
signaler, c’est à moi, puisque j’ai vécu dans ce pays, qu’il appartient de
vous le faire savoir. En un peu d’un demi - siècle, la Roumanie a pris dans
l’Univers, une place considérable. Ses savants, ses artistes, ses hommes
politiques, ses historiens, ses philosophes, se sont placés aux premiers rangs

(p. 28)/Şi cum prietenii noştri români, din discreţie, n-ar putea să vi le
semnaleze, aceasta îmi revine mie, pentru că eu am trăit în această ţară, să vi
[Type text] 116

le fac cunoscute. În puţin mai mult de o jumătate de secol, România a

obţinut în Univers un loc considerabil. Savanţii săi, artiştii săi, oamenii săi
politici, istoricii săi, filosofii săi s-au plasat în primele rânduri.
Il y a toujours eu, depuis le Néolithique…et il y a aura toujours, un
art admirable en Roumanie.
Et n’oubliez pas d’aller voir les danses populaire, la fameuse hora ,
d’écouter les joueurs de pipeaux et de flûtes de Pan, d’ouïr avec délice les
légendes qui, des bords du Danube aux confins des Carpathes, ennoblissent
les récits des paysans. Le folklore roumain est d’une richesse inépuisable (p.
29)/ A existat totdeauna, din neolitic...şi va exista totdeauna, o artă admira-
bilă în România.
Şi nu uitaţi să mergeţi să vedeţi dansurile populare, faimoasa hora,
să-i ascultaţi pe cântăreţii din fluier şi din nai, să ascultaţi cu plăcere
legendele care, de la malurile Dunării până în preajma Carpaţilor,
înnobilează povestirile ţăranilor. Folclorul român este de o bogăţie
inepuizabilă.
2) La acelaşi Congres, savantul francez G. POISSON prezintă
comunicarea Les origines des Roumains/Originile românilor (p. 420-427).
Autorul acestei comunicări a tratat chestiunea originii românilor într-un
articol în „Revue anthropologique” din 1917, intitulat „L’origine latine des
roumains”, în care căuta să stabilească o anumită comunitate de origine între
latini şi daci...
Le peuple roumain, en dehors d’un élément latin du à la conquête et
à la colonisation romaine, a son fond principal constitué par les anciennes
populations locales antérieures à la conquête, à savoir les Daces et les
Gètes/Poporul român, în afara unui element latin, datorat cuceririi şi
[Type text] 117

colonizării romane, îşi are fondul principal constituit de către vechile

populaţii locale dinainte de cucerire, adică dacii şi geţii.
Il faut donc rechercher les origines de ces peuples, et pour cela
remonter aux périodes les plus anciennes, celles où la Préhistoire, à défaut
de l’Histoire, nous montre dans la région considérée un peuple déjà
possesseur d’une civilisation caractéristique et personnelle (p.
420)/Trebuie deci cercetată originea acestor popoare, iar pentru aceasta să
urcăm la perioadele cele mai vechi, cele în care Preistoria, în lipsă de Istorie,
ne arată în regiunea considerată un popor deja folosind o civilizaţie
caracteristică şi personală.
Cette recherche nous révèle que le territoire roumain était occupé
au 3-e millénaire avant notre ère par une civilisation particulière que l’on
définit par son caractère le plus special, à savoir l’emploi d’une
céramique peinte... Cet usage le distingue de territoires voisins où regnent
des civilisations différentes, n’usant que de poteries à teinte uniforme,
ornées de gravures ou de reliefs. A côté de ce caractère prépondérant, la
civilisation de la poterie peinte en présente d’autres qui lui sont
relativement propres, à l’époque considérée, et qui attestent un
développement culturel assez avancé. C’est ainsi que le peuple dont il
s’agit pratiquait la culture et la domestication des animaux, y compris les
bêtes à cornes (p. 420-421)/Această cercetare ne dezvăluie că, în al treilea
mileniu î.e.n., pe teritoriul român există o civilizaţie specifică care se
ilustrează prin caracterul ei cel mai aparte, folosirea unei ceramici pictate...
Această practică îl deosebeşte de teritoriile vecine în care se află civilizaţii
diferite, folosind numai olărie cu o nuanţă uniformă, împodobită cu gravuri
sau cu reliefuri. Pe lângă acest caracter preponderent, civilizaţia olăriei
[Type text] 118

pictate prezintă alte caracteristici care sunt numai ale ei, la epoca în discuţie,
şi care atestă o dezvoltare culturală destul de avansată. Astfel poporul de
care vorbim practica cultivarea pământului şi domesticirea animalelor,
inclusiv a celor cu coarne (subl.ns. G.G.).
Le développement et l’extension de cette civilisation ont varié avec
le temps, pendant sa durée de plusieurs siècles. On y reconnait des zones et
des périodes distinctes. Un premier groupe est désigné par le nom de sa
station principale, Cucuteni près de Jassi, en Moldavie. Il déborde sur la
Bessarabie et la Bukovine/Dezvoltarea şi întinderea acestei civilizaţii au
variat cu timpul, pe durata existenţei sale de mai multe secole. Se recunosc
zone şi perioade deosebite. Un prim grup este desemnat prin numele
staţiunii principale, Cucuteni, în apropiere de Iaşi, în Moldova. El se răs-
pândeşte în Basarabia şi Bucovina. Un second group est celui de
Transylvanie, situé sur la rivière de l’Olt/ Un al doilea grup este cel din
Transilvania, situat pe rîul Olt.
Enfin, un troisième groupe, extérieur au territoire roumain, est celui
de l’Ukraine, dit de Tripolje, station voisine de Kiew (p. 421) / În fine, un al
treilea grup, exterior teritoriului român, este cel din Ucraina, zis Tripolie,
staţiune vecină cu Kiev.
Ces groupes sont à peu près contemporains, et se ressemblent
beaucoup, avec quelques différences dues à l’influence du voisinage de
chacun d’eux avec d’autres civilisations. Dans leur ensemble ils ont duré

de 2500 à 1750 avant notre ère, et on y distingue plusieurs périodes/Aceste

grupe sunt aproape contemporane, şi se aseamănă mult, cu unele diferenţe
datorite influenţei vecinătăţii fiecăreia cu alte civilizaţii. În ansamblu ele
au durat între 2500-1750 î.e.n.* şi se disting în ele mai multe perioade.
[Type text] 119

En somme, il y a là une civilisation bien homogène et bien

caractérisée qui se distingue nettement de l’ensemble des civilisations

voisines (p. 421)/ Aceste grupe sunt aproape contemporane, şi se aseamănă

mult, cu unele diferenţe datorite influenţei vecinătăţii fiecăreia cu alte

civilizaţii. În ansamblu ele au durat între 2500-1750 î.e.n.* şi se disting în
ele mai multe perioade.
În întregime, este o civilizaţie foarte omogenă şi bine conturată care
se distinge clar de ansamblul civilizaţiilor vecine.
Insiste cependant sur le rapprochement entre le monde subcarpathi-
que et la vieille civilisation du Turkestan méridional, parce qu’il présente
une signification et une importance capitale pour la solution du problème

des origines indo-européennes ou aryennes/Insist însă asupra apropierii

între lumea subcarpatică şi vechea civilizaţie din Turchestanul meridional,
pentru că aceasta prezintă o semnificaţie şi o importanţă capitală a
problemei originilor indo-europene sau ariene.
Si l’on a, à peu près généralement, renoncé à placer le berceau des
Aryens dans le nord de l’Europe, on le cherche aujourd’hui dans le sud-est
de ce continent, et jusque dans l’ouest de l’Asie Centrale. Les uns voient le
peuple aryen primitif dans les nomades des steppes russo-assiatiques, le
peuple des Kourganes ou des tombes à ocre. Mais en raison de la civilisa-
tion assez primitive de ce peuple, d’autres savants seraient disposés à

* Datarea după posibilităţile timpului. Azi, civilizaţia Cucuteni e datată în

mileniile IV-III î.e.n.
[Type text] 120

reconnaître la vraie civilisation aryenne primitive dans celle d’Anan, et à

constater son extension en Europe dans le groupe sub-carpathique à

céramique peinte(p. 422)/Dacă s-a renunţat aproape complet la plasarea

leagănului Arienilor în nordul Europei, în prezent este căutat în sud-estul
acestui continent şi până-n vestul Asiei Centrale. Unii văd poporul arian
primitiv în nomazii stepelor ruso-asiatice, poporul Kurganelor sau al
mormintelor cu ocru. Dar datorită civilizaţiei destul de primitive a acestui
popor, alţi savanţi ar fi dispuşi să recunoască adevărata civilizaţie ariană
primitivă în cea din Anan, şi să constate extinderea ei în Europa, în grupul
subcarpatic al ceramicii pictate.
...les cultivateurs, s’imposant dans le centre et le sud de l’Europe
par la supériorité de leur civilisation (p. 423)/...cultivatorii (de cereale şi
legume), impunându-se în centrul şi sudul Europei prin superioritatea
civilizaţiei lor.
Il résulte de toutes ces considérations que la Préhistoire nous révèle
des rapports asez étroits entre les plus anciens peuples de la région sub-
carpathiques et l’Asie. Nous allons voir maintenant si l’Histoire y apporte
quelque confirmation.
Les populations les plus anciennes que nous montre l’histoire dans
le domaine de la Roumanie actuelle, sont les Gètes et les Daces.
Le nom des Gètes apparaît le premier (p. 423)/Rezultă din toate
aceste considerente că Preistoria ne arată raporturi destul de strînse între
cele mai vechi popoare ale regiunii subcarpatice şi Asiei. Vom vedea acum
dacă Istoria aduce vreo confirmare.
Populaţiile cele mai vechi pe care ni le arată istoria în spaţiul
României actuale sunt Geţii şi Dacii.
[Type text] 121

Numele geţilor apare primul.

Renunţăm la restul demonstraţiei lui G. Poisson care ne-ar cere mult
spaţiu.
3.12 În ce priveşte arta valahă, marele istoric francez Charles DIEHL (v.
Paul HENRY, Monumentele din Moldova de Nord, (26) scrie :
Sunt fermecătoare bisericile acestea din Moldova de Nord - Pătrăuţi,
Voroneţ, Sfîntul Gheorghe din Hîrlău şi Sfîntul Nicolae din Popăuţi,
Piatra- Neamţ şi Dorohoi, Biserica Albă de la Baia şi biserica cea mare de
la Neamţ, care datează, toate, din timpul domniei lui Ştefan cel Mare, ca şi
cele din veacul al XVI-lea - Humor, Vatra-Moldoviţei, Sfîntul Gheorghe
din Botoşani, ca şi multe altele, până la cea de la Suceviţa care este într-un
fel însuşi testamentul artei moldoveneşti. Sunt încântătoare, prin
originalitatea plină de pitoresc a arhitecturii lor, şi mai fermecătoare chiar
- în special cele din secolul al XVI-lea - prin decoraţia picturală care
acoperă partea exterioară a zidurilor asemeni unui covor ţesut în culori
strălucitoare. Şi sunt aici aşa cum pe bună dreptate a spus unul dintre cei
mai competenţi judecători, STRZYGOWSKI, "comori care nu se pot
vedea nicăieri în altă parte" ; şi este ceva "ce nu poate oferi nici o altă ţară
din lume ". Iar dacă adăugăm că aceste curioase şi adesea remarcabile
fresce şi-au păstrat întreaga prospeţime, că această suită de edificii
religioase evocă toată istoria ţării şi a civilizaţiei ei, se înţelege cu uşurinţă
atracţia pe care o exercită aceste monumente aproape unice şi interesul pe
care îl trezesc istoricului de artă., ca şi istoricului propriu-zis (p. 9, 10),
subl.G.G.
Mai departe, Paul HENRY, cel care a studiat ani de zile aceste
opere de artă, mărturiseşte cu emoţie (p.13) :
[Type text] 122

Am vorbit oare cu destulă demnitate de aceste încântătoare biserici

moldave care ne-au dăruit câteva din cele mai pure desfătări artistice ? Am
ascultat oare cu destulă atenţie glasul acestor discrete şi grave monumente,
încărcate de istorie, unde fiecare piatră, fiecare frescă păstrează amintirea
voievozilor care le-au ridicat sau înfrumuseţat şi a căror graţioasă
ecloziune cântă vitejia, pietatea, speranţele unei seminţii puternice,
sănătoase şi bogat înzestrate ? Putem cel puţin să depunem mărturie că ne-
am străduit în mod sincer să conferim studiului nostru cea mai imparţială
rigoare ştiinţifică şi grija constantă de a nu omite nimic important ; şi dacă,
în nenumărate pagini, am dat glas simpatiei noastre, am făcut-o deoarece
avem convingerea că nu poţi întreprinde o investigaţie profundă şi justă
fără a avea drept ghid simpatia.
Iar mai departe ne împărtăşeşte din observaţiile sale de artist şi critic
de artă, dar în situaţia de istoric (p. 18) :
Atunci când capitala este mutată la Iaşi, Statul moldav a depăşit
clipa apogeului său. Şi are în urmă-i un întreg trecut de glorie, iar arta
moldovenească şi-a găsit şi ea formula definitivă. Văile Moldovei de Nord
au fost astfel de faţă la evoluţia politică şi artistică a ţării ; şi de la
venerabila biserică de lemn de la Putna sau de la vechea biserică de zid de
la Rădăuţi, pînă la acele adevărate giuvaeruri care sunt Voroneţul şi Suce-
viţa, putem urmări naşterea şi dezvoltarea unei arte de o incontestabilă
originalitate...
sau, citându-l pe savantul bizantinolog şi orientalist austriac
STRZYGOWSKI (p. 21):
De ce va fi veşnic atras către aceste văi izolate specialistul în artă
veche, chiar cel mai bine informat prin lungi călătorii ? De comorile
[Type text] 123

artistice pe care nu le poate vedea nicăieri în altă parte. În primul rând de

aceste ciudate biserici al căror aspect exterior şi miile lor de culori se pot
cel mai bine compara cu faţadele bisericii San Marco din Veneţia sau cu
catedrala din Orvieto...
Şi această bogăţie de culori fascinează şi mai mult ochiul, uimit deja,
atunci când, în interiorul bisericii, acesta vede adăugându-se strălucirea
aurului al cărui efect, dozat cu multă ştiinţă, îşi capătă întreaga-i valoare
dacă de afară se furişează câteva raze de soare.
Cine vrea acum să-şi dea osteneala să privească mai îndeaproape
ciclurile acestea de picturi, pe care nu le putem compara, repetăm, decât
cu mozaicurile de la San Marco sau - luând în consideraţie numai interiorul
- cu bisericile de la Muntele Athos, va recunoaşte din prima clipă eroarea
în care se aflase până acum investigaţia ştiinţifică socotind frescele
respective drept nişte simple derivate ale artei athonite...

La care Paul HENRY adaugă: STRZYGOWSKI crede chiar că Moldova

ar fi influenţat mai curând Athosul... (26, p. 21).

Vasile DRĂGUŢ, postfaţatorul volumului şi întocmitorul notelor,

citează lucrarea lui Teodor BODOGAE, Ajutoarele româneşti la
mânăstirile de la sfîntul munte Athos, Sibiu, 1940 şi continuă: De altfel
Porfirie USPENSKI s-a pronunţat fără echivoc: „Nici un alt popor
pravoslavnic nu a făcut atâta bine pentru Athos cât au făcut românii”
(Istorija Afona, III, Kiev, 1877, p. 33).

Să urmărim în continuare concluziile la care ajunge Paul HENRY

în desfăşurarea cercetărilor sale (p. 29) :
[Type text] 124

BONGARS, străbătând Valahia în 1585, face cea mai categorică

distincţie între limba oficială şi limba vorbită în ţară, sesizând deja legătura
care există între denumirea de "Valahi", şi cea de "Welschen" sau de
"Wallen" …
Sigur că românii vor accepta toate învăţăturile ortodoxiei, ba chiar
şi resentimentele ei, aşa cum se poate deduce din legenda sfîntului Ioan cel
Nou de la Suceava, martirizat de tătari în urma intrigilor unui catolic, ca şi
din prezenţa latinilor printre damnaţi în fresca "Judecăţii de apoi" de la
Vatra-Moldoviţei...
Românii sunt singurul popor neolatin de rit ortodox, şi totuşi
ataşamentul lor faţă de religie nici nu i-a grecizat şi nici nu i-a slavizat (p.
30).
România nu are nimic, în arta sa, care să evoce Roma, nici măcar
civilizaţia romană. Tradiţiile pe care ni le dezvăluie această artă sunt, fie
pe de o parte mai vechi, iar pe de alta, mai ales în ceea ce priveşte arta
religioasă, total străine lumii romane şi, dimpotrivă, foarte apropiate de
lumea bizantino-slavonă.
Nu e nimic misterios în toate acestea.
Există, într-adevăr, pe de-o parte, un element constitutiv al
poporului român asupra căruia se insistă de obicei mult prea puţin şi care
merită a fi pus în adevărata lui lumină: este vorba de elementul trac *, care
nu a dispărut decât cu numele, dar pe care îl vedem reapărând, în orice
clipă, la toate popoarele din sud-estul Europei. Civilizaţia tracă, atât de
avansată şi din care frumosul Muzeu de Arheologie de la Sofia păstrează

* Get! Trac = nord, miazănoapte, v. scap. 4.4, mai departe.

[Type text] 125

atâtea amintiri, n-a fost total distrusă în Dacia cucerită de romani, iar
obiceiurile ţăranilor români ne îngăduie să sesizăm câteva curioase
analogii. Columna lui Traian ne prezintă tipuri pe care le întîlnim adesea,
până în zilele noastre chiar, prin satele româneşti. Cusăturile ţărăneşti,
crestăturile populare în lemn (cruci, mese, lăzi…) ne amintesc, datorită
motivelor lor geometrice, de arta Dipylonului şi chiar de cea a civilizaţiei
egeene. Oricine a văzut produsele industriei casnice româneşti a făcut
imediat o apropiere de genul acesta. Şi astfel se face că numeroase biserici
de lemn sunt decorate cu aceste motive milenare (p. 32).
Dar, cel puţin, mai fericite decât statele balcanice, complet anihilate
din punct de vedere politic de către cuceritorul turc, ţările române vor reuşi
ca în tot cursul istoriei lor să nu fie decât vasale şi nu supuse Porţii, să
subziste, drept urmare, ca entităţi politice şi să păstreze structura
organizatorică a unui Principat. Căci ele vor ridica din primul moment
sabia regatului sârb nimicit, îşi vor asuma rolul de apărătoare ale Crucii
împotriva Semilunii în locul Bizanţului prea slăbit din pricina luptelor cu
turcii, şi care, după ce acesta îşi va afla sfîrşitul în 1453, într-o ultimă
licărire de eroism, se vor proclama moştenitoarele sale. Aceşti voievozi
români, care se înrudesc, prin căsătorie, cu dinastiile imperiale, care
adoptă o vestimentaţie bizantină, ca şi ceremonialul de altfel, nu sunt
animaţi de un van spirit de imitaţie; ei se consideră a fi cu adevărat urmaşii
bazileilor, şi timp de un secol dovedesc lucrul acesta pe nenumărate
câmpuri de bătălie, unde oştenii lor ţărani izbutesc nu numai o dată să
respingă acele armate socotite de neînvins, armate care au cucerit Roma
Orientului şi care într-o bună zi vor ameninţa Viena (subl. G.G.).
[Type text] 126

Această istorie emoţionantă, care atinge uneori dimensiunile unei

epopei, ne este povestită într-o manieră dintre cele mai însufleţite de monu-
mentele Moldovei, ale cărei biserici din partea septentrională rezumă toate
trăsăturile esenţiale. Bisericile de lemn, ca şi cele mai vechi biserici de
piatră, evocă frustra candoare a celor dintâi ani ai tînărului stat*.
Graţioasele biserici ale lui Ştefan cel Mare amintesc anii de
bărbăţie, de glorie şi de pietate, de restrişte şi de speranţă, cu alte cuvinte
de o intensă viaţă naţională. Picturile din timpul lui Petru RAREŞ şi până
la Alexandru LĂPUŞNEANU ne prezintă concluzia unei arte pe deplin
constituită, artă prin care trece uneori o adiere de eroism şi ceva ca un fel
de sfidare la adresa destinului, atunci când, de pildă, pe partea exterioară a
zidului bisericilor vedem acel imn închinat rezistenţei victorioase a
Constantinopolului atacat de pe pământ şi de pe mare, dar ocrotit de
Regina cerurilor, preamăririi căreia îi e dedicată aproape întrega decoraţie
a zidului. Recunoaştem aici, pe pământ moldav, ca în atâtea alte locuri,
acea magică forţă evocatoare a bisericilor: şi lor le vom cere de-acum
înainte să ne relateze istoria unei întregi civilizaţii (p.36).
Mai departe (p. 254), P. HENRY scrie :
După întemeierea Principatelor, ţăranul rămâne credincios acestei
tradiţii şi ridică, chiar şi în zilele noastre, nişte încântătoare căsuţe, cu aco-
perişul foarte înclinat, cu absidă poligonală, al căror interior reproduce
clasica împărţire a bisericilor ortodoxe - altar, naos şi pronaos. Forma

* Tînărul stat este cel mai vechi din Europa (v. 3.10 § 1 şi 2, 3.11 ş.a.).
[Type text] 127

aceasta, aidoma unei case ţărăneşti, caracterizează biserica de lemn

românească.
3.13 Limba valahă este cea mai veche dintre limbile romanice şi nu poate
fi influenţată sau modificată la contactul cu alte idiomuri, ne spun doi
savanţi străini pe care nu-i putem bănui de vreo deformare a adevărului
datorită vreunei simpatii deosebite pentru valahi.
1) Primul pe care-l cităm este Contele francez d’HAUTERIVE (1754-
1830), comandor al Legiunii de onoare, Consilier de stat, membru al
Academiei de Litere şi inscripţiuni, secretar al lui Alexandru MAVRO-
CORDAT, domnitorul Moldovei (1785-1787).
[La langue moldave] est encore la langue romaine, non celle de
Cicéron et du siècle d’Auguste. Elle date de beaucoup plus loin. La langue
moldave est celle des soldats de Romulus (27, p. 252)/[Limba moldo-
venească] este încă limba romană, nu cea a lui CICERO şi a secolului lui
AUGUST. Ea vine de mult mai departe. Limba moldovenească (valahă,
Nota G.G.) este aceea a soldaţilor lui ROMULUS…(subl. G.G.).
Loin que le latin soit la tige des langues qu’on parle aujourd’huy, on
pourroit dire qu’elle est moins dans le génie de la première langue romaine,
qu’elle a plus dénaturé les expressions primitives et, si je ne craignois de
donner une forme paradoxale à une observation juste, je dirois qu’elle est la
plus moderne de toutes,ou du moins celle dans les éléments de laquelle on
retrouve le moins de traces de l’idiome populaire qui leur a donné
naissance à toutes. La langue latine en effet dérive de cet idiome, mais les

autres langues et surtout le moldave sont ce même idiome (27, p. 254, 256)/
Departe ca latina să fie la obârşia limbilor care se vorbesc astăzi, s-ar putea
spune că ea este mai puţin în geniul primei limbi romane, că ea a stîlcit mai
[Type text] 128

mult expresiile primitive şi, dacă nu m-aş teme de a da o formă paradoxală

unei observaţii întemeiate, aş spune că-i cea mai modernă dintre toate, sau
cel puţin aceea în elementele căreia se regăsesc cele mai puţine urme din
idiomul popular din care toate s-au născut. Limba latină, în adevăr,
provine din acest idiom, dar celelalte limbi şi mai ales moldava sunt
chiar acest idiom (subl. G.G.).
… la langue moldave, que je suppose être la langue populaire des

Romains (p. 258)/limba moldavă care eu presupun că este limba populară a

romanilor.
2) Al doilea învăţat la care ne-am referit este Franz Joseph SULZER
( ?-1791), un ins ostil românilor, care de ciudă că n-a ajuns în Valahia decât
meditator al fiilor domnitorului Alexandru IPSILANTI (sept.1774 -
febr.1782) iar nu profesor universitar, cum spera, a inventat gluma sinistră a
migrării românilor de la sudul Dunării în Ţara Românească şi Transilvania,
o imposibilitate naturală.
A scris Geschichte des Transalpinischen Daciens, o lucrare
valoroasă, în 6 volume, din care trei au fost publicate la Viena, în 1781, iar
celelalte trei se găsesc în manuscris şi astăzi.
În vol.I al acestei lucrări, pe p. 41, SULZER ne împărtăşeşte
constatările sale :
În Dacia (limba valahă) deşi a fost în contact cu atâtea limbi străine,
n-a împrumutat nimic de la ele, astfel că, de pildă, nu există un singur
cuvînt unguresc comun întregii limbi valahe.
Sau în altă parte (ibidem, p.11) : Trebuie puternică imaginaţie şi
multă abstracţiune ca să-şi închipuie cineva, contra istoriei, că un popor
care azi întrece ca număr cu o jumătate pe toate celelalte neamuri de
[Type text] 129

oameni din Transilvania, luate la un loc (de unde rezultă că în sec.XVIII,

după SULZER, valahii reprezentau în Ardeal 60%, iar toate celelalte
populaţii la un loc 40%, - (Nota G.G.) a rezistat singur, timp de şapte sute
de ani la neîncetatele năvăliri a douăzeci de popoare barbare, care azi
toate au dispărut din Dacia, fără să lase urme de numele şi de limba
lor…fără să împrumute măcar un cuvînt de la una măcar, cu excepţie numai
de la Slavi, din aceste multe naţiuni : Goţi, Taifali, Victofali, Huni, Gepizi,
Heruli, Longobarzi, Avari, Bulgari, Vandali, Unguri, Comani,
Pecenegi…(subl. G.G.).
3.14 La 1842, marele geograf german W. HOFFMANN, în celebra sa
operă Beschreibung der Erde/Descrierea pământului, întinsă pe multe mii de
pagini, scrie despre valahi:

Valahul poartă în fizionomia sa pecetea fidelă a originii sale

heterogene. În înfăţişarea pur caucaziană, care indică nobleţe, s-a întipărit
profund şi una slavă, între ale cărei trăsături fine se discern iscusinţă,
înclinarea spre plăceri, pe lângă un pic de servilitate. Din această combinaţie
apar capete clasice care pot fi luate ca model pentru camee. Capetele
[Type text] 130

acestea au înăuntru ceea ce prevesteşte înfăţişarea lor pe dinafară. În adevăr,

nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai
deschisă, un spirit mai ager, însoţit cu mlădierile purtării, cum o afli la cel
mai obişnuit valah. Acest popor, unit şi ridicat prin instrucţie la cea mai
înaltă civilizaţie, ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a
umanităţii. Şi, ca o completare, limba sa este atât de armonioasă şi bogată
că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe pământ (vol. 2, partea 4, p. 3074,
alin.2).
În cei 170 ani, de când a fost publicată această caracterizare, nu ne
amintim s-o fi găsit în cărţile noastre de istorie şi de lingvistică.
L-am găsit citat pe HOFFMANN, de către regele CAROL I, în
şedinţa Academiei din 1 aprilie 1891, dar în formă prescurtată, referindu-se
numai la limbă:
Nu se poate dar tăgădui că literatura bisericească, cronicarii şi
poezia populară cuprind un material preţios şi că au avut o influenţă din
cele mai fericite asupra limbii române, de care cunoscutul geograf
Hoffmann zice în opera sa de la 1840, că este atât de bogată, încât dacă s-
ar cultiva, ar merita să fie limba a tot geniului uman (subl.ns.G.G.).
CAROL I a putut să observe că sursele de influenţă asupra limbii
române au fost poezia populară, cronicarii şi literatura bisericească, dar unii
au căutat influenţe din germană, inexistentă până-n secolul XVIII, când a
fost întocmită de ADELUNG, alţii din limbile zise slave... S. PUŞCARIU
însuşi inventează 569 ungurisme în limba română, afirmaţie pentru care nu
are nici un temei, iar dacă l-ar fi citit pe F.J. SULZER, probabil că n-ar fi
făcut-o.
[Type text] 131

3.15 Una din cele mai importante descoperiri din istoria omenirii, agri-
cultura, s-a realizat în Valahia, la Porţile de Fier.
Analize riguroase au dovedit că vechimea întregului complex de
locuire, a polenului de cereale, a boabelor de grâu găsite în zonă, făcute la
cele mai precise laboratoare din Europa : Oxford (Marea Britanie),
Groningen (Olanda), Berlin şi Bonn (Germania), se situează la:
8570 ± 105 BP, Înainte de prezent sau 6620 î.e.n.
şi 7660 ± 110 BP sau 5610 î.e.n.
În ce priveşte Cultura Schela Cladovei, în laboratorul Universităţii
din Oxford, pe baza colagenului din oase, din scheletele găsite în cercetările
făcute în zonă, s-a stabilit o vechime de
8570 ± 105 înainte de prezent, sau 6620 î.e.n.
O concordanţă perfectă între datele obţinute pentru cei care, cu mare
probabilitate, au produs boabele de cereale descoperite în spaţiul cercetat şi
data producerii acestora.
Rezultă că agricultura care, după Diodor SICULUL, cca 80-29
î.e.n., Biblioteca istorică, (138) C I, § XXIV, i-a scos pe oameni din starea
de sălbăticie, este un dar pe care oamenii de acum peste 8000 de ani de pe
teritoriul Valahiei l-au făcut omenirii.

La Simpozionul Internaţional de Arheologie The Iron Gates in Pre-

history (Porţile de Fier în preistorie), ţinut la Universitatea din Edinburgh
(capitala Scoţiei), între 30 martie şi 2 aprilie 2000, în cercetarea The Schela
Cladovei Excavations in their Regional Context, cercetarea The 1992 - 1996
excavations, întreprinsă şi comunicată de Dr. Vasile BORONEANŢ (Ro-
mânia) şi prof. dr. Clive BONSALL (Marea Britanie), la 30 martie 2000,
[Type text] 132

s-a conchis că probele descoperite la Schela Cladovei arată că agricultura a

apărut, la Porţile de Fier, în mileniul VII î.e.n.
Secera, unealta cea mai reprezentativă, poate, pentru cultura
cerealelor, este tot o descoperire a oamenilor din Valahia. Primele seceri de
bronz au apărut în Spaţiul Carpatic în jur de 1700-1350 î.e.n.
Până în prezent arheologii au găsit cca 3000 de seceri de bronz din
sec. XI î.e.n., cea mai mare parte în Ardeal (Enciclopedia de arheologie, I, p.
43, 44).
Agricultura a constituit fundamentul civilizaţiei şi culturii pe care le
cunoaştem.
Agricultura şi domesticirea animalelor au contribuit mai mult decât
toţi ceilalţi factori la sedentarizarea populaţiei, la apariţia proprietăţii asupra
terenurilor folosite pentru cultura cerealelor şi legumelor, la progresul
tehnicilor de însămânţare şi recoltare, la apariţia raporturilor juridice pe care
le implică proprietatea terenurilor, la obţinerea în anotimpul friguros a
răgazului necesar exerciţiului gândirii, căutării de soluţii pentru creşterea
cantităţii de hrană produsă prin cultura cerealelor, al frumosului de diferite
nuanţe, al exerciţiului creaţiei spirituale…
Apariţia agriculturii a schimbat şi viziunea asupra lumii. S-a trecut
de la o magie având ca ţel prinderea de animale pentru potolirea foamei sau
îmblânzirea, domesticirea lor, la invocarea zeităţilor de care depindeau
creşterea şi recoltarea plantelor de hrană.
Aşa s-au născut Nedeile de munte, specifice Spaţiului Valah (a se
vedea Ioan BOGDAN, Originea mitologică a Tîrgului de fete de pe
muntele Găina, 77).
[Type text] 133

Termenul Nedeie nu este cunoscut latinei, nici altui idiom european,

inclusiv greaca modernă. Noţiunea a mai existat în elină, cei care vor deveni
grecii antici avându-şi originea în Transilvania (a se vedea Hans F.K.
GÜNTHER, Rassengeschichte der Hellenischen und Römischen Volkes,
München, 1929, O. SCHRADER, Georg WILKE şi, mai de curând,
Pierre L ÉVÊQUE, L’aventure grecque, 96)
3.16 Pentru răspândirea agriculturii din spaţiul getic/valah la alte popoare
europene se găsesc menţiuni scrise la diverşi autori antici sau mai apropriaţi
de noi.

D’Arbois de JUBAINVILLE (63.1, p. 288) scrie:

Les Thraces apportent en Grèce la culture des céréales vers l’an

2000 avant J.C./Tracii (în fapt geţii, un popor trac n-a existat niciodată, a se
vedea scap. 4.4) aduc în Grecia cultura cerealelor către anul 2000 î.e.n.

Un hymne homérique a chanté l’introduction de l’agriculture à

Eleusis.../Un imn homeric a cântat introducerea agriculturii la Eleusis...

Iar pe p. 292, aceeaşi sursă arată că Les Thraces apportent en Grèce

la culture de la vigne vers l’an 2000 av. J. C./Tracii aduc în Grecia cultura
viţei de vie către anul 2000 î.e.n.

Recitind textele de mai sus ne-a venit în minte că un fost coleg de

liceu, Ion Iliescu, ca preşedinte, a făcut în 2001 o vizită în Grecia şi în
toastul de rigoare a spus, printre altele: ne aflăm aici, la izvoarele Europei
şi, mai apoi, ca oaspete al Atenei, oraşul de numele căruia se leagă întreaga
[Type text] 134

civilizaţie europeană şi pe pământul căruia oricine păşeşte trăieşte emoţia

unui adevărat pelerinaj la izvoarele identităţii şi destinului comun al
continentului nostru.

Ce mare-i diferenţa între limbajul diplomatic şi realitate! “Izvoarele

Europei” şi restul dulcegăriei de circumstanţă n-au legătură cu realitatea în
acest caz.

Chiar dacă eşti preşedinte, nu-i normal să faci din apus răsărit şi din
răsărit apus, se te-ncontrezi

cu Universitatea din Cambridge (1, p. 68 - 71),

cu Clement Alexandrinul, grec, născut la Atena (cca 150-215 e.n.),

care arată că grecii au luat totul de la barbari (Stromata I),

cu Platon (427-347 î.e.n.) care în dialogul Timeu (22B) se referă la

înţeleptul Solon, fost discipol al unui barbar care i-a spus: “O Solone,
Solone, voi elenii sunteţi totdeauna copii! Nici un elin nu e bătrân, că n-
aveţi o ştiinţă încărunţită de vreme”.

cu Hans F.K. GÜNTHER, O. SCHRADER, Georg WILKE,

Pierre LEVÊQUE ş.a. autori de cărţi în care au dovedit că grecii, toţi,
ionienii, aheenii, eolienii şi dorienii au migrat din Spaţiul getic/valah, în
milenile III-II î.e.n.,

cu A. JARDÉ, La formation du peuple grec (1938) care arată: Până-

n prezent pământul grec n-a produs nici o urmă din paleolitic. Cele mai
vechi urme ale omului în Grecia aparţin neoliticului. Dar neoliticul pur nu
[Type text] 135

apare decât în Creta, pe continent primele civilizaţii sunt de la sfârşitul

neoliticului, din perioada zisă eneolitică, care se caracterizează prin
primele unelte de cupru.

În Spaţiul Carpatic s-au descoperit peste 400 aşezări paleolitice,

dintre care circa 100 cercetate prin săpături sistematice până acum peste 70
ani (v. N. IORGA, Istoria românilor, ESE, 1988, vol. I 1, p. 116.

Pe p. 265, de Jubainville (63.1) scrie că la race européenne se

divise en trois groupes: 1) Les Traces, les Illyriens et les Ligures; 2) Les
Gréco-Italo-Celtes; 3) les Slavo-Germains. Les Thraces, les Illyriens et les
Ligures ont précédé tous les autres peuples européens dans l’arène de

l’histoire/Populaţia europeană se împarte în trei grupe: 1) Tracii, ilirii,

ligurii; 2) Greco-Italo-celţii; 3) Slavo-germanii. Tracii, ilirii şi ligurii au
precedat toate celelalte popoare europene în arena istoriei (subl. ns.
G.G.).

A se vedea şi studiul UCLA (3.5) şi harta din fig. 3

Les Sicules ou Ligures apportent l’agriculture en Italie/siculii sau li-

gurii aduc agricultura în Italia (p. 317).
Italos, roi des Sikèles suivant Thucydide, Italos qui, suivant Aristote,
imposa aux habitants de l’Oïnotrie, c’est-à-dire aux Pélasges de l’Italie
méridionale, le nom d’Italoï, et leur apporta l’agriculture, est la
personnification de l’invasion ligure qui est la première invasion
européenne en Italie; car si l’encyclopédiste Aristote, d’accord avec
Thucydide, appelle Italos roi des Sikèles ou Sicules, le syracusain Philiste,
[Type text] 136

si bien placé pour savoir de première main ce dont il parle, nous apprend
que les Sicules ne sont qu’un rameau des Ligures. L’arrivée des Ligures
agriculteurs au milieu des populations pastorales, maîtresses de l’Italie, est
probablement à peu près contemporaine de l’arrivée des Thraces au milieu
des populations pastorales de la Grèce auxquelles les Thraces vainqueurs
apportèrent la civilisation européenne et par conséquent l’agriculture, un

des principaux éléments de cette civilisation. /Italos, după Tucidide, regele

sikelilor, Italos, care, după Aristot, impuse locuitorilor Oinotriei, adică
pelasgilor din Italia meridională, numele de Italoi şi le aduse agricultura,
este personificarea invaziei ligure care este prima invazie europeană în Italia;
căci dacă enciclopedistul Aristot, de acord cu Tucidide, îl numeşte pe
Italos rege al sikelilor sau siculilor, siracuzanul Philiste, atât de bine plasat
pentru a şti de la prima mână ce vorbeşte, ne spune că siculii nu sunt decât o
ramură a ligurilor. Sosirea ligurilor agricultori în mijlocul populaţiilor
pastorale, dominatoare ale Italiei, este probabil aproape contemporană cu
sosirea tracilor în mijlocul populaţiilor pastorale ale Greciei, cărora tracii
învingători le aduseră civilizaţia europeană şi în consecinţă agricultura, una
din principalele elemente ale acestei civilizaţii...(p. 318).
Les Ligures, arrivant du Nord, c’est-à-dire de la vallée du Danube,
vers l’an 2000 ( ?) avant J.C., chassèrent devant eux les Sicanes, habitants
ibériens de l’Italie du Nord et du centre et finalement les forcèrent à se

réfugier en Sicile, comme nous l’apprend Thucydide/Ligurii, venind din

Nord, adică din valea Dunării, către anul 2000 ( ?) î.e.n., i-au izgonit
dinaintea lor pe sicani, locuitori iberici ai Italiei de nord şi de centru şi în
final i-au forţat să se refugieze în Sicilia, cum atestă Tucidide (p. 319).
[Type text] 137

3.17 Jus Valahicum, obiceiul pământului sau dreptul vechi valah, un

vechi drept nescris rezultat din obiceiurile şi viaţa populară a unor
comunităţi săteşti de agricultori şi păstori valahi...
S-a aplicat (v. harta din cap. 1) de la Marea Adriatică la Nordul
Mării Negre şi de la Vistula până-n Pind.
Il găsim, de-a lungul timpului, folosit în comunităţile valahe şi
menţionat cu acest nume şi în Polonia, Moravia, Ungaria, Croaţia, Serbia,
Dalmaţia, Macedonia, astfel că oriunde s-au găsit valahii, viaţa lor în comun
s-a desfăşurat sub reglementările proprii ale obştii valahe din străvechime,
ab antiquo.
A fost atestat şi sub alte titulaturi, ca de exemplu:
Lex antiqua Valahorum, Jus et consuetudo Valahorum, Lex, Ritus,
Jus Olahorum, Lex Valahorum, Jus et consuetudo vetus (Ţara Făgăraşului),
Antiqua et approbata, Lex Districtum Valachicalium Universorum (1376),
Lex et Approbata Consuetudo (Banat), Jus olahicale (1371), Modus
Olahorum (1353), Mos Valahorum (1439, 1442).
Legea veche, Legea veche a Românilor, Legea Bătrână (Moldova),
Legea Divină (Ţara Românească).
Legea celor XII table a constituit singura formă veche de drept
roman cunoscută încă î.e.n.
Specialiştii sunt uimiţi să constate prezenţa în vechiul drept roman a
unor termeni extrem de vechi, consideraţi că provin de la o populaţie stră-
veche, de la care romanii au preluat nu numai idei şi concepte juridice, dar
şi cuvinte (v. ref. 181 şi 187).
Între timp, s-au făcut mai multe studii şi cercetări ale căror rezultate
constituie răspunsuri la aceste nedumeriri.
[Type text] 138

A se vedea:
a. ref. 1, p. 68-71, pe care am mai citat-o în alt context, în care scrie :
the latin stock, the Celts and the Germans have started from the original

habitat westwards and northwards/latinii, celţii şi germanii au plecat din

leagănul originar spre vest şi spre nord (p. 71)
b. harta, fig. 3, rezultată în urma cercetării întreprinse de UCLA (v. 3.5)
arată că din mileniul V î.e.n. numai Spaţiul Carpatic şi unele zone
pericarpatice au urme de locuire.
c. Mommsen (113.1) scrie:
Italia este surprinzător de săracă în vestigii ale epocii primitive...
Până în prezent n-a fost descoperit nimic care să îndreptăţească presupune-
rea că existenţa speciei umane în Italia este anterioară cultivării
pământului şi topirii metalelor (p. 23).
..........................................................................................................................
Răsăriţi din aceeaşi tulpină din care s-au născut şi popoarele elene,
italice şi germanice, celţii au imigrat, fără îndoială, ca şi acestea dinspre
partea orientală a Europei (p. 195).
d. Pia Laviosa-Zambotti, profesoară la Universitatea din Milano (114,
p. 314) arată: Les noyaux balkaniques parlant indo-européen qui se
déplacent vers l’Italie devaient donc être d’ores et dêjà très mélangée
éthniquement. Ils pénètrent en Italie de deux cotés: la voie continentale ou
peut-être de la haute - Adriatique empruntée par la culture Cetona -
Rinaldone, c’est-à-dire Vucedol, qui donnera naissance en Italie aux

Latins/Nucleele balcanice de grai indo-european care se îndreaptă spre Italia

trebuiau să fie foarte amestecaţi din punct de vedere etnic. Ei intră în Italia
[Type text] 139

pe două căi: pe Continent şi, poate, peste Adriatica de sus presupusă prin
cultura Cetona - Rinaldone adică Vucedol, care va da naştere latinilor în
Italia.
Referitor la limbă cititorul este rugat să vadă scap. 2.10 şi 3.13.
Sperăm că lucrurile sunt clare în ce priveşte locul de unde le-au venit
termenii de drept extrem de vechi dar şi cuvinte, de unde le-a venit şi
obârşia, dar nu numai a lor ci şi a celorlalţi locuitori ai Europei.
Aurel N.Popescu (181, p. 20-23) face ipoteza pe care o argumen-
tează, cât se poate, că Gaius provenea din Dacia.

3.18 Cântul valah, hora

1) Martin OPITZ (1597-1639), cel mai de seamă poet german al
veacului al XVII lea, a fost angajat, în 1622, ca profesor de filosofie şi
estetică la Colegiul superior reformat din Alba Iulia, întemeiat de Gabor
BETHLEN, principele Ardealului.
Ajunge astfel să cunoască zona Munţilor Apuseni şi populaţia valahă
locală, le îndrăgeşte şi pe una şi pe cealaltă şi, urmare, le dedică poemul
Zlatna sau despre cumpăna dorului, una din cele mai frumoase icoane (…)
ale sufletului românesc (Adolf ARMBRUSTER).
Să cităm câteva versuri din poemul lui Martin OPITZ, în
traducerea lui Mihai GAVRIL (8).
O, Lisabon, iubite, pe unde-am fost umblat
Ţinut ca Zlatna voastră să văd nu mi-a fost dat
Petrec acolo zile şi darnice şi blânde
Ca oamenii de care nu mă pot desprinde
Mai buni nu sunt în stare să cred că s-ar afla
[Type text] 140

În lume pretutindeni pe unde-aş mai umbla ! (p.26)

Chiar numele-i de Zlatna şi-n limba sorbă spus

Numeşte lucruri scumpe şi sună drept răspuns
Îndemănării voastre de aurari vestiţi
Precum şi-n alte arte de nimeni biruiţi (p. 28).

Ehe, aici metalul şi artele erau

Când alţii-n lume lemnul cu icu-l despicau (p. 73)
Lipsindu-se de cele de unde-au fost venit,
Valahul-şi duce traiul la toate cumpănit,
Îşi scoate cu sudoare îndestulat belşugul
Din brazda bine trasă peste pământ cu plugul (p. 82)

E blând şi stă departe de drumul spre cetate

Şi nu se dă la fapte ce sunt necugetate ;
Nu-şi punen-n joc viaţa, nici sufletul dobândă
Să poată vreo avere mai mare să cuprindă…

O, dragul meu, pământul acesta e menit

Cu aurul iubirii să fie-aurărit.
V-a dat întotdeauna al păcii rost de bine
Şi hotărît îndemnul încrederii în mâine (p.83)

Aveţi şi iscusinţa de buni desenatori

Şi de culori distinse abili alegători,
[Type text] 141

Pe care le aşterneţi cu-osârdie şi duh

Cum aur pune luna şi soarele văzduh,
Iar aştrilor mişcarea pe cer o adoraţi
Precum în doine dorul şi dragostea de fraţi! (p. 88)

O, cântecele voastre cât de frumoase sunt!

Întârziu cu plăcere din drum să le ascult ;
Sunt nobile şi limpezi, chiar muza Terpsichore
V-a înzestrat cu viersul înlegânatei Hore
Căreia însuşi Febos îi dase armonia, (p. 89)
Împlând a voastră doină de dor cu veşnicia!
În toate-aceste arte şi-alese fapte bune
Vă făuriţi în lume un strălucit renume! (p. 90)

2) Deşi mai multe din aspectele pe care le-a observat şi le-a cuprins în
poemul său Martin OPITZ se pretează la o sumară analiză spre a le dovedi
vechimea şi prioritatea privind realizarea de către geţi a unora din tehnicile
existenţei, ne oprim numai la acest aspect cultural, cântul get/valah,
cunoscut şi pomenit în scris de peste 2200 de ani, dar pentru care se
întrevede o vechime de 3000 de ani.
…ex eo tamen satis liquere potest, quod Getae, etiam ante Roman
conditam heroum suorum res praeclare gestas carmine conscriptas ad
tibiam cecinerint, quod multo post tempore à Romanis factitatum, scribit
Cato…/de aici reiese totuşi destul de limpede că geţii, chiar înainte de
întemeierea Romei (753 î.e.n., Nota G.G.), au cântat la flaut faptele măreţe
[Type text] 142

ale eroilor lor alcătuite în poezii, ceea ce s-a făcut de către romani cu mult
mai târziu, precum scrie Cato.
Este vorba de Cato cel Bătrân sau Cato Cenzorul, Major (234-149
î.e.n.), om de stat, istoric şi scriitor latin. Textul citat figurează la
Bonaventura VULCANIUS, De literis & Lingua GETARUM sive

GOTHORUM, 1597/ (Despre literele & limba geţilor sau goţilor) - a se

vedea textul în „Getica” 5-6, p. 166, 167.
3) Cu privire la cântecele valahe/româneşti, Béla BARTÓK (1881-
1945) scrie : Cele mai multe din cântecele populare româneşti sunt de
origine foarte veche şi acesta pare să fie caracterul producţiunii muzicale a
poporului român din Bihor. Cântecele executate la vioară sunt foarte
răspândite şi în mai toate satele se cântă de către ţărani români şi
nicidecum de lăutari ţigani (127).
Das rumänische Material ist an Weinachtsliedern unvergleichlich
reicher als das jenige der Nachbar völker/Materialul (muzical) românesc
privitor la cântecele de Crăciun este incomparabil mai bogat decât al tuturor
popoarelor vecine (128, p. VI).
Sau referitor la colindele româneşti Béla BARTÓK relevă că
acestea se deosebesc de cântecele de Crăciun ale Europei occidentale şi că
partea cea mai importantă a textelor nu are nici o legătură cu sărbătoarea
creştină echivalentă (128, p. 39).
4) Pier Paolo PASOLINI (1922-1975) arată că pentru filmul său Oedip
rege a folosit bocete româneşti, căci în întreaga peninsulă Balcanică n-a
găsit bocete atât de expresive ca cele româneşti.
5) Augustin de GERANDO (sec. XIX), în Les habitants de la
Transylvanie (11), scrie entuziasmat despre dansurile şi cântecele valahe:
[Type text] 143

Les danses valaques… expriment toujours, une idee, un fait, elles ont
un sens déterminé/dansurile valahe…exprimă totdeauna o idee, un fapt, ele
au un sens determinat (v. § 2.1.7).
6) Yehudi MENUHIN (131, p. 64), în omagiul pe care îl aduce lui
George ENESCU, scrie: România, în mod natural ţara cea mai muzicală
din Europa.
7) Privitor la hora valahă, Martin OPITZ scrie (8, p. 60, 61):
Păstrându-vă şi portul şi minunatul joc,
Din vechea rădăcină pornite dintr-un loc
Precum vestita horă ce-n lume seamăn n-are;
Acum e-o horă mică, apoi se face mare ;
Mărunţi doi paşi îi bateţi sfios în scurt ocol
Înmlădiind mişcarea ca-n jocul capreol ;
Cu mâini de mâne prinse plecându-vă-ntr-o parte,
Apoi spre cealaltă ca valuri legănate,
În spre femei bărbaţii cu-n pas mai înapoi
Se-nclină… Ce frumoase-s femeile la voi!
8) Hora are la valahi o istorie neînchipuită. Din păcate nu ne este
cunoscut un studiu amănunţit asupra acestui dans popular cu o semnificaţie
deosebită a cărei vechime se pierde în adâncimea timpului.
Din numeroase cazuri de uimire şi admiraţie pe care hora valahă le-
a stârnit în lume, să-l cităm pe cel de la Albert Hall din Londra (1926), într-
un concurs de jocuri naţionale organizat în Anglia, la care au participat
popoare din toată lumea, căluşarii români au obţinut premiul I (57, p. 87).
9) Şi pentru horă găsim o atestare de 3000 de ani, la Homer, Iliada,
Cântul XVIII, versurile 578-592, dar e menţionată şi în alte locuri.
[Type text] 144

Este bine cunoscut că grecii (ionienii, aheenii, eolienii şi dorienii)

sunt plecaţi din Carpaţi (v. 1, p. 68-71 ; 96.1, p. 24-27, fig. 1 ; 108, Cântul
XIV, versurile 196, 240, 241, 295, 296 s.a).
3.19 Pe lângă cele citate mai înainte am găsit la autori occidentali şi
menţiuni privitoare la geţi/valahi care în istoriografia valahă/română nu
figurează.
Jane Acomb LEAKE, profesoară emerită la Universitatea din
Cincinnati, în cartea ei The Geats of Beowulf, publicată de Universitatea din
Wisconsin (SUA), în 1967, (19) citează (p. 96):
1) William of Jumièges, who claims that the Trojans were the
descendants of the Getae and endows the Getes with culture and learning
that made them “almost like the Greeks”/William de JUMIÈGES (în
Cronica ducilor de Normandia, 79-83, 96, Nota G.G.) susţine că troienii
erau descendenţi din geţi şi-i socoteşte pe geţi, pe baza culturii şi învăţăturii
lor, aproape la fel cu grecii.
iar pe pag. 113:
2) Asser concludes his pedigree of Alfred with the phrase, “Geata
quem Getam iamdudum pagani pro deo venerabantur” (1, lines 22-23)…
very probably derived from Nennius/Asser încheie genealogia lui Alfred cu
fraza “Geata pe care Geta de mult timp păgânii îl venerează ca pe un zeu” (1,
rândurile 22-23), foarte probabil derivat de la Nennius.
3) Iar câteva rânduri mai jos se citează din Historia Brittonum fraza that
Geta was worshipped by the pagans as a god/că Geta era adorat de păgâni
ca un zeu, cu trimitere la Getica lui Iordanes (XIII, § 77, 78):
Popoarele Europei având conştiinţa provenienţei lor din geţi, s-a
creat în jurul acestora o mitologie pe care o găsim la mai mulţi autori străini.
[Type text] 145

Chiar la autoarea americană citată mai înainte găsim (19, p. 102):

4) The passage shows unmistakably that Asser understood “Geata” to
be the same as ” Geta” and that he considered the name to have reference
to the divine ancestor of the Getae/Pasajul arată limpede că Asser a înţeles
Geata ca fiind acelaşi cu Geta şi că el a considerat numele ca având legătură
cu divinul strămoş al geţilor.
5) Scriind despre Hygelac, conducătorul danez, care figura în Liber
Monstrorum/Cartea monştrilor, datorită mărimii sale neobişnuite, J. Akomb
LEAKE arată (19, p. 123): In this light there is little difficulty in
understanding why the author of the Liber Monstrorum makes Hygelac the
Dane over into Hygelac the Gete. He obviously had a Latin training and
knew perfectly well who the Getae were and the associations attached to
them. Among the sources he uses are Virgil, Augustine and Isidore, all of
whom make reference to the Getae. Since he wrote at least a few
generations after Hygelac’s death, it might well have seemed to him that
Hygelac ruled when the Danes could yet be called Getes, the ancient and
powerful people from whom they were descended. Hygelac was after all a
giant, and the writer’s Latin authorities told him that the heroes and kings
of the Getes were virtually demigods, superhuman in size and strength/În
această lumină este mică dificultatea în a înţelege de ce autorul Cărţii
Monştrilor îl suprapune pe Hygelac danezul peste Hygelac getul. Cu
siguranţă el avea o pregătire latină şi cunoştea perfect cine erau geţii şi care
erau legăturile care li se atribuie. Printre sursele pe care le foloseşte sunt
Vergiliu, Augustin şi Isidor, toţi făcând referiri la geţi. Deoarece el a scris
la puţine generaţii după moartea lui Hygelac se poate să i se fi părut că
Hygelac conducea când danezii mai puteau să fie numiţi geţi, vechiul şi
[Type text] 146

puternicul popor din care ei coborau. Hygelac era în fond un uriaş, iar
autorii cu greutate dintre scriitorii latini i-au spus că eroii şi regii geţi erau
de fapt semizei, supraoameni ca mărime şi putere.
3.20 Celebrul antropolog elveţian Eugen PITTARD (1867-1962), care a
făcut zeci de ani cercetări şi studii în Valahia, Moldova şi Dobrogea, a
scris mai multe cărţi în care menţionează rezultatele la care a ajuns în
cercetările sale.
În una din acestea, care se referă la spaţiul valah (93, p. 194),
constată:
1) Le paysan roumain, s’il n’a pas inventé - et c’est à savoir - l’art
charmant qui distingue ses objets familiers, sa maison de bois, souvent si
joliment sculptée, les pièces ornées de son costume, ou les broderies de son
intérieur, a su, par un miracle qui n’a pas, hélas, touché les paysans de
l’Occident, conserver cet art et le transmettre à ses descendants. Les
hameaux si simples de la Roumanie ont été le conservatoire de l’art
véritablement roumain, comme ils ont été le conservatoire de la poésie

roumaine et des traditions nationales/Ţăranul român, dacă n-a inventat -

şi este de ştiut - arta plină de farmec care deosebeşte obiectele sale

familiare, casa sa de lemn, adesea atât de frumos sculptată, piesele
împodobite ale costumului său sau broderiile interiorului său, a ştiut,
printr-o minune, care, vai, nu i-a atins pe ţăranii din occident, să
conserve acestă artă şi s-o transmită urmaşilor săi. Cătunele României
atât de simple au fost conservatorul artei neaoş româneşti după cum au
fost păstrătorul poeziei române şi al tradiţiilor naţionale.
2) Le paysan roumain, tout illettré qu’il soit en général, est un artiste et
un poète. Allez au musée ethnographique de Bucarest et vous verrez son sûr
[Type text] 147

instinct de la beauté: lisez les nombreux volumes, où sont consignés les

légendes, les contes, les ballades, les rapsodies populaires, et vous
comprendrez la profondeur, la mélancolie, la grâce de son
inspiration/Ţăranul român, oricât de analfabet să fie în general, este un
artist şi un poet. Vizitaţi muzeul etnografic din Bucureşti şi veţi vedea aevea
instinctul său de frumuseţe: citiţi numeroasele volume în care sunt cuprinse
legendele, basmele, baladele, rapsodiile populare şi veţi înţelege
profunzimea, melancolia, harul inspiraţiei sale.
Observaţiile celebrului Eugène PITTARD, privind destoiniciile
ţăranului valah şi vechimea acestora, unele în comparaţie cu ale ţăranului
apusean, statornicesc întâietatea Spaţiului Valah în arta populară.
3) Cum rar se întâmplă, constatările lui Pittard vor fi redescoperite,
după cca treizeci de ani, de un diplomat american care, fără să cunoască lu-
crările acestuia, ajunge la concluzii similare.
Între 1944 şi 1950, diplomatul american Donald DUNHAM,
secretar I al legaţiei Statelor Unite la Bucureşti, ocupându-se mai ales de
activităţile culturale americane în România, face pe cont propriu cercetări în
domeniul artelor vizuale în România. Pe această bază a susţinut, la
Bucureşti, o teză de doctorat, obţinând doctoratul magna cum laudae, scop
în care a întreprins o investigaţie vastă: a văzut monumente, biserici, muzee,
colecţii de artă, consultându-i şi pe cei mai erudiţi români în materie…

Să cităm pe scurt concluziile la care a ajuns Donald DUNHAM

(156):

- în România a găsit un popor care prin natura sa este artist;

[Type text] 148

- cu înalte calităţi artistice, caracterul românilor poate fi analizat

prin artele lor vizuale;

- arta ţăranului este neaoş românească şi reprezintă expresia ţării;

- dintre toate grupurile sociale, ţăranii singuri sunt cei care au

stăvilit influenţele culturale străine şi au păstrat tradiţiile culturale şi
artistice ale naţiunii;

- ţăranii, prin broderiile lor, arată ce poate produce România;

- numai printr-o strînsă legătură a artelor frumoase cu tradiţia

ţărănească va contribui România la arta mondială cu o expresie

demnă de sufletul lor, recunoscută de întreaga lume ca valoroasă.

[Type text] 149

4 VALAHIA, ŢARA SOARELUI

4.1 Cel mai vechi spaţiu locuit al Europei este cel carpatic, getic/valah (v.
fig. 3, § 3.5).
Din concluziile la care a ajuns cercetătoarea după încheierea
studiului menţionăm (106, p. 4):
România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate
culturală cuprinsă între 6500-3500 î.e.n., axată pe o societate matriarhală,
teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă…
Uluitoarele descoperiri făcute în România şi în alte ţări învecinate
după al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut
posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii “vechi europene“, o
cultură a unei societăţi de agricultori.
A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie
europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. Aceste date fac
imposibilă ipoteza conform căreia civilizaţia războinică şi violentă a
sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob. În Vechea Europă nu
existau fortificaţii elaborate şi nici arme de luptă…
A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile
creatoare ale naturii.
Trebuie să recunoaştem realizările strămoşilor noştri "vechi euro-
peni" aşa cum au fost: constructori de temple, producători de ceramică
admirabil pictată şi de obiecte de cult, creatori de sculpturi şi de figurine
reprezentând divinităţi într-o mare varietate de tipuri…
Aceşti oameni au folosit o scriere sacră începând cu cel puţin
sfârşitul mileniului al VI-lea î.e.n.
[Type text] 150

Trebuie ca de acum încolo să recunoaştem importanţa spiritualităţii

Vechii Europe ca o parte a istoriei noastre.
4.2 Referitor la fig. 3 s-au pus întrebări de genul: dacă erau singuri în
Europa de ce n-au ocupat un spaţiu mai mare şi au rămas o ţară mică.
Răspunsul la astfel de întrebări l-a dat ilustrul istoric englez Robert
SHERINGHAM (92, p. 450, 451):

/Despre vitejia, puterea şi victoriile geţilor nu este nevoie să înşirăm multe

vorbe: este bine cunoscut, de la toţi erudiţii, că geţii au fost cei care au
supus aproape întreaga lume. Despre acest adevăr depune mărturie Iustin
în Asia, după Trogus Pompeius:”De trei ori au dobândit stăpânirea
Asiei, dar ei înşişi au rămas continuu fie neatinşi, fie neînvinşi de vreo
[Type text] 151

putere străină. Pe Darius, regele perşilor, l-au gonit din Sciţia prin fugă
ruşinoasă; l-au nimicit pe Cirus cu întreaga lui armată; pe Sopirion,
general al lui Alexandru cel Mare, l-au făcut să dispară în acelaşi fel, cu
toate oştile sale; armele romanilor le-au cunoscut din auzite, nu le-au simţit.
Tot ei au întemeiat imperiul part şi pe cel bactrian. Neam de oameni
rezistenţi la eforturi şi războaie, forţa corpurilor lor era uimitoare; nu
făceau nimic de care s-ar fi temut să piardă, iar victorioşi, nu doresc cu
înfocare nimic, în afara gloriei”.
4.3 În raport de pregătirea şi informaţiile de care au dispus autorii de
texte care au scris despre ei, valahii au fost numiţi şi geţi (dar şi ilergeţi,
indigeţi, tisageţi, tirageţi, masageţi etc.), daci (dar şi daai, dahi, daos, dasa -
G. Poisson), hiperboreeni (Pindar, Strabon, Clement Alexandrinul,
Ptolemeu, Macrobius, Pliniu cel Bătrân s.a.), sciţi (Les Scythes, les Gètes
et les Goths sont un seul peuple - J. Pinkerton (109), J. Neigebaur (39) ş.a.,
bessi, goţi, traci ş.a.
4.4 Or, o etnie tracă n-a existat niciodată, nici în Tracia, nici în altă parte.
Însuşi Herodot, cel care scrie
Geţii sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci (95.1, CIV, §
XCIII), nu pomeneşte nici un popor trac în Tracia (v. şi „Getica” 5-6, p.
241 ş.u.)
Spaţiul geografic situat la nord de Grecia era numit Tracia, cum ne
arată învăţaţii timpului. Juristul Ion BUDAI DELEANU (64.2, p. 323)
scrie:
Antiquis Graecis thrake septentrionem significasse perhibent eruditi/
învăţaţii arată că la grecii antici thrake ar fi însemnând miazănoapte.
[Type text] 152

Ca urmare, expresia lui Herodot, citată mai sus, trebuie înţeleasă:

geţii sunt cei mai...drepţi dintre populaţiile de la miazănoapte...
Din mai multe cercetări de nepus la îndoială ale unor universităţi
celebre sau ale unor savanţi de prestigiu rezultă că geţii sunt poporul matcă
al Europei, strămoşi ai grecilor şi italicilor, ai germanilor şi englezilor, ai
francezilor şi spaniolilor ş.a.m.d.
Normal, cei care populau spaţiul de la nord de Grecia erau geţii. În
acest sens avem dovezi clare de la mai mulţi autori încă din antichitate.
4.5 Robert SHERINGHAM, în lucrarea citată (92) dovedeşte, fără
putinţă de replică, că strămoşii englezilor sunt geţii. Volumul este de fapt o
istorie a geţilor, dar istoriografia română, foarte discretă faţă de lucrările
care privesc spaţiul valah scrise de celebrităţi ale lumii, nu-l menţionează
măcar.
Să cităm câteva rânduri din cartea lui Sheringham privitor la aparte-
nenţa etnică a celor care populau spaţiul de la nord de Grecia (92, p. 159).
Sic etiam Plinio, Melae, Solino Getae populus Thraciae perhibentur,
omnes tamen Thraces unam fuisse, id est, Geticam gentem, Mela testatur/
Astfel chiar Pliniu, Mela, Solinus îi arată pe geţi ca poporul Traciei, toţi
tracii ar fi fost un singur popor, adică geţii, mărturiseşte Mela.
În Historia Augusta (126, p. 503) găsim: Împăratul PROBUS îşi
continuă drumul prin Thracia, primind, fie ca prietene, fie ca supuse toate
populaţiile getice.
Vopiscus pe toţi tracii îi numeşte popoare getice.
Iar R. Sheringham (92, p. 183) scrie: Capitolinus în Maximino,
Thraces nunc Getas nunc Gothas appellant/Capitolinus în Maximin îi
numeşte pe traci când geţi când goţi, iar pe p. 61 din aceeaşi operă arată:
[Type text] 153

Sic Scythae, Thraces, Daci, Istrici, Pontici, Getarum pars fue-

rint/Astfel sciţii, tracii, dacii, istricii, ponticii vor fi fost părţi din geţi.
En effet, pour les Grecs, Boréas, c’est-à-dire le vent du nord et les
Thraces étaient deux fort proches parents. Thrace, chez Hésiode, est un
surnom de Boréas. Suivant Pausanias qui recueillait, à une date plus
récente, les traditions helléniques, Eumolpe, venu de Trace, avait pour

mère Chioné, c’est-à-dire la neige, fille de Boréas (63.1, p. 286-287)/ În

realitate, pentru greci, Boreas, adică vîntul din nord, şi tracii erau două rude
foarte apropiate. La Hesiod, traci este un supranume al lui Boreas. După
Pausanias, care strângea, la o dată mai recentă, tradiţiile elene, Eumolpe,
venit din Tracia, avea ca mamă pe Chione, adică Zăpada, fiica lui Boreas.
4.6 Să ne referim la unul din cele mai vechi nume sub care apare Spaţiul
primordial al Europei, cel getic, carpatic, numit de unii autori antici
hiperborean.
PINDAR (cca 520 - cca 442 î.e.n.) scrie (Olympiada VII) că
APOLO, după ce înălţase, împreună cu NEPTUN şi EAC, zidurile Troiei,
s-a întors în ţara sa de naştere, situată pe Istru, la hiperboreeni.
STRABON (cca 64 î.e.n. - cca 25 e.n.), în opera sa Geografia (CXI,
cap. 6, § 2) scrie: Vechii istoriografi eleni desemnau printr-un nume comun,
de sciţi şi celto-sciţi, toate populaţiile de la miazănoapte. Iar încă şi mai de
demult se făcea o deosebire între populaţiile aşezate mai sus de Pontul
Euxin, de Istru şi de Adriatica, desemnate cu numele de hiperborei, de
sauromaţi şi arimaspi, şi la neamurile situate de cealaltă parte a Mării
Caspice, cuprinse sub numele de saci, unele, de masageţi altele, fără să se
poată spune ceva precis despre ele, cu toate că erau pomenite în contextul
războiului dus de Cyrus împotriva masageţilor. Dar în legătură cu aceste
[Type text] 154

populaţii, nici nu s-a căutat exactitatea care are în vedere adevărul, cum de
altfel nici datele vechi despre perşi şi mezi sau syrieni n-au ajuns să câştige
prea mare credit din cauza naivităţii istoriografilor şi a dragostei lor pentru
legende (178.3, p. 51, 52).
Ce a fost în antichitate se-ntâlneşte şi-n lumea modernă, naivitatea
unor istoriografi şi evitarea adevărului, chiar dacă este de toată evidenţa,
dacă nu convine schemei şi credinţei personale a unor istorici.
Cum să interpretezi altfel realitatea că universităţile şi istoricii care
au ajuns la adevăr o spun fără înconjur, dar mulţi istorici din aceeaşi zonă,
nu-i citează şi fac pe nu vede n-aude. Robert SHERINGHAM dovedeşte
că geţii sunt strămoşii şi ai englezilor, dar această operă nu este decât foarte
rar citată.
Universitatea din Cambridge (1, p. 68-71) dovedeşte pe bază de stu-
dii şi cercetări, că „nu există decât o arie, în Europa, de unde au plecat
arienii din India şi Persia, grecii antici, latinii, celţii, germanii şi slavii” (v.
§ 2.5.4, şi § 3.1).
În prefaţa studiului, autorii scriu (p. VIII):
Since then (1918) the work has been completed, all the earlier chap-
ters has been revised, and no effort has been spared to make the book
representative of the state of early Indian historical studies at the end of
1920/De atunci (1918) lucrarea a fost completată, toate capitolele iniţiale au
fost revizuite şi nici un efort n-a fost cruţat pentru a face cartea
reprezentativă privind situaţia studiilor istorice indiene timpurii la sfîrşitul
lui 1920.
Clement Alexandrinul (Stromata IV, 213) scrie de Zamolxis hiper-
boreanul.
[Type text] 155

Renunţăm să-i mai cităm şi pe ceilalţi autori antici care au scris

despre spaţiul hiperborean. Toţi cuprind, după cunoştinţele lor, şi părţi din
spaţiul carpatic, getic, în acesta.
După cercetarea UCLA la care ne-am referit la începutul capitolului
este clar că spaţiul cel mai timpuriu locuit pe continentul european este cel
getic (v. fig. 3) numit, cum am spus, şi hiperborean.
Determinante au fost condiţiile de mediu, a se vedea Nota după §
2.27.
Fiind, deci, limpede că spaţiul hiperborean este cel getic, carpatic, să
vedem ce ne spune antichitatea despre acesta.
Pomponius MELA (sec. I e.n., De situ orbis, C.III):
Terra augusta aprica per se fertilis. Cultores justissimi, et diutius
quam ulli mortalium, et beatius vivunt. Quippe festo semper otio laeti, non
bella movere, non jurgia; sacris operati, maxime Apollonis/Un pământ
sacru, luminos, fertil prin el însuşi. Locuitorii sunt foarte drepţi şi trăiesc
mai mult şi mai fericiţi decât oricare alţi muritori. În adevăr, sunt bucuroşi
de sărbătoare şi linişte, nu fac războaie, se feresc de certuri, aduc sacrificii în
temple, cele mai multe lui Apolo.
A se vedea şi caracterizarea Marijei Gimbutas (s.cap. 4.1), făcută
după cca două milenii.
În Les grands initiés, RAMA, p. 7, Eduard SCAURÉ scrie: ... les
Hyperboréens, dont parle la mytologie grecque, hommes aux cheveux roux,
aux yeux bleus, vinrent du Nord à travers des forêts éclairés de lueurs
boreales, acompagnés par des chiens et des rennes, comandés par des chefs
téméraires et poussés par des femmes voyantes. Crins d’or et yeux d’azur;
couleures prédestinées. Cette race devait inventer le culte du soleil et du feu
[Type text] 156

sacré et apporter dans le monde la nostalgie du ciel/Hiperboreenii, despre

care vorbeşte mitologia greacă, oameni cu părul roşcat şi ochi albaştri, au
venit din Nord de-a lungul pădurilor luminate de licăriri boreale, însoţiţi de
câini şi reni, conduşi de şefi îndrăzneţi şi împinşi de femei prevestitoare. Păr
de aur şi ochi de azur; culori predestinate. Această rasă trebuia să inventeze
Cultul soarelui şi al focului sacru şi să aducă în lume nostalgia cerului.
J. van den GHEYN (12, p. 20) ne aduce în această perioadă un
supliment de informaţii:
Les anciens représentent les Thraces comme un peuple de race
blonde, ayant les yeux bleus et les cheveaux blonds. Les Gètes paraissent
avoir réalisé le type dans toute sa pureté. Ainsi Clément d’Alexandrie nous
apprend-il que les Gètes mettaient aux statues de leurs dieux une chevelure

blonde et des yeux blues/Cei vechi îi reprezintă pe traci ca un popor de

rasă blondă, având ochi albaştri şi părul blond. Geţii par să fi realizat
acest tip în toată puritatea sa. Astfel Clement Alexandrinul ne arată că
geţii puneau statuilor zeilor lor plete blonde şi ochi albaştri (Stromata
VII, Cap. IV,§ 22.1).
Mama lui Apolo, Latona, s-a născut în ţara hiperboreenilor (subl.
G.G.)
PAUSANIAS (137.2, X, 5) spune că o femeie din partea locului,
Boio, care a compus imnul pentru oracolul din Delfi, afirma că oracolul
pentru cinstirea lui Apolo l-au întemeiat oameni veniţi din ţara
hiperboreenilor şi că Olen a fost cel dintâi care a compus prezicerile în
hexametri.
Boio a compus versurile:
[Type text] 157

Statorniciră într-adevăr aici un oracol infailibil

Copiii hiperboreenilor, Pegasos şi divinul Agyieus
şi după ce enumeră şi alţi hiperboreeni, către sfîrşitul imnului, îl aminteşte şi
pe Olen:
“Şi Olen, care a fost cel dintâi prezicător al lui Phaebos (Apolo, n.a.)
şi care cel dintâi a compus un cântec inspirat din vechi poeme”
Şi tot după Pausanias, Olen de Lycia, poet mai vechi decât
HOMER a scris istoria celor două tinere fecioare care, venind din ţara
hiperboreilor, au introdus în Grecia cultul lui Apolo şi al Dianei, adică al
Soarelui şi al Lunii. Un monument, la Delos, a stat multe secole înălţat în
onoarea lor (ap. 90, p. 102).
De la hiperborei se trimiteau anual daruri la Oracolele lui Apolo de
la Delfi şi de la Prasiai din Attica. Oracolul din Delfi a fost fondat de
hiperborei, după mărturia unanimă a întregii Antichităţi greceşti (ibidem).
Hiperboreenii ar avea o limbă deosebită de a celorlalţi oameni şi ar
fi foarte prietenoşi cu elenii, mai ales cu atenienii şi cu delienii, locuitori ai
insulei Delos unde, din cele mai vechi timpuri, era un loc de cult al zeului
Apolo.
Când apare zeul Apolo la hiperboreeni, el cântă din ceteră în toate
nopţile şi dănţuieşte, începând de la echinocţiul de primăvară până la
ivirea Pleiadelor, fiindcă se bucură de onorurile care i se aduc...(138, p.
171, 172).
Cultul din acest templu se distinge şi prin prezicerea celor ce vor
veni (atribute ale oracolelor, deci şi al oracolului din Delfi n.a.) - artă
atribuită lui Apolo, care este una cu Soarele (136, p. 120, § 13).
[Type text] 158

Numele lui Apolo este pus în legătură cu soarele prin numeroase

interpretări - al căror şir am să caut să-l dezvălui (ibid., p.98, § 7).
Platon (427-347 î.e.n., Atena) scrie că soarele a fost numit Apolo de
la... veşnica săgetare a razelor (136, p. 98. § 7).
În statuile sale, Apolo poartă în mâna dreaptă Graţiile, iar în mâna
stângă arcul şi săgeţile, pentru că se spune că se lasă greu de câte ori trebuie
să dăuneze (poartă armele şi săgeţile în stânga), dar îi este oricând la
îndemână (dreapta) de-a dărui sănătate, cu dărnicie, căci lui Apolo îi este
atribuită capacitatea de-a vindeca, căldura soarelui asigură sănătatea, buna
dispoziţie a fiinţelor, creşterea şi dezvoltarea plantelor de hrană etc. (ibid. p.
99, § 13).
Euripide (480 - 404 î.e.n.), în Phaeton, tragedie pierdută, scria: „O!
soare - ca aurul de strălucitor - pe bună dreptate muritorii îţi zic Apolo,
căci m-ai ucis” (άπώλεσας), 136, p. 98, § 10.
Am prezentat numai o mică parte din autorii antici care scriu că
Apolo = soarele, de unde rezultă că Apolo hiperboreanul, zeitate a spaţiului
getic/carpatic, era însuşi soarele.
PAUSANIUS (137.1, CI, § 31/2) scrie că în Prasiai se află un
templu al lui Apolo, unde, se spune, sosesc ofrande din cele dintâi roade de
la hiperboreeni, de unde atenienii le duc la sanctuarul de la Delos, insulă
centrală în arhipelagul Cycladelor, în Marea Egée. Aceste roade, cele dintâi
ivite, sunt ascunse în tulpini din spice de grâu, astfel că nimeni nu ştie ce
sunt.
Un templu al lui Apolo a existat în insula Leuce (Albă, Şerpilor) în
vremuri foarte îndepărtate. Amintirea zeului cu “părul de aur” - Chrysoko-
[Type text] 159

mes, zeu al luminii şi al soarelui şi a templului său, le găsim pomenite în

mai multe colinde româneşti care cândva aveau un înţeles.
Zeu al luminii şi al artelor, al creaţiei artistice (lumină spirituală) al
capacităţii de a prevedea viitorul, destăinuit de oracolele sale vestite, Apolo
era şi conducătorul celor nouă muze, Musagetes, zeităţi inspiratoare şi
ocrotitoare ale artelor şi ştiinţelor, ale creaţiei spirituale:
Caliope - muza poeziei epice şi a elocinţei; Clio - a istoriei; Erato -
a elegiei; Euterpe - a muzicii; Melpomene - a tragediei; Polimnia - a
poeziei lirice; Talia - a comediei; Terpsihore - a dansului ; Urania - a
astronomiei.
Din studierea a numeroase surse de diverse origini, aparţinând atât
antichităţii cât şi erei noastre, de la Homer şi Hesiod până la Fabre
d’Olivet, Robert Sheringham ş.a., Universitatea din Cambridge, apare
ideea că antichitatea, în principal grecii şi latinii, aveau conştiinţa că Spaţiul
getic/carpatic/hiperboreean era locul de unde provin ei înşişi, ca şi celelalte
populaţii a căror existenţă este menţionată în antichitate.
Aceasta rezultă chiar din tratamentul aplicat geţilor şi consideraţiile
în raporturile reciproce.
Latinii au cucerit Galia, Britania, Iberia, Grecia, Asia Mică, dar
pentru nici una din aceste cuceriri n-au ridicat o columnă, ceea ce au făcut în
urma cuceririi unei şeptimi din Geţia. Aceasta nu se poate explica decât prin
aceea că acest spaţiu avea în ochii cuceritorilor ceva deosebit faţă de
celelalte spaţii cucerite.
Pe lângă harta din fig. 2, privitor la greci, toţi originari din Carpaţi,
în harta din fig. 3 reiese cu claritate că în mileniul V î.e.n. Spaţiul Carpatic
(getic) era singurul locuit din Europa, realitate confirmată de Universitaea
[Type text] 160

din Cambridge (1, p. 68-71) pe baza unor cercetări care au avut în vedere cu
totul alte criterii.
Însuşi faptul că acest spaţiu este singurul din Europa în care s-au
găsit resturi arheologice din mileniul V î.e.n., dovedeşte că mediul respectiv
dispunea de anumite condiţii care erau numai ale lui.
Atât din cercetările Universităţii Californiei din Los Angeles (UCLA)
cât şi din cele ale Universităţii din Cambridge (M.Britanie), ca şi din alte
cercetări similare rezultă că Spaţiul getic/hiperboreean este spaţiul
primordial al Europei.
Atunci nu mai este de mirare că zeii greci erau născuţi din Okeanos
potamos (Istru), că Mommsen (113.1, p. 195) scrie: Răsăriţi din aceeaşi
tulpină din care s-au născut şi popoarele elene, italice şi germanice, celţii
au imigrat fără îndoială, ca şi acestea, dinspre partea orientală a Europei…
Savanţii de la Universitatea din Cambridge îşi exprimă surprinderea
că tocmai spaţiul care îndeplineşte cele mai multe din condiţiile spaţiului
originar n-a fost luat în seamă :
If this area indeed were the original habitat - and, curiously enough,
though it fulfils so many of the conditions, it seems not before to have been
suggested - the spread of the Indo-Germanic languages becomes easily
intelligible (1, p. 69)/Dacă această regiune era într-adevăr spaţiul originar -
şi, destul de curios, deşi îndeplineşte aşa de multe din condiţii, nu pare să fi
fost propus înainte - răspândirea limbilor indo-europene devine uşor de
înţeles.
Pe baza datărilor cu C14, Colin Renfrew publică articolul “Ancient
Europe is older than we thought”/Vechea Europă este mai veche decât
gândeam (139) în care scrie (p. 621):
[Type text] 161

În Eastern Europe we know that copper tools - which had been

cross-dated with Greek finds to 2300 B.C. - were being made in what is now

Romania, Bulgaria and Hungary as early as 4500 B.C./În estul Europei noi
ştim că uneltele de cupru - care au fost datate în comparaţie cu cele găsite în
Grecia pe la 2300 î.e.n. - au fost făcute în ceea ce-s acum România, Bulgaria
şi Ungaria pe la 4500 î.e.n.
La unii istorici apuseni apar referitor la Spaţiul Valah/getic menţiuni
şi date pe care istoriografia română fie nu le-a cunoscut, fie nu le-a luat în
seamă.
Să cităm câteva rânduri din opera celebrului Fabre d’OLIVET.
Mais pour revenir à la Thrace, cette contrée fut toujours considérée
par les Grecs comme le lieu propre de leurs Dieux, et le centre de leur culte;
le pays divin par excellence. Tous les noms qu’elle a portés dans différens
dialectes, et qui par la suite des temps se sont concentrés, sur des régions
particulières, ont été les synonymes du sien. Ainsi la Gétie, la Mésie, la

Dacie, signifient également le pays des dieux (9, p. 18,19), subl. ns. G.G./
Dar pentru a reveni la Tracia, această ţară a fost totdeauna considerată de
către greci ca locul propriu al zeilor lor şi centrul cultului lor; ţara divină
prin excelenţă. Toate numele pe care le-a purtat în diferite dialecte, care în
urma curgerii timpului s-au concentrat asupra unor regiuni particulare, au
fost sinonime celui al său. Astfel Geţia , Mesia, Dacia înseamnă deopotrivă
ţara zeilor…
Strabon, en parlant des Gètes (9, p.19), dit que ces peuples
reconnaissaient un souverain pontife auquel ils donnaient le titre de Dieu,
et dont la dignité existait encore de son temps (1). Ce souverain pontife
[Type text] 162

résidait sur une montague, que Danville a cru retrouver entre la Moldavie
et la Transylvanie. Les Thraces avait aussi un souverain pontife institué de
la même manière que celui des Gètes, et résidant également sur une
montagne sacrée. Cu nota : Cette montagne se nommait Kô-Kajôn, selon

Danville…(p.19, 20)/Vorbind de geţi, Strabon spune că aceste popoare

recunoşteau un suveran pontif pe care-l numeau Zeu, a cărui demnitate
exista încă în timpul său (nota 1 trimite tot la Court de Gebelin, Lumea
primitivă, t. IX, p. 49). Acest suveran pontif îşi avea sediul pe un munte,
care Danville a crezut că se găseşte între Moldova şi Transilvania. Tracii,
de asemenea, aveau un suveran pontif, instituit la fel ca cel al geţilor, având
sediul tot pe un munte sacru. Cu nota : Acest munte se numea Kô-kajôn,
după Danville.
Am citat acest text ca să se vadă că vorbind despre traci (populaţii
situate la nord de Grecia) elementele definitorii sunt tot ale geţilor, în acest
caz muntele sacru Kogaion.
Într-o notă de subsol, Fabre d’OLIVET adaugă:
Les Gètes, en grec Γέτας, étaient, selon Ælius Spartianus, et selon
l’auteur du Monde primitif (t. IX, p.49), les mêmes peuples que les Goths.
Leur pays, appelé Gétie, qu’on devrait prononcer Ghœtie, dérive du mot
Goth, qui signifie Dieu dans la plupart des idiòmes du nord de l’Europe. Le
nom des Daces n’est qu’un adoucissement de celui des Thraces, dans un
dialecte différent/Geţii, în greacă Getas, erau, după Aelius Spartianus şi
după autorul Lumii primitive (Court de Gébelin, n. G.G.), tomul IX, p. 49,
aceleaşi popoare cu Goţii. Ţara lor, numită Geţia, care ar trebui să se
pronunţe Gœţia, derivă din cuvîntul Goth, care înseamnă Dumnezeu (zeu) în
[Type text] 163

cea mai mare parte a idiomurilor din nordul Europei. Numele dacilor nu este
decât o îndulcire a celui al tracilor într-un dialect diferit.
Să-l amintim şi pe Bergmann (140, p. 38) :
Les Gètes tiraient leur nom de Geta (Intelligent) qui était le nom
épithétique du dieu Soleil dont ils se disaient issu (v.p. 27). Ils appartenaient
à la famille dont faisaient aussi partie les Massa-Gètes qui se disaient

également Fils du Soleil/Geţii îşi trăgeau numele de la Geta (Inteligent) care

era numele epitetic al zeului Soare din care spuneau că sunt ieşiţi (v. p. 27).
Ei aparţineau familiei din care făceau parte şi Massageţii care-şi ziceau şi ei
Fii ai Soarelui.
Mai departe, la BERGMANN găsim :
Les attributions de Skalmoskis, comme Dieu de la fécondité, de
l’abondance, du bonheur et de la bénédiction, passèrent dans la religion des
Germains et des Scandinaves…Odinn ou Wodan héritier de Skalmoskis
(140, p. 202)/Atribuţiile lui Zalmoxis, ca zeu al fecundităţii, al abundenţei,
al fericirii şi al binefacerii au trecut în religia germanilor şi a scandinavilor.
Odin sau Wodan moştenitor al lui Zalmoxe.
La J. Acomb LEAKE, aflăm despre geţi mai multe texte surprinză-
toare, dar în concordanţă cu cele citate mai înainte:
Din Istoriografia britanică, aceeaşi autoare, profesor universitar de
istorie la Universitatea din Cincinnati (SUA), mai citează şi alte menţiuni
asemănătoare (p. 112 şi 113, v. cu detalii de surse şi p. 141, 142) în care
Geta este numit fiu de zeu ş.a.
Nici n-ar trebui să ne mire că se adresează geţilor astfel de epitete
câtă vreme le găsim şi la Iordanes (la 551 e.n.) când, atacaţi de Domiţian,
care-l numeşte pe Fuscus comandant suprem peste aproape întreaga
[Type text] 164

armată imperială şi o împinge peste Dunăre, chiar la prima înfruntare

romanii sunt învinşi, Fuscus mort şi, ca urmare a victoriei, geţii i-au numit
pe şefii lor, nu simpli oameni, ci semizei, adică anşi, 143, § 78.
Dar îl găsim şi la stilul direct, la cca 1000 î.e.n., la Homer, Iliada,
Cântul XIV, (108) v.
195 Pîn’la hotarul pământului vreau să mă duc spre vederea
196 Lui Ocheanos, al zeilor tată, şi-a mamei lor Tethys.
240 Lesne-aş putea să-l adorm, chiar apele lui Ocheanos
241 Rîul din care cu toţii noi zeii ne tragem fiinţa
295 Tocmai la capul pământului am să mă duc spre vedere
296 Lui Ocheanos, al zeilor tată şi-a mamei lor Tethys.
Ocheanos potamos era numit în antichitate fluviul Istru (subl. ns.
G.G.).
Grecii antici aveau conştiinţa că provin din Spaţiul getic, ceea ce
arată mai mulţi savanţi elenişti din care pe unii i-am citat mai înainte, iar
privitor la Pierre Lévêque am citat chiar harta (fig.2).
Nu aceste expresii în sine ne interesează, ci faptul că epitete asemă-
nătoare nu se află şi despre alt popor european antic, medieval sau modern.
După noi, aceste categorisiri la adresa geţilor nu trebuie interpretate
ad literam, ci exprimă convingerea că cei care le-au făcut, aveau conştiinţa
provenienţei lor din geţi, iar spaţiul getic/valah/hiperborean era văzut ca
spaţiul matcă al Europei.
Avem în acest sens texte ale unor savanţi naţionali care arată, cel
puţin pentru germani, englezi, francezi, spanioli, italieni, greci, polonezi s.a.,
că ei provin din geto-daci, dar nu acesta este locul pentru a le prezenta.
[Type text] 165

Important nu este că le ziceau semizei, fii de zei, superoameni ş.a., ci

că populaţiile europene aveau convingerea că era spaţiul cel mai de demult
locuit (v. în acest sens şi confirmarea ştiinţifică din fig. 3, textele din
referinţa 1 ş.a. m.d.) spaţiul din care proveneau ei înşişi, locuitorii Europei.
Realitatea că spaţiul getic/valah/ hiperborean este cel primordial al
Europei rezultă din argumentele pe care le-am adus mai sus.
De altfel, realitatea că geţii se găseau din Peninsula Iberică până la
Marea Caspică se găseşte în surse care n-au fost puse la îndoială sau
contestate niciodată.
În Spania chiar pe hărţile antice apar ilergeţi, indigeţi şi misgeţi, în
M. Britanie, Germania şi Scandinavia, chiar în cea mai veche epopee
britanică Beowulf, apar geati = geţi, v. cercetarea cu acest titlu (19), în
centrul Europei apar tisageţi şi tirageţi, în Pen. Crimeea ca şi în Pen.
Balcanică găsim frecvent goţi = geţi, ca şi în Germania şi Franţa, în Italia
Belizariu, generalul lui Justinian, îi bate pe goţi = geţi, care stăpânesc
Roma şi Pen. Italică, iar lângă Marea Caspică ne întâmpină masageţii.
Înainte de-a fi apărut oamenii, spaţiul respectiv a fost locuit de zei,
cel puţin aceasta era părerea generală, oameni sunt fie opera zeilor, fie
provin din zei. Domnia lui Apolo în acest spaţiu am prezentat-o mai înainte.
Să amintim o viziune de ansamblu, din sec. XVIII, asupra Europei
getice, a lui Dimitrie Cantemir (17): Îmi pare că, pornind a trata asupra
vechii domnii a dacilor, nu am alt nimic, decât intrarea într-un labirint de
nestrăbătut şi de nedescâlcit. Căci dacă ar fi să privim la scriitorii cei mai
de demult, orice se află peste Istru şi Pontul Euxin, către părţile crivăţului
«se cheamă» cu nume mai larg a fi "scitic", iar cu nume mai aparte "getic"
sau "sarmatic"…
[Type text] 166

Iar dacă vom da crezare celor mai de curând, nu vom găsi pe atât de
larga întindere amintită a lumii nici un neam care să nu-şi datoreze obîrşia
sa goţilor; şi dimpotrivă nici un got care să nu se răspândească în toate
neamurile. Să vadă Cititorul asupra acestui lucru "Lumea gotică" a lui
Mattheus Praetorius şi avem nădejdea că va da mărturie că am spus
adevărul.
…………………………………………………………………………………………..
Vezi mai pe larg la Sarnicius, în Cartea 4a, Cap. 5. La Procopius
din Caesarea (care <în chestiunile> gotice este mai amănunţit decât toţi
grecii) citim că goţii, vandalii, vizigoţii şi gepizii sunt toţi de acelaşi neam şi
de aceeaşi limbă şi că tot ei, numiţi mai înainte "sauromaţi" sau
"melanchlini", şi-au avut vechile lor sălaşuri pe Istru : "Despre războiul cu
goţii", cap. 2. "Vandalii, vecini cu mlaştina Meotida, mânaţi de foame, s-au
tras către germanii pe care îi numesc astăzi "franci" şi către rîul Rin,
luându-i în tovărăşie cu ei pe alanii cei de neam gotic": Procopius,
"Războiul cu vandalii", Cartea 1,cap. 3. Acestei păreri i se alătură mai
vârstnicul Pliniu, care, după cum am arătat mai sus, spune că dincolo de
Istru, către câmpiile cele întinse, stau toate neamurile getice. Iar că geţii şi
goţii sunt totuna este de asemenea lucru vădit (17. p. 153, 155)., subl.G.G.
4.7 Strabon (c. 64 î.e.n. - c. 25 e.n.) scrie (141, p. 460 CXII, cap. II)
despre Saturn, ∆ιòς ∆ακίη/zeulDaciei.
[Type text] 167

Mnaseas din Patrai (sec. II î.e.n.) spune că geţii îi cinstesc pe

Kronos (= "timpul"), numindu-l Zamolxis (165, p. 159).
Macrobius (136, p. 64, § 6) arată: Κρόνoς (Saturnus) şi κρόνoς
(timpul) reprezintă una şi aceeaşi divinitate, iar în §10 (ibidem) scrie: Se
mai spune că Saturn are obiceiul să-şi înghită copiii, iar apoi să-i verse.
Prin aceasta trebuie să înţelegem că Saturn este însuşi timpul, prin care
toate - rând pe rând - prind viaţă şi se consumă, pentru ca apoi să se
zămislească iarăşi.
La Macrobius, Saturn este numit zeu al zeilor, iar Saturnaliile,
ceremonii în cinstea lui Saturn, instituite în Italia, cu multe veacuri înainte
de întemeierea Romei, pentru că i-a scos din starea de sălbăticie,
învăţându-i agricultura (136, p. 59, § 14 şi p. 61, § 21 şi 24).
Pe seama lui Saturn oamenii pun descoperirea altoiului, creşterea
pomilor şi toate felurile de meşteşuguri ale plugăriei. Alţii îl preţuiesc ca
descoperitor al mierii şi al fructelor. Prea fericită a fost vremea domniei
sale, atât datorită belşugului, cât şi faptului că oamenii nu erau împărţiţi în
sclavi şi stăpâni (ibid., p. 61, § 25, 26).
Tertulian (145, p. 54): Înainte de Saturn nu exista la voi nici un zeu,
de la el a pornit începutul oricărei zeităţi, tot ce aţi avut mai bun sau mai
însemnat.
Perioada domniei lui Saturn a fost prezentată de unii scriitori din
antichitate ca aceea în care oamenii au trăit în epoca de aur a omenirii.
Astfel, Ovidiu în Metamorfoze (151, versurile 89-150) scrie:
Vârsta de aur e-ntâi;…
[Type text] 168

Rîuri de lapte curgeau, de nectar de asemenea rîuri,

Mierea din verde stejar prelingea picături aurite
Când prăvălit fu Saturn în adâncul Tartarului negru
Şi peste lumi domnea Zevs, un nou veac, de argint, se ivise…
(subl.ns. G.G.).
Este surprinzător cât de apropriate-s în acest caz mitologia şi
realitatea. După mitologie, agricultura, care i-a scos pe oameni din starea de
sălbăticie (138, p. 40), ar fi fost descoprită de Saturn, ∆ιòς ∆ακίη, iar
realitatea atestată de datări riguroase de către cele mai reputate laboratoare
din Europa: Oxford (Marea Britanie), Groningen (Olanda), Berlin şi Bonn
(Germania), prezentată şi sancţionată la Simpozionul internaţional, Edin-
burgh, 2000 (a se vedea mai înainte, § 3.15) dovedeşte că agricultura a
apărut la Porţile de Fier în epipaleolitic/mezolitic.
Datele obţinute pentru prezenţa agriculturii în Spaţiul getic/valah
hiperborean sunt :
8570 ± 105 înainte de prezent (B.P.) sau 6620 î.e.n.
Secera, unealta cea mai reprezentativă pentru agricultură, o găsim şi
la Saturn dar şi, pentru prima dată, la oamenii din Spaţiul getic, în jur de
1700-1350/1300 î.e.n. iar până-n prezent arheologii au găsit cca 3000 seceri
de bronz din sec. XI î.e.n., cea mai mare parte în Ardeal (Enciclopedia de
arheologie I, p. 43, 44).
Spaţiul getic a cunoscut civilizaţii inexistente în altă parte, de-acum
6-7 milenii, Cucuteni, Ariuşd, Vădastra, Boian, Gumelniţa, Hamangia ş.a.
Pe lângă dovezile aduse în legătură cu Saturn, nu-s aceste probe
suficiente că acesta a fost Spaţiul primar al civilizaţiei şi culturii europene?
[Type text] 169

Saturn însuşi creatorul timpului...trebuie înţeles ca fiind una cu Soa-

rele (136, p.118, § 8), căruia locuitorii Spaţiului Carpatic/getic/valah i-au ri-
dicat, pe platoul Bucegilor, probabil cea mai veche statuie cunoscută (fig. 7).
4.8 În ce-l priveşte pe Marte, altă zeitate a Spaţiului getic, textele
sunt mai limpezi. Ausonius îl numeşte Mars geticus/Marte getul, reşedinţa
lui se află în munţii geţilor, iar Vergilius (78, C III, v. 35):

Gradivumque patrem Geticis qui praesidet arvis/Tatăl Gradivus care

ocroteşte ogoarele getice.
Gradivus = care se-avîntă în luptă, care stimulează creşterea
semănăturilor, epitet dat lui Marte pater.

Iordanes (la 551 e.n.), citându-l pe Dion Chrysostomul, scrie (143,

§ 40) :

...Adeo ergo fuere laudati Gaetae, ut dudum Martem, quem poeta-

rum fallacia deum belli pronuntiat, apud eos fuisse dicant exortum/Până
într-atât au fost lăudaţi geţii încât s-a spus că la ei s-a născut Marte, pe care
fantezia poeţilor l-a numit zeu al războiului.

Macrobius (136, p. 110, § 4) scrie:

Prin urmare - dacă Liber pater este tot una cu Soarele, iar Mars tot
una cu Liber pater - mai poate tăgădui cineva că Mars/Marte este Soarele
însuşi ? (subl. ns.)

4.9 Privitor la mithraism, Mircea Eliade, în Istoria credinţelor şi ideilor

religioase (150, p. 318), scrie:
[Type text] 170

Cât priveşte difuziunea mithraismului, ea a fost prodigioasă: din

Scoţia până în Europa Centrală şi în Balcani. Majoritatea sanctuarelor a
fost descoperită în vechile provincii romane din Dacia, Panonia, Germa-
nia. (Cultul nu pare să fi pătruns în Grecia, nici în Asia Mică)…(subl. G.G.).

Universitatea din Cambridge (1, p.111) arată that the Avestan

Mithra is the Vedic Mitra/că avesticul Mithra este vedicul Mitra, ceea ce
M. Eliade fie nu spune, fie n-a aflat-o.

Pentru felul în care au ajuns Vedele în Persia şi în India. a se vedea

cap. 1, mai înainte, şi 1, p. 68-71.

După lectura cap. 1, sperăm că lucrurile sunt clare, Mitra fiind altă
zeitate a spaţiului getic/valah.

4.10 Am prezentat mai sus, după autori antici, patru zeităţi importante ale
Spaţiului getic/valah/hiperborean: Apolo, Saturn, Marte şi Mitra.

În timpul domniei lor, fiecare a fost considerat Soarele însuşi, ceea

ce îndreptăţeşte atributul de Ţara Soarelui.

Într-adevăr, pe multe vîrfuri din Carpaţi satele din jur urcau într-o
procesiune anuală, numită Nedeie, întru întâmpinarea Soarelui în zori, pen-
tru a-i aduce mulţumiri pentru binele acordat şi a-i adresa rugăminţi să-i
ferească de rele în continuare, pe ei şi ogoarele lor.

Aceste ogoare le asigurau un trai în evoluţie către o existenţă din ce

în ce mai uşoară.
[Type text] 171

Pe lângă cultul propriu-zis al Soarelui, la geţi/valahi a existat şi un

cult al zorilor, al aurorei, pe care nu-l găsim la alt popor european.

Să cităm în acest sens o lucrare de specialitate (3. p.38):

Astfel, ceea ce ne apare ca fundamental, ca rădăcină şi idee

directoare, e unitatea comportamentului românesc general cu credinţa în
zori, în ziuă, în apropiata răsărire a soarelui… Dintre toate neamurile
Europei, numai românii au o credinţă în auroră pe toate planurile şi sub
toate aspectele vieţii individuale şi sociale, după cum ne dezvăluie tradiţiile
şi folclorul în genere.

Scopul capitolului de faţă nu e să tindă la o concluzie generală a

întregii cercetări, totuşi, la încheierea lui, putem vorbi de o situaţie
"primitivă" încă vie, graţie zîorilor-zori, fenomen complex de cultură. La
acest nivel situaţia nu se mai repetă în Europa.

La ceremoniile sacre, teologii rostesc următoarea invocaţie: "O,

Soare atotputernic, suflu al luminii, forţă a lumii, făclie a lumii" (136, p.
121, § 22).

Soarele este totul, o dovedesc şi următoarele versuri ale lui Orfeu:

"Ascultă-mă, tu, care străbaţi prin văzduh un cerc strălucitor prin sferele

cerului, urmându-ţi drumul nesfârşit, strălucitorule… (nume de zei, N.G.G),

părinte al mării, al gliei, Soare-atotzămislitor, tu, cu razele daurite în mii de

culori" ! (136, p. 121, § 22).

[Type text] 172

Că soarele este zeitatea Spaţiului getic/valah, indiferent ce nume i s-

a dat în diverse perioade (Apolo, Saturn, Marte, Mitra, Zalmoxe…) re-

zultă din cultul care-i este închinat pe tot întinsul acestui spaţiu.

Despre Cultul soarelui la valahi nu găsim aproape nimic la etnografii

şi folcloriştii români.

Cu privire la Căluşari, una din manifestările cultului soarelui,

Romulus VUIA (172.1, p. 110, 111) scrie: Explicaţii asupra originii
acestui joc s-au dat în mai multe rânduri, fără să se ajungă la un rezultat
satisfăcător…

Neobositul cercetător al folclorului nostru, T. PAMFILE, care a

adunat la un loc aproape toate mărturiile împrăştiate referitoare la acest
obicei, termină astfel: ’’Asupra originii acestei datine trecem, căci nu se
poate stabili cu toate încercările ce s-au făcut’’

Dar în continuare redă ce-au crezut diverşi folclorişti despre originea

dansului căluşarilor:

- jocul căluşarilor reprezintă răpirea Sabinelor de către romani

- obiceiul acesta a izvorît din serbările calendelor la romani (P. Pa-

pahagi)
[Type text] 173

- acest joc îşi trage originea de la Coli-Salii romani (Colegiu de 12

preoţi, înfiinţat de Numa în onoarea lui Marte, care la începutul lunii martie
mergeau prin oraş cântând şi dansând, după care urma un banchet).

Vae…

Să-l cităm şi pe V. PÂRVAN (169, p. 366):

După cum în Sud epoca minoică şi cea myceniană a culturii

mediteraneene au devenit părţi integrante nu din arheologia, ci din istoria
lumii antice, tot aşa ţinuturile carpato-danubiene vor constitui în viitor un
mare capitol din istoria antică a Europei începând încă de la 3000 î.e.n.,
graţie exclusiv materialului arheologic. Iar pe p. 368 V. PÂRVAN arată: …

dimpotrivă geţii au coborît din Carpaţi spre Dunăre, ca thraci nordici, cu

numele pe care-l vor fi purtat în vârsta bronzului, şi geţii din Bulgaria şi
Dobrogea nu sunt decât o mică parte din marele neam getic (întrebuinţăm
mereu acest nume pentru thracii nordici) care se întindeau până la Oder şi
Vistula.

…Alexandru a trecut Dunărea la geţi într-un loc de pe porţiunea

Oescus-Trimammium (p. 46); povestirea lui Ptolemaeus Lagi la Arrianus dă
numeroase amănunte, dintre care cel mai însemnat, desimea populaţiei
getice sedentare, din Ţara Românească, ocupându-se cu agricultura, a fost
strălucit confirmat pe teren prin cercetările arheologice în această regiune
(p. 48)...

4.11 Cultul soarelui, realitate istorică

[Type text] 174

Majoritatea savanţilor care s-au ocupat de începuturile civilizaţiei

europene au ajuns la concluzia că spaţiul carpatic, numit diferit de diverşi
oameni de ştiinţă, este spaţiul de început a civilizaţiei şi a culturii europene.

Ideile care diriguiau viaţa oamenilor în acest timp erau legate de

elementele eterne ale naşterii, conservării şi regenerării vieţii, pentru care
primele cerinţe, rezultate din natura umană, erau: hrana, adăpostul,
îmbrăcămintea şi producerea acestora.

Două forţe cîrmuiesc lumea: foamea şi dragostea (Schiller).

Foamea este condiţia de existenţă a insului, dragostea a speciei. Ca specia să
existe, trebuie ca inşii care o compun să-şi asigure, înainte de orice,
existenţa individuală.

De aceea, alimentaţia cu simbolurile ei reprezintă o constantă

existenţială care marchează viaţa pentru ins şi, indirect, pentru specie, de la
naştere la mormînt.

Pentru uşurarea vieţii proprii, omul trebuia să colaboreze cu natura

înconjurătoare, s-o descifreze, să-i afle tainele, în acest lung proces de
cunoaştere.

Saltul uriaş se face când se trece de la economia de cules din natura

înconjurătoare, vânătoare şi pescuit, la o economie de producere a hranei, de
cultivare a plantelor pentru hrană, de domesticire şi creştere a animalelor.
Oamenii trebuiau să alerge zilnic, indiferent de timp, şi pe zloată, ploaie,
ninsoare, furtună, să vâneze un animal ca să-şi potolească foamea.
[Type text] 175

În această perioadă, omul nu se deosebea prea mult de animalele

sălbatice.

În momentul în care descoperă posibilitatea producerii hranei, care-i

asigură, în anotimpul rece, traiul din rezerva făcută în anotimpul călduros,
omul începe să devină OM, obţinându-şi un timp al său, în care nu mai era
sub teroarea pântecului, şi, ca atare, putea să contemple cerul, să observe
natura, să se gândească la îmbunătăţirea mijloacelor sale de producţie etc.

La început, plantarea se făcea cu săpăliga, pe suprafeţe restrînse,

astfel că avem a face cu o horticultură, chiar pentru mei, grâu ş.a. Ca urmare,
producţia era mică şi nu satisfăcea nevoile de hrană din anotimpul friguros.

În spaţiul românesc, oaia a fost domesticită în mezolitic, cam în

aceeaşi perioadă cu descoperirea agriculturii.

Numai că aceste supreme îmbunătăţiri ale traiului omului, pe lângă

faptul că nu erau îndestulătoare, erau supuse la tot felul de pericole, mai ales
naturale, dar pe care oamenii acelor timpuri le interpretau ca acţiuni ale
duhurilor rele, duşmănoase oamenilor.

Temerile pe care oamenii le aveau de vînturi, de vijelii, de grindină,

de trăznete, pentru micile lor ţarine, explică concentrarea într-un interval
scurt, de vară, a numeroase sărbători populare:

1) Vartolomei 11 iunie

2) Sînziene 24 iunie

3) Sînpetru de vară 29 iunie

[Type text] 176

4) Precup 8 iulie

5) Sf. Ilie 20 iulie

6) Foca 23 iulie

7) Sf. Pantelimon 27 iulie

8) Macaveii (ziua ursului) 1 august

9) Sfînta Măria Mare 15 august

10) Sf. Ioan de toamnă 29 august

11) Simion Stîlpnicul 1 septembrie

12) Ziua Crucii 14 septembrie

Douăsprezece praznice în trei luni de vară, toate fiind la origine

sărbători ţărăneşti/păgâne (de la paganus = ţăran), botezate cu numele unor
zeităţi antice. Autorul încearcă să le identifice. A se vedea textul lui I.
Bogdan (77).

Ele au fost rebotezate cu nume de sfinţi de către sacerdoţiul creştin,

nume cu care au ajuns la noi.

Aceste sărbători, instituite foarte probabil la începutul neoliticului

(cca 6-7000 î.e.n.), înaintea începerii roirilor menţionate în cercetarea
Universităţii din Cambridge (1), în urma cărora se va ajunge la popularea
Europei şi a Asiei anterioare, se mai păstrează, ca atare, numai în Spaţiul de
origine, cel carpatic.

Precupul se ţinea deoarece se credea că e rău de piatră şi de

trăsnet ca şi Sf. Ilie şi fratele său Pantelimon. Pe lângă acestea, se mai
[Type text] 177

ţinea ca mersul vremii să nu pripească holdele în cursul coptului

(Rădulescu-Codin, D. Mihalache, Sărbătorile poporului, p. 80-82, ap.
Valer Butură, Cultura spirituală românească, Ed. Minerva, 1992,p. 423).

În alte părţi se spunea că Sf. Petru şi balaurii poartă grindina (ibid).

Focul, puterea sacrală iniţială, dezlănţuită din cer, păstrat cu

sfinţenie în trecut, era pentru Sf. Ilie arma principală contra
supranaturalului malefic (răuvoitor, N. ns. G.G.). În credinţe (le populare,
N. ns. G.G.) erau pomenite încă din vechime săgeţile de foc cu care
urmărea dracii, îndreptate spre locurile în care se ascundeau. Era ziua cea
mai temută din timpul verii, de aceea au fost consemnate numeroase
credinţe şi obiceiuri în care erau exprimate temerile de trăsnet, de foc,
grindină şi alte pedepse pe care le-ar putea atrage mânia lui asupra celor
care lucrau în această zi (subl. ns. G.G.) (Tudor Pamfile, Sărbătorile de
vară, p. 213-234, ap.V. Butură, lucr. cit., p. 423).

Datorită grijii pentru mica lor ţarină, pentru hrana lor, oamenii acelor
vremi, dându-şi seama de micimea lor, căutau aliaţi printre forţele binelui
care să-i ajute în lupta cu forţele rele.

Nu ştim numele zeităţilor de la care cereau şi aşteptau ajutor, le ştim

pe ale sfinţilor care le-au înlocuit, probabil în Evul Mediu, când se
răspândeşte creştinismul de rituri şi dogme, cel oficial :

în secolul XIV, Europa avea doar aspectul unei lumi creştine,

creştinismul, trăit până atunci doar de un număr extrem de mic de inşi, îşi
propune să devină religie populară. El adoptă, în acest scop, un caracter
[Type text] 178

mai naiv, asimilând formele mai rudimentare ale religiei poporului…pe

care biserica încearcă s-o disciplineze (Georges DUBY, Arta şi societatea,
980-1420, Ed. Meridiane, 1987, vol. II, p. 90-91).

Pentru a obţine acordul ţăranilor, conservatori ai datinilor moştenite

de la părinţi, de la strămoşi, pentru a se putea răspândi în masele ţărăneşti,
Biserica a fost nevoită să facă multe concesii. Cea dintâi concesie, de
neînlăturat, era potrivirea adevărurilor pe care Biserica le propovăduia cu
realitatea tradiţiei.

O ilustrare a acestui comportament o găsim în cazul Sf. Augustin de

Canterbury: la 556 e.n., când a fost trimis în Anglia de către papa Grigore
cel Mare să propovăduiască învăţăturile creştine, i s-au dat instrucţiuni să
respecte tradiţiile popoarelor pe care încearcă să le convertească, să
potrivească, la nevoie, ceremoniile creştine cu aceste tradiţii (Adolphe
BITARD, Sărbătoarea Crăciunului la diferite popoare, Buzău, Librăria şi
tipografia I. Călinescu, 1922).

Am găsit mai multe menţiuni privitoare la creştinarea unor sărbători

păgâne (v. G. Gheorghe, Studii de cultură şi civilizaţie românească, 2001,
p.104, 106, ş.a.). Să-l cităm în context pe Albert Bayet, Istoria Franţei, Ed.
Forum, f.a.: Nici împăraţii, nici Biserica, nu pot să modifice brusc modul de
gândire şi de viaţă instituit de acţiunea lentă a secolelor. Rezultatul : în
drept, Imperiul (Roman) se face creştin, în fapt creştinismul se face păgân
(p. 59)… sau creştinismul triumfă în lege, iar păgânismul triumfă în fapte (p.
62).
[Type text] 179

Cum am arătat, mijlocul lunii iulie, când soarele ardea, după

experienţe seculare, riscurile de trăsnet, de foc, de grindină, erau foarte mari,
deci proporţional cu pericolele sporeau şi temerile. Pentru a obţine ajutorul
zeităţii celei mari, a Soarelui (Apolo, Saturn, Marte, Mitra)…(Mitra est
dans la mytologie aryenne primitive un des noms du soleil - E. Renan, Marc
Aurèle et fin du monde antique, 1883, p. 575)/Mitra este în mitologia ariană
primitivă unul din numele soarelui/, s-a instituit o sărbătoare mare în cinstea
zeităţii supreme, de la care se spera un ajutor deosebit în lupta cu
intemperiile care ar fi fost sub oblăduirea acesteia.

Sărbătoarea în cinstea lui HELIOS (Elie-Ilie), instituită la 20 iulie,

avea acest scop major: protejarea recoltelor şi a turmelor împotriva
vînturilor rele, a grindinei, a trăsnetului, împotriva animalelor răpitoare, a
bolilor etc.

Dacă celelalte 11 praznice de vară erau organizate în sat, între hotare,

cea a lui Helios (astrul suprem), Ilie, cea mai importantă, era rânduită pe o
înălţime, ca omagiu deosebit adus unei zeităţi de prim rang, de la care se
aştepta ajutorul cel mai mare.

Urcarea pe munte, spre cer, avea rostul ca toată obştea care avea
nevoie de ajutorul zeităţii supreme să se afle cât mai aproape de aceasta, iar
cererea in corpore era socotită mai eficace.

Această realitate reiese din aceea că sărbătoarea se organiza, asemă-

nător, pe diverse înălţimi, în tot Spaţiul românesc, ceea ce denotă că rezulta
dintr-un comandament comun, dintr-o credinţă obştească, aceeaşi în tot
Spaţiul carpatic.
[Type text] 180

În Mitologia Română, 176, p. 360-361, Romulus Vulcănescu scrie:

Din acest fond ancestral al ascensiunii spre cer au supravieţuit la români
urcările pe munte despre care posedăm consemnări în tot lanţul Carpaţilor
României. Una din aceste urcări pe munte, la care noi am participat în
tinereţe, pe Ceahlău, ne-a impresionat profund când nici nu visam să
redactăm o mitologie română.

Descrierea desfăşurării sărbătorii este asemănătoare la R.

Vulcănescu (176), pe Ceahlău şi la Ioan Bogdan (77), pe muntele Găina.

Scopul acestor urcări pe munte era contactul direct cu zeitatea

invocată şi adresarea de rugăciuni zeităţii, fără intermediari.

Din amintirile de tinereţe ale lui R. Vulcănescu mai reţinem câteva

amănunte: Odată ajunşi sus, pelerinii s-au strîns în cerc în jurul rugurilor,
(pregătite din preziua serbării, N. ns. G.G.) unde, după tradiţie, trebuiau să
vegheze până la răsăritul soarelui, mâncând, glumind, cântând şi jucând
hore…(p. 361).

Cum răsărea soarele, toţi se ridicau în picioare, cu faţa spre răsărit,

ridicau mâinile spre soare, apoi îngenuncheau şi mulţumeau cerului (corect:
soarelui!, N. ns. G.G.)…

Restul desfăşurării zilei pe munte este asemănător, atât la I. Bogdan,

cît şi la R. Vulcănescu. Erau aspecte vizibile, postceremonial:

După un răstimp de contemplare se aşezau la masă, chefuind şi ho-

rind de se cutremura muntele…După masă trebuiau să coboare îndată ca să
[Type text] 181

nu-i prindă asfinţitul pe culme…După datină, muntele trebuia să rămână

gol la asfinţitul soarelui. Se credea că apusul soarelui trebuia să-i prindă pe
oameni în sat sau la casele lor, ca să le meargă bine tot anul (176, p. 361).

Tot pe p. 361, R. Vulcănescu mai scrie:

Nedeile, la rândul lor, care erau urcări duminicale pe munte, şi-au

pierdut în ultimele 4-5 secole semnificaţia magico-mitică de ascensiuni spre
cer, pentru faptul că munţii Carpaţi, coloana vertebrală a Daciei antice, au
devenit în perioada feudală hotare nefireşti în corpul biospiritual al
poporului român.

Arătările din ultimul paragraf nu corespund adevărului, autorul

dovedind că n-a înţeles ce înseamnă Nedeie şi care-s rosturile lor. El se
contrazice când scrie că Nedeile erau urcări duminicale pe munte şi mai
înainte scrie de o sărbătoare punctuală, anuală şi ca să le meargă bine tot
anul (subl. G.G.).

Probabil, a crezut în aberaţia lui Iorgu Iordan care scrie că originea

cuvîntului românesc Nedeia este v. slav (bulg) nedelja = săptămână,
duminică, reprodusă ca atare şi în Dicţionarul Enciclopedic, vol. IV.

Iorgu Iordan a avut o idee fixă: să derive limba română din "bulga-
ră" şi a umplut Dicţionarele limbii române cu astfel de erori. Tot de la el
apare în Dex pir din bg. pir = ospăţ, chef ( ?).

Numai că, în dialogul Cratylos, § 410a, Platon scrie:

[Type text] 182

Socrate: vezi, deci, dacă numele acesta pyr nu e şi el cumva barbar.

Căci, pe de-o parte, nu e uşor să-l punem în legătură cu limba greacă, pe de
alta este ştiut că şi frigienii îi spun la fel…

Iată gândirea lingvistică a lui I.Iordan: un cuvînt atestat în scris, în

greaca veche, cu peste un mileniu înainte de apariţia unei mâini de bulgari
la Dunăre, provine în română din ’’bulgară’’, când grecii antici sunt plecaţi
din Spaţiul Carpatic, cum am atătat mai înainte.

I.Iordan nu se sfieşte să derive un cuvînt românesc care înseamnă

foc (în diverse accepţiuni) dintr-un cuvînt ’’bulgar’’ care are sensul de
ospăţ, chef. Noi n-am găsit nici un protest faţă de o asemenea evidentă
eroare lingvistică din partea vreunui lingvist contemporan.

Mai mult, cuvîntul românesc are o familie de 19 termeni şi o carieră

internaţională impresionantă: 26 termeni neologici proveniţi din pir.

Revenind la Nedeie, dacă sătenii carpatici ar fi urcat în fiecare

duminică pe Găina (cca 1500 m), pe Cucurbăta Mare (1800 m), pe Ceahlău
(1900 m), mergând pe jos, şi 20-30 sau 40 km, până la poalele muntelui etc.,
făcând un efort uriaş (I. Bogdan) nu ar mai fi putut să şi lucreze câmpul, să
se ocupe de gospodărie, de animale etc., mai ales femeile şi bărbaţii trecuţi
de 40-50 de ani. Şi de ce să urce în fiecare duminică?

Ce legătură poate exista între Nedei şi devenirea unora din Carpaţi

ca hotare nefireşti. De asta nu s-a mai putut urca pe Ceahlău, care a fost
continuu înapoia graniţei nefireşti? Dar pe Găina, pe Cucurbăta Mare, pe
Călineasa etc., de ce s-a putut urca?
[Type text] 183

Aceste explicaţii ale lui R. Vulcănescu cad alături de realitate.

4.12 Rostul şi motivaţia Nedeilor

Nedeile reprezentau închinări şi ofrande aduse zeităţilor de care,

după credinţele oamenilor carpatici din neolitic, depindea traiul lor.

Din fericire, strămoşii noştri îndepărtaţi ne-au lăsat mărturii

consistente despre graiul şi credinţele lor. Trebuie numai să facem efortul să
le cercetăm.

Fiecare zeitate avea Nedeia sa. Cum zeităţile nu erau egale în rang,
s-a statornicit şi o ierarhie a Nedeilor, după importanţa zeităţii celebrate.

Scopul lor, cum am arătat, era un pact cu divinitatea respectivă,

obligată să acorde protecţie şi ajutor celor care făceau închinări de ziua
zeităţii respective, şi-i aduceau ofrande.

Deci, prin ţinerea Nedeilor, oamenii sperau să-şi îmbunătăţească

soarta, obţinerea binelui fiind pentru ei scopul ultim.

Iată cum formulează Boethius, la 524 e.n., această concepţie

fundamentală: aşadar binele este începutul şi sfîrşitul tuturor aspiraţiilor,
căci ceea ce, nici ca identitate, nici ca asemănare, nu conţine în sine un
bine, aceea în nici un chip n-ar putea fi dorit. Rezultă că binele este socotit
coronamentul, stîlpul şi temelia tuturor dorinţelor: (vezi Mângâierile
filosofiei, CIII, proza X, § 37, 38 - Fundaţia Gândirea, 2003, p. 135).
[Type text] 184

Henri Avon (Le Bouddhisme, PUF, 1972, p. 8) privitor la cele mai

vechi creaţii ale oamenilor din Carpaţi, Vedele, scrie:

Le trait le plus saillant des Védas est sans aucune doute

l’importance qu’on accorde au sacrifice… les dieux, étant comblés de dons
par les hommes, leur doivent protection et aide. Ce sont les offrandes faites
aux dieux qui influencent et même déterminent le sort des mortels/Trăsătura
cea mai izbitoare a Vedelor este, fără nici o urmă de îndoială, importanţa
deosebită care se acordă sacrificiului… zeii, fiind copleşiţi cu daruri de către
oameni, le datorează protecţie şi sprijin. Ofrandele aduse zeilor sunt cele
care influenţează şi determină destinul muritorilor.

Aceasta era credinţa oamenilor în străvechea antichitate, în neolitic,

când au fost formulate imnurile vedice.

Imnul Rig Veda 10.121, pe care unii gazetăraşi, costumaţi în

eminescologi de ocazie, l-au declarat, absurd, ca sursă pentru Rugăciunea
unui dac (Mihai Eminescu), ne lămureşte asupra rostului şi sensului
Nedeilor, atât a celor ţinute între hotare, în sat, cât şi asupra celor de munte.

În acest imn, adresat lui Prajāpati, Domnul creaturilor, unul, princi-

piul vieţii zeilor, care a creat cerul şi pământul, munţii şi rîurile şi tot ce
respiră, ideea fundamentală este expusă limpede în următoarele trei versuri
din ultimele două strofe:

Te rugăm să nu ne loveşti, domn al pământului,

...
[Type text] 185

Ceea ce dorim, aducându-ţi daruri,

Doamne ajută să fie aşa, să devenim stăpâni ai bogăţiilor

(sublinierile noastre , G.G.).

Din acest imn, dar şi din altele, concepute în spiritul credinţelor din
îndepărtata antichitate, rezultă desluşit care erau ideile timpului, convin-
gerile oamenilor din aurora civilizaţiei.

Nu susţinem că textul vedic este chiar invocaţia către soare sau către
zeităţile secundare la Nedeile din Spaţiul Românesc, ci că acest text repre-
zintă tipul de credinţă populară de atunci: zeitatea era obligată să satisfacă
cererile celui care i se închina şi-i aducea ofrande (daruri).

Pentru zeităţile de ordin secundar închinările şi plocoanele erau

aduse între hotare, adică în sat, dar participau şi cunoscuţi sau rude din alte
sate. Astfel de nedei se ţineau de Sînziene (24 iunie), de Sfinţii Petru şi
Pavel (29 iunie), de Precup (8 iulie) etc. De Nedeia cea mare, consacrată,
cu închinările şi darurile corespunzătoare, zeităţii supreme, cea mai temută,
de care traiul oamenilor depindea nemijlocit, oamenii acelor vremuri
credeau că este bine, atât cât le permitea natura, să se aproprie de zeitatea
preamărită, şi urcau pe cel mai înalt munte din preajma satului, stabilit
printr-o veche tradiţie.

Evident, darurile cu care urcau pe platoul unde se desfăşura

închinarea nu aveau cum să fie oferite zeităţii (soarelui), ci erau înmânate
sătenilor mai săraci, cunoscuţi ca fiind în nevoie.
[Type text] 186

Această credinţă se regăseşte în creştinism, v. Evanghelia după

Matei 25/34-40: Am fost flămând şi mi-aţi dat de mâncat, mi-a fost sete şi
mi-aţi dat de băut… am fost gol şi m-aţi îmbrăcat… Adevărat vă spun că ori
de cîte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi
fraţi ai mei mie mi le-aţi făcut.

Ca să obţină protecţia vieţii lor, a recoltelor şi turmelor lor de la

zeităţile cărora li se adresau, pe lângă prosternarea şi închinarea propriu-zisă,
oamenii trebuiau să facă şi fapte bune, să-i ajute pe săraci, pe cei cunoscuţi
ca nevoiaşi în satele din care populaţia ieşea la invocarea zeităţilor.

În rezumat, Nedeile, fie cele din sate, între hotare, organizate

pentru zeităţile de rang doi, fie cele de munte, organizate, o dată-n an, în
cinstea zeităţii supreme Apolo, Saturn, Marte. Mitra, Soarele nebiruit =
Helios, Ilie, aveau ca scop obţinerea protecţiei din partea zeităţilor
respective pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, pentru recoltele lor şi pentru
animalele care le susţineau existenţa.

Pentru a putea spera în obţinerea acestor haruri din partea zeităţilor

respective, trebuia ca oamenii să le ceară, cu prosternări şi închinări către
divinităţile invocate şi să fie buni, calitate care se constata după faptele bune,
în primul rând ajutorarea celor în nevoie.

Pentru această idee avem mai multe paralele în creştinism, Tînărul

bogat (Matei, 19/16-23), de exemplu. Prima condiţie pusă tînărului bogat:
păzirea poruncilor, adică a voinţei divinităţii de la care se aştepta protecţie
(să nu ne loveşti, domn al pământului, spune închinătorul vedic).
[Type text] 187

Toate aceste porunci le-am păzit cu sfinţenie din tinereţea mea; ce-
mi mai lipseşte?

Dacă vrei să fii desăvârşit, i-a zis Iisus, du-te de vinde ce ai, dă la
săraci şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino şi urmează-mă.

Condiţia obţinerii hatârului şi protecţiei din partea divinităţii este

lămurită: închinarea şi respectarea voinţei zeităţii invocate şi daruri către
săraci.

4.13 Semnificaţia cuvîntului Nedeie

Nu se află nici o căutare cu seriozitate a semnificaţiei cuvîntului

nedeie.

Oricum, nici un grai modern din Europa nu cunoaşte acest cuvînt, şi

nu este primul caz când cuvinte ale limbii române populare nu au corespon-

dent în idiomurile europene.

În latină, nu se găseşte nimic asemănător.

Numai în greaca veche, şi numai în dicţionarele Bailly, Alexandre

şi Little and Scott, se găsesc formulări lămuritoare.

vή ∆ία/Ne Dia, formulă sacramentală, o juruinţă că înţelegerea cu

zeitatea invocată va fi respectată de cel care o dorea şi o cerea.

Această formulă pecetluieşte jurământul făcut. Ea ar putea însemna:

(Jur) pe zeul suprem, pe Zeus, la greci (Socrate însuşi, în apărarea sa în faţa
tribunalului din Atena care l-a condamnat la moarte, a folosit acest jurămînt),
[Type text] 188

pe Jupiter, jurămînt care trebuia neapărat ţinut de partea care-l făcea. Il

găsim şi la Xenofon, în Anabasis, şi la alţii. Nu-l mai aflăm (după dicţionare)
la grecii moderni.

Este, aşadar, o relicvă, păstrată numai la români.

În legătură cu condamnarea lui Socrate, Lucian Blaga a scris

versurile:

Uitaţi-vă ce ne-a adus ideea:

O cupă de cucută la Atena

Şi-o cruce pe Golgota, în Iudeea!

4.14 Toponime Nedeia

În legătură cu numărul oronimelor şi toponimelor Nedeia şi poziţia

lor geografică nu ne putem adresa volumului Toponimia Românească, de
Iorgu Iordan, pentru că informaţia corectă lipseşte în acesta.

În acest volum găsim:

- în jud. Dolj, Nedeia şi Nedeiul, p. 390

- în raionul Horezu, Nedeiţa, p. 455

- în Gorj, Nedeuţa, p. 455

- în raionul Segarcea, Nedeia şi Nedeiul p. 455

- în Vaslui, Dealul Nedeii, p. 455

- în Bîrlad, Nedeiul, p. 455

[Type text] 189

iar explicaţiile pe care le dă pe p. 521 sunt ridicole, insistând, de două ori, că

vorba românească ar proveni din bg. nedelja. El nu vede în Nedei decât
bâlciuri care se făceau duminica, zi de sărbătoare, când oamenii puteau,
fără a-şi neglija treburile curente, să se ducă la bâlci…

Atât a priceput acest suveran al lingvisticii româneşti în perioada

comunistă, atât a scris, şi a indus în eroare pe mulţi, mai ales pe studenţii lui.

Bâlciurile s-or fi organizat săptămânal, dar Nedeile numai de zilele

închinate unor zeităţi, mai ales de vară, cum am arătat.

Nedeia (în Bănat ruga) e mai luată-n seamă decît Crăciunul, Paştile
şi Rusaliile…Nedeia e şi mai mult decât Anul-Nou. Nime din popor nu
numără anii de la Anul-nou, ci de la nedeie, nime nu doreşte nimic mai cu
foc ca sosirea nedeiei…(Ion Pop Reteganul, ap. Ovid Densusianu, Graiul
din Ţara Haţegului, 1915, reprodusă şi de Ion Conea, Din geografia
istorică şi umană a Carpaţilor, p. 48 şi 55), subl. ns. G.G.

După cum se vede, este vorba de o străveche instituţie socială a

Nedeii care ocupă un foarte preţios loc în viaţa şi în sufletul locuitorilor. Ea
vine din vremuri vechi, cu tainice semnificaţii şi rosturi sufleteşti (Ion
Conea, lucr. cit. p.55, 56) subl. ns.G.G.

Să compare cititorul nedeia, mai luată-n seamă decît Crăciunul,

Paştele, Rusaliile, Anul Nou, cu bîlciul de duminică al lui I.Iordan, la care
nedeie semnifică duminică, săptămână.
[Type text] 190

Pot fi duminica, săptămâna mai importante ca Anul Nou, Crăciu-

nul, Paştele?

S-ar putea număra anii de la duminică sau săptămână (avem 52 într-

un an?) Lucrările lui I. IORDAN pe care noi le-am consultat dospesc de
astfel de deformări ale realităţii.

Că nedeia principală, organizată în cinstea zeităţii Întâistătătoare, a

Soarelui nebiruit, mai înainte închinată, poate, lui Saturn (Deus Daciae),
era una pe an, nu în fiecare săptămână (duminică), cum scrie Iorgu
IORDAN, rezultă şi din următorul fapt, relatat de Ion POP RETEGANUL
şi consemnat de Ov. DENSUSIANU (Graiul din Ţara Haţegului, p. 277,
278):

S-a pus odată marele posesor (proprietar) din Silvaşul de Jos, Adam
Pera (mi se pare) şi a oprit pe silvăşeni într-un an de la ţinerea nedeiei. S-a
întâmplat însă că în acel an a picat grindină şi le-a nimicit viile şi
semănăturile. Poporul s-a aţîţat numaidecât şi a zis că de aceea-i bate
Dumnezeu căci au stricat obiceiul din bătrâni, au stricat nedeia, şi
ameninţau pe cel ce i-a oprit. Cugetaţi că a cutezat respectivul posesor să
mai meargă în acea vară la Silvaş? Nici cât! Iar în anul următor nici că
încercă, dar nici că ar mai fi putut împiedica ţinerea nedeiei. Întâmplarea
mi-a spus-o însuşi acel venerabil boier… (subl. ns. G.G.).

Aceeaşi realitate rezultă din alte materiale folclorice din

manuscrisele lui I. POP RETEGANUL (n. 1853): Nedeia e o sărbătoare
strălucită, zi mare de bucurie, împreunată cu jocuri, praznice şi prânzuri, la
care aleargă cunoscuţii şi neamurile chiar din cele mai îndepărtate
[Type text] 191

sate…Cu o săptămână înainte se încep pregătirile de lipsă pentru nedeie

(ceea ce n-ar fi posibil pentru nedei săptămânale, duminicale, cum spune I.
IORDAN).

Vin şi negustori de pită, turte, rozale, icoane etc. aşa încât, pe

unele locuri, nedeia seamănă cu un tîrg mic (ap. Ov. DENSUSIANU,
Graiul din Ţara Haţegului, 1915, p. 275, 276), subl. ns. G.G.

Oriunde se adună lume multă apar, şi azi, şi ieri, întotdeauna,

vînzători de dulciuri, de preparate alimentare care se mănâncă în grabă, fără
protocol, pentru a potoli foamea din mers, dar şi icoane, amintiri şi alte
mărunţişuri.

De la acest amănunt, fără semnificaţie în intenţionalitatea şi

desfăşurarea ideatică a Nedeii, unii comentatori grăbiţi, poate chiar din
auzite, au declarat aceste procesiuni drept târguri, bâlciuri etc., convertind,
cu colaborarea zeiţei superficialităţii, un praznic cu dominantă spirituală, un
pact cu zeităţile bune, protectoare, într-un act fără însemnătate, auxiliar, un
iarmaroc oarecare.

Ion Conea spune (161, p. 52): De Nedei nu s-a ocupat nimeni în

mod special.

Au trecut 75 de ani de când au fost scrise aceste cuvinte şi lucrurile

au rămas în aceeaşi stare, încât nici în 2012 nu dispunem de un studiu
asupra nedeilor din Carpaţii româneşti. Este unul din motivele pentru care
am încercat să lămurim originea nedeilor de munte şi să explicăm
semnificaţia cuvîntului nedeie, măcar pe scurt.
[Type text] 192

Lipsa unui studiu asupra acestei chestiuni esenţiale privind istoria,

cultura şi civilizaţia geţilor/valahilor de la începuturile neoliticului, poate
chiar din mezolitic, a îngăduit apariţia a diferite păreri nesusţinute pe
cercetare. Acestea au încurcat lucrurile în loc să le desluşească.

După cum am arătat, în Toponimia Românească, deci accentuat,

ceea ce lasă să se creadă că este vorba de o lucrare care tinde către
integralitate, Iorgu IORDAN nu notează nici măcar pe cele cuprinse în
lucrarea lui Ion Conea, publicată cu 32 de ani înainte.

Pentru trecut n-avem dovezi sigure de practicare a nedeilor decât pe

munţi - pe munţii noştri toţi: în Apuseni şi în ceilalţi, din Porţile de Fier
până-n ’’Ţara Dornei’’ (Ion CONEA, 161, p. 56).

Să cităm din această lucrare câteva toponime care au în titlu cuvîntul

nedeie:

1) Nedeia Olteţului (2200 m) (p.52);

2) Nedeia Vîrful Poiana Muierii, aproape de izvoarele Lotrului (p.54);

3) Nedeia Borăscului (p. 56);

4) Nedeia Micuşii şi a Gârdomanului (p. 56);

5) Nedeia Prisloapelor (p. 56);

6) Poiana, Buza şi Vîrful Nedeii (p. 56);

7) Nedeia Galbenului (p. 56);

8) Nedeia Petreanului (p. 56);

[Type text] 193

Cele din urmă cinci toponime apar pe harta masivului Retezat şi a

Vâlcanului.

9) Cornu Nedeii (la nord de Pasul Prislop), p. 54 ;

10) Nedeia, sub Vf. Petrosul (Munţii Rodnei, p. 54);

11) Bâtca Nedeii, aproape de Botoşani, pe Bistriţa moldoveană (p. 54)

etc.

Cel puţin aceste 11 toponime Nedeia lipsesc din Toponimia româ-

nească a lui I. IORDAN.

Geţii/valahii au trăit în lunga lor istorie în prejma Carpaţilor. Aşa-

zişii năvălitori n-au fost, în fapt, decât frânturi desprinse din trunchiul
comun după mileniul V î.e.n. şi revenite, cu nume regionale sau după ale
unora din conducătorii care s-au impus. Înaintea erei noastre nu a fost
posibilă şi nu s-a produs nici o invazie dinspre răsărit (v. The Cambridge
History of India, 1922, N. LAHOVARY, Les peuples Européens, 1946,
ş.a.).

Într-o ţară acoperită cu păduri în proporţie de 79% (v. Pădurile

României, E.A. 1981, p. 163), Carpaţii (altitudini peste 700 m), ocupând cca
30% din suprafaţa Ţării (v. Geografia României, vol. I, p. 69), situaţi ca o
cetate centrală, au oferit protecţie locuitorilor în caz de restrişte. Astfel că
niciodată, într-o istorie multimilenară, românii n-au avut nici un motiv să-şi
părăsească sălaşurile. Năvăleau tătarii, plecau în bejenie în păduri sau la
munte…etc.
[Type text] 194

Florus (sec. I-II e.n.) scrie Daci inhaerent montibus (Dacii-s nedez-
lipiţi de munţi).

Aşa a fost, aşa a rămas:

Margaret G. DAMPIER, istoric englez, (The Ortodoxe Church in

Austria - Hungary, Londra, 1905, p. 10), scrie: Convertirea transilvănenilor
nu este notificată nicăieri, aşa că trebuie să acceptăm că ei au reuşit să-şi
păstreze credinţa creştină în timpul lungilor secole în care şi-au continuat
existenţa în locuinţele lor din munţi. Ei reapar ca popor creştin, anume
având forma ortodoxă a creştinismului, cu episcopii şi preoţii lor proprii
(ap. A. Plămădeală, Romanitate…Sibiu, 1988, p. 180) (subl. ns. G.G.).

În sec. XVI, italianul Ascanio Centorio constată că Le montagne

della Transilvania sono tutte habitate da Valacchi/Munţii Transilvaniei sunt
toţi locuiţi de valahi.

În călătoria sa, de 17 zile, de la Constantinopol la Iaşi, la 1787,

Contele d’Hauterive spune că a călătorit zece ore în Ţara Românească fără
să întîlnească un sat. A mesure qu’on s’éloigne des pays turcs, la Valachie
s’embellit et se peuple/Pe măsura îndepărtării de ţările turceşti, Valahia se
înfrumuseţează şi se populează (27, p. 318).

La 1782, consulul austriac în Principate, Fr. Raicevich scrie: Pe

măsură ce urci către Arcul Carpaţilor, în contrast absolut cu ’’mohorîta
câmpie’’, apare ţinutul de deal şi de munte, cu podgoriile, păşunile,
pădurile şi văile lui, în care se cuibăresc sate frumoase, case cu lemnărie
cioplită cu grijă, cu flori în jurul caselor. Un alt peisaj, o altă lume…sus,
[Type text] 195

înspre munte, ţăranul apărându-se pas cu pas şi-a putut păstra peticul de
pământ, libertatea, demnitatea; în satele de munte casele sunt înalte şi
destul de bune, au grajduri şi hambare pentru păstrat provizii (subl. ns.
G.G.).

Există numeroase alte însemnări care arată că la finele sec. XVIII, ca

şi în sec. XIX, ca şi în alte veacuri, în lunga lor istorie, geţii/valahii au trăit
în preajma munţilor Carpaţi, ceea ce explică deplin apariţia Nedeilor de
munte.

De la Virgil Birou (Oameni şi locuri din Căraş, p. 246) aflăm că:

roiuri întregi de români de la munte au coborît în câmpie şi au repopulat
satele româneşti ieşite de sub ocupaţia turcească cu numai 10-15 fumuri.

Acesta este cazul Banatului.

Dar odată cu inmulţirea populaţiei şi răspândirea pe şes, această

populaţie, pierzând contactul cu muntele, nedeia de munte nu mai putea
constitui practica obişnuită şi, cu timpul, şi-a pierdut rostul şi importanţa.

Şi?

A coborît populaţie montană la şes, a adus cu ea şi obiceiurile şi le-a

adaptat la mediu în mod corespunzător.

În Ţara Haţegului tot satul îşi are nedeia lui ( 161, p. 51).

Ba, Ov. Densusianu dă (177, p. 278) ordinea în care se ţineau nedeile să-

teşti, între hotare, în 55 de sate dinŢara Haţegului.

[Type text] 196

Coborîte în sat, sub influenţa creştinismului şi a preoţilor, li s-au

schimbat noimele şi înţelesurile vechi, s-a adoptat ca zi de desfăşurare ziua
în care se ţinea hramul bisericii din sat şi, cu vremea, au devenit nişte
sărbători mari, anuale, dar fără să se mai ştie rânduiala şi motivaţia de la
început.

4.15 Forme populare de manifestare a Cultului soarelui

În afara nedeilor de munte, procesiuni anuale, pe care le-am

prezentat mai înainte, la geţi/valahi se află şi alte feluri de manifestări ale
cultului soarelui, atât publice cât şi în viaţa personală.

Platon (Banchetul) scrie: Socrate a aşteptat în picioare ivirea

zorilor, s-a rugat la soare, apoi a plecat.

Hora şi Căluşul reproduc drumul soarelui pe cer: Hora se poate

dansa oricând, căluşarii nu pot dansa decât atât cât este soarele pe cer, nu
înainte de răsărit, nici după apus, nici cu o fracţiune cât de mică de timp.

Sunt dansuri tradiţionale getice/valahe/româneşti în cinstea soarelui.

Căluşarii reprezintă o echipă de 7 sau 9 flăcăi conduşi de un vătaf,

care în săptămâna rusaliilor, îmbrăcaţi în splendide costume populare, cântă
şi dansează în sate , din casă în casă, un dans tradiţional numit căluşul.

Motivaţia acestui dans este similară cu aceea pe care am arătat-o la

prezentarea nedeilor.
[Type text] 197

Rusaliile reprezintă o străveche sărbătoare, cu origini mitologice,

având ca rost pomenirea morţilor, care cade în creştinism în a 50-a zi după
Paşti.

În mitologia populară, rusalia era o fiinţă fantastică, rea, de felul

ielelor, care, se credea, dezlănţuie furtuni, punând în pericol lanurile
agricole. În plus această zână îi schilodea pe oameni, le lua minţile, îi pocea
ş.a.

Rostul dansurilor căluşarilor, care preamăresc zeitatea supremă a

spaţiului lor, rugând-o să acorde protecţia locuitorilor şi lanurilor lor, era
acela de-a îndepărta rusaliile şi relele făcute de ele, sau de-a le împiedica să-
şi realizeze scopul.

Ca leacuri pentru înlăturarea rusaliilor căluşarii foloseau pelin şi

usturoi, pe care le purtau la brâu şi la steag, într-o basma albă, dar şi
zurgălăii pe care-i poartă la picioare, cu zgomotul pe care-l fac la bătaia
picioarelor în timp ce dansează, au rostul să le alunge.

În mijlocul cercului de dans trebuia să fie un bulgăre de sare. Se pot

pune în cerc şi produse alimentare, pentru a le curăţi sau proteja, dar numai
din cele existente din străvechime în spaţiul getic/valah, în nici un caz
cartofi, porumb ş.a. originare din afara acestui spaţiu.

În timpul dansului se invocă soarele. Vătaful strigă: Hălăi şa !, Hai,

soare, fi alături de noi, iar căluşarii răspund Hălăi şa, Hai soare, plugul şi
soarele.
[Type text] 198

Pe lângă protejarea cu ajutorul soarelui a lanurilor de acţiunea

distructivă a rusaliilor, căluşarii au şi menirea să grăbească căsătoria fetelor,
să tămăduiască persoanele luate de rusalii ş.a.

Una din cele mai specifice acţiuni, cunoscută din străvechea anti-
chitate, privitor la intervenţia geţilor/valahilor în favoarea zeităţii supreme a
spaţiului lor matcă era săgetarea norilor atunci când aceştia acopereau
strălucirea soarelui. Cum se anunţa o furtună sau se adunau nori grei, echipe
de arcaşi vestiţi se strângeau laolaltă şi strigătele de ameninţare a norilor şi a
spiritelor rele care-i împingeau între soare şi spaţiul lor de trai umpleau
văzduhul şi, la o comandă, din arcurile lor ţăşneau mii de săgeţi care se
pierdeau în văzduh, zgomotele produse de săgeţi amestecându-se cu
tunetele sau trăsnetele furtunii.

Nedeile de munte, căluşarii, săgetarea norilor care acopereau soarele

nu se află menţionate în practica obişnuită a altor popoare şi nici la scriitorii
lor proprii.

Totuşi Cultul soarelui la geţi/valahi nu apare numai ca manifestare în

comun a unor grupe de oameni, cum am arătat mai înainte.

Este chiar uimitor că acest cult a intrat în casele valahilor şi este

prezent în viaţa de fiecare zi a inşilor, mai ales a ţăranului român (pentru
cum îl vede marele antropolog elveţian Eugene PITTARD pe ţăranul
român v. § 3.20)
[Type text] 199

Să probăm această realitate. Chiar la intrare, în curtea unor ţărani

români, mai ales în Ardeal, în Maramureş, în nordul Moldovei, pe poartă te
întâmpină imaginea soarelui (fig. 8)

Ai intrat în casa valahului, pe furca folosită la torsul lânii de către

gospodina casei afli simbolul soarelui (fig. 9) pe un mânecar uitat pe spă-
tarul unui scaun (fig. 10) sau pe o catrinţă pusă la uscat vezi sori şi stele. Pe
un pieptar desfundat (fig. 11), ca şi pe un tipar de caş (fig. 12) se văd
simboluri solare.

Pe o masă decorată prin crestare, pe o ladă de zestre, sau pe un vas

pentru dus pasca la biserică, se găsesc simboluri ale soarelui.

Pe pieptare şi cojoace, pe ii şi ştergare, pe diverse obiecte casnice de-

a lungul secolelor găsim simboluri ale soarelui din Cultura Cucuteni
(mileniile IV-III î.e.n.), dar şi din alte perioade.

Numeroase reprezentări ale simbolurilor Cultului solar se găsesc pe

uşile sau pe laturile uşilor şi ferestrelor unor biserici. A se vedea în acest
sens ref. 153, p. 40, 82 şi 83, ref. 154, p. 63, 65, 69, 85, 95, fig. 41, 42, 47,
48, 54, 59, 66, 68, 69, 93 s.a.

4.16 Cultul soarelui pe stemele Ţărilor române

Dacă se înlătură aspectele mitologice prezentate mai înainte, apariţia

heraldicii valahe este nedeterminată. Chiar dacă se iau în considera-re aceste
aspecte este greu de dovedit cum s-a trecut de la mitologie la realitate
socială şi politică, iar dacă n-am lua în seamă inconştientul colectiv al mulţi-
[Type text] 200

mii valahe într-un cadru determinat şi ilustrativ, ca şi predispoziţia naturală

spre arte (a se vedea constatările lui Eugèn PITTARD, Donald DUNHAM
ş.a. § 3.20) şi continuitatea prin transmiterea între generaţii, n-am putea
explica prezenţa reprezentărilor soarelui în viaţa de zi cu zi a ţăranilor valahi
ca şi pe stemele ţărilor care-i reprezintă.

A se vedea (4.14) şi ce spun C-tele d’HAUTERIVE şi Fr.

RAICEVICH, în acest context.

La un astfel de popor, conservatorismul ideatic şi poetic şi transmi-

terea între generaţii, într-un cuvînt tradiţia, reprezintă aspecte caracteristice

definitorii, cum au observat unii specialişti străini.

Altminteri nu s-ar putea explica de unde apar soarele şi luna, iar

uneori numai soarele, pe stemele ţărilor valahe, Ţara Românească, Moldova
şi Ardealul.

Dintre cele 27 entităţi politice, state, existente în Europa după al

doilea război mondial singura care are pe stema sa naţională soarele şi luna
sau numai soarele este România (a se vedea un atlas istoric şi geografic).

Cultul tradiţiei este general la români. Am călătorit pe aproape întreg

întinsul Ţării, şi cu rucsacul în spate, şi în zone cu sate risipite, ca în Munţii
Apuseni, şi unde întâlneam localnici discutam asupra orientării şi vecină-
tăţilor, dar şi asupra vieţii de zi cu zi, a obiceiurilor locale, iar privitor la
aspecte pe care nu le înţelegeam, întrebam dar de ce se face aşa?

- Nu ştiu, aşa am pomenit, era răspunsul.

[Type text] 201

L-am primit în Oltenia rurală, în Banat, în Ardeal, în Maramureş, în

Moldova de nord ş.a.

Obiceiurile, practicile zilnice se folosesc şi se transmit, nu se anali-

zează.

- De ce puneţi un bănuţ în mâna mortului înainte de a fi înmormântat?

- Aşa am apucat. Aşa a făcut tătâne-meu, aşa a făcut moşu-

meu, aşa fac şi eu. Ştiau ei de ce.

În continuare vom prezenta câteva steme ale ţărilor române şi pe a

României care le cuprinde pe toate:

Şi în perioada comunistă (1948-1989) soarele s-a găsit pe stema

Ţării.
[Type text] 202

Chiar cei mai rafinaţi heraldişti nu pot explica raţiunea prezenţei

soarelui şi a perechii sale naturale, luna, pe stemele Ţărilor Române.

N-am găsit să se fi făcut înainte legătura între Saturn (∆ιòς ∆ακίη),

după Strabon, Apolo, Marte şi Mitra, zeităţi atribuite spaţiului getic/valah,
care erau, în perioada corespunzătoare, asimilate cu soarele însuşi.

Pe mai multe steme şi sigilii ale familiei de Dolha şi Petrova, din

Maramureş, apar reprezentări ale soarelui şi ale lunii (125, p. 187) a se
vedea figurile care urmează.
[Type text] 203

4.17 Înţelesul lui Valah

În capitolul 2 al studiului am dat înţelesurile pe care le-am găsit în

documentaţia cercetată în urma unei lungi şi anevoioase căutări pe plaiurile
europene, şi nu numai.

În cea mai mare parte sensurile sunt cele care au fost folosite în
diferite ţări şi limbi de populaţia respectivă. Am găsit şi două sensuri date cu
intenţia de-a defăima pe fondul necunoaşterii înţelesului real al lui valah.
Ele vor putea fi puse faţă-n faţă cu realitatea… după lectura prezentului
studiu.

În ce priveşte cea mai timpurie apariţie înregistrată a termenului

valah/vlah, istoriografia română o găseşte la Kedrenos care o menţionează
în cadrul unui eveniment petrecut în 976 (F.H.D III p. 567). Or, găsim
cuvîntul valah în Cărţile Vedice care, după studiile Universităţii din
Cambridge (1, p. 71) sunt duse în Persia şi India din Spaţiul Carpatic pe la
jumătatea mileniului III î.e.n.

În Dictionary of hinduism (2) se dau pentru Vālakhilya următoarele

sensuri:

I Numele unei colecţii de şase, opt, dar cel mai frecvent unsprezece
imnuri din RV (Rig Veda, N. ns. G.G.) obişnuit inserate după VIII. 48, dar
numărate separat de către unii editori, ca un supliment.

II O clasă de 60 000 de înţelepţi divini de mărimea degetului mare ,

produşi din corpul lui Brahma (sau din Kratu) care trăiesc 1000 de ani.
[Type text] 204

Uneori sunt clasaţi ca Siddhas care au atins statutul lor prin ascetism (tapas),
dar rămân asemenea cu muritorii, cu nota Cf. cel mai mic din “sufletul”
individual descris în Chandoya Upanişad, 3. 14.2.

III Numele unui ordin ascetic de cerşetori menţionat în

Vaikhānasmārta - sūtra (cca. sec. IV) a cărui îmbrăcăminte constă din cârpe
sau scoarţă de copac şi al căror păr n-a fost tăiat şi spălat.

Din păcate Dicţionarul Hinduismului (2) nu scrie şi cui îi erau dedi-

cate cele şase, opt sau mai obişnuit unsprezece imnuri.

Sensurile II şi III de mai sus, adăugări târzii, nu-s decât mitologie de

tip indic.

Nici dicţionarul sanscrit - francez (158) nu spune mai mult (p. 642)
despre valakhilya: certaine catégorie d’Rsi de très petite taille/anumită
categorie de înţelepţi de foarte mică statură; d’un groupe d’hymnes du Rig
Veda/de un grup de imnuri din Rig Veda.

În dicţionarul sanscrit-german (160) termenul nu figurează.

În opera Universităţii din Cambridge (1) am găsit aspecte mai clare,

care lămuresc în fapt lucrurile. Astfel pe p. 78 scrie:

... it is significant that some of the most striking occur in a small

collection of eleven hymns called the Vālakhilyas.../este semnificativ că una
din cele mai izbitoare se află într-o mică colecţie de unsprezece imnuri
numită Valakhilyas.
[Type text] 205

Iar pe pagina următoare ni se spune:

...it is perhaps to the Punjab with its glorious phenomena of dawn,

that we must look for the origine of the hymns to Ushas/se poate ca în
Punjab (regiune din India) cu glorioasele sale fenomene ale zorilor, pe care
trebuie să le privim ca originea imnurilor către Aurora...

Dat fiind că în sursele citate Valakhilyas este numele unei colecţii de

unsprezece imnuri din Rig Veda către Ushas (= zori, aurora) arată că textul
Universităţii din Cambridge ne conduce la înţelesul valakhilyas/hilas =
imnuri către valak ceea ce înseamnă valak/valah = ushas = zori, aurora, iar
hilyas/hilas = imnuri.

De consultat şi 1, Cap. IV, The Age of the RIGVDA. Aceasta este

prima ipoteză.

Vedele, cum am arătat în Introducere, au fost duse în India din

Carpaţi. Iar în Carpaţi nu numai că glorioasele fenomene ale zorilor sunt la
ele acasă, dar e singura Ţară din Europa care are un cult al zorilor.

În ce priveşte Cultul zorilor (v. citatul din opera 3, p. 38, în scap.

4.10) geţii/valahii/românii sunt singurul popor din Europa care are cultul
zorilor/al aurorei, pe toate planurile şi sub toate aspectele vieţii individuale
şi sociale...

Plecând din Carpaţi, au purtat cu ei nu numai meşteşugul agriculturii

pe care l-au dus peste tot pe unde au ajuns, deci şi în India, ci şi
spiritualitatea specifică pe care au aplicat-o în practica de zi cu zi.
[Type text] 206

Dacă val(l)ak apare în aproape toate sursele cercetate, pe hilyas/hilas

nu l-am putut găsi separat. De aici, şi datorită asemănării, ca formă, cu
româna,

Pitulice mută-ţi cuibul, ila, ila, la, la

Că vin oltenii cu plugul, ila, ila, ila, ila, ila, ila, la, la...

l-am socotit un refren, ca altă ipoteză, în subsidiar.

Şi în acest caz, ar rezulta că valah/valak este imnul către Ushas =

zori, aurora, iar hilya sau hila era refrenul, sunete care se repetă, cu scopul
de-a sublinia, prin repetiţie, ideea la care se referă.

După toate probabilităţile,

Valah = zori, aurora, deschizător al drumului luminii soarelui.

Se înţelege, astfel, de ce geţii/românii şi-au zis valahi, iar popoarele

din Europa, plecate toate (v. fig. 3) din spaţiul valah, şi-au păstrat numele
locului din care s-au desprins (a se vedea paragrafele corespunzătoare din
capitolul 2).

Aceasta este concluzia ipotezelor menţionate.

Aflăm şi o confirmare a ei?

Ţăranii, oamenii neşcoliţi, şi-au păstrat tradiţiile referitoare la viaţa

lor şi la mediul care-i înconjoară şi de care depinde, în bună parte, formarea
lor.
[Type text] 207

Când unii dintre aceştia, cu vocaţie pentru artă, evocă tradiţia în

activitatea lor, o fac spontan, în forma în care au primit-o de la înaintaşi.

Cei care au pictat mânăstirile şi bisericile din Moldova de nord au

cuprins şi aspecte din tradiţia locală, aşa cum le ştiau din familie, din sat.

În Gropniţa mânăstirii Suceviţa, poate şi în alte locuri pe care nu le-

am aflat, după inspiraţia pictorilor ţărani respectivi (v. şi 26, p. 240 şi pl.LV,
2) în centrul bolţii, pe un fundal stâncos, fără vegetaţie, apare o fecioară
frumoasă, Vlaherniotissa, din trupul căreia pornesc raze care au la capăt câte
o floare.

Sufixele m/niotissa, itissa au sensul de sfîntă.

Şi Universitatea din Cambridge (1, p. 79) numeşte zorile sfinte: the
goddess Dawn/zeiţa Aurora. Tot sfîntă e numită şi în Cărţile Vedice (5),
imnul Rg Veda 1.113 Jusqu’a present la Déesse Aurore s’est lévée, în Rg
Veda 3.61 Je t’invoque Déesse Aurore de lumière, sau în Rg Veda 5.80 la
Déesse apportant la lumière solaire.
Avem deci confirmarea că valah = zori, aurora, deschizător al
drumului soarelui.
În tablou realitatea este redată sugestiv: razele soarelui fac să crească
vegetaţia/la capătul fiecărei raze se găseşte o floare. La înălţimea la care
apar zorile nu există de regulă vegetaţie, normal, Aurora se iveşte dintre
munţi, reprezentaţi de pictorul respectiv, ca stânci şi stane de piatră.

Deci Aurora zugravului/pictor moldovean din sec. XVI se numea

Vlaher/Vlaha/Valaha, conform tradiţiei sfînta Vlaha/Vlaherniotissa.
[Type text] 208

BIBLIOGRAFIE

1 E.J. RAPSON (edited by), The Cambridge history of India, volume I,

Ancient India, Cambridge, At the University Press, 1922,
822 p.

2 Margaret and James STUTLEY, A Dictionary of HINDUISM. Its

Mythology, Folklore and Development 1500 B.C. - A.D.
1500,Routledge & Kegan Paul Ltd. London, 1977, 372 p.

3 Octavian BUHOCIU, Folclorul de iarnă, ziorile şi poezia păstorească,

Bucureşti, Ed. Minerva, 1979, 512 p.

4 Edgar QUINET, Les Roumains, articole publicate în „Revue des deux

mondes”, 1856, p. 375 - 408 (I) + p. 5 - 49 (II).

5 xxx Le Véda, Textes réunis et présentés par Jean VARENNE,

Verviers,
5.1 vol.I, 335 p., Edition Gérard & Co, 1967.
5.2 vol.II, 396 p. (336-731)

6 Adolphe PICTET, Les origines indo-européennes ou les Aryas primitifs.

Essai de paléontologie linguistique, ed. II revăzută, Paris,
Librairie Fischbacher, 1877, 3 vol.

7 Jacques MEURICE, Fiers d’être Walah, În: Le soir (Belgia), mardi, 6

février 2001.

8 Martin OPITZ, Zlatna sau despre cumpăna dorului, poem răsădit în

româneşte de Mihai Gavril, Ed. Eminescu, 1997, 204 p.

9 Fabre-D’OLIVET, Les vers doré de Pythagore expliqués par..., sur

l’imprimé de 1813, Editions NICLAUS, Paris, VI + 409 p.

10 Marin POPESCU-Spineni, România în izvoare geografice şi cartogra-

fice, Bucureşti, ESE, 1978, 256 p.
[Type text] 209

11 A. de GERANDO, La Transylvanie et ses habitants, Paris, Au comptoir

des imprimeurs-unis, 1845,
11.1 vol. I, capitolele I-XVI, 427p.
11.2 vol II, capitolele XVII-XXXII, 403 p.

12 J. van den GHEYN, S.J., Les populations danubiennes, Etudes

d’ethnographie comparée, Bruxelles, Alfred Vromant,
imprimeur- éditeur, 291 p.

13 B.P. HASDEU, Istoria critică a românilor, Bucureşti, Ed. Minerva,

1984, 660 p.

14 Guilielmo BESSEL, De rebus geticis, Gottingae, MDCCCLIV, 85 +

VI p.

15 Francisci Foris OTROKOCSI, Origines Hungaricae...Pars prima,

Franequerae, MDCXCIII, 468 + 23 p. (Indice) + Originum
Hungaricarum (Pars secunda), 327 + 17 p. (Indice).

16 Dimitrie CANTEMIR, Descriptio Moldaviae/Descrierea Moldovei,

ediţie bilingvă latină-română, Bucureşti, Ed. Academiei
RSR, 1973, 404 p.

17 Dimitrie CANTEMIR, De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus

şi Historia Moldo-Vlachica, Bucureşti, Ed. Academiei RSR,
1983, 458 p.

18 Olof GJERDMAN şi Erik LJUNGBERG,The language of the swedish

coppersmith gipsy Johan Dimitri TAIKON, Acta Acade-
miae Regiae Gustavi Adolphi XL, 1963, 455 p.

19 Jane Acomb LEAKE, The Geats of Beowulf, The University of Wis-

consin Press, 1967, 212 p.

20 Xavier de FOURVIÈRES, Lou Pichot Tresor, Dictionnaire Provençal

- Français / Français - Provençal, Aubanel, 1975, 1040 p.
[Type text] 210

21 Peoples of all nations Edited by J.A. HAMMERTON,

39, Rumania, 1922
I Toil-Worn Peasantry of an Ancient Land, by Florence
FARMBOROUGH, p. 4225-4262.
II From Roman Days to the Present Time, by E.C. DAVIES,
p. 4263-4267

22 VILLEHARDOUIN, La Conquête de Constantinople, Editée et tra-

duite par Edmond FARAL, Paris, „Les Belles Lettres”,
22.1 Tome I (1199 - 1203), 1938, LXVII + 233 p. + 3
hărţi
22.2 Tome II (1203 - 1207), 1939, 372 p.

23 Daniel FABRE - Jacques LACROIX, La tradition orale du conte

occitan, Paris, PUF, 1973
23.1 Tome I
23.2 Tome II 403 + XX p.

24 Georges DOTTIN, La langue gauloise, Slatkine Reprints, Genève-

Paris, 1985, XXXII + 364 p.

25 Johann FILSTICH, Încercare de istorie românească, ESE, Bucureşti,

1979, 301 p.

26 Paul HENRY, Monumentele din Moldova de Nord, De la origini până

la sfîrşitul secolului al XVI-lea, Contribuţie la studiul
civilizaţiei moldave, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1984, 304 p.
+ 34 f. pl.

27 Comitele D’HAUTERIVE, Memoriu despre starea Moldovei la 1787,

Bucureşti, Ediţiunea Academiei Române, 1902, 410 p., (283
p. bilingve, franceză/română).

28 I. DUMITRIU-SNAGOV, Monumenta Romaniae Vaticana. Manuscri-

se - Documente - Hărţi, ediţia II-a, Regia Monitorul oficial,
1996, 304 p.

29 Vasile LOVINESCU, Dacia hiperboreană, Bucureşti, Ed. Rosmarin,

1994, 104 p.
[Type text] 211

30 Mehmet Ali EKREM, Civilizaţia turcă, Bucureşti, E.S.T.. 1981, 248p.

+ 14 f. pl.

31 Nicolae DRĂGANU, Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei

şi a onomasticei, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1933, 683
p. + hartă

32 André PIGANIOL, Histoire de Rome, Paris, PUF, 1939, 576 p.

33 HORATIUS, Opera omnia, vol. I, Ode, epode, Carmen saeculare,

Cartea a doua, oda XVI, Editura Univers, 1980, 424 p.

34 Béla KÖPECZI (sous la direction de), Histoire de la Transylvanie,

Budapest, Akadémiai Kiadó, 1992, 743 p.

35 F. Donald LOGAN, Vikingii în istorie, Bucureşti, Ed. Bălcescu, 1990,

230 p.

36 J.A. VAILLANT, La ROMANIE ou historie, langue, littérature, oro-

graphe, statistique des PEUPLES de la LANGUE D’OR,
ARDIALIENS, VALLAQUES et MOLDAVES, résumés sous
le nom de ROMANS, Paris, Arthus Bertrand, Editeur, 1844,
3 vol.

37 Petro et Paullo MANUTIUS, Transsilvaniae olim DACIAE dictae

descriptio, Romae: Typographie Acceltiana, 1596 [ 4 ] f + 43
[- 47 ] p + 1fh

38 Jean CUISENIER, Memoria Carpaţilor. România milenară: o privire

interioară, Cluj, Ed. Echinox, 2002, 552 p.

39 Johann Ferdinand NEIGEBAUR, Beschreibung der Moldau und Wa-

lachei (Descrierea Moldovei şi Valahiei), Ediţia II-a,
Breslau, Verlag von John Urban Kern, 1854-1859, 4 vol.

40 Felix COLSON, De l’état présent et de l’avenir des principautés de

Moldavie et de Valachie, Paris, A. Pougin, Librairie, 1839,
III + 463 p. + 6 f. tab. + hartă.
[Type text] 212

41 Felix COLSON, Nationalité et régénération des paysans Moldo-Vala-

ques, Paris, 1862, 272 p.

42 S. CORYLL, Valahia în cartea Genezei, Cluj-Napoca, Ed. Promedia

Plus, 1996, 166 p. + 4 ilustraţii color

43 G. I. BRĂTIANU, O enigmă şi un miracol istoric: POPORUL

ROMÂN, Bucureşti, E.S.E., 1988, 212 p.

44 Jawaharlal NEHRU, Descoperirea Indiei, Bucureşti, Editura de stat

pentru literatură politică, Bucureşti, 1956, 677 p.

45 Lucian PREDESCU, Enciclopedia României, ed. II a, Bucureşti, Ed.

Saeculum I.O., 1999, 960 p.

46 Satsvarūpa Dāsa GOSWAMI, Introducere în literatura vedică.

Tradiţia vorbeşte prin ea însăşi, Editura GOVINDA, 1993, X
+132 p.

47 Ministry of Information and Broadcasting Government of India, INDIA,

a Reference Annual, 1956, Printed at the National Printing
Works Delhi (India), 1956, 592 p.

48 ENCYCLOPÉDIE MÉTHODIQUE, ou par ordre de MATIÈRES; par

une société de gens de lettre, de savans, et d’artistes;
Précédée d’un Vocabulaire universal, servant de Table pour
tout l’Ouvrage, ornée de Portraits de MM, DIDEROT &
D’ALEMBERT, premiers Éditeurs de l’Encyclopédie.

49 Victor SPINEI, Informaţii despre valahi în izvoarele medievale nordice,

În: „Studii şi cercetări de istorie veche”,
I 1/1973, p. 57 - 81,
II 2/1973, p. 259 - 281.

50 Gordon EAST, Géographie historique de l’EUROPE (An Historical

Geography of EUROPE), Paris, Ed. Gallimard, 1939, 398 p.

51 Vladislas OLECHNOWICZ, Esquisse d’une histoire de la civilisation

[Type text] 213

de l’humanité d’après la méthode brahmanique, Paris,

Librairie Germer Baillière, 1882, 225 p.

52 Anatol FRANCE, Viaţa literară, Bucureşti, Ed. Univers, 1978, 400 p.

53 Jules MICHELET, Principautés danubiennes, Madame Rosetti, 1848,

16 p. + 1 f. pl. În Tomul V din Anul 1848 în Principatele
Române. Acte şi documente, 1904.

54 Heinrich Julius KLAPROTH, Tableaux historique de l’Asie depuis la

monarchie de Cyrus jusqu’à nos jours, Paris, Schubart,
Londra, Treuttel and Wurtz, 1826, x x x + 289 p. (I); 1 f+ 26
p.+ hărţi (II).

55 KEKAUMENOS, Sfaturi şi povestiri, 1075 - 1078, (în Fontes, vol. III,

p. 21-45)

56 Michael LEBRECHT, Geschichte der aboriginen dazischen Völker in

Abend Unterhaltungen vors-volk, Theil I, Sibiu, 1784.

57 Cristofi CERCHEZ, Dacia preistorică şi istorică, Ararat, 2002, 246 p.

58 Alexandru PELE, Etnonimele românilor, VALAH, Oradea, Ed. Abad-

daba, 1996, 198 p.

59 Aurel DECEI, Românii din secolul al IX-lea până în al XIII-lea, în

lumina izvoarelor armeneşti. În: Anuarul Institutului de
Istorie Naţională, vol. VII, 1936 - 1938, Bucureşti, 1939.

60 Nicolae DENSUŞIANU, Dacia Preistorică, cu o prefaţă de Dr. C.I. Is-

trati, Bucureşti, Carol Göbl, 1913, CXIX + 1152 p.

61 C.T. ONIONS (Edited by), The Oxford Dictionary of English Etymolo-

gy, Oxford, At the Clarendon Press, 1966, 1026 p.

62 Nicolas BÉRONIE, Dictionnaire du patois du BAS - LIMOUSIN

(Corrèze)..., A Tulle, fără an, XVI + 372 p.

63 H. D’Arbois de JUBAINVILLE, Les premiers habitants de l’Europe,

[Type text] 214

Paris, Ernest Thorin, Editeur,

63.1 vol. I, 1889, XXIII + 400 p.
63.2 vol. II, 1894, XXVI + 426 p.

64 Ion Budai DELEANU, De originibus populorum Transylvaniae, ediţie

bilingvă latină/română, Bucureşti, Editura Enciclopedică,
1991,
64.1 vol. I, XCI + 336 p.
64.2 vol. II, 560 p.

65 Mihail KOGĂLNICEANU, Histoire de la Valachie, de la Moldavie et

des Valaques transdanubiens, Berlin, Librairie B. Behr,
1837, xx + 470 p.

66 Ştefan PASCU, Voievodatul Transilvaniei, Cluj, Editura Dacia,

66.1 vol. I, 1972, 596 p.
66.2 vol. II, 1979, 616 p.
66.3 vol. III, 1986, 674 p.
66.4 vol. IV, 1989, 568 p.

67 Eduard SCHURÉ, Marii iniţiaţi, Bucureşti, Ed. Lotus, 1994, 368 p.

68 Arthur şi Albert SCHOTT, Basme valahe, Iaşi, Ed. Polirom, 2003,

448 p.

69 Coriolan SUCIU, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania,

69.1 vol. I, A-N, Ed. Academiei RSR, 1967, 432 p.
69.2 vol. II, O-Z, Ed. Academiei RSR, 1968, 448 p.

70 Charles AUTRAN, Mithra, Zoroastre et la préhistoire aryenne du

Christianisme, Paris, Payot, 1935, 279 p.

71 Robert WACE, Le roman du Rou et des ducs de Normandie (sec. XII),

Rouen, Eduard Frère, Editeur, MDCCCXXVII, vol.I, 543 p.,
vol.II, 439 p.

72 WEBSTER’S Encyclopedic Unabridged Dictionary of the English

Language, N.Y.Gramercy Books, 1994, 1854 p.
[Type text] 215

73 Silvia PĂUN, Identităţi europene/Identita Europee, inedite, Italia-

România, ediţie bilingvă română-italiană, Ed.Tehnică, Bucu-
reşti, 1996, 200 p.

74 Adolf ARMBRUSTER, Romanitatea Românilor. Istoria unei idei, Bu-

cureşti, Ed. Enciclopedică, 1993, 344 p.

75 Adolf ARMBRUSTER, Dacoromano- saxonica, Bucureşti, Ed. Ştiinţi-

fică şi enciclopedică, 1980, 494 p.

76 Mircea MUŞAT şi Ion ARDELEANU, De la statul geto-dac la statul

român unitar, Bucureşti, 1983.

77 Ioan BOGDAN, Originea mitologică a „Tîrgului de fete” de pe

muntele Găina, Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2004,
XXXII p. (Studiu introductiv) + 54 p. (text).

78 Publius VERGILIUS MARO, Aeneis/Eneida, traducere de Nicolae

IONEL, Institutul European, 1997, 59 p.

79 Dragomir POPOVICI şi Yannick RIALLAND, Coordonatori, Viaţa

pe malul Dunării acum 6500 ani/Vivre o bord du Danube il y
a 6500 ans, Editions Caisse nationale des monuments histo-
riques et de sites, 1996, 64 p.

80 Victor KERNBACH, Dicţionar de mitologie generală, Editura Albatros,

1995, 702 p.

81 x x x Lucrările celui de al XVII lea Congres internaţional de antropolo-

gie şi arheologie preistorică, Bucureşti, 1-8 septembrie 1937,
1116 p.

82 Ludewig Albrecht GEBHARDI, Geschichte des reichs Hungarn und

der damit verbundenen staaten/Istoria regatului Ungar şi a
statelor învecinate, partea I, Leipzig, Weidmann, 1778, 148 p.

83 W. HOFFMANN, Beschreibung der Erde...zweiter Band, 4 Theil, Eu-

ropa:Ungarn, Turkei, Griechenlands, Stuttgart,1832, 6 vol.
[Type text] 216

84 Franz Joseph SULZER, Geschichte des transalpinischen Daciens...,

Viena, 1781-1782, 3 vol.

85 Paul MacKendrik, Pietrele dacilor vorbesc, Bucureşti, E.S.E, 1978,

176 p. + 127 figuri

86 Eugen STĂNESCU, Unitatea teritoriului românesc în lumina menţiu-

nilor externe.”Valahia” şi sensurile ei, În: „Studii”, tomul 21,
1968, nr. 6, p. 1105-1123.

87 Florica BĂNCILA, Old and middle English texts, an antology, Univer-

sitatea din Bucureşti, 1979, 222 p.

88 Maria HOLBAN (volum îngrijit de) Călători străini despre Ţările Ro-
mâne, Editura Ştiinţifică, vol. I, 1968, 587 p.

89 Carlo TAGLIAVINI, Originile limbilor neolatine. Introducere în filo-

logia romanică, Bucureşti, E.S.E, 1977, 594 p.

90 Al. PAPADOPOL-CALIMAH, Scrieri vechi pierdute atingătoare de

Dacia, Bucureşti, Editura Dacica, 2007, 182 p.

91 Dan CERNOVODEANU, Ştiinţa şi arta heraldică în România, E.S.E,

1977, 566 p.

92 Robert SHERINGHAM, De Anglorum Gentis origine disceptatio,

1670, 545 p. (text latin).

93 Eugène PITTARD, La Roumanie, Valachie - Moldavie - Dobroudja, 5e

edition, Edition Bossard, Paris, 1918, 327 p. + 70 p. ilustraţii

94 Virgil VASILESCU, Semiotică română, Cultură şi civilizaţie carpatică,

Casa de editură Nicolae Bălcescu, Bucureşti, 2009, 90 p., cu
ilustraţii + Postfaţă.

95 HERODOT, Istorii, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică,

95.1 vol. I, 1961, CXV + 548 p. + hartă
95.2 vol.II, 1964, 630 p. + hartă
[Type text] 217

96 Pierre LÉVÊQUE, Aventura greacă, Bucureşti, Editura Meridiane,1987,

96.1 vol. I, 476 p.
96.2 vol. II, 454 p.

97 Virgiliu ŞTEFĂNESCU - DRĂGĂNEŞTI, Romanian Continuity in

Roman Dacia - Lingvistic evidence, Romanian Historical
Studies, Miami Beach, Florida, 1986, 89 p.

98 Agiemin BAUBEC şi Mitică GRECU, Dicţionar Turc - Român,

Bucureşti, E.S.E., 1979, 378 p.

99 Carl Darling BUCK, A Dictionary of selected synonyms in the princi-

pal indo-european languages, The University of Chicago
Press, Chicago (USA), 1949, 1515 p., 3 vol.

100 Manava-Dharma-Sastra, Lois de MANOU, comprenant Les Institutions

religieuses et civiles des Indiens..., traduites du sanscrit et
accompagnées de notes explicatives par A. Loiseleur -
DESLONGCHAMPS, Paris, Librairie Garnier Frères,
s.année, XI + 460 p.

101 NESTOR, La Chronique de ..., traduite en français d’après l’édition

impériale de Petersburg (Manuscrit de Koenigsberg), par
Louis Paris, Paris, Heideloff et Campé, Editeurs
101.1, vol. I, 1834, 450 p.
101.2, vol.II, 1835, 212 p.

102 Gheorghe FOCŞA (sub îngrijirea), Muzeul Satului, Studii şi cercetări,

Bucureşti, 1971, 460 p.

103 Eugen LOZOVAN, De la Mer Baltique à la Mer Noire, în volum

colectiv, Berlin, 1965, 631 p.

104 Emmanuel de MARTONNE, La Valachie. Essai de monographie

géographique, Ed. Armand Colin, Paris, XV + 387 p., 48 fig.,
5 hărţi, 12 pl. foto

105 Lucien ROMIER, Le Carrefour des empires morts, Du Danube au

Dniester, Paris, Librairie Hachette, 1931, 254 p.
[Type text] 218

106 Marija GIMBUTAS, Civilizaţie şi cultură, Vestigii preistorice în sud-

estul european, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1989, 296 p.

107 Marija GIMBUTAS, The Goddesses and Gods of Old Europe, 6500-
3500 B.C., University of California Press, Berkeley, Los An-
geles, California, Thames and Hudson Ltd, London,
1982, 304 p.

108 HOMER, Iliada, traducere în metrul original de George MURNU, edi-

ţie definitivă, Bucureşti, 1967, ELU, 490 p.

109 John PINKERTON, Recherches sur l’origine et les divers établis-

semens des SCYTHES ou GOTHS, Servant d’Introduction à
l’Histoire ancienne et moderne de l’Europe, Paris,
l’Imprimerie de la République, An XII = (1804, v. st), XLVI
+ 404 p.

110 Johannes HONTERUS, Rudimenta Cosmographea, BRAŞOV, 1542,

Text original şi traducerea în limba română, Ed. Dacia, Cluj
Napoca, 1988, 97 [100] p. + 8 f. pl.

111 F. Ambrosius CALEPINUS, Dictionarium septem Linguarum,

Venetiis, MDCLXXXII, [3] f +946 + 68 p.

112 Antonius BONFINIUS, Rerum Ungaricarum decades quattuor cum

dimidia, Ex Officuna Oporiniana, Basel, 1568, 10 [- 12 ] +
923 [- 938 ] p.

113 Theodor MOMMSEN, Istoria Romană, Traducere de Ioachim

NICOLAUS, Bucureşti, E.S.E,
113.1, vol. I, 1987, 514 p.
113.2, vol. II, 1988, 260 p.
113.3, vol.III, 1988, 346 p.
113.4, vol.IV, 1991, 318 p.

114 Pia LAVIOSA ZAMBOTTI, Les origines et la diffusion de la civili-

sation, Paris, Ed. Payot, 1949, 460 p.
[Type text] 219

115 Gabriel GHEORGHE, SAREA,criteriu pentru regândirea istoriei/lu-

crare bilingvă română/engleză, În „Getica” 1-2, 1992, p. 49 -
80

116 Jean LAUMONIER, La nationalité française, Paris, Chamuel Editeur,

116.1, vol. I, La Terre
116.2, vol.II, Les Hommes, 1892, 381 p.

117 Henri HAUSER, La response de Jean Bodin à M. de Malestroit, 1568,

Paris, Armand Colin, 1932, LXXX + 137 p.

118 Ruth ADAMS and Frank MURRAY, Minerals, kill or cure?, New
York, Larchmont Books, 1977, 370 p.

119 Gordon YOUNG, Salt, the essence of life. In: „National Geographic”,
septembre, 1977, vol. 152, nr. 3

120 Isaac TAYLOR, L’origine des Aryens et l’homme préhistorique, Paris,

Vigot Frères, Editeurs, 1895, 332 p.

121 Michel MOLLAT (Editeur), La rôle du sel dans l’histoire, Paris, PUF,
1968, 334 p.

122 Gabriel GHEORGHE, Carpaţii, „solniţa” Europei, În: Studii de cul-

tură şi civilizaţie românească II, Editura Fundaţiei
Gândirea, 2001. p. 35 - 44.

123 Jean STOCKER, Le sel, Paris, PUF, 1949

124 Gottfried Wilhelm LEIBNIZ, Collectanea etymologica, Hanovra,

Sumptibus Nicolai Foersteri, MDCCXVII, 2 vol.

125 Alexandru FILIPAŞCU, Patronime maramureşene, Genealogia fa-

miliei de Dolha şi Petrova, Ed. Albatros, 2003, 279 p.

126 x x x Historia Augusta, Editura Ştiinţifică, 1971, 676 p.

127 Béla BARTÓK, Cântece poporale româneşti din comitatul BIHOR

(Ungaria), Bucureşti, 1913, XVI + 360 p.
[Type text] 220

128 Béla BARTÓK, Melodien der Rumänischen Colinde (Weinachts-

lieder), 484 Melodien mit einem einlreitenden Aufsatz, Viena,
1935, XLVI + 106 p.
129 Tiberiu ALEXANDRU, Béla Bartók despre folclorul românesc, Bucu-
reşti, 1958, Ed. Muzicală, p. 128-132, cu note muzicale

130 Salomon REINACH, L’origine des aryens. Historie d’une controverse,

Paris, Ernest Leroux, Editeur, 1892, 124 p.

131 Yehudi MENUHIN, Călătorie neterminată, Editura Muzicală, 1980,

310 p. + 56 p. ilustrţii

132 Stephanus Ladislaus ENDLICHER (Edited), Rerum hungaricarum

Monumenta arpadiana, Sangalli, 1849, 748 p.

133 M. J. BOLDENYI, La Hongrie ancienne et moderne. Histoire, arts,

littérature, monuments, par une société de littérateurs sous la
direction de...., Paris, H. Lebrun, 1853, 240 + 160 p. + hartă.

134 Bonaventura VULCANIUS, De literis & lingua Getarum sive Gotho-

rum..., 1597, în revista „Getica” nr. 5-6, 2005, p. 160-189.

135 Diogenes LAERTIOS, Despre vieţile şi doctrinele filozofilor, traduce-

re din greacă de C.I. BALMUŞ, Studiu introductiv şi
Comentarii de Aram FRENKIAN, Ed. Academiei RPR, 1963,
854 p.

136 AMBROSIUS MACROBIUS Theodosius, Saturnalia, traducere Gh.

Tohăneanu, Ed. Academiei, 1961, 378 p.

137 PAUSANIAS, Călătorie în Grecia, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,

137.1 vol. I, 1974, 592 p.
137.2 vol. II, 1982, 472 p.

138 DIO DOR din Sicilia, Bibioteca istorică, Editura Sport-Turism,

Bucureşti, 1981, 481 p.
[Type text] 221

139 Colin RENFREW, Sc. D, Ancient Europe is older than we thought, In:
„National Geographic”, vol. 152, nr. 5, november 1977, p.
615-623

140 Frédéric - Guillaume BERGMANN, Les Gètes ou la filiation généa-

logique des Scythes aux Gètes et des Gètes aux Germains
et aux Scandinaves démontrée sur l’histoire des migrations
de ces Peuples et sur la continuité organique des
phénomènes de leur état social, moral, intellectuel et
religieux, Strasbourg, chez Treuttel et Würtz, Libraires, Paris,
1859, 306 p.

141 ΣΤΡΑΒΩΝΟΣ, ΓΕΩΓΡΑΦIKΑ/STRABONIS, GEOGRAPHICA,

Graece cum versione reficta.
Accedit index variantis lectionis
et
Tabula rerum nominumque locupletissima.
CURANTIBUS C. MŰLLERO et F. DUBNERO, Paris,
Editare Ambrosio Firmin Didot,
MDCCCLIII, VII + 1044 + IX p.

142 Daniel RUZO, La historia fantastica de un descubrimiento, Editorial

Diana Mexico, 232 p.

143 IORDANES, De origine actibusque Getarum/Despre originea şi

faptele geţilor, GETICA, Ediţie bilingvă latină - română,
Fundaţia GÂNDIREA, Bucureşti, 2001, LVI + 152 p.

144 HESIOD, Opere (Naşterea zeilor, Munci şi zile, Scutul lui Heracles),
Ed. Univers, Bucureşti, 1973, 112 p.

145 TERTULIAN, Apologeticul, în Apologeţi de limbă latină, Colecţia Pă-

rinţi şi scriitori bisericeşti, 3, Editura Institutului Biblic şi de
misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1981, p. 21-112.

146 MINUCIUS FELIX, Dialogul Octavius, în Apologeţi de limbă latină

(v. 145), p. 341-398.
[Type text] 222

147 Ion GHINOIU, Comoara satelor. Calendar popular, Ed. Academiei

Române, 2005, 297 p.

148 Ion GHINOIU, Panteonul românesc, Dicţionar, Ed. Enciclopedică,

2001, 256 p.

149 BRUTO AMANTE, La Romania illustrata. Ricordi di viaggio, Roma,

1888, VIII + 302 p.

150 Mircea ELIADE, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, ESE,
1986, 526 p.

151 Publius OVIDIUS NASO, Metamorfozele, În româneşte de Maria

Valeria Petrescu, Editura de Stat pentru literatură şi artă,
1957, 282 p.

152 Nicolae DUNĂRE, Ornamentica tradiţională comparată, Editura

Meridiane, 1979, 160 p.

153 Georgeta STOICA şi Paul PETRESCU, Dicţionar de artă populară,

Editura Enciclopedică, 1967, 520 p. + 59 figuri color.

154 Gheorghe BRATILOVEANU şi Mihai SPÂNU, Monumente de ar-

hitectură în lemn din ţinutul Sucevei, Editura Meridiane,
1985, 136 p. + 107 figuri.

155 Artur GOROVEI, Ouăle de paşti, Studiu de folclor, Academia Româ-

nă, 1937, 176 p. + IX planşe şi XVI tabele în afara textului.

156 Ioan COMŞA, Odiseea unei teze de doctorat, RL XXXI, 1998, nr. 21.

157 Radu POPA, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, Editura Enci-

clopedică, 280 p.

158 N. STCHOUPAK, L. NITTI et L. RENOU, Dictionnaire sanskrit -

français, Librairie d’Amérique et d’Orient, Paris, 1987, IV +
898 p.

159 Tancred BĂNĂŢEANU, Arta populară din nordul Transilvaniei,

[Type text] 223

Casa Creaţiei Populare a Judeţului Maramureş, 1969, 300 p.+

LV planşe color.

160 Klaus MYLIUS, Wörterbuch Sanskrit - Deutsch, VEB Verlag Enzy-

klopädie, Leipzig, 1987, 583 p.

161 Ion CONEA, Din geografia istorică şi umană a Carpaţilor. Nedei,

păstori, nume de munţi în: Buletinul Societăţii de geografie,
Bucureşti, 55, 1936, p. 48 - 78.

162 Ion MUŞLEA, Cercetări de etnografie şi folclor, Editura Minerva,

Bucureşti, 1972.

163 George VÂLSAN, Nedeile de pe culmile Carpaţilor, în: Pământul

românesc şi frumuseţile lui, 1942.

164 J. STRZYGOWSKI, Die bildende Kunst des Ostens, Viena, 1926.

165 x x x Izvoare privind istoria României I

De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus,
Ed. Academiei RPR, 1964, XXIV + 792 p.

166 x x x Izvoarele istoriei României II

De la anul 300 până la anul 1000
Ed. Academiei RSR 1970, XXII + 768 p.

167 x x x Izvoarele istoriei României III

Scriitori bizantini (sec. XI-XIV)
Ed. Academiei RSR, 1976, XXXII + 571 p.

168 x x x Izvoarele istoriei României IV

Scriitori şi acte bizantine (sec. IV-XV)
Ed. Academiei RSR, 1982, XII + 586 p.

169 Vasile PÂRVAN, Getica, o protoistorie a Daciei, Ed. Meridiane, 1982,

608 p.

170 Clement ALEXANDRINUL, Stromatele, Editura Institutului Biblic şi

de misiune al BOR, Bucureşti, 1982, 592 p.
[Type text] 224

171 Daniela NEACŞU (editor), TAGORE - ROMÂNIA AMINTIRI, Editu-

ra Paideia, 1998, 168 p.

172 Romulus VUIA, Studii de etnografie şi folclor, Ed. Minerva, Bucureşti,

172.1 vol. I, 1975, 420 p. + 6 hărţi
172.2 vol II, 1980, 610 p.

173 Anthony RICH, Dictionnaire des antiquités romaines et grecques,

Ediţia franceză, Paris, Fermin Didot, 1873, 740 p.

174 Valer BUTURĂ, Străvechi mărturii de civilizaţie românească, E.S.E.,

Bucureşti, 1989, 402 p.

175 Valer BUTURĂ, Etnografia, populară română. Cultura materială, Ed.

Dacia, Cluj-Napoca, 1978, 466 p.

176 Romulus VULCĂNESCU, Mitologia română, Ed. Academiei RSR,

1985, 712 p.

177 Ovid DENSUSIANU, Graiul din Ţara Haţegului, Socec & Co, Bucu-
reşti, 1915, 350 p. + hartă

178 STRABON, Geografia, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, Traducere şi note

FeliciaVanţ STEF
178.1 vol. I, fără an, 754 p. + 3 hărţi
178.2 vol. II, 1974, 868 p. + 2 hărţi
178.3 vol III, 1983, 782 p.

179 „Albina” revistă română apărută la Viena între 1865 şi 1976

180 A. JARDÉ, La formation du peuple grec, Edition Albin Michael, Paris,

1938, 428 p.

181 Gary KOCUREK, Who are the vlachs of Vlassko, 14 p., www.
angelfire.com/tx 5/texasczech/Valachs/Who % 20 are %20
the %20 Valachs.htm
[Type text] 225

182 UGO ALIMENTI, LA ROMANIA, Monografia Storico-Fisico-Politi

ca,Torino-Roma, Casa Editrice Nationale, 1903

183 Dan Toma DULCIU, Jus valahicum, în: „Al cincilea anotimp”, Oradea,
nr. 3, martie, 1999, p. 16, 15
nr. 4, aprilie, 1999
nr. 5, mai, 1999, p. 11

184 Ion TODERAŞCU, Permanente istorice medievale, Factori ai unităţii

româneşti, II, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1994,
192 p.

185 Vladimir HANGA, Istoria dreptului românesc, I,

186 Maria DOGARU, Heraldica României - Album, Edit. „JIF” SRL, 191
p. + XCIV p. steme (color)

187 GAIUS, Instituţiunile, traducere, studiu introductiv, note şi adnotări, Dr.

Aurel N. Popescu, Ed. Academiei RSR, 1982, 362 p.

188 Memorialul lui Nagy Szabo Ferencz din Tîrgu Mureş (1580-1658),
Traducere, note şi studiu introductiv: Stefania Gall
Mihăilescu, Bucureşti, 1993, 248 p.
[Type text] 226

CUPRINS

1 Generalităţi 1
2 Înţelesuri ale cuvîntul Valah 8
2.1 Valah = român 8
2.1.1 Dex 8
2.1.2 Ivan PETKANOV 10
2.1.3 KEKAUMENOS 10
2.1.4 Max MÜLLER 10
2.1.5 Mirko VALENTICI
2.1.6 Oxford Dictionary of English Etymology 11
2.1.7 Augustin de Gérando 11
2.2 Valahia = alt nume pentru Dacia 54
2.3 Valah = latin, italic, roman 55
2.3.1 Lucius DALMATA 55
2.3.2 SARNICIUS 55
2.3.3 LEUNCLAVIUS 55
2.3.4 Enea Silvio PICCOLOMINI 55
2.3.5 Johannes LEBEL 55
2.3.6 Glosele de la Kassel 56
2.3.7 Bruto AMANTE 56
2.4 Valah = celt, nume dat de germani celţilor 56
2.4.1 Georges DOTTIN 56
2.4.2 H. D’Arbois de JUBAINVILLE 57
2.4.3 Carlo TAGLIAVINI 58
2.5 Valah = pelasg 60
2.5.1 Pelasg = valak - ski 60
2.5.2 Felix COLSON 72
2.5.3 HERODOT 74
2.5.4 Universitatea din Cambridge
2.5.5 Pierre LÉVÊQUE 75
2.5.6 John PINKERTON 76
2.6 Valah = om, semen 77
2.7 Valah = străin 78
2.7.1 Pr. Jacques MEURICE 78
2.7.2 Dictionnaire du patois du Bas Limousin 79
2.7.3 Basme valahe de Arthur şi Albert SCHOTT 79
2.7.4 VOLTAIRE 80
[Type text] 227

2.7.5 Old and middle English texts 81

2.8 Valah = popor care vorbeşte încă dialectul primitiv din
Galia meridională 81
2.8.1 Lou Pichot Tresor 81
2.8.2 Dominus du CANGE 81
2.9 Valah = Welsh 82
2.10 Valahā = limba ausonilor 83
2.11 Valah = nume al unor populaţii din Cehoslovacia 83
2.12 Valah = locuitori din valea rîului Rhynchos 84
2.13 Vallaki = un fel de lăută, instrument muzical cu
coarde 84
2.14 Valah = cal castrat 84
2.14.1 Altsächsisches Wörterbuch 84
2.14.2 Dansk - Rumaensk Ordbog 85
2.14.3 Dictionnaire manuel Polonais-Français 85
2.14.4 Engelsk - svenska, Svensk- engelska Ordboken 85
2.15 Valah - de la numele unui general latin Flaccus 86
2.15.1 Ovidiu 86
2.15.2 Enea Silvio PICCOLOMINI 87
2.15.3 Cronica de la Nürnberg 87
2.15.4 Antonio BONFINIUS 87
2.15.5 Sebastian MŰNSTER 87
2.15.6 Pierre LESCALOPIER 87
2.15.7 David HERMANN 88
2.15.8 Mitropolitul DOSOFTEI 88
2.15.9 Enciclopédie méthodique (sec. XVIII) 89
2.15.10 Johannes TRÖSTER 89
2.15.11 B.P. HASDEU 90
2.16 Valah = păstor, cioban 90
2.16.1 Ana COMNENA 90
2.16.2 Gh. BRĂTIANU 90
2.16.3 B.P. HASDEU 90
2.17 Vlah = denumire pentru vechii misieni 91
2.17.1 Niketa CHONIATES 91
2.18 Valah = dominator 91
2.18.1 B.P. HASDEU 91
2.19 Valah = îndemânatec la trasul cu arcul/săgeata 92
2.19.1 Anton Maria del CHIARO FIORENTINO 92
2.19.2 Enciclopedia franceză, sec. XVIII 92
[Type text] 228

2.19.3 Ovidiu 92
2.20 Valah - de la Valeria 92
2.20.1 Antonio BONFINIUS 92
2.20.2 Enciclopedia franceză, sec. XVIII 92
2.21 Valah = prost 93
2.21.1 Dicţionar grec-român, 1996 93
2.21.2 Dicţionar eleno-român, 2001 93
2.21.3 Dictionnaire grec-français, 1877 (C.ALEXANDRE) 93
2.21.4 Glosele de la Kassel (sec. IX) - cu referire la romani 93
2.22Uallach = proud (mândru) 93
2.23 Vallahi = zău! pe legea mea! 94
2.24 Valah = Welle (val) 94
2.25 Valah = potop, inundaţie 94
2.26 Vlahi = fie oameni care trăiesc între munţi, fie slugă 94
2.26.1 HUSZTI Andras, Ó es újj Dacia, 1791 94
2.27 Valah = Pământul negru 95
3 Opere şi împrejurări deosebite în care apare „Valah” 98
3.1 Cercetarea Universităţii din Cambridge 98
3.2 Gordon East 100
3.3 Monumenta Romaniae Vaticana 101
1) Paolo POMPILIO 101
2) Istoria Transilvaniei 102
3) Mapamondul Borgian 102
3.4 Autori germani despre originea geto-dacă a germanilor 101
1) Heinrich PANTALEONIS
2) Laurentius TOPPELTINUS 105
3) Collectanea Etymologica - G.GVILIELMI
LEIBNITII 105
4) David HERMANN 106
5) Johannes TRÖSTER 106
6) Mathias MILES 106
7) Martin KELP 106
8) Daniel WOLF 107
9) Thomas SCHARSIUS
10) Georg HANER 107
Aylett SAMMES 107
3.5 UCLA, Franklin MURPHY, Maria GIMBUTAS, fig.3 107
3.6 Robert L. REYNOLDS 107
3.7 Jane Akomb LEAKE 107
[Type text] 229

3.8 Thesarus Poeticus linguae latinae 108

3.9 Regi ai Norvegiei numiţi Olav 108
3.10 Peoples of all nations 39 Rumania 109
3.11 Al XVII lea Congres International de antropologie
şi arheologie preistorică 111
1) Eugène PITTARD 112
2) G. POISSON 116
3.12 Arta valahă. Charles DIEHL, STRZYGOWSKI,
Paul HENRY 120
3.13 Limba valahă 126
1) Cte d’HAUTERIVE 126
2) Franz Joseph SULZER 127
3.14 W. HOFFMANN 128
3.15 Agricultura, Nedeile 129
3.16 Răspândirea agriculturii din Sp. getic/valah 131
3.17 Jus Valahicum 132
3.18 Cântul valah, hora
1) Martin OPITZ 132
2) Cato cel Bătrân/Cenzorul 134
3) Béla BARTÓK 134
4) Pier Paolo PASOLINI 135
5) Augustin de GERANDO 135
6) Yehudi MENUHIM 135
7) Martin OPITZ privitor la hora 136
8) Hora, uimire şi admiraţie 136
9) Homer 136
3.19 Menţiuni referioare la geţi/valahi 136
1)William de Jumièges 136
2) Asser despre Alfred cel Mare 137
3) Historia Brittonum, cu trimitere la Iordanes 137
4) Asser referitor la divinul strămoş al geţilor 138
5) J.A.LEAKE referitor la Hygelak 138
3.20 Eugène PITTARD 139
1) Despre spiritul artistic al ţăranului român 139
2) Tăranul român, un artist şi un poet 140
3) Donald DUNHAM 140
4 Valahia, Ţara Soarelui 141
4.1 Spaţiul getic/valah cel dintâi locuit în Europa 142
4.2 Robert SHERINGHAM despre geţi 143
[Type text] 230

4.3 Nume date geţilor 144

4.4 O etnie tracă n-a existat niciodată/trake = miazănoapte,
nord 144
4.5 Geţii, strămoşi ai englezilor. Tracia locuită de geţi 145
4.6 Apolo, zeitate a hiperboreenilor 145
4.7 Saturn, ∆ιòς ∆ακίη 159
4.8 Marte, zeitate a spaţiului getic 162
4.9 Mitra, zeitate a spaţiului getic 162
4.10 Ţara Soarelui
4.11 Cultul Soarelui, realitate istorică 166
4.12 Rostul şi motivaţia Nedeilor 176
4.13 Semnificaţia cuvîntului Nedeie 180
4.14 Toponime Nedeia 181
4.15 Forme populare de manifestare a Cultului soarelui 189
4.16 Cultul soarelui pe stemele Ţărilor valahe/române 193
4.17 Înţelesul lui Valah 196